Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 823/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.823

Ședința publică de la 27 august 2009

PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț

- - JUDECĂTOR 3: Nicoleta

- Președinte Secție

Comercială

Grefier a

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Dolj

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații, și, împotriva încheierii din 25 august 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, inculpatul, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, inculpatul, asistat de avocat, apărător ales, inculpatul, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, inculpatul, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, inculpatul, asistat de avocat, apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, judecarea în stare de libertate a inculpatului, deoarece nu există probe certe că inculpatul este vinovat și că ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii, deoarece nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia, urmărirea penală fiind terminată, iar faptele nu sunt foarte grave. Inculpatul este elev la liceu, nu are antecedente penale, prejudiciul a fost recuperat, nemaiprezentând pericol concret pentru ordinea publică și nemaiputând influența aflarea adevărului.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii, deoarece nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia, în condițiile în care s-a terminat urmărirea penală, iar inculpatul nu mai poate influența aflarea adevărului. Totodată, nu are antecedente penale, astfel încât nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În subsidiar, solicită înlocuirea cu o altă măsură.

Avocat pentru inculpații și, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii, deoarece nu mai subzistă temeiurile inițiale, inculpații nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică, nu au antecedente penale și nu mai pot influența aflarea adevărului.

În subsidiar, solicită înlocuirea cu o altă măsură.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii, deoarece nu există probe că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, iar urmărirea penală s-a terminat. La pagina 20 din rechizitoriu, se face o apreciere a vinovăției în mod generic, fără să se arate ce probe există. Inculpatul dorește să-și întemeieze o familie, astfel încât nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Reprezentantul Parchetului solicită în baza artr.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, respingerea recursurilor ca nefondate, deoarece subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, faza cercetării judecătorești fiind cel puțin la fel de importantă ca urmărirea penală și nu au apărut temeiuri care să impună revocarea măsurii.

Inculpatul solicită judecarea în stare de libertate.

Inculpatul solicită judecarea în stare de libertate.

Inculpatul arată că-și însușește concluziile apărătorului.

Inculpatul arată că-și însușește concluziile apărătorului.

Inculpatul arată că-și însușește concluziile apărătorului.

Inculpatul arată că-și însușește concluziile apărătorului.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Prin încheierea din 25 august 2009, Tribunalul Gorj, în temeiul art.3002rap.la art.160 pct.1 și 3 Cod pr.penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpaților - fiul lui - și, născut la data de 15.02.1978, în mun. C, jud. D, domiciliat în comuna, sat,-, județul D, fără forme legale în mun. C,-,.99A1,.1,.28, județul D, cetățean român, studii -șc.prof. fără ocupație, stare civilă - necăsătorit, stagiul militar - satisfăcut, antecedente penale -necunoscut, CNP -, - fiul lui și, născut la 13.08.1982, în municipiul C, jud. D, cu același domiciliu,-,.45,.2,.14, jud. D, CNP. -, cetățean român, stare civilă - necăsătorit, studii -.profesională, stagiul militar - nesatisfăcut, ocupația - fără, antecedente penale - necunoscut, - fiul lui și, născut la 28.12. 1986, în mun. C, cu același domiciliu,-, Cămin 1,.1,.117, jud. D, fără forme legale în mun. C,-,. cămin 3,.1,.411, jud. D, CNP. -, cetățean român, stare civilă -necăsătorit, stagiul militar - nesatisfăcu, studii - 8 clase, ocupația - fără, antecedente penale - cunoscut, - - fiul lui și, născut la 18.02.1988, în mun.C, jud. D, cu același domiciliu, str. dul - -, nr.76, -.2,.5, jud. D, CNP. -, cetățean român, stare civilă - necăsătorit, studii - 12 clase, stagiul militar -nesatisfăcut, ocupația - elev, antecedente penale - necunoscut, - fiul lui G și -, născut la 02.03.1971, în com., jud. G, cu domiciliul în mun. C,-,. 309,.1,.16, fără forme legale în mun. C,-, jud. D, CNP. -, cetățean român, stare civilă -căsătorit, stagiul militar - nesatisfăcut, ocupația - fără, antecedente penale - cunoscut, - - fiul lui - și, născut la 23.05.1990, în mun. C, jud. D, cu domiciliul în mun. C,-,.a9,.1,.2,.8, jud. D, fără forme legale, în mun.C, în str.-,.48B1,.1,.11, jud. D, CNP. -, cetățean român, stare civilă - necăsătorit, stagiul militar - nesatisfăcut, studii - șc.prof. ocupația - fără, antecedente penale - necunoscut.

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a constatat că datele cauzei susțin bănuiala verosimilă că inculpații ar fi autorii faptelor pentru care au fost puși sub acuzare.

