Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 110/2008

Ședința publică de la 03 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție

Judecător - -

Grefier - - Creța

Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba - reprezentat de - Procuror

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii penale pronunțată la data de 29.10.2008 de Tribunalul Sibiu Secția Penală în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

- recurent inculpat - personal, în stare de arest și asistat de avocat din Baroul Sibiu, ales,

- recurent inculpat - personal, în stare de arest și asistat de avocat din Baroul Sibiu, ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată lipsa avocatei din oficiu și încetarea delegației de asistență juridică obligatorie prin prezența avocatului ales.

Inculpații aflați în stare de arest arată că nu doresc să dea o declarație în fața instanței.

Instanța acordă cuvântul reprezentantului recurenților pentru a susține oral motivele de recurs.

Av. pentru inculpatul solicită admiterea recursului arătând că recursul este mai mult decât admisibil; susține că în permanență este un laitmotiv al reprezentantului parchetului faptul că temeiurile care au stat la baza arestării subzistă încă. Martorii audiați în prezenta cauză arată că inculpatul nu a avut nimic de-a face cu fapta ce i se impută. Acesta neavând unde locui a fost găzduit în imobilul deținut de fosta soție fiind "un om bun la toate". Chiar martorii sub acoperire audiați - primii doi martori susțin că nici nu-l cunosc pe inculpat iar martora I arată că îl trimitea câteodată să le cumpere prezervative. În ce privește încadrarea faptei susține că este nejustificată atât timp cât martorii declară că aveau impresia că inculpatul îi urmărește și îi pârăște la.

În consecință, având în vedere că în cauză urmează să mai fie audiați martori și din probatoriul administrat până în prezent rezultă că inculpatul nu are nici o participare consideră inutilă menținerea arestării preventive și solicită revocarea măsurii și înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Av. pentru inculpata arată că în acest caz există o infracțiune de proxenetism dar vizavi de starea de sănătate și de necesitatea efectuării unei operații solicită admiterea recursului și revocarea măsurii pentru cazul medical. Arată că Penitenciarul Rahova a considerat că inculpata nu trebuie operată deoarece operația nu putea fi făcută în spitalul penitenciar.

Reprezentanta DIICOT solicită respingerea recursurilor, menținerea măsurii arestării preventive arătând că din ansamblul probelor rezultă indicii privind săvârșirea infracțiunilor de care sunt cercetați. În ce privește boala de care suferă inculpata arată că nu sunt reglementate aceste motive pentru revocarea arestării preventive și se va dispune în momentul în care expertiza medico legală ajunge la dosar.

În privința cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive solicită respingerea acestei cereri.

Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului.

Inculpata, având ultimul cuvânt arată că nu se simte bine.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin încheierea din 29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală în dosar nr- s-a dispus în baza art. 3002raportat la art. 160 și 148 lit. f pr. pen. Menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților și.

În motivarea acestei încheieri Tribunalul a reținut că inculpații și au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, în dosar fiind trimisă în judecată și inculpata I, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 și 42.Cod Penal, inițiere și constituire de grup prev. de art. 8 din Legea 39/2003 și proxenetism prev. de art. 329 al. 1 cu aplicarea art. 41 al. 2 și 42.Cod Penal, respectiv complicitate la aceste infracțiuni în ce-l privește pe inculpatul.

Din actele dosarului reiese că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților, că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele ce li se impută este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, evidențiat de starea de neliniște și insecuritate în rândul societății civile datorită faptului că persoane asupra cărora planează acuzația săvârșirii unor infracțiuni de o gravitate sporită sunt cercetate în stare de libertate.

Lăsarea în libertate a inculpaților în această fază a procedurii nu este oportună, iar considerentele de ordin personal nu impun revocarea arestării sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, menținerea arestării fiind justificată de rațiuni plauzibile ce țin atât de natura infracțiunilor comise cât și de necesitatea desfășurării cu celeritate și în condiții optime a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen inculpații și solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea cu obligarea de a nu părăsi localitatea. În motivarea recursului inculpata prin apărător a arătat că starea sănătății sale face necesară punerea în libertate în vederea efectuării unei operații.

În ceea ce-l privește pe inculpatul recurent s-a susținut că probatoriul administrat până în prezent nu întemeiază acuzațiile care îi sunt aduse impunându-se înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond atât prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu conform art. 3859alin. 3 și 3856alin. 3.C.P.P. Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor urma:

În ceea ce privește recursul inculpatului Curtea constată din analiza ansamblului probator de la dosar că nu au fost răsturnate indiciile privind săvârșirea faptelor reținute de judecătorul care a dispus arestarea și care au întemeiat menținerea măsurii în continuare.

Susținerile inculpatului privitoare la schimbarea încadrării juridice și nevinovăția sa exced cenzurii Curții în această etapă, urmând a fi valorificate în fața judecătorului de fond.

Referitor la starea de sănătate precară invocată de recurenta ca motiv de înlocuire a măsurii arestării preventive Curtea constată că nu au apărut elemente noi care să înlăture concluziile raportului de expertiză medico legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală A, raport care atestă că intervenția chirurgicală solicitată poate fi efectuată în rețeaua sanitară a ANP.

Pentru aceste considerente, constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun în continuare privarea de libertate a acestora, Curtea în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b recurenții C.P.P. inculpați vor fi obligați fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 100 lei fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale pronunțată la data de 29.10.2008 de Tribunalul Sibiu Secția Penală în dosar nr-.

Obligă pe numiții recurenți la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- - Creța

Red.

Tehnored. /2ex. 7.11.2008 JF

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 110/2008

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale pronunțată la data de 29.10.2008 de Tribunalul Sibiu Secția Penală în dosar nr-.

Obligă pe numiții recurenți la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

indescifrabil indescifrabil indescifrabil

Pentru conformitate,

Președinte:Marius Aurel Motolea
Judecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Alba Iulia