Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1102/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - menținere măsură arest preventiv -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 1102

Ședința publică de la 10 2009

PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Valentina Trifănescu

JUDECĂTOR 3: Doru Filimon

Judecător - -

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Direcția de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Dolj.

.

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații, A, - toți deținuți în Penitenciarul Craiova - împotriva Încheierii de la 04 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat asistat de avocat ales; recurentul - inculpat A asistat de avocat ales și recurentul - inculpat, asistat de avocat ales.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestului preventiv, întrucât inculpatul a fost sincer, nu are antecedente penale, iar investigatorul sub acoperire a insistat exagerat ca acesta să comită fapta și l-a determinat, prin amenințare, să meargă cu ceilalți trei, iar în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării inculpatului, deoarece, nu mai poate influența ancheta și judecata.

Avocat, pentru recurentul - inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea în stare de libertate a inculpatului, întrucât, acesta este doar consumator, fiind vorba de droguri de risc.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat A, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestului preventiv, deoarece inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind provocat de investigatorul sub acoperire, care a inițiat faptele.

Reprezentantul Ministerului Public, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la arestarea inculpaților, aceștia nu au recunoscut faptele, în cauză neexistând o provocare din partea investigatorului sub acoperire.

A mai precizat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere probatoriile administrate și natura faptelor pentru care inculpații sunt cercetați.

Recurenții - inculpați, A și, având pe rând ultimul cuvânt, arată că sunt de acord cu concluziile apărătorilor aleși, solicitând judecarea lor în stare de libertate.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursurilor de față;

Prin Încheierea de la 04 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații A și, iar în baza art. 3002rap C.P.P. la art. 160 C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpaților: - fiul lui și, născut la data de 06 mai 1988 în municipiul C, jud. D, CNP -, cu domiciliul în C,-,. 164 E,. 1,. 3, jud. D; A- - fiul lui G și, născut la data de 24.12.1987 în municipiul C, jud. D, cu domiciliul în C, str. - lui,. 42 IV A1,. 1,. 4,. 19, CNP - și - fiul lui și, născut la data de 14.05.1983 în municipiul C, jud. D, cu domiciliul în C,-,. 160 J,. 1,. 2,. 7, jud. D, CNP -.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că la data de 18 septembrie 2009, s-a înregistrat rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Organizate și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova privind pe inculpații, A și, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, faptă prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004.

La data de 19 august 2009, organele de poliție din cadrul C s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza județului D acționează o rețea de traficanți de droguri, membrii acesteia fiind tineri care frecventează baruri situate în centrul municipiului Din grupul infracțional organizat se stabilise până la acea dată că face parte numitul -, care deține și comercializează droguri de risc (rezină de cannabis).

Având în vedere aspectele sesizate, existând indicii temeinice că se pregătește comiterea infracțiunii de trafic de droguri, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și obținerea mijloacelor de probă, prin ordonanța nr.8D/A/2009 din data de 24 august 2009 s-a autorizat folosirea în cauză, pe o perioadă de 60 de zile, a investigatorului acoperit cu nume de cod, precum și a colaboratorului cu nume de cod.

În același scop, prin ordonanța nr.152D/P/2009 din data de 24 august 2009, ora 09:15, s-a dispus cu titlu provizoriu autorizarea înregistrărilor audio-video din mediul ambiental și de imagini pe o perioadă de 48 de ore, începând cu data de 24 august 2009, ora 09:15, până la data de 26 august 2009, ora 09:15, inclusiv cu ocazia supravegherii operative a inculpatul -, precum și cu ocazia vânzării cantității de 1000 grame de droguri de risc (hașiș), de către inculpatul - și de alte persoane care îl însoțesc, respectiv a cumpărării autorizate de către investigatorul sub acoperire, cu nume de cod, a cantității de aproximativ 1000 grame de droguri de risc (hașiș).

La data de 28 august 2009, prin Încheierea nr. 48 Tribunalului Dolj - Secția Penală, s-a confirmat ordonanța cu titlu provizoriu nr.152D/P/2009 emisă la data de 24 august 2009, ora 09:15.

Astfel, în dimineața zilei de 24 august 2009, inculpatul i-a transmis colaboratorului autorizat, cu nume de cod ca, în jurul orei 11:00 să se întâlnească cu investigatorul sub acoperire cu nume de cod, pentru ca inculpatul - să-i vândă cantitatea de aproximativ 1 kg rezină de cannabis.

