Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- -menț. măs. arest. prev. -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 1
Ședința publică din 9 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ghertner Artur
JUDECĂTOR 2: Motan Traian
JUDECĂTOR 3: Maierean Ana
Grefier - -
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
Biroul Teritorial Suceava - reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii ședinței Camerei de Consiliu din data de 07.01.2009 a Tribunalului Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-recurent, asistat de avocat ales și inculpatul-recurent, asistat de avocat din oficiu.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de probe, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul-recurent, solicită - în principal - admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare și - în subsidiar - admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara. În ceea ce privește solicitarea de a fi trimisă cauza spre rejudecare, arată că această cerere se întemeiază pe disp. art. 3859alin. 1 pct. 9 coroborat cu art. 38515alin. 2 lit. c Cod procedură penală. În conformitate cu disp. art. 356 alin. 1 lit. c și d Cod procedură penală, hotărârea trebuie motivată și în fapt și în drept. Precizează că art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală are două teze: trebuie să existe indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și trebuie să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Având în vedere disp. art. 63 și 64 Cod procedură penală, instanța, în motivarea sa, trebuia să arate care sunt acele mijloace de probă din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică iar acest lucru nu a fost făcut, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii în lumina disp. art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală. Apreciază că, din acest punct de vedere, soluția este vădit nemotivată sub aspectul motivelor de fapt (probelor) care au dus la concluzia că subzistă acele temeiuri care determină un pericol concret pentru ordinea publică. În ceea ce privește solicitarea formulată în subsidiar, arată că în cazul prelungirii/menținerii măsurii arestării preventive, trebuie să se aibă în vedere toate textele procedurale care privesc arestarea preventivă. În speță, trebuie să fie îndeplinite condițiile prev. de art. 148 alin. 1 lit. f, 143, 136 alin. 8 și 1403alin. 7 Cod procedură penală. Arată că disp. art. 143 Cod procedură penală sunt îndeplinite, având în vedere și poziția procesuală a inculpatului, care a recunoscut faptele pentru care este trimis în judecată. În ce privește disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală, învederează că pericolul concret pentru ordinea publică s-a modificat, nu mai subzistă. Precizează că pericolul concret pentru ordinea publică este o noțiune total diferită care nu asimilează noțiunea de pericol social al faptei. Pericolul concret pentru ordinea publică reprezintă o stare de pericol determinată care poate aduce atingere cu certitudine ordinii publice, respectiv ansamblului de relații sociale creat între membrii unei comunități locale sau naționale cu privire la necesitatea respectării anumitor sau a tuturor dintre acele reguli sociale care asigură prin natura lor o conviețuire într-o stare de normalitate și siguranță, care ar fi profund afectată, producând o răsturnare în concepția acestora privind aceste relații sociale în cazul în care inculpatul s-ar afla în libertate în mijlocul respectivei comunități locale sau naționale. Pericolul social al unei infracțiuni este definit de Codul Penal și reprezintă o stare de pericol creată de o faptă antisocială prin care se aduce atingere anumitor relații sociale pe care legiuitorul a înțeles să o incrimineze drept infracțiune. De aici se ajunge la confuzia între un pericol social concret și un pericol social abstract al faptei. Pericolul social abstract al faptei este dat de categoria de infracțiuni, de limitele de pedeapsă, despre cum a înțeles legiuitorul să dea unei anumite fapte un pericol social. Pericolul social concret reprezintă efectiv latura obiectivă a faptei exprimată între aceste limite (efectiv activitatea infracțională). Prin confuzia creată între cele două noțiuni se ajunge la următoarea ipoteză, asimilând aceste noțiuni: pentru orice faptă pentru care pedeapsa este mai mare de 4 ani, arestarea nu numai că este admisibilă, este obligatorie, cu excepția cazului când sunt date disp. art. 181Cod penal pentru că orice faptă penală prezintă pericol social. Astfel, faptul că instanța asimilează și include aceste două noțiuni nu face decât să se ajungă la concluzia că nu se respectă voința legiuitorului. În contextul în care se ajunge ca acest pericol concret pentru ordinea publică să rezulte din așa-zisa nemotivare a instanței privind acele mijloace de probe prin care se dovedesc fapta, autorul faptei și vinovăția acestuia, nu poate conduce decât la concluzia că judecătorul de fond a identificat aceste motivații de fapt, sens în care se ajunge la ipoteza că instanța s-a pronunțat în baza simplei prezumții judiciare a existenței unui pericol concret pentru ordinea publică și nu în baza unor mijloace de probă. Materia de bază, respectiv disp. art. 1403alin. 7 și respectiv 159 alin. 10 Cod procedură penală, care reglementează calea de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii preventive în cursul urmăririi penale, respectiv împotriva încheierii de prelungire a măsurii arestării preventive, legiuitorul arată foarte clar că instanța de recurs, atunci când apreciază că măsura preventivă este nelegală sau nu este justificată, o revocă. Arată că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să prezinte și o anumită intensitate pentru a se putea lua/menține/prelungi o măsură preventivă, respectiv cea mai coercitivă: arestarea preventivă. Art. 139 Cod procedură penală care vorbește despre înlocuirea și revocarea unei măsuri, în alin. 1 arată că: se înlocuiesc măsurile când s-au schimbat temeiurile; iar alin. 2 arată că: se revocă măsurile când nu mai subzistă temeiurile. Nu există un singur mod al stingerii pericolului concret pentru ordinea publică ci există și posibilitatea modificării acestui temei, în sensul că nu mai are o asemenea intensitate care să justifice cea mai coercitivă măsură preventivă. Precizează că deși nu există un motiv de casare în sensul că motivarea contrazice motivarea, arată că în încheierea pronunțată de instanța de fond se arată că subzistă temeiurile luării măsurii preventive și nu că au intervenit altele noi. La fila 101 dosar există încheierea prin care s-a dispus arestarea inculpatului și se precizează că prin pericolul concret pentru ordinea publică se înțelege o stare de insecuritate, o reacție negativă iar în motivarea instanței de fond se precizează că motivul menținerii măsurii preventive este rezonanța faptei în colectivitate. Instanța de fond a reținut și incidența disp. art. 148 lit. a Cod procedură penală, neindicând mijloacele de probă din care rezultă această incidență, în cauză fiind incidente doar disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală. În ceea ce privește rezonanța faptei în colectivitate despre care vorbește instanța de fond, arată că nu sunt indicate mijloacele de probă din care să rezulte această rezonanță. Această motivare este contrazisă și de practica Astfel, prin Decizia 1142 din 21 februarie 2006 raporta la acest raționament al rezonanței faptei în colectivitate: a raționa astfel în sensul că punerea în primejdie a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpatului sau rezonanța faptei în colectivitate pot fi deduse din împrejurări în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, sau elemente ținând de profesia inculpatului și că pericolul concret nu trebuie să rezulte neapărat din probe aflate la dosarul cauzei ar însemna ca instanța să se pronunțe cu neobservarea condițiile expres stabilite prin textul de lege menționat, ceea ce este inadmisibil față de libertatea persoanei prezumată nevinovată. arată că protecția judiciară trebuie oferită în mod imparțial atât unei persoane acuzate de săvârșirea unei fapte penale cât și societății dar doar atunci când sunt incidente textele legale. În ceea ce privește criteriile prev. de art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, arată că legiuitorul trebuie să țină cont de pericolul social al infracțiunii, dar nu de cel abstract, ci de cel concret al faptei. Arată că în ceea ce privește persoana inculpatului se poate reține că acesta este tânăr și nu a avut contacte cu legea penală.
