Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 857/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
România
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 857/ DOSAR NR-
Ședința publică din 28 noiembrie 2008
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu JUDECĂTOR 2: Gheorghe Radu
G - - JUDECĂTOR 3: Alexandru Vasiliu
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind, reprezentantul parchetului și apărătorul ales al inculpatului declară că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Avocat ales pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea în stare de libertate a inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului susține că inculpatul este arestat de aproximativ 1 an și 5 luni de zile, iar față de natura cauzei consideră că s-a împlinit termenul rezonabil. Totodată apreciază că nu există date concrete cu privire la fapta de viol săvârșită de inculpat. În cauză au fost audiați partea vătămată și martori. Relevante sunt declarațiile martorilor și, care reaudiați de mai multe ori aceștia și-au schimbat declarațiile, aspecte ce pot fi în favoarea inculpatului.
Consideră important de relevantă declarația unei martore care a fost internată în Spitalul Municipal, împreună cu partea vătămată, care nu se afla internată din cauza violului. Partea vătămată a povestit martorei că nu a fost violată și că ar fi făcut această declarație pentru a nu fi dată afară din Centrul de Plasament "Casa Prieteniei" din.
Solicită a se reține că este puțin probabil ca inculpatul împreună cu inculpatul să fi luat-o pe partea vătămată din s-o ducă pe un câmp la marginea orașului, deoarece declarația inculpatului este nerealistă, pentru a fi în favoarea sa, susținând că partea vătămată a întreținut relații sexuale cu el de bună voie, iar cu inculpatul că ar fi fost constrânsă.
Apărătorul ales al inculpatului subliniază faptul că inculpatul este căsătorit, are 1 copil minor, că termenul rezonabil este cu mult depășit în prezenta cauză și mai mult de la data arestării, inculpatul chiar a ispășit până în prezent o pedeapsă.
solicitând admiterea recursului și judecarea în stare de libertate a inculpatului, apreciind că nu s-ar impieta buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului declarat ca nefondat, apreciind că termenul rezonabil nu a fost depășit. Încheierea pronunțată de Tribunalul Covasnao consideră legală și temeinică, pronunțarea unei soluții de condamnare, chiar nedefinitivă, indică probe suficiente care să justifice vinovăția inculpatului.
Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate și se obligă a se prezenta la instanță ori de câte ori va fi chemat, că nu va lua legătura cu partea vătămată și precizează că are un copil minor.
Asupra recursului penal de față,
Constată că, prin încheierea de ședință din 24 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Covasnaa menținut măsura arestării preventive a inculpatului, motivând că subzistă o parte din temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, respectiv cele prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. e) și f) Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul solicitând revocarea arestării preventive. S-a motivat că probele administrate nu conduc cert la concluzia că a săvârșit infracțiunea de viol, precum și că durata arestării preventive, de aproximativ 1 an și 5 luni, a depășit termenul rezonabil.
Recursul nu este fondat.
Față de inculpat s-a dispus măsura arestării preventive la data de 30 mai 2007 pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) Cod penal, reținându-se că, în ziua de 3 mai 2007, pe o stradă din municipiul, împreună cu coinculpatul, au acostat-o pe partea vătămată, în vârstă de 16 ani, și au condus-o pe câmp unde, prin constrângere, au întreținut cu aceasta relații sexuale. Temeiurile arestări le-au constituit cazurile prevăzute în art. 148 alin.1) lit. a), d), e) și f) Cod procedură penală, respectiv: inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage urmăririi penale; inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune; există date că inculpatul exercită presiuni asupra părții vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta; pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Mandatul de arestare a fost pus în executare la data de 16 iunie 2007.
Prin sentința penală nr. 351/7 martie 2008 Judecătoriei Brașov, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracțiunea de viol, în prezent cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Covasna, ca urmare a apelului declarat de inculpat.
Având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, partea vătămată fiind o minoră instituționalizată în Centrul de Plasament "Casa Prieteniei" din municipiul, aceasta fiind dusă cu forța în afara orașului și constrânsă să întrețină relații sexuale, curtea constată că subzistă temeiul prevăzut în art. 148 alin. 1) lit. f) Cod procedură penală, infracțiunea de viol având o puternică rezonanță în rândul opiniei publice, inducând o stare de temere și nesiguranță.
În ce privește temeiul prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. e) Cod procedură penală, având în vedere că procesul se află în faza de judecată în apel, partea vătămată fiind audiată de prima instanță, în lipsa unor date că inculpatul exercită și în prezent presiuni asupra părții vătămate, reținerea acestui temei nu este justificată. Motivarea instanței de apel, potrivit căreia acest temei subzistă întrucât mai este de audiat un martor pe a cărui declarație se sprijină acuzarea, este greșită, atât pentru faptul că temeiul prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. e) Cod procedură penală se referă exclusiv la presiunile exercitate asupra părții vătămate, cât și pentru că nu există date că inculpatul încearcă influențarea martorului, caz în care era incident cazul prevăzut în art. 148 alin. 1) lit. b) Cod procedură penală.
Apărarea inculpatului, că durata arestării preventive a depășit termenul rezonabil prevăzut în art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu poate fi primită. În condițiile în care procesul penal se află în faza de judecată în apel, asupra vinovăției pronunțându-se deja o instanță de judecată, chiar dacă prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, nu se poate susține că arestarea preventivă s-a transformat într-o sancțiune antecondamnatorie.
Așa fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, se va respinge recursul, urmând ca, potrivit art. 192 alin. (2) Cod procedură penală, să se dispună obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.
Obligă inculpatul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 noiembrie 2008.
Președinte judecător judecător
- - G - - -
GREFIER
- -
Red.GR/05.12.2008
Tehnoredact.DS/05.12.2008/2 ex.
Jud.fond./
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Gheorghe Radu, Alexandru Vasiliu