Ulterior, s-a constatat că inculpatul - nu intrase în posesia cantității de 1 kg de ce fusese promisă a fi vândută, motiv pentru care, acesta s-a deplasat împreună cu inculpatul - - despre care se cunoștea că deține droguri de risc - în localitatea, județul D, cu ajutorul unui autoturism marca, condus de numitul, un cunoscut al acestora.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul - le comunicase celorlalți doi inculpați - - și A - că deține cantitatea de aproximativ 1 kg de (hașiș), însă J de cantitate o avea depozitată la casa bunicilor săi din comuna, sat, județul

În jurul orei 15:10, inculpații - și - au părăsit localitatea și s-au deplasat în municipiul C, unde au mers la locuința inculpatului - zis "" și au luat cantitatea de aproximativ 500 grame de.

Având în vedere că nu au intrat în posesia drogurilor de risc, despre care - zis "" le relatase că le are depozitate la locuința bunicilor din localitatea, acesta i-a încredințat inculpatului - doar cantitatea de aproximativ 500 grame de, pe care o deținea la domiciliul său din municipiul C și i-a spus că vrea pe marfă suma de 1.600 euro.

Locul și modalitatea de întâlnire au fost stabilite prin supravegherea operativă a inculpatului - și a înregistrărilor audio-video din mediul ambiental și de imagini, care au fost dispuse cu titlu provizoriu de procuror, pe o perioadă de 48 ore și ulterior confirmate de instanța de judecată.

Prin urmare, s-a stabilit ca loc de efectuare a tranzacției, parcarea supermarket-ului METRO, situată pe raza municipiului C, județul

Așadar, la data de 24 august 2009, în jurul orei 18:00, inculpatul - împreună cu inculpatul A au vândut cantitatea de aproximativ 500 grame de (hașiș), investigatorului sub acoperire cu nume de cod ">", în parcarea supermarket-ului METRO situat pe raza municipiului C, județul D, cu suma de 1.950 euro, moment în care au fost prinși în flagrant.

de (hașiș) ce era ambalată într-o de hârtie de culoare maro cu inscripția Mc, a fost vândută de inculpații și A, investigatorului sub acoperire autorizat în cauză, cu nume de cod, contra sumei de 2000 euro, formată din 3 (trei) bancnote din cupiura de 500 (cinci sute) de euro, cu seriile: X-, X- și X- și 5 (cinci) bancnote din cupiura de 100 (o sută) de euro cu seriile: S-, S-, N-, S- și S-.

Anterior organizării surprinderii în flagrant, s-a procedat la menționarea seriilor celor 8 (opt) bancnote și fotografierea acestora, activitate ce a fost consemnată în procesul-verbal încheiat la data de 24 august 2009, orele 09:00.

Prin adresa nr. - din 25.08.2009 a - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, s-a concluzionat că substanța de culoare -oliv, presată sub forma a 4 (patru) calupuri învelite fiecare în folie din material plastic transparent, este de și are o greutate de 384,62 grame, iar în proba înaintată s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (), substanță psihotropă biosintetizată de planta.

-ul face parte din Tabelul - anexă III din Legea nr.143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Cantitatea de 369,80 grame de, rămasă din probă după efectuarea analizelor fizico-chimice și reținerea contraprobei, a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip cu nr.21735 și depusă cu Dovada Seria H nr.- din 08 septembrie 2009, în Camera Corpuri Delicte a -

Ulterior, cu ocazia reaudierii, inculpatul - a indicat organelor de urmărire penală că, într-adevăr, deține la locuința bunicilor săi situată în localitatea, județul D, cantitatea de aproximativ 400 grame de și a fost de acord să predea organelor de poliție cantitatea de droguri.

Pentru aceasta, organele de urmărire penală s-au deplasat la data de 26 august 2009 în comuna, sat, județul D și după ce a indicat locul ca fiind situat vis-a-vis de locuința bunicilor, la aproximativ 3 metri, inculpatul - a scos din pământ o din material plastic de culoare neagră în care se aflau 4 calupuri de de.

Prin adresa nr.- din 09.09.2009 a - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor a concluzionat că proba prelevată este constituită din 387,75 grame de (4 calupuri).

