Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 80/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.80/
Ședința publică din 12 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
JUDECĂTOR 3: Marcian
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații (fiul lui și al lui, născut la 19 1984), - (fiul lui și al lui, născut la 30 Mai 1988) și - (fiul lui și al lui, născut la 26 Iulie 1988),toți aflați în prezent în Penitenciarul Galați, împotriva încheierii de ședință din data de 22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză au răspuns inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av., în baza împuternicirii avocațiale din 08.05.2008 eliberată de Baroul Galați - Cabinet individual, inculpatul recurent -, în stare de arest, asistat de av., în substituirea av., în baza delegației de substituire din 12.05.2008 eliberată de Baroul Galați - Cabinet individual și inculpatul recurent -, în stare de arest, asistat de av., în substituirea av., în baza delegației de substituire din 09.05.2008 eliberată de Baroul Galați - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, prin care s-a arătat că la dosar s-a trimis transcrierea ședinței de judecată de la Tribunalul Galați din data de 22.04.2008, cu privire la partea finală a dosarului nr-, după care:
Apărătorul inculpatului recurent arată că un prim motiv de recurs îl reprezintă tocmai faptul că în cauză nu s-a acordat ultimul cuvânt inculpatului. Așa cum rezultă din conținutul transcrierii celor din ședința în care s-a discutat despre arestarea preventivă, instanța nu a dat ultimul cuvânt inculpaților, după ce procurorul și-a expus poziția și avocații deopotrivă, în legătură cu menținerea măsurii arestării preventive. Aceasta este o încălcare care atrage nulitatea - nu este o nulitate absolută, este o nulitate relativă și sunt îndeplinite condițiile în care aceasta să nu poate fi în nici un fel îndreptată, deoarece încălcarea respectivă constă tocmai în acordarea ultimului, deci nu i se poate imputa părții că nu a invocat această nulitate în cursul efectuării actului. Însăși nelegalitatea constă în faptul că nu i s-a acordat posibilitatea să vorbească, pentru că dacă i s-ar fi dat posibilitatea să vorbească, avea ultimul cuvânt, nu se mai ajungea la o astfel de discuție, deci nu putea să o invoce în cursul încălcării actului, a invocat-o în recurs și în mod evident a atras - s-au i-a afectat interesele inculpatului -, fiind vorba despre o chestiune esențială, și anume, libertatea. Din acest punct de vedere consideră că sunt întrunite condițiile prev. de art. 197 alin.4 Cod pr.penală, cu referire la ultimul cuvânt acordat inculpatului, motiv pentru care solicită în principal, ca prim motiv de recurs, admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea spre rejudecare, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre, respectând toate dispozițiile legale.
Pe fondul cauzei, arată că inculpatul, ca și ceilalți inculpați recurenți de astăzi, ca și ceilalți inculpați arestați, care au obosit să mai declare recurs,- au obosit în sensul că nu mai au speranță în legătură cu o soluționare favorabilă a recursului -, ei, totuși au declarat recurs, deoarece consideră că nu se mai justifică cercetarea lor pe mai departe în stare de arest preventiv. este cunoscută foarte bine instanței, este vorba despre un grup mai mare de persoane care ar fi agresat doi minori. Cu siguranță aceștia au fost victimele unei agresiuni, nu se contestă acest aspect, doar faptul că leziunile suferite de cei doi minori-părți vătămate, nu sunt așa de grave și nu pun în evidență faptul că s-ar fi încercat suprimarea vieții lor. De fapt, nu ar fi avut nici un motiv cei care au comis acea agresiune, dacă printre ei figurează și inculpații, practic, să îi omoare pe cei doi adolescenți. Nu aveau nimic de împărțit cu ei. Era într-adevăr o rivalitate în zonă, dar care nu îi viza. - a fost, în sfârșit,o eroare vizând persoana, în mod evident, asta nu poate fi o scuză, dar nu discutăm despre vinovăția lor, astăzi, discutăm despre oportunitatea menținerii măsurii arestării preventive prin prisma faptei pe care au comis- După multe termene, cei doi minori au fost convinși să meargă la I, la Institutul Medico-Legal, ca să lămurească contradicțiile existente între constatările medico- legale anterioare, pentru că în primele dintre ele se spunea că viața nu le-a fost pusă în primejdie, ca urmare a leziunilor suferite, iar în cea de - a doua constatare -valabilă pentru ambele părți vătămate - s-a consemnat că viața le-a fost pusă în primejdie. Cu greu au mers la I și nici până azi nu a sosit răspunsul în legătură cu leziunile suferite, cu consecințele acestora și celelalte aspecte puse în discuție. Aceasta este o problemă.