De asemenea, din dosar se poate observa că sunt niște acte izolate făcute în țara noastră în acest sens, inculpatul nefiind traficant. Mai mult, chiar organul de urmărire penală reține (la fila 6 din rechizitoriu) că solicită să se aplice dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, ceea ce dovedește conduita acestuia pe parcursul urmăririi penale. Totodată, în art. 136 alin. 8 al Codului d e procedură penală se face referire la persoana față de care se ia măsura. În speță, parchetul a solicitat luarea măsurii arestării preventive (care a fost acceptată de instanță) dar - având în vedere caracterul izolat al faptelor comise, aspectul că inculpatul este la primul contact cu legea penală, că a ajutat organele de urmărire penală și a colaborat cu acestea în activitatea de urmărire penală - apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive a arestării s-au schimbat. Nu au dispărut - lucru pe care nu l-a înțeles instanța de fond - ci s-au schimbat și chiar dacă mai există o stare de pericol pentru ordinea publică, aceasta nu mai este atât de accentuată încât să se justifice în continuare menținerea inculpatului în stare de arest.
În susținerea celor afirmare, învederează două soluții din practica judiciară de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cauzaDumov versus Franța, unde se face o mențiune care este aplicabilă și în speța de față, respectiv că "existența unui pericol pentru ordinea publică care să justifice menținerea unei persoane în starea de arest nu trebuie să se refere la ordinea publică abstractă, la rezonanță". Ori în lipsa unor mijloace de probă nu se poate aprecia dacă rezonanța mai subzistă și se impune menținerea și în continuare a măsurii luate. Tot Curtea Europeană reține că instanța trebuie să justifice în termeni concreți prin ce se manifestă acea atingere a ordinii publice, ceea ce nu se regăsește în prezenta cauză.
Într-o altă cauză, respectiv Verovschi versus Poloinia, din martie 2006, Curtea Europeană reține că "existența unor rațiuni solide de a crede că persoana care a comis o infracțiune gravă poate fi, inițial, suficientă pentru a justifica detenția acesteia. Însă acest motiv devine inevitabil din ce în ce mai puțin pertinent odată cu trecerea timpului". Curtea subliniază că "atunci când sunt chemate să statueze cu privire la necesitatea prelungirii detenției preventive a unei persoane, instanțele naționale au obligația să verifice dacă nu este posibil recursul la alte modalități prin care să se asigure prezența reclamantului la proces. În lipsa unei argumentații cu privire la imposibilitatea recursului la alte măsuri preventive, precum eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune de la un moment dat încolo detenția preventivă a unei persoane nu mai este justificată". În contextul în care, în speță, dosarul de urmărire penală este finalizat, fiind întocmit rechizitoriul, scopul măsurii preventive este dat de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, teza I, respectiv buna desfășurare a procesului penal, care poate avea loc cu inculpatul în stare de libertate, prin aplicarea unor obligații corelative ale acestor măsuri, respectiv de a nu părăsi orașul sau țara, cu obligația prezentării la poliție zilnic și care asigură prezența la proces.
Mai mult, atât timp cât s-a reținut acel beneficiu raportat la anumite limite prevăzute de legiuitor, inculpatul nu-și va schimba declarația pentru a nu pierde acel beneficiu și nu va influența desfășurarea procesului.