În proba înaintată s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (), substanță psihotropă biosintetizată de planta, plantă se face parte din Tabelul anexă III din Legea nr.143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Cu privire la cantitatea de 350,85 grame de rămasă din probă după efectuarea analizelor fizico-chimice și reținerea contraprobei, ce a fost ambalată și sigilată cu sigiliul tip cu nr.50155, s-a reținut că a fost predată organelor de cercetare penală, urmând a fi depusă la Camera Corpuri Delicte a -

Examinând cererile formulate în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile art. 1602.C.P.P. instanța de fond a constatat că sunt neîntemeiate deoarece, deși condițiile impuse de dispozițiile art. 1602alin. 1 privind C.P.P. admisibilitatea acestei cereri sunt întrunite în cauză, liberarea provizorie a inculpatului fiind doar o vocație a acestuia și nu o obligație a instanței, este inoportună.

Astfel, este drept că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, însă circumstanțele personale ale acestora nu pot fi avute în vedere în mod singular, ci în coroborare și cu celelalte criterii arătate mai sus. În cauză, inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni care prezintă un grad de pericol social ridicat ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din amploarea și rezonanța unor astfel de fapte în rândul societății. Mai mult decât atât, din actele și probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că de la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților și până în prezent nu au fost administrate probe care să determine concluzia că aceste temeiuri s-au schimbat.

În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate inculpaților, s- apreciat că acesta constă în starea de temere și insecuritate pe care astfel de fapte - trafic de droguri de risc (rezină de canabis) - le induc în rândul opiniei publice, cu atât mai mult cu cât, acest fenomen infracțional a cunoscut în prezent o amploare deosebită.

În cauză s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților au fost cele prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f pr.pen, respectiv există indicii care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar aceste temeiuri subzistă și în prezent.

În ceea ce privește prima condiție, instanța constată că aceste indicii există, din moment ce urmărirea penală a fost finalizată și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, în vederea tragerii acestora la răspundere penală, iar față de natura și gravitatea infracțiunilor, amploarea și frecvența acestui fenomen infracțional - care pune în pericol sănătatea publică, împrejurarea că activitatea infracțională a luat sfârșit prin depistarea acestora de către organele de urmărire penală, reacția opiniei publice în situația în care persoane bănuite că ar fi săvârșit infracțiuni de asemenea gravitate ar fi judecați în stare libertate, cât și din riscul de a fi reluată această activitate în stare de libertate, instanța de fond a apreciat că revocarea măsurii preventive ar prezenta în continuare pericol concret pentru ordinea publică, stare de pericol ce se deduce din datele existente în cauză privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale, din amploarea și rezonanța unei asemenea fapte în societate, reacția opiniei publice în situația în care persoane bănuite că ar fi săvârșit infracțiuni de asemenea gravitate ar fi judecați în stare libertate, cât și din riscul de a fi reluată această activitate de către inculpați, în stare de libertate.

Analizând măsura arestării preventive și prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul a considerat că menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată și din această perspectivă întrucât, prin proclamarea dreptului la libertate se protejează libertatea individuală împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților, care însă nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea procesului în bune condiții.

Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs inculpații, A și, fără a indica în scris motivele și solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii și, pe fond, judecarea lor în stare de libertate.

Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Examinând încheierea recurată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că în mod just Tribunalul Dolja menținut starea de arest preventiv a inculpaților, întrucât temeiurile ce au determinat luarea față de aceștia a măsurii arestului preventiv nu s-au schimbat, ci subzistă în continuare, iar în favoarea inculpaților nu au intervenit elemente de fapt și de drept care să justifice judecarea lor în stare de libertate.

Astfel, în cauză sunt indicii care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens, în raport de natura și gravitatea faptei pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, de modalitatea și mijloacele de săvârșire a acesteia, dar și de gradul de pericol social ridicat al unor astfel de infracțiuni și de împrejurarea că acest fenomen infracțional tinde să ia amploare, Curtea apreciază că nu se impune judecarea inculpaților în stare de libertate.

Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât încheierea pronunțată de Tribunalul Dolj este temeinică și legală, în temeiul dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, vor fi respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, recurenții vor fi obligați la plata a câte 50 lei, cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, A, - toți deținuți în Penitenciarul Craiova - împotriva Încheierii de la 04 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-.

Obligă recurenții la câte 50 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

red. jud.: -

jud. fond: -

dact. 2 ex./ 19.01.2010

-10 2009 -

- municipiul C va urmări și încasa de la inculpații, A și la câte 50 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Președinte:George Ciobanu
Judecători:George Ciobanu, Valentina Trifănescu, Doru Filimon

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1102/2009. Curtea de Apel Craiova