A doua - legată de menținerea stării de pericol pentru ordinea publică în persoana inculpatului - la care se referă-,sens în care, arată că instanța cunoaște că mai există un grup de persoane - din fericire pentru ei, inculpați minori la data săvârșirii faptelor -, care au fost puși în libertate și s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Acea măsură a fost eficientă, la fel de eficientă ca și arestarea preventivă - dacă se poate vorbi despre o eficiență în cauză - în sensul că nu a fost impietată buna desfășurare a procesului penal, nu s-a încercat influențarea martorilor, a părților vătămate
Prin această prismă - scopul bunei desfășurări a procesului penal - nu există nici o diferență între cele două măsuri alese de instanță: obligarea de a nu părăsi localitatea pentru inculpații minori, arestul - pentru cei majori.
Nu știe dacă a trecut un an de când minorii au fost puși în libertate, iar majorii sunt arestați, dar, în orice caz, este un interval foarte mare de timp și s-a dovedit pe parcursul acestui interval, că din acest punct de vedere, ambele măsuri s-au dovedit a fi eficiente pentru buna înfăptuire a justiției. Pentru inculpați este evident că s-a creat o diferențiere care nu este justificată - la aproape un an de la luarea acelei măsuri.
Prin prisma tuturor acestor argumente, pe fondul cauzei, consideră că instanța de recurs poate dispune și față de inculpații majori - cei care au declarat recurs - în măsura în care instanța extinde efectele, aceasta nu îl privește, dar îl privește judiciar vorbind, dar cu siguranță s-ar crea o echitate pentru toți - prin punerea în libertate a tuturor inculpaților în acest dosar și judecarea lor în libertate, urmând ca la finalizarea procesului să se ajungă la o concluzie în legătură cu vinovăția, cu participarea lor, și cu eventuale sancțiuni. Până atunci, consideră că nu se mai justifică menținerea arestării, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii și a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea - în ceea ce-l privește pe inculpatul.
Apărătorul inculpatului arată că recursul declarat de acesta este fondat, motiv pentru care se impune casarea încheierii de ședință din data de 22.04.2008 și trimiterea dosarului spre rejudecare, în ceea ce privește măsura arestării preventive.
Arată că două sunt aspectele care le va învedera instanței, și anume:
Instanța de judecată, la termenul de judecată din 22.04.2008, i-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, prin neacordarea ultimului cuvânt, activitate obligatorie prevăzută de lege, chiar dacă aceasta este o nulitate relativă prev. de art.197 alin.4 Cod pr.penală. Consideră că nu poate fi acoperită decât prin casarea încheierii de ședință și trimiterea dosarului spre rejudecare.
Un alt aspect îl reprezintă faptul că încheierea de ședință a Tribunalului Galați nu este motivată în nici un fel în ceea ce privește menținerea arestării preventive. Are în vedere aici și practica curților de apel din țară și practica Curții de APEL GALAȚI.
La întrebarea instanței, apărătorul inculpatului precizează că această menținere a arestării preventive nu a fost motivată niciodată. Având în continuare cuvântul, arată că la termenul anterior care face referire la încheierea de ședință anterioară, tot așa, nu există nici trimitere la probe sau argumente clare care să justifice menținerea măsurii arestării preventive. Menționează că a găsit o speță a Curții de APEL GALAȚI - în dosarul inculpatului - care, în același dosar, a trimis de două ori cauza în rejudecare la instanța de fond pentru același motiv, respectiv că nu a fost motivată încheierea sau hotărârea. Este o cauză similară prezenta speță. A observat că curțile de apel din țară apreciază că, simpla enunțare a textelor de lege cum că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică sau că privarea de libertate a inculpatului se impune pentru buna desfășurare a procesului față de fiecare inculpat în parte și nu așa, în bloc, trebuie aduse argumente clare care conduc după părerea instanței sau în opinia instanței, la concluzia că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și că se impune menținerea măsurii arestării preventive. Ori, în cauza de față, consideră că nu s-a argumentat în nici un fel acest aspect.
