Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 599/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 599
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Membri Liana Balaci
- - - - judecător
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
T - Serviciul Teritorial Dolj
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații și, împotriva încheierii de la 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpații, asistat de avocat și, asistat de avocat, ambii apărători aleși.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru inculpatul, în baza art. 38515alin.1 pct. 2 Cod procedură penală, solicită casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar, înlocuirea cu altă măsură, având în vedere că temeiurile inițiale au încetat, au fost audiați toți martorii, inculpatul nu mai poate zădărnici aflarea adevărului, numai pericolul social ridicat al faptei nu poate sta la baza menținerii arestării preventive, în caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 5 din CEDO.
Pe de altă parte, asupra inculpatului nu au fost găsite carduri, nu a încercat să fugă, a oprit la semnalul polițiștilor. Nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică deoarece realizează venituri, are în întreținere doi minori.
Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, trecând cca 6 luni de la acea dată, inculpatul nu are antecedente penale, este singurul care a încercat să colaboreze cu organele de anchetă, are în întreținere doi minori.
Pe de altă parte, s-a depășit durata termenului rezonabil prevăzut de jurisprudența CEDO.
În subsidiar, solicită înlocuirea cu o altă măsură.
Reprezentantul parchetului solicită în baza art. 38515alin.1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea recursurilor ca nefondate, deoarece nu au încetat temeiurile inițiale, art. 5 din CEDO nu exclude gravitatea faptei, iar aspectul că cercetarea judecătorească este aproape finalizată, nu are importanță asupra stării de libertate a inculpaților, iar atitudinea sinceră se va avea în vedere la stabilirea pedepsei.
Avocat în replică, arată că trebuie avute în vedere atitudinea sinceră a inculpatului la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică.
Inculpatul, precizează că își însușește concluziile apărătorului, arătând că are venituri, familie, minori în întreținere.
Inculpatul, declară că își însușește concluziile apărătorului și arată că a recunoscut faptele și a colaborat cu organele de anchetă, are familie, are minori în întreținere.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Prin încheierea de 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în temeiul disp.art.3002rap. la art. 160 pr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive luată în cauză față de inculpații - fiul lui și, născut la data de 08.01.1967, în municipiul C, județul D, cu domiciliul în municipiul C,. B nr.18, -6B,.1,.6,.25, județul D, fără forme legale în C,-, județul D, CNP -, cetățenie - română, ocupația consilier juridic la SC SRL, studii superioare, fără antecedente penale, - fiul lui și, născut la data de 01.06.1978 în municipiul C, județul D, cu domiciliul în oraș B str. - -, -.2,.38, județul O, CNP -, cetățenie română, fără ocupație, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale și - fiul lui și, născut la data de 07.04.1977 în C, domiciliat în C,-,. 164,.1,.16, județul D, cetățean român, fără ocupație,CNP.-, toți trei aflați în Penitenciarul d e Maximă Siguranță
Cu privire la măsura arestării preventive luată față pe inculpații -, și, prima instanță a constatat că datele cauzei susțin bănuiala că aceștia ar fi autorii infracțiunii pentru care au fost puși sub acuzare.
Faptele pretins comise de inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 7 al.1 cu referire la art. 2 din Legea 39/2003, art. 24 al.2 și art. 27 al. 1,2 din Legea 365/2002, art.42 al. 1,2 și 3, art.46 al.l lit. b si art.49 din Legea 161/2003 si art. 279 al. Cod penal cu referire la art. 136 ind.l din Legea 295/2004 cu aplicarea art. 33-34 Cod penal, prezentând un pericol social grav, existând probe certe în sensul că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel că împrejurările care au justificat luarea acestor măsuri nu s-au schimbat până la această dată și nici nu au apărut alte elemente care să impună revocarea sau înlocuirea acestor măsuri cu altele mai puțin grave.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și, motivele fiind invocate și dezvoltate prin apărătorii aleși, cu ocazia dezbaterilor.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea apreciază că sunt nefondate.
Inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea nr. 161 de la 6 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, apreciindu-se că sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 alin.1 lit. a,b,f Cod procedură penală, în sensul că sunt indicii temeinice că inculpații au aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, în vederea săvârșirii de infracțiuni la legea comerțului electronic, scop în care au achiziționat din străinătate, prin sisteme informatice (INTERNET), coduri de acces ale unor carduri debit, ACCES, și, au falsificat instrumente de plată electronică (carduri bancare) pe care le-au pus în circulație, iar în noaptea de 5/ 6 noiembrie 2008, s-au deplasat cu un autoturism marca Opel cu numere de Germania, pe raza mun., județul G, unde, de la patru -uri ale băncilor, Bank, BRD Generale și, au sustras, în mod fraudulos aproximativ 150.000 RON împreună cu alte persoane, fiind prinși în flagrant în timp ce părăseau locul faptei. Totodată, inculpatul a deținut fără drept o armă neletală, din categoria celor supuse autorizării și muniție aferentă.
Inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, măsura fiind menținută până în prezent.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, existând în continuare indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, procese verbale de prindere în flagrant și conducere în teren, procese verbale de percheziție domiciliară, corporală și auto, declarații martori, imagini video surprinse în timpul efectuării extragerilor frauduloase de la bancomate, videofilmări conținând imagini de la prinderea în flagrant.
Pericolul concret pentru ordinea publică, rezultă atât din natura și gravitatea infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații dar și din aspecte ce țin de siguranța comerțului electronic, securitatea conturilor bancare, încrederea populației de a apela la servicii bancare.
Ori, dacă inculpații ar fi liberi, s-ar crea o stare de neliniște, de nesiguranță în rândul celorlalți membrii ai comunității, în special cei care apelează la serviciile bancare, existând temerea că astfel de fapte ar putea fi din nou săvârșite și implicit s-ar produce prejudicii greu de recuperat.
Ținând cont de complexitatea cauzei, de faptul că mai sunt cercetate și alte persoane, una dintre acestea sustrăgându-se de la executarea mandatului de arestare -, de natura infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații care reclamă verificări ample referitoare la temeinicia acuzațiilor, Curtea constată că nu s-au limitele termenului rezonabil astfel cum a fost consacrat în Jurisprudența CEDO, nefiind imputabilă organelor judiciare prelungirea duratei soluționării cauzei.
Pe de altă parte, atitudinea sinceră a inculpaților și faptul că au colaborat cu organe de anchetă, nu este suficientă pentru a se constata că s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Pentru motivele arătate mai sus, nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură.
În consecință, ținând cont de dispozițiile art. 38515alin.1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și, împotriva încheierii de la 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare dintre recurenți la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 5 iunie 2009.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.-
IB/ 11.06.2009.
5 iunie 2009,
C va urmări și încasa de la rec.inc., suma de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
B va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea, Membri Liana Balaci