Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 85/2009. Curtea de Apel Brasov

- ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 85/R DOSAR NR-

Ședința publică din data de 6 februarie 2009

PREȘEDINTE: Radu Gheorghe JUDECĂTOR 2: Elena Barbu

- - - JUDECĂTOR 3: Alexandru Vasiliu

- - - Judecător

- - - Grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat

Procedură îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.

Avocat G susține recursul astfel cu a fost formulat solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și judecarea inculpatului în stare de libertate.

La stabilirea gradului de pericol social cere a fi avută în vedere persoana inculpatului care are familie, este tatăl a doi copii minori, a avut o conduită corespunzătoare pe tot parcursul cercetărilor și până la data arestării a avut un loc de muncă.

De asemenea învederează instanței că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii ce îi este imputată, cu referire la procesul verbal de percheziție și procesul verbal de ridicare a amprentelor care nu îl indică pe inculpat ca participant la săvârșirea infracțiunii.

Reprezentanta parchetului apreciază că instanța de fond a dispus în mod corect menținerea stării de arest preventiv a inculpatului având în vedere natura infracțiunii reținută în sarcina acestuia. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii ce îi este imputată în procesul verbal privind ridicarea de bunuri fiind menționate anumite bunuri ce au constituit obiectul infracțiunii și care au fost ridicate de la locuința inculpatului.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței măsura ce va fi dispusă.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Constată că, prin încheierea de ședință din 29 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașova dispus menținerea arestării preventive a inculpatului, motivând că subzistă temeiul care a determinat luarea acestei măsuri.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul solicitând revocarea măsurii arestării preventive, motivând că nu sunt probe cu privire la vinovăția sa, invocând și buna conduită avută pe parcursul desfășurării procesului penal, precum și faptul că are doi copii minori.

Recursul nu este fondat.

Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 5 iulie 2008 pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) și alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) Cod penal, reținându-se că, în noaptea de 4/5 iulie 2008, împreună cu alte persoane, din care două minore, prin efracție, au sustras din 11 autoturisme parcate în locuri publice pe raza municipiului B diverse bunuri și acte de stare civilă. Temeiul arestării l-a constituit cazul prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, respectiv pentru fapta săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin sentința penală nr. 20/8 ianuarie 2009, Judecătoria Brașovl -a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, la care a fost adăugată pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, ca urmare a revocării suspendării condiționate, pedeapsa rezultantă fiind de 4 ani și 6 luni închisoare.

În prezent cauza se află pe rolul Tribunalului Brașov, urmare a apelului declarat de inculpat, la termenul din 29 ianuarie 2009, când s-a pronunțat încheierea atacată, fiind verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

Având în vedere că în cauză există suficiente date care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală care constituie obiectul procesului penal și ținând seama de numărul mare de acte materiale de sustragere care compun infracțiunea de furt calificat în formă continuată, precum și de împrejurările în care a fost comisă aceasta, curtea constată că menținerea măsurii arestării preventive este justificată de buna desfășurare a procesului penal.

Împrejurările invocate de inculpat, referitoare la situația sa familială și conduita bună procesuală, nu sunt de natură a atrage revocarea măsurii arestării preventive, ci pot constitui criterii de individualizare judiciară a pedepsei.

Așa fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, se va respinge recursul, urmând ca, potrivit art. 192 alin. (2) Cod procedură penală, să se dispună obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-, pe care o menține.

Obligă inculpatul să plătească statului 50 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- G - - - -

GREFIER

- -

Red. Gh./12.02.2009

Dact.BD/13.02.2009

Jud. fond

- 3 exemplare -

Președinte:Radu Gheorghe
Judecători:Radu Gheorghe, Elena Barbu, Alexandru Vasiliu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 85/2009. Curtea de Apel Brasov