În subsidiar, dacă nu se vor primi aceste motive de recurs, își face datoria și arată că părerea sa este că această cauză nu este nicidecum complexă, cel mult complicată de către organele de urmărire penală, complicată și mai mult de către instanța de fond care, la un termen dispune într-un fel, la următorul termen se răzgândește, spune că de fapt a vrut să transmită altceva și dispune altceva - și se referă la audierea martorului sub acoperire.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, arată că s-a tot spus în ședință - dar în încheiere nu s-a cuprins acest lucru - că se așteaptă rezultatul testului poligraf. S-a atașat la dosar rezultatul testului poligraf, iar la întrebările cheie rezultă clar că inculpatul, nu numai că nu a lovit acele părți vătămate, nici măcar nu s-a aflat în perimetrul locului unde s-a desfășurat acea altercație. Rezultatul a fost că inculpatul a răspuns la acele întrebări cu maxim de sinceritate. Alte probe de vinovăție în ceea ce-l privește pe inculpat cu privire la săvârșirea acelor fapte nu există. Există doar declarația acelui martor sub acoperire, care, necoroborată cu alte probe din dosar, nu poate conduce la aflarea adevărului în prezenta cauză - este și părerea Curții Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere toate aceste argumente, solicită casarea încheierii de ședință din data de 22.04.2008 a Tribunalului Galați, dacă nu se primesc motivele invocate anterior cu privire la neacordarea ultimului cuvânt inculpatului și nemotivarea încheierii și în rejudecare, a se dispune în baza disp.art.160 Cod pr.penală, revocarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, cu punerea de îndată în libertate a acestuia.
Apărătorul inculpatului, cu privire la nulitatea relativă pentru neacordarea ultimului cuvânt inculpatului, arată că achiesează la concluziile apărătorilor celorlalți doi inculpați din prezenta cauză, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
De asemenea, cu privire la recursurile promovate, solicită instanței să remarce că, sub aspect comportamental, recurentul inculpat a manifestat întotdeauna o atitudine cuviincioasă, nefiind niciodată recalcitrant, colaborând chiar cu organele abilitate în scopul aflării adevărului, deși din toate actele și lucrările care au fost depuse la dosar -și se referă atât la martorul care a fost audiat sub acoperire, cât și la ceilalți martori audiați până în această etapă procesuală -, nu există nici o probă care să-l indice pe inculpat ca fiind autor al faptei, motiv pentru care consideră că la acest termen, temeiurile care au fost avute în vedere în momentul luării măsurii arestării preventive s-au schimbat.
De asemenea, în scopul respectării principiului egalității de tratament juridic și al rezonabilității termenului măsurii arestării preventive, neîncercând transformarea acestei măsuri care este excepțională, într-o detenție efectivă, solicită admiterea recursului, casarea încheierii prin care s-a menținut măsura arestării preventive, iar în rejudecare, a se înlocui măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât consideră că la acest termen, temeiurile care au fost avute în momentul luării măsurii arestării preventive s-au schimbat.
Reprezentantul Ministerului Public arată că în ceea ce privește neacordarea ultimului cuvânt inculpatului atrage nulitatea relativă. Înțelege să invoce disp.art.197 al.4 Cod pr.penală potrivit căruia încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în alin. 2 ( unde se referă la nulitatea absolută) atrage nulitatea actului în condițiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată când procedura a fost completă, precum și în momentul în care încălcarea respectivă a încălcat interesele legale ale inculpaților.