De asemenea, s-a constatat că împrejurările care au justificat luarea acestor măsuri nu s-au schimbat până la această dată și nici nu au apărut alte elemente care să impună revocarea sau înlocuirea acestor măsuri cu altele mai puțin grave.

În mod corespunzător datele cauzei relevă pericolul social concret prezentat de către inculpați pentru ordinea publică, menținerea măsurilor impunându-se și din considerente legate de necesitatea asigurării unor garanții suficiente pentru desfășurarea procesului penal.

Pe de altă parte, s-a reținut că presupusele fapte pentru care sunt acuzați inculpații sunt deosebit de grave, prin specificul lor implicând o periculozitate socială sporită a autorilor.

Pericolul social concret al faptelor comise de inculpați rezidă, de asemenea, în insecuritatea creată la nivelul societății, că persoanelor care folosesc mijloacele de plată moderne, le-ar fi prejudiciat interesele prin fapte de natura celor comise de către inculpați.

Tribunalul a apreciat că există temerea că inculpații ar putea comite din nou singuri sau în cooperare cu alte persoane infracțiuni de același tip.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și, motivele fiind invocate și dezvoltate prin apărători, cu ocazia dezbaterilor.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea apreciază că sunt nefondate.

Inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea nr.18 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, apreciindu-se că sunt indicii temeinice că în cursul anilor 2008-2009 au constituit ori au aderat la o grupare infracțională specializată în fraude informatice și cu mijloace electronice de plată, confecționând și deținând echipamente hardware și software, folosite la falsificarea cardurilor bancare, precum și echipamente adaptate în scopul săvârșirii infracțiunilor (guri de bancomat, circuite electronice, cabluri de date, dispozitive pentru vopsire, lipire, telefoane cu cameră foto), au accesat fără drept bancomate prin încălcarea măsurilor de securitate în scopul obținerii de conturi de carduri și parole de acces, au transferat neautorizat prin aceste procedee date din sisteme informatice, au deținut programe informatice adaptate în scopul săvârșirii infracțiunilor și au cauzat prejudicii patrimoniale, prin retragerea frauduloasă a unor sume de bani.

Activitatea infracțională s-a desfășurat atât în România, cât și în alte țări.

În acel moment, tribunalul a considerat că sunt întrunite condițiile prev.de art.148 alin.1 lit.a, b și f Cod pr.penală, deoarece în momentul în care au fost prinși în flagrant de organul de urmărire penală, au încercat să fugă și au avariat un autoturism al organelor de poliție.

Inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, măsura fiind menținută până în prezent.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, existând în continuare indicii temeinice, așa cum au fost definite în art.681Cod pr.penală, că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, respectiv proces-verbal de prindere în flagrant și planșe foto, procese-verbale de percheziții domiciliare, auto și corporale, imagine înregistrată în timp ce inculpații amplasau aparatură la bancomate din Germania, înregistrări convorbiri telefonice, note de redare ale înregistrărilor și filmărilor în mediu ambiental.

Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații, modalitatea de comitere, numărul mare de participanți, prejudiciul produs, numărul mare de acte materiale săvârșite în diferite țări, dar și din aspecte ce țin de persoana inculpaților care au încercat să fugă în momentul în care au fost prinși în flagrant, avariind un autoturism al poliției, fiind justificată ideea că dacă s-ar afla în libertate ar genera un sentiment de insecuritate în rândul celorlalți membri ai societății, existând riscul ca inculpații să-și continue activitatea infracțională și să producă noi prejudicii.

Un aspect foarte important îl reprezintă natura valorilor sociale afectate de faptele inculpaților, valori sociale care presupun securitatea mijloacelor de plată și a conturilor bancare, în vederea protejării sumelor de bani depuse în acele conturi.

În acest context, nu este oportună înlocuirea stării de arest cu o altă măsură preventivă, întrucât nu trebuie ignorat interesul general, în speță drepturile și patrimoniul persoanelor de bună credință care ar putea fi încălcate prin lăsarea în libertate a inculpaților, neexistând garanții suficiente că nu-și vor continua activitatea infracțională, aceștia fiind foarte greu de supravegheat, având în vedere natura faptelor săvârșite, modalitatea de comitere, numărul mare de participanți.

În consecință, ținând cont de dispozițiile art.38515alin.1 pct.1 lit.b Cod pr.penală, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și, împotriva încheierii din 25 august 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Obligă pe inculpații și la câte 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă pe inculpații, la câte 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se vor vira din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroul Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședința în ședință publică de la 27 august 2009.

- - - - - -

Grefier,

a

Red.jud.

PS/31.08.2009

28 august 2009.

- Administrația Finanțelor Publice C va încasa de la rec.inc., suma de câte 30 lei și de la inc., la câte 130 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Mircea Mugurel Șelea
Judecători:Mircea Mugurel Șelea, Sorin Drăguț, Nicoleta

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 823/2009. Curtea de Apel Craiova