Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1103/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 1755/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1103
Ședința publică din data de 29 iulie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Stan Mustață
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Dumitrița
GREFIER:
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - este reprezentat prin procuror -
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați - și împotriva Încheierii de ședință din data de 13 iulie 2009 Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-inculpat -, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, cu delegația depusă la fila 15 dosar și recurentul inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar (fila 14).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Recurentul-inculpat -, prin apărătorul desemnat din oficiu, susține că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar starea de recidivă nefiind temei pentru menținerea arestului preventiv. Inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră și nu există nicio probă care să confirme prezumția că lăsat în libertate inculpatul va influența procesul penal. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, judecarea inculpatului în stare de libertate.
Recurentul-inculpat, prin apărătorul ales, arată, pe de o parte, că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere datele sale personale, și nu gravitatea infracțiunii, după cum a motivat instanța de fond, respectiv avea domiciliu, familie, loc de muncă, nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine procesuală sinceră, iar, pe de altă parte, că nu poate lua legătura și influența martorii cu identitate protejată, astfel că solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea sa în libertate.
Reprezentantul Ministerului Public arată că lăsarea în libertate a inculpaților reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă atât din natura și gravitatea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc cât și din modalitatea de comitere, și anume fiecare inculpat a comis mai multe acte materiale, ceea ce demonstrează că vânzarea de heroină constituia este o ocupație cotidiană, și nu ocazională. Pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor și, menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinic. În baza art. 192 Cod procedură penală solicită obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare.
Recurentul-inculpat -, personal, arată că lasă la aprecierea Curții soluția ce urmează a se pronunța.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile apărătorului ales, învederând faptul că lucrează la o spălătorie auto.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 13 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-, printre altele, în baza art.3002raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților a, și.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținute și modalitatea concretă de săvârșire.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului, că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare a cercetării judecătorești.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursurile declarate de inculpați ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, inculpații și sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000, reținându-se următoarele:
În sarcina inculpatului, s-a reținut că, la datele de 09.03.2009 și 26.02.2009, a vândut colaboratorului " ", patru doze de heroină, iar la data de 17.02.2009, împreună cu a, a vândut două doze de heroină colaboratorului " ".
În sarcina inculpatului, s-a reținut la datele de 15.01.2009 și 09.02.2009, a vândut colaboratorului " ", împreună cu, zis "", patru doze de heroină.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap. la art.148 lit. f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați.
Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, la modalitatea de comitere a acestora, precum și la persoana inculpaților, existând temerea că, puși în libertate, ar săvârși și alte fapte de același gen.
În evaluarea condiției prevăzute de art. 148 lit. Cod procedură penală - necesară a fi îndeplinită pentru menținerea măsurii preventive privative de libertate - Curtea apreciază că nu pot fi ignorate nici amploarea pe care acest gen de infracțiuni a cunoscut-o în ultima perioadă, având consecințe dramatice pentru sănătatea publică, puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile ilicite legale de traficul de droguri o imprimă în rândul membrilor societății civile și nici împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor.
Având în vedere și scopul arestării preventive, astfel cum este definit în art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, Curtea apreciază că menținerea acestei măsuri este necesară și pentru a asigura buna desfășurare a judecății, în condițiile în care cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, circumstanțele personale invocate putând fi valorificate într-un eventual proces de individualizare judiciară a pedepsei.
Față de aceste considerente, constatând ca fiind legală și temeinică încheierea instanței de fond, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de cei doi inculpați.
Având în vedere soluția ce urmează a se pronunța, potrivit art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îi va obliga pe cei doi recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 13 iulie 2009 Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu același titlu, din care 100 lei - onorariul avocat oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--
Președinte:Stan MustațăJudecători:Stan Mustață, Ioana Alina Ilie, Dumitrița