Legat de primul aspect, făcând o paranteză cu privire la actele ce se contestă, solicită ca, în măsură în care instanța va avea în vedere că inculpații puteau să atace cu recurs aspecte din încheierea de ședință privind menținerea măsurii arestării preventive, anterioare acestei dispoziții legale, deci instanța s-a pronunțat și a menținut măsura și ulterior și-a motivat și argumentat, iar în opinia sa practic acest interval din hotărâre ar putea fi cenzurabil și astfel încât - nu se poate contesta - dar instanța a făcut un pas înainte pentru a se convinge de autenticitatea celor menționate în cuprinsul încheierii, deci anterior acestui moment, a fost opțiunea instanței, dar în măsura în care practic se va ajunge să se aprecieze că trebuie cenzurate și acea parte a hotărârii în care se regăsește sau nu se regăsește mențiunea legată de acordarea ultimului cuvânt, solicită a se constata că acest lucru s-a făcut tardiv de către inculpați. Aceștia, în momentul când nu li s-a acordat ultimul cuvânt, așa cum după pronunțarea instanței s-a declarat recurs, - nu știe cât de imputabil le este inculpaților acest lucru - dar apărătorii care au fost prezenți la momentul respectiv crede că aveau cunoștință despre acest aspect, ca să nu mai spună că și inculpații aveau aceeași situație, având în vedere că în mod repetat li s-a menținut măsura de aproape un an de zile și în mod repetat ba li s-a acordat cuvântul, ba nu li s-a acordat cuvântul, puteau să aducă la cunoștința instanței că aveau de spus ceva, de a învedera instanței un aspect care să conducă fie la o altă soluție, fie să impună instanței să analizeze acel aspect invocat în fața ședinței.
, în fața instanței de recurs nu se vine nici măcar să se precizeze ce anume ar fi vrut inculpații să spună în ultimul cuvânt, astfel încât să conducă la o analiză din partea instanței de fond și eventual o altă soluție, dovedindu-se astfel încălcarea sau vătămarea interesului legal. Din acest punct de vedere, apreciază în primul rând că această situație a fost tardiv invocată, fiind cunoscut faptul că neinvocarea în timp util a nulităților relative conduce la acoperirea acestora.
Pe de altă parte, solicită a se constata, așa cum a spus, că nu s-a dovedit vătămarea interesului legal al inculpaților, simpla încălcare a acestor dispoziții legale neconducând automat și neproducându-se efectele prev. la art.197 alin. 2 Cod pr.penală, fiind vorba evident despre o nulitate relativă.
Legat de celelalte aspecte privind nemotivarea încheierii pronunțată de către instanța de fond, privind mijloacele de probă administrate în prezenta cauză până în prezent și concludența lor, solicită a se avea în vedere următoarele aspecte:
În primul rând, nu i se poate imputa instanței de fond că nu s-a exprimat la modul că există sau nu există probe de vinovăție cu privire la participarea sau vinovăția inculpaților, așa cum s-a invocat în cazul inculpatului. Instanța nici nu se putea pronunța astfel, pentru că s-ar cere să se antepronunțe și să ajungă la situația de a nu mai putea judeca prezenta cauză și de a nu mai putea ulterior de a-și spune punctul de vedere și a dispune cu privire la măsura arestării preventive pe viitor, sau de a soluționa cauza pe fond.
În aceste împrejurări, modalitatea în care instanța a procedat la analizarea mijloacelor de probă și reținerea doar a existenței unor indicii i se pare pe deplin justificată și nu constituie un motiv de nelegalitate.
Pe de altă parte, concluziile contradictorii, dacă ar fi să fie analizate, legate de actul medical, vizează un singur aspect: faptul că leziunile constatate de partea vătămate și care i-au pus în pericol viața -și se referă la fractura de bază de craniu nu se pot constata decât ulterior pe baza unui computer tomograf sau, în care s-a evidențiat această situație, pe baza unei radiografii, un demers medical făcut ulterior. Până în prezent, până una alta, sunt acele concluzii care își produc efectele și care constituie un indiciu temeinic legat de către urmarea produsă de către fapta imputată inculpaților. - la I se va stabili o altă situație, este o chestiune incertă și simpla contestare a acestor concluzii nu poate îndreptăți instanța să rețină că într- adevăr partea vătămată nu a suferit acele leziuni sau că nu s-au produs acele urmări.
Pe de altă parte, declarația martorului sub identitate necunoscută relevă un indiciu temeinic cu privire la toți inculpații, cu privire la participarea lor. De altfel, susținerile unor inculpați cu privire la neparticiparea lor este în mod evident infirmată de revenirile pe care le-au făcut în faza urmăririi penale și a cercetării judecătorești -și se referă la declarațiile pe care inculpatul le-a dat pe parcursul procesului penal cu privire la participarea altor inculpați la săvârșirea faptei.
În ce privește pe inculpatul, care a susținut că lipsea de la locul săvârșirii faptei, și în mod concret unde a indicat că s-a dus: să admire faleza de la turnul de televiziune,fără nici un alt scop și fără nici o altă justificare -, toate aceste împrejurări nu sunt de natură a conduce la concluzia că ar exista indicii privind neparticiparea lor sau indiciile pe care instanța le-a avut în vedere pentru a menține măsura arestării preventive nu sunt utile și nu sunt fundamentate pe mijloace de probă.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursurilor ca nefondate. În ceea ce privește cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, arată că motivele expuse anterior pot constitui fundament și pentru respingerea acestor cereri. Practic, solicită respingerea recursurilor și menținerea măsurii arestării preventive, așa cum a procedat instanța, justificând această soluție prin prisma motivelor invocate de către instanța de fond. Implicit, a formulat concluzii și solicită în mod expres a se constata că solicită respingerea și a acestor cereri.
Inculpatul recurent arată că de 1 an și 4 luni spune același lucru, că au venit părțile vătămate cu pe puțin 30 de martori, nimeni nu a spus nimic, chiar nu se vede lucrul acesta, nu se vrea să se facă dreptate? să spună că nici nu a declarat recurs, domnul avocat a declarat recurs, nu a avut ocazia să spună ceva.
Inculpatul recurent - lasă la aprecierea instanței.
Inculpatul recurent - lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 22.04.2005, Tribunalul Galația respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații, și.
A respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpații și.
Conform art.3002în ref. la art.160 Cod pr. penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, și pe o perioadă de până la 60 de zile, constatând legalitatea și temeinicia acesteia.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că nu au intervenit elemente noi favorabile inculpaților, iar în cauză nu se poate pune în discuție împlinirea termenului rezonabil al măsurii arestării preventive, față de complexitatea dosarului și având în vedere totodată și natura și gradul de pericol social ridicat al faptelor reținute în sarcina inculpaților.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, ca un prim motiv de nelegalitate s-a invocat de către cei trei inculpați faptul că în cauză instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al inculpaților, întrucât nu le-a acordat ultimul cuvânt, arătându-se că aceasta reprezintă o nulitate relativă a hotărârii și sunt îndeplinite condițiile în care această nulitate să nu poată fi în nici un fel îndreptată. S-a precizat că această nelegalitate a afectat interesele inculpaților care nu au avut posibilitatea să vorbească, să-și spună punctul de vedere cu privire la o chestiune esențială și anume libertatea arătându-se că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.197 alin.4 Cod pr.penală.
Un al doilea motiv de nelegalitate a fost invocat de către inculpatul, motiv la care a achiesat și inculpatul, respectiv s-a invocat faptul că hotărârea primei instanțe e nemotivată, iar instanța de fond nu face nici o trimitere la probe sau argumente clare care să justifice menținerea măsurii arestării preventive.
Pe fondul cauzei, în măsura în care se va trece peste motivele de nelegalitate, s-a solicitat admiterea recursurilor promovate, casarea încheierii recurate și în rejudecare să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ( inculpatul și, respectiv revocarea măsurii arestării preventive în conf. cu disp.art.160bCod pr.penală - inculpatul ).
În susținerea recursului promovat, inculpatul, prin apărătorul său, a precizat că leziunile suferite de cele 2 părți vătămate minore nu pun în evidență faptul că s-a încercat suprimarea vieții lor. Totodată, s-a precizat că în urmă cu un an de zile inculpații minori au fost puși în libertate, iar prin această dispoziție nu s-a impietat buna desfășurare a procesului penal și nu s-a încercat influențarea martorilor a părților vătămate, constatându-se că s-a creat o diferențiere între inculpații majori și minori care nu e justificată, la aproape un an de zile de la luarea acestei măsuri, motiv pentru care s-a solicitat ca instanța de recurs să dispună punerea în libertate și a inculpaților majori, pentru a se crea o echitate pentru toți inculpații.
Inculpatul a arătat că în cauză, în ceea ce-l privește, există doar o singură probă, respectiv declarația martorului cu identitate protejată, iar această depoziție nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Inculpatul a arătat că la acest moment temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, precizându-se totodată că la dosar nu există probe care să-l incrimineze.
Ca și inculpatul, și acest inculpat a solicitat pentru egalitate de tratament juridic, punerea sa în libertate, respectiv să se ia măsura obligării de a nu părăsi localitatea - măsură care a fost luată față de inculpații minori.
Recursurile formulate sunt nefondate, având în vedere următoarele:
Vom analiza mai întâi motivele de nelegalitate invocate, iar apoi vom analiza, pe fond, recursurile formulate de cei trei inculpați.
Cu privire la motivele de nelegalitate, reținem următoarele:
Ca un prim aspect de nelegalitate s-a invocat că s-a încălcat dreptul la apărare al inculpaților prin neacordarea ultimului cuvânt, arătându-se că aceasta,chiar dacă eon ulitate relativă, nu poate fi acoperită decât prin casarea încheierii de ședință și trimiterea dosarului spre rejudecare.
Referitor la acest motiv, constatăm că potrivit disp.art.197 al.4 Cod pr.penală, " încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condițiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanța ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei".
Cu privire la aceste dispoziții legale, constatăm că inculpații erau prezenți la momentul când nu li s-a acordat ultimul cuvânt, totodată și apărătorii acestora, care cunoșteau dispozițiile legale, au fost și ei prezenți, iar în această situație inculpații aveau posibilitatea să aducă la cunoștința instanței că doresc să facă precizări, să învedereze anumite aspecte, urmând ca instanța să analizeze cele invocate, fapt pentru care inculpații nu l-au făcut.
Pe de altă parte, apreciem că se pune problema vătămării care li s-a produs inculpaților prin neacordarea ultimului cuvânt. În cauză, considerăm că nu s-a dovedit vătămarea interesului legal al inculpaților, simpla constatare a încălcării unui act de procedură care nu e prevăzută în mod expres la disp.art.197 alin.2 Cod pr.penală neatrăgând de plano nulitatea actului respectiv, fiind vorba de o nulitate relativă.
Totodată, inculpații care au declarat recurs au fost prezenți în fața Curții de Apel și li s-a acordat cuvântul, aceștia și apărătorii lor spunându-și punctul de vedere cu privire la starea de arest.
Față de toate acestea, considerăm că omisiunea instanței de a acorda ultimul cuvânt inculpaților nu atrage nulitatea absolută a hotărârii.În cauză, așa cum s-a arătat, se ridică problema nulității relative, dar, apreciem că această nulitate s-a acoperit cu ocazia soluționării recursului și nu aduce nici o vătămare inculpaților, care să impună trimiterea cauzei spre rejudecare.
Referitor la celălalt aspect de nelegalitate invocat, respectiv nemotivarea hotărârii instanței de fond, considerăm că într-adevăr hotărârea recurată e lacunară și nu corespunde exigențelor pe care ar trebui să le aibă o hotărâre prin care s-a dispus asupra menținerii stării de arest. Dar apreciem că o motivare există totuși în cauză și totodată, considerăm că nu se poate imputa instanței de fond, în sensul că nu s-a exprimat la modul că există sau nu există probe de vinovăție, precum și cu privire la participarea fiecărui inculpat, contribuția acestora, întrucât într-o asemenea situație s-ar ajunge la o antepronunțare și s-ar ajunge la situația ca instanța să nu mai poată judeca pe fond cauza.
Totodată, considerăm că o motivare cu anumite deficiențe a instanței de fond poate fi complinită de către instanța de recurs.
Față de toate acestea, apreciem că nu pot fi luate în considerare motivele de nelegalitate invocate și nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Pe fondul cauzei, apreciem că recursurile formulate de cei trei inculpați sunt nefondate, având în vedere următoarele:
Considerăm că și la acest moment se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiile art.148 lit.f Cod pr.penală, întrucât:
- pentru fapta comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani - tentativa la omor calificat și deosebit de grav prev. de art.20 Cod penal rap. la art. 174 alin.1 ref.la art.176 alin.1 lit.b Cod penal;
- la dosar există probe administrate până în prezent din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților recurenți prezintă pericol pentru ordinea publică, această concluzie rezultând și din gravitatea infracțiunii comise, numărul mare de persoane implicate în comiterea acesteia, vârsta fragedă a părților vătămate, modalitatea în care s-a comis infracțiunea și natura relațiilor sociale încălcate.
Aspectele referitoare la faptul că în cauză nu a existat intenția de a suprima viața părților vătămate, raportat la leziunile suferite, sunt aspecte care țin de fondul cauzei, de încadrarea juridică, neputând fi puse în discuție la acest moment,urmând a fi lămurite în urma administrării probatoriilor.
Faptul că, urmare a expertizei efectuate la se va stabili o altă situație, este doar o afirmație la acest moment, eoc hestiune incertă, iar simpla contestare a concluziilor actelor medicale nu îndreptățește instanța să rețină că într- adevăr părțile vătămate nu au suferit acele leziuni sau că nu s-au produs acele urmări.
Totodată, referitor la rezultatului testului poligraf, în ceea ce-l privește pe inculpatul, din care rezultă că a răspuns cu sinceritate la întrebările formulate, precizăm că aceste concluzii stabilite ca urmare a efectuării acestui test nu trebuiesc privite disociat, ci coroborativ cu celelalte probe administrate în cauză.
Așa cum s-a arătat și cu prilejul altor recursuri promovate, la acest moment nu putem face discuții referitoare la gradul de participație al fiecărui inculpat, având în vedere obiectul cauzei, ci trebuie să ne referim la subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Cercetarea judecătorească nu e finalizată și, așa cum am mai precizat anterior, în prima fază a procesului penal s-au administrat probe ce susțin acuzațiile aduse, iar instanța de fond cu ocazia soluționării cauzei va analiza pertinența acestora, raportat la întregul material probator administrat în cauză.
Considerăm că nu se poate aprecia că măsura arestării preventive a celor trei inculpați a depășit o durată rezonabilă, raportat la complexitatea deosebită a cauzei, ce presupune administrarea unor probatorii ample.
Întrucât față de cei trei inculpați se mențin și la acest moment temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, temeiuri ce nu s-au modificat și nu au încetat, apreciem că în cauză nu pot fi avute în vedere cererile de înlocuire și de revocare a arestării preventive.
Totodată, menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, condiții ce se regăsesc în cauză pentru fiecare inculpat, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, aceștia având posibilitatea de a cere a se administra probe considerate necesare pentru a-și dovedi nevinovăția.
Față de toate acestea, având în vedere și disp.art.136 Cod pr.penală, considerăm că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea inculpaților în stare de arest preventiv, motiv pentru care urmează a fi respinse ca nefondate recursurile formulate de cei trei inculpați.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod pr.penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații (născut la data de 30.05.1988 în T, județul G, fiul lui și, CNP: -, cetățean român, domiciliat în G,-, - 2,. 63, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ),(născut la data de 19.11.1984 în G, județul G, fiul lui și, CNP: -, cetățean român, domiciliat în G,-, - 2,. 17, județul G, 12 clase, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) și (fiul lui si, născut la data de 26.07.1988 in G, domiciliat in Mun. G,-, -.15, CNP: -, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ), împotriva încheierii de ședință din 22.04.2008 a Tribunalului Galați ( dosarul nr-).
În baza art. 192 alin.2 Cod pr.penală obligă pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 12.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -- -
Grefier,
Red.dec.jud.
Jud.fond
Tehnored.CG/2 ex./14.05.2008
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mița Mârza, Marcian