Avocat, pentru inculpatul, arată că achiesează la argumentația teoretică a apărătorului, precum și la hotărârile depuse de acesta și apreciază că hotărârea dată este nelegală și netemeinică. În ceea ce privește obiectul dosarului acesta vizează o lege specială, respectiv Legea nr. 143/2000 - lege care se contrazice cu legislația europeană, întrucât este dată în anul 2000, când România nu era încă membră a Uniunii Europene, astfel încât, în momentul de față, cele două acțiuni - de introducere și de deținere a drogurilor - nu mai sunt valabile. Singura acțiune care ar reprezenta pericol concret pentru ordinea publică ar fi cea de-a treia acțiune, aceea de a distribui droguri, care însă nu este reținută. De asemenea, ar mai exista o situație, și anume a existenței unui grup deja stabilit pentru a face astfel de acțiuni pe care le prevede legea. Ori dosarul de față vizează două acțiuni care pot fi făcute în scopul personal, așa încât apreciază că nu există pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, în cauză sunt doi inculpați, deși obiectul dosarului presupune existența unui grup organizat pentru a atenta la ordinea publică, motiv pentru care consideră că trebuie reținute toate aspectele prevăzute de Legea nr. 143/2000 raportat la art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Un alt aspect față de care tribunalul nu și-a exprimat punctul de vedere se referă la beneficiul prev. de art. 16 din Legea nr. 143/2000, care a fost invocat la acea vreme de către apărătorul inculpatului. Este adevărat că beneficiul intră în calcul la stabilirea pericolului concret la individualizarea pedepsei, dar trebuie apreciat și în acest dosar (pentru menținerea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură), și anume, dacă în funcție de acest beneficiu, inculpatul va face acte care să fie contrare art. 143 și 148 Cod procedură penală. Chiar dacă la momentul la care s-a luat măsura arestării preventive față de inculpați se poate să fi existat acel pericol social concret (în condițiile în care nu s-au analizat corect dispozițiile Legii din 2000, care contravin legislației Uniunii Europene), în prezent condițiile s-au schimbat, față de toate situațiile prezentate de către inculpați - prin apărători - dar care nu au fost avute în vedere chiar de la recurs.
Față de toate dispozițiile Codului d e procedură penală și situația concretă din dosar, consideră că trebuie aplicată regula generală de judecare în libertate a arestatului preventiv, întrucât acesta nu are niciun interes pentru a nu participa la judecată și pentru a obține o soluție corectă pe baza probatoriului administrat.
Reprezentanta Ministerului Public arată că România a semnat și aderat la Convenția Europeană în materie penală mult înainte de aderarea României ca stat la Uniunea Europeană, așa că legile românești au fost făcute în concordanță cu legislația europeană.
Referitor la granițele statului, acestea sunt bine stabilite, fiecare stat din uniune fiind un stat suveran, altfel nu ar exista în legislație infracțiunile prevăzute de Codul vamal și alte infracțiuni care au ca prevederi încălcarea normelor privind drepturilor și valorilor sociale care vizează activitatea de frontieră.
Pe fond, apreciază că în cauză subzistă motivele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică trebuind să fie apreciat după o analiză de procedură penală și analiză criminologică în cadrul examinării actelor privind modalitatea de săvârșire a infracțiunii, a condițiilor și a împrejurării comiterii faptelor și a urmărilor produse. Aceste infracțiuni sunt catalogate atât pe plan intern cât și pe plan european ca fiind infracțiuni de crimă organizată extrem de grave, aceasta reieșind și din limitele de pedeapsă pe care legiuitorul a înțeles să le aplice acestor infracțiuni.
Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii primei instanțe.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate cu interdicția de a nu părăsi țara.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod procedură penală,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin rechizitoriul DIICOT - Biroul Teritorial Suceava nr. 69 D/P/2008 din 30 decembrie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de "trafic de droguri de risc", prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și "introducerea în țară de droguri de risc, fără drept", prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în ziua de 13.12.2008, împreună cu inculpatul a introdus, fără drept în România, un număr de 32 capsule conținând hașiș (rezină de cannabis), substanță care face parte din tabelul anexă nr. III al. Legii nr. 143/2000, în vederea comercializării lor pe raza județului S;, pentru săvârșirea infracțiunilor de "introducere în țară de droguri de risc, fără drept", prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și "deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept", prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se că, în ziua de 13.12.2008, împreună cu inculpatul a introdus, fără drept în România, un număr de 32 capsule conținând hașiș (rezină de cannabis), substanță care face parte din tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000, iar din această cantitate de droguri a păstrat asupra lui 2 capsule conținând hașiș în vederea consumului propriu.
Primind dosarul Tribunalul Suceava - secția penală prin încheierea din 07.01.2009, în temeiul art. 3001Cod procedură penală a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive și a menținut măsura față de ambii inculpați, fixând termen pentru judecată la data de 28 ianuarie 2009.
