Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1122/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ Operator 2711

DECIZIE Nr. 1122

Ședința publică de la 04 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana

GREFIER:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.173/CC/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.

Procedura de citare îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timișoara.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorul inculpatului depune la dosar un set de înscrisuri în circumstanțiere, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Timiș și rejudecând, să se dispună continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate. În motivare a arătat că încheierea este netemeinică și nelegală, întrucât în cererea de prelungire nu s-au arătat motivele pentru care se solicită această măsură, ci s-a făcut doar o înșiruire a probelor ce urmează a fi efectuate în cauză, probe care pot fi efectuate și cu inculpatul în stare de libertate. Referitor la persoana inculpatului a arătat că acesta nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, din actele aflate la dosar rezultă că acesta este student,iar din caracterizări, că acesta a dat dovadă de seriozitate. A mai arătat că inculpatul nu se va sustrage cercetărilor, nici va încerca să zădărnicească aflarea adevărului și este singurul fiu al mamei sale, care a colaborat cu organele de urmărire penală pentru demascarea altor infractori.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, încheierea pronunțată de Tribunalul Timiș este temeinică și legală, având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă în continuare.

Inculpatul - recurent, având ultimul cuvânt a solicitat să fie cercetat în stare de libertate.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință n 173/CC din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 159.p Cod Penal s-a admis propunerea formulată de T Biroul Teritorial Timiș, de prelungire a măsurii arestării preventive față de inculpații și și s-a dispus prelungirea măsurii arestării pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 01.12.2008 până la data de 30.12.2008 inclusiv.

Pentru a pronunța această încheiere penală, prima instanță a reținut următoarele: prin cererea formulată de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și terorism - Biroul Teritorial Timișoara, înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților și, pentru o perioadă de 30 de zile.

În motivarea cererii s-a precizat că inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, introducerea în țară de droguri de risc în vederea consumului și comerc ializării de droguri, prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin.1 și 4 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2 p, art. 33 lit.a p, iar inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, art. 4 alin.1 din Legea 143/2000.

În seama inculpatului, s-a reținut în fapt că începând cu luna februarie 2008, pus în vânzare în mod repetat un număr de 12 comprimate și 3 grame rezină de cannabis colaboratorului acoperit, pentru ca în ziua de 04.09.2008 să introducă în țară 10 grame rezină de cannabis pentru consumul său și al inculpatului. S-a mai reținut că în cursul anului 2008 distribuit droguri de risc și mare risc și a consumat astfel de substanțe.

În motivarea cererii având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive, procurorul a precizat că aceasta se impune pentru certificarea interceptării telefonice realizate de către cei doi inculpați, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.

Arestarea preventivă a inculpaților s-a dispus prin încheierea penală nr. 120/CC/05.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 148 lit.f

C.P.P.

Potrivit disp.art. 155.p Cod Penal arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, iar potrivit dispozițiilor art. 148 lit.f p Cod Penal - temei de drept în baza căruia s-a dispus arestarea - arestarea inculpatului poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și când acesta a săvârșit o infracțiune pentru care legea penală prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Infracțiunea de trafic de droguri prev. de art 2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 este pedepsită cu închisoare mai mare de 4 ani, astfel că prima condiție prevăzută de art. 148 lit.f p Cod Penal privind cuantumul pedepsei închisorii este îndeplinită.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este de reținut că pastilele constituie principalul drog de sinteză care conține methylesedioxymetamfetamină ( A ), iar cannabisul este un produs perturbatoriu care are în compoziție tetrarhidrocannabinol ( ), ambele fiind înscrise în tabelul anexă nr. 1 la legea 143/2000, privind traficul ilicit de droguri. Consumul cu caracter de regularitate al fiecăreia din cele două substanțe psihotrofe, crează individului o stare de dependență, produce leziuni ale creierului, generează comportamente violente și moarte prematură - în cazul consumului îndelungat - modificări la nivel celular, afectează imunitatea și distruge până la anihilare totală funcția de reproducere.

Aceste efecte asupra organismului uman l-au determinat pe legiuitor să instituie, în cazul deținerii, comercializării, consumului ilicit de droguri, pedepse severe, respectiv închisoarea până la 25 de ani.

Pericolul social al infracțiunii, așa cum a fost descris în mod succint mai sus, în cazul analizării temeiurilor care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu poate fi separat, disjuns de pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, lăsarea în libertate a inculpatului.

Ordinea publică ar fi grav afectată prin lăsarea în libertate a inculpatului, indivizilor ce compun societatea inspirându-li-se prin aceasta o justificată temere că la rândul lor pot fi ademeniți la săvârșirea unor fapte antisociale, constând în traficul de stupefiante.

Așa cum a statuat în mod constant Curtea de Justiție a Comunității Europene, justiția trebuie să vegheze la menținerea unui echilibru între severitatea măsurii arestării preventive și interesul social cu privire la privarea de libertate a individului. Consumul de droguri constituie o moarte latentă, o modalitate sigură de degradare și în final de distrugere a ființei umane. Teoretic și practic deținătorii de stupefiante nu se limitează la consumul propriu de stupefiante, întrucât costul ridicat al acestora îi determină pe deținătorii - consumatori să caute soluții de " recuperare a investiției ", a sumelor de bani cheltuite cu achiziționarea acestora și a " acumulării de capital " pentru o nouă " investiție ", respectiv cumpărarea altor cantități de stupefiante. Această din urmă finalitate se realizează prin racolarea altor doritori de consum de droguri, toate acestea materializându-se în pericolul concret pe care- prezintă pentru societate lăsarea în libertate a inculpatului.

Pe de altă parte, este de reținut că și condițiile prevăzute de art. 155 alin.1 - precitat - din codul d e procedură penală cu privire la prelungirea măsurii arestării preventive sunt îndeplinite, deoarece certificarea înregistrării convorbirilor telefonice realizate de inculpatul cu inculpatul, prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului și trimiterea în judecată, constituie motive temeinice de prelungire a măsurii arestării preventive.

Așa fiind, în temeiul prevederilor art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal recursul va fi respins ca nefondat.

În temeiul prev. art. 192 alin.2.p Cod Penal inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.173/CC/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 2008

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier

Red.ID/8.12.2008

Tehnored AJ/16.12.2008

Prima instanță: Trib. T-

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Ion Dincă, Codrina Iosana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1122/2008. Curtea de Apel Timisoara