Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1102/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 1745/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1102
Ședința publică din data de 29 iulie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Stan Mustață
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Dumitrița
GREFIER:
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de către inculpatul împotriva Încheierii de ședință din data de 1 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales - avocat, cu delegație depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Pentru recurentul inculpat, apărătorul ales critică încheierea atacată ca fiind nelegală și netemeinică, în ceea ce privește menținerea stării de arest preventiv dispusă față de inculpat, arătând că, în cauză, nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 și art.148 Cod procedură penală. Arată că pe tot parcursul procesului penal poziția inculpatului a fost una de colaborare cu organele de cercetare penală și că acesta nu a impietat cu nimic buna desfășurare a procesului penal, astfel încât, starea de libertate fiind starea normală, cea de arest fiind excepția, solicită a se dispune admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond, continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate. Solicită să se ia act de faptul că prima instanță a apreciat că nu mai sunt aplicabile dispozițiile art. 148 lit. a Cod procedură penală, iar din întregul material probator administrat în cauză rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, în mod corect instanța de fond apreciind că se impune menținerea măsurii arestării preventive atât pentru buna desfășurare a procesului penal, dar și față de împrejurarea că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, generat atât de natura acesteia, cât și de modalitatea de săvârșire, valoarea prejudiciului, dar si de starea de recidivă a inculpatului.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat achiesează la concluziile apărătorului ales.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință din data de 1 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art. 3002și art. 160balin. 3 Cod procedură penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, iar, în temeiul art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de acesta privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și impun în continuare privarea lui de libertate, din materialul probator administrat în cauză rezultând în continuare presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, modalitatea în care se reține că au fost comise, sentimentul de insecuritate creat în rândul societății civile, caracterul repetat al faptelor, precum și la circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist, nu are ocupație și nici loc de muncă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
În motivarea orală a recursului, s-a arătat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal, raportat la datele ce caracterizează persoana recurentului, care a avut o atitudine sinceră și cooperantă pe parcursul cercetărilor.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Din actele dosarului, se reține că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 12.03.2009, în temeiul dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. a) și f) Cod procedură penală, în baza încheierii pronunțate de Tribunalul București - Secția I-a penală în dosarul nr- și, ulterior, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 3153/P/2007 din 18.05.2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub acuzația săvârșirii următoarelor infracțiuni: complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal, constând în aceea că, în luna noiembrie 2006, împreună cu alte persoane, prin falsificarea de documente de identitate și acte bancare și prin prezentarea sub identități false la funcționarii BRD, a solicitat și retras din contul lui suma de 1.394.400 lei; înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 28.11.2006, folosind o carte de identitate falsificată pe numele, s-a prezentat la BRD - Generale - Sucursala C, sub identitate falsă și, în două rânduri, a ridicat 10.000 lei și, respectiv, 180.000 lei din contul părții vătămate, sume pe care și le-a însușit; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 28.11.2006, la BRD - Generale - Sucursala Cac ompletat mai multe documente bancare în numele părții vătămate, pe care le-a semnat în fals și depus la bancă în vederea ridicării sumelor de bani menționate; complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26 rap. la art. 288 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în luna noiembrie 2008, pus la dispoziția unei alte persoane fotografia sa tip pe baza căreia s-a întocmit în fals cartea de identitate seria - nr. -, cu datele de identificare ale părții vătămate, dar cu fotografia inculpatului, documentul de identitate fiind folosit la comiterea infracțiunilor anterior prezentate; uz de fals, prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 28.11.2006, în două rânduri, a folosit cartea de identitate seria - nr. - cu datele de identificare ale părții vătămate, dar cu fotografia sa, inducând în eroare funcționarii BRD - Generale - Sucursala C și obținând sumele de 10.000 lei și, respectiv, 180.000 lei.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Curtea constată, contrar susținerilor recurentului - inculpat, că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea lui de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de fond.
Astfel, materialul probator administrat în cauză justifică și în prezent presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele penale pentru care este cercetat, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 alin. 1 raportat la art. 143 și art. 681Cod procedură penală. În acest sens, Curtea apreciază că prezintă relevanță: plângerea părții vătămate, declarațiile martorilor, și, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică grafoscopică, procesul - verbal de recunoaștere după planșa foto a inculpatului, procesul - verbal de recunoaștere din grup a inculpatului, procesul - verbal de confruntare, procesul - verbal de prelucrare înregistrări, sistem de supraveghere BRD - Generale - Sucursala C, procesul - verbal de vizionare a înregistrării, adrese emise de partea vătămată, declarațiile inculpatului.
Totodată, Curtea constată că în cauză subzistă și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunile de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal și de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea organizată în care se presupune că a acționat acesta, prin inducerea în eroare a funcționarilor bancari ca urmare a folosirii unor înscrisuri și acte de identitate false, caracterul repetat al activității infracționale ce formează obiectul cercetărilor penale, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului - care nu are ocupație și loc de muncă și este recidivist, ultima condamnare fiind la pedeapsa de 5 ani închisoare - demonstrează pericolul pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, avut în vedere la luarea măsurii preventive, pericol care subzistă și în prezent și determină menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, existând suficiente date care justifică temerea rezonabilă că, pus în libertate, acesta ar relua activitatea infracțională în vederea obținerii mijloacelor materiale necesare întreținerii.
Toate aceste împrejurări formează convingerea Curții că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat nu au încetat și nici s-au schimbat, în mod justificat instanța de fond făcând cu privire la acesta aplicarea art. 3002raportat la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.
Față de faptul că recurentul - inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul - inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 1 iulie 2009 Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
Obligă pe recurentul - inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red.și dact.: jud.
- Secția I-a penală:
2 ex./12.08.2009
Președinte:Stan MustațăJudecători:Stan Mustață, Ioana Alina Ilie, Dumitrița