Totodată au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive aceea a obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpați prin apărătorii lor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză subzistă temeiurile ce au stat la baza luării inițiale a măsurii arestării preventive, că temeiurile nu s-au schimbat, fiind îndeplinite în continuare cerințele art. 143 Cod procedură penală, 148 lit. "f" Cod procedură penală, inclusiv sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă punerea în libertate a inculpaților.
Împotriva încheierii în termen legal au declarat recurs cei 2 inculpați care prin intermediul apărătorilor au criticat-o ca nelegală și netemeinică solicitând în principal admiterea recursului, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara.
Avocat, pentru inculpatul recurent, a arătat în motivarea recursului că hotărârea nu a fost motivată în fapt, că instanța nu a arătat care sunt probele din care rezultă existența pericolului concret pentru ordinea publică și că în mod greșit aceasta a reținut și incidența prevederilor art. 148 lit. "a" Cod procedură penală fără a indica mijloacele de probă din care rezultă această incidență. S-a susținut că pericolul concret pentru ordinea publică nu mai există din moment ce inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, că nu sunt probe care să certifice rezonanța negativă avute de faptele comise în rândul colectivității, că nu s-a ținut seama că inculpatul este la primul contact cu legea penală, a colaborat și ajutat organele de urmărire penală, acestea solicitând instanței să aplice în cauză prevederile art. 16 din Legea 143/2000, ceea ce dovedește conduita bună a recurentului.
Avocat, pentru inculpatul recurent, a arătat că achiesează la argumentația teoretică a apărătorului, menționând Legea nr. 143/2000 se contrazice cu legislația europeană deoarece în anul 2000, România nu era încă membră a și prin desființarea granițelor cele două acțiuni de introducere și de deținere de droguri, nu mai sunt valabile. A mai invocat că tribunalul nu și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu beneficiul prevăzut de art. 16 din Legea 143/2000, că nu mai există pericol public pentru ordinea publică și că se impune a fi aplicată regula generală a cercetării în stare de libertate.
Examinând recursurile se constată că sunt nefondate.
Prin încheierile nr. 75 A din 14 decembrie 2008 și respectiv nr. 76 A din 14 decembrie 2008 ambele ale Tribunalului Suceava, s-au admis propunerile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, pe o perioadă de câte 29 zile fiecare, începând cu data de 14 decembrie 2008 și până la data de 11 ianuarie 2009 inclusiv și emiterea, de urgență, a mandatelor de arestare preventivă.
La luarea măsurii arestării preventive s-au avut în vedere disp. art.148 lit.f rap. la art. 143 Cod procedură penală, reținându-se că, din probele administrate (procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de testare a conținutului celor 32 de capsule găsite asupra inculpatului, cu trusa, procesul verbal de consemnare a declarației investigatorului sub acoperire "", declarațiile inculpatului coroborate cu cele ale inculpatului ) rezultă indicii temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol social pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea concretă de comitere a acestora și urmările produse.
Potrivit art. 3001al. 1 Cod procedură penală, după înregistrarea dosarului la instanță în cazurile în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în cameră de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea sa de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Au susținut inculpații că hotărârea instanței de fond nu a fost motivată în fapt așa cum prevăd dispozițiile art. 356 Cod procedură penală. Este de observat însă că încheierea recurată nu este o hotărâre clasică de condamnare sau achitare. La verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 3001Cod procedură penală, se analizează fie subzistența/încetarea temeiurilor ce au stat la baza luării acesteia, fie existența unor temeiuri noi ce să justifice privarea în continuare de libertate. Deci inserarea faptelor de care sunt acuzați inculpații, inserarea și analiza indiciilor temeinice de comitere a faptelor - în sensul cerut de art. 681Cod procedură penală substituie motivarea în fapt a unei astfel de hotărâri, în acest stadiu procesual.
Din probatoriul administrat până în prezent în faza de urmărire penală, curtea constată că în cauză există indicii temeinice, astfel cum sunt acestea definite de disp. art. 68/1 Cod procedură penală, că inculpații recurenți au comis faptele pentru care au fost cercetați și ulterior trimiși în judecată, îndeplinite fiind cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților îl prezintă, acesta este relevat de natura faptelor comise, a contribuției majore a fiecărui inculpat, a modalității premeditate de comitere (prin introducerea celor 32 capsule de hașiș într-o pâine, apoi într-o cutie de suc), de consecințele comiterii unor astfel de fapte care atentează grav la sănătatea publică putând genera însăși decesul victimelor, de antecedentele inculpaților care se pare au mai fost implicați în traficul de droguri dar în afara țării, inculpatul recurent fiind recidivist, aspecte ce sunt probate în cauză prin indiciile temeinice la care instanța de fond a făcut referire.
Este real că pericolul social concret pentru ordinea publică pe care lăsarea inculpaților în libertate îl prezintă, unul concret, nu se identifică cu pericolul social al infracțiunilor pentru a căror săvârșire sunt cercetați și care este unul abstract, avut în vedere de legiuitor la reglementarea unor fapte ca infracțiuni și stabilirea limitelor legale de pedeapsă.
Există însă anumite tipuri de infracțiuni care, prin însăși natura lor, prin amploarea pe care au căpătat-o, prin urmările produse, conduc prin chiar comiterea lor, la crearea unei tulburări, unei stări de insecuritate în rândul societății civile și care reclamă luarea de măsuri urgente în vederea restabilirii echilibrului încălcat și apărarea valorilor sociale ocrotite de lege. Printre acestea se înscriu și cele de crimă organizată, astfel cum este cazul în speță. Însăși jurisprudența CEDO acceptă astfel de cazuri privarea temporară a unei persoane de libertate în astfel de situații, cel puțin pentru o perioadă de timp.
Or, intervalul scurs de la data luării acestei măsuri (14.12.2008) nu a fost suficient pentru a diminua până la stingere tulburarea cauzată în rândul societății civile, prin faptele lor culpabile, subzistând astfel și în prezent pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea lor în libertate (chiar și în condițiile interzicerii dreptului de a părăsi țara/localitatea) l-ar prezenta.
Prin urmare, există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală și justifică o detenție provizorie a inculpaților, cel puțin o perioadă de timp, subzistând astfel în cauză temeiul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Și sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpaților, dispozițiile textului de lege anterior menționat sunt îndeplinite în cauză.
Așadar, în mod corect prima instanță a menținut măsura aretării preventive a inculpaților.
Pentru aceleași motive, nu se justifică înlocuirea, la acest moment, față de inculpați, a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă neprivativă de libertate, cum au solicitat în subsidiar.
Este adevărat că în motivarea hotărârii instanței de fond, în momentul când au fost analizate condițiile cerute de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală a fost trecută și litera "a" fără a se indica vreun mijloc de probă din care să rezulte acest caz, dar din moment ce s-a reținut ca legală incidența art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, acest aspect nu mai are relevanță asupra modului de soluționare a cauzei.
Apoi din moment ce Legea 143/2000 nu a fost abrogată, infracțiunile prevăzute de aceasta nu au fost dezincriminate, criticile făcute de apărătorul inculpatului în sensul că prevederile Legii 143/2000 vin în contradicție cu legislația europeană, că infracțiunile de introducere și deținere de droguri nu mai sunt valabile, sunt și ele neîntemeiate.
Lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală de recunoaștere a faptelor, colaborarea cu organele de urmărire sunt împrejurări ce pot fi avute în vedere de instanță la individualizarea pedepsei, și nicidecum ele nu pot justifica o eventuală înlăturare a unei măsuri preventive.
Așa fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 26 martie 1987, CNP - și, fiul lui și, născut la data de 24 februarie 1984, CNP -, împotriva încheierii ședinței Camerei de Consiliu din data de 07.01.2009 a Tribunalului Suceava în dosar nr-.
Obligă pe inculpatul-recurent să plătească statului suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Obligă pe inculpatul-recurent să plătească statului suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
Ex. 4
13.01.2008
Președinte:Ghertner ArturJudecători:Ghertner Artur, Motan Traian, Maierean Ana
