Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1137/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 1137
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
Judecător G -
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 11.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat, în substituirea avocatului.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorul inculpatului depune la dosar delegație de substituire și motivele de recurs, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate,iar în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare. În motivare a arătat că menținerea măsurii arestării preventive s-a făcut fără o justificare rezonabilă, câtă vreme inculpatul nu s-a sustras cercetărilor, nu are antecedente penale și nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. de asemenea și durata excesivă a arestului preventiv, sens în care invocă deciziile Mihuta vs. România și Lelivre vs. Belgia. Pe de altă parte, susține nulitatea încheierii de menținere a măsurii arestării preventive, pe motiv că încheierea nu este motivată. A mai învederat că urmare expertizei efectuate în cauză, valoarea prejudiciului a fost estimată sub 2 miliarde lei, inculpatul a fost audiat de prima instanță, a avut o atitudine sinceră și cooperantă, aspect reținut și în rechizitoriu.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, încheierea tribunalului fiind temeinică și legală, temeiurile care au determinat arestarea inculpatului nu s-au schimbat și raportat la natura infracțiunii și valoarea prejudiciului cauzat, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În replică, apărătorul inculpatului arată că în prezent, probele au fost deja administrate, astfel că inculpatul, în libertate fiind nu ar putea să le influențeze.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului, punerea sa în stare de libertate, arătând că a conștientizat gravitatea faptei pe care o regretă și a contribuit la recuperarea prejudiciului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea penală din 11.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 s C.P.P.-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatilor si, și s-a menținut starea de arest a acestora, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificată din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 09.01.2010.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. au fost respinse cererile formulate de catre inculpatii și, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara sau localitatea.
Instanța de fond, pentru a pronunța această încheiere a avut în vedere faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatilor nu s-au schimbat, justificând în continuare privarea de libertate a acestora, în condițiile în care există suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpatii sa fie implicati in săvârșirea a unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar raportat la modalitatea în care s-a desfășurat activitatea presupus infracțională și la natura faptelor săvârșite de către inculpati, s-a apreciat că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Este evident că atunci când anumite infracțiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societătii o reactie de nesiguranta sau de revoltă, privarea de libertate a autorilor, cel putin pentru o perioada de timp, apare ca fiind pe deplin justificată. Or, în prezenta cauză, există suficiente probe în legătură cu posibila implicare a celor doi inculpati în savarsirea unor activităti ilicite cu consecinte dintre cele mai grave asupra patrimoniului partilor vătămate, astfel că lasarea lor în libertate nu ar contribui la altceva decât la sporirea sentimentului de neîncredere al opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a proteja valorile sociale, situatie incompatibilă cu principiile unei societati democratice.
Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că ambii inculpati sunt cercetati în continuare și pentru alte fapte prevăzute de legea penală, ceea ce justifică, în plus, necesitatea mentinerii stării de arest.
Ordinea publica, care presupune si crearea si mentinerea unui climat de liniste si securitatre în care cetătenii sa-și poată desfăsura viata cotidiană, cu respectarea tuturor drepturilor fundamentale prin care se exprima personalitatea umană, printre care se regaseste și dreptul oricarei persoane la integritatea patrimoniului, care presupune si buna credintă a tuturor celor care sunt implicati în desfăsurarea unor relatii patrimoniale, ar putea fi si este afectată prin sentimenul de insecuritate ce s-ar crea raportat la faptele grave în care sunt implicati cei doi inculpati, astfel că în vederea prezervării ordinii publice cel putin pentru o perioadă determinată de timp, mentinerea stării de arest a inculpatilor apare ca fiind necesară.
Masura arestului preventiv reprezintă o exceptie de la prezumtia de nevinovatie, aceasta fiind acceptată atâta timp cât masura preventivă nu se transformă într-o pedeapsă anticipată, stabilită înainte de pronuntarea asupra vinovatiei.
În prezenta cauză, mentinerea arestului preventiv nu poate fi interpretată în sensul că ar reprezenta o pedeapsă anticipată aplicată inculpatilor, înainte de stabilirea vinovăției, atâta timp cât măsura preventivă a fost dispusă cu respectarea dispozitiilor legale, mentinerea ei producându-se în aceași modalitate, astfel că dată fiind complexitatea dosarului și dificultatea administrării probelor mentinerea măsurii preventive este justificată în vederea atingerii scopului prevăzut de art. 136.
Cod PenalReferitor la aspectele invocate de către inculpati cu privire la durata rezonabilă a măsurii preventive, prima instanță apreciat că în momentul de față starea de arest a celor doi inculpati nu a depăsit un termen rezonabil. La aprecierea acestui termen s-a avut în vedere atât comportamentul părților, cât și compexitatea deosebită a cauzei, precum și dificultatea administrării probatoriului, majoritatea martorilor având domiciliul în avara razei teritoriale a instanței, ceea ce a îngreunat audierea acestora, astfel că ținând seama de împrejurările concrete în care se desfăsoară procedura în prezentul dosar, durata măsurii arestului preventiv, (8 luni), nu apare ca fiind incompatibilă cu prevederile art. 5 din CEDO. De asemenea, instanța fondului a apreciat că în momentul de față cercetarea judecătorească se apropie de finalizare, neexistând indicii că procedura se va prelungii, după audierea martorului, prin comisie rogatorie nimic neîmpiedicând instanța să procedeze la dezbaterea în fond a prezentului dosar.
Împotriva încheierii penale din 11.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii sale în libertate.
În motivarea recursului, inculpatul a susținut că menținerea măsurii arestării preventive, respectiv prelungirea acesteia, este fără o justificare rezonabilă câtă vreme o astfel de măsură nu se impunea întrucât nu s-a sustras de la urmărire penală, nu a încercat în nici un fel să zădărnicească aflarea adevărului și nu are antecedente penale. Totodată, inculpatul a susținut durata excesivă a arestului preventiv, sens în care a invocat deciziile CEDO împotriva României și Lelivre împotriva Belgiei. Pe de altă parte, inculpatul a invocat nulitatea încheierii de prelungire a măsurii arestului preventiv, câtă vreme nu este motivată măsura menținerii arestului, aspect esențial de legalitate, sens în care sunt incidente art. 197.C.P.P. S-a mai învederat că este ignorată practica CEDO, care obligă instanțele naționale să justifice de ce o măsură preventivă nu poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă mai puțin severă, mai ales că a fost deja audiat de către instanța de fond, a avut o atitudine sinceră și cooperantă în lămurirea cauzei, aspect reținut chiar și în rechizitoriu. În continuare inculpatul a făcut o analiză a textelor legale aplicabile și a jurisprudenței CEDO în materia arestării preventive.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor invocate de inculpat, precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.C.P.P. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3002.C.P.P. si 160 C.P.P. precum si art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește dispozițiile art. 197.C.P.P. invocate în susținerea recursului, în sensul că măsura menținerii arestului nu ar fi motivată, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză, hotărârea primei instanțe cuprinzând considerentele care au condus la menținerea măsurii preventive și respingerea cererii de înlocuire a acesteia. În acest sens, se reține că întinderea motivării soluției depinde de natura hotărârii luate în cauză și de circumstanțele acesteia. Astfel, în materia măsurilor preventive reglementate de dispozițiile art. 3002, 160 și 139.C.P.P. instanța trebuie să verifice dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, dacă impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dar în același timp prin motivare să nu antameze fondul cauzei. Este adevărat că procedura prevăzută de art. 3002.C.P.P. nu este una formală, instanța de fond expunând împrejurările care au justificat soluția menținerii stării de arest a inculpatului.
În completarea considerentelor și evaluării făcute de prima instanță, pe care și le însușește, instanța de recurs constată că din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual rezultă că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile inculpaților și martorilor audiați de prima instanță. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată prev. și ped. De art. 215 alin. 1,2,3 și 5.Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal; complicitate la fals în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 26 raportat la art. 288.Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, constând în aceea că, în baza unei înțelegeri anterioare cu inculpatul, a indus în eroare reprezentanții părților vătămate SC SRL B și SC - SRL B cu ocazia încheierii unor contracte de închiriere a unor autoturisme prin folosirea unor cărți de identitate, a unor permise de conducere false și a unor înscrisuri sub semnătură privată falsificate, în scopul obținerii unui folos material; respectiv că a intermediat falsificarea de către o persoană necunoscută a unor acte oficiale false, precum și poansonarea artizanală a seriilor autoturismelor. temeinice privind comiterea faptei rezultă din declarațiile inculpaților și martorilor audiați în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, menționați în rechizitoriu. Sub acest aspect, instanța de recurs reține că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, valorile sociale ocrotite prin normele juridice încălcate, caracterul repetat al activității ilicite pentru care există date că ar fi fost săvârșită de către inculpat, întinderea teritorială a activității.
În ce privește depășirea termenul rezonabil invocata de inculpat, instanța apreciază că trebuie avută în vedere gravitatea și consecințele infracțiunii cu privire la care există indicii că ar fi fost săvârșită de acesta. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (cauzele Labita Italia,Neumeister Austria,Stasaitis Lituania). Prin prisma dispozițiilor art. 6 și 5 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează încă în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate. În acest sens, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceasta implică o activitate cu o rază teritorială extinsă (B - T), că faptele aduc atingere nu numai patrimoniului, ci și încrederii și securității circuitului civil, încrederii în actele ce emană de la autorități ale statului afectând astfel atribuțiile acestora, cu impact social deosebit. Prin urmare, lăsarea în libertate a inculpatului nu ar face altceva decât să sporească acest sentiment de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății conduce la pericolul întreținerii climatului infracțional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Asemenea fapte, impun obligația statului de a lua toate măsurile necesare pentru a crea siguranța cetățenilor și respectarea ordinii publice, pentru a nu se întreține climatul infracțional și a nu conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului. Pe de altă parte, în condițiile unui probatoriu complex, a unei activități infracționale extinse, a unui număr mare de persoane ce trebuie audiate - inculpați și martori, efectuării de expertize, nu se poate reține că nu s-au depus diligențele necesare și suficiente pentru efectuarea procedurilor în termen rezonabil. În acest sens, se constată că inculpatul a fost reținut în data de 11.03.2009 și arestat preventiv prin încheierea nr. 28/CC/12.03.2009 a Tribunalului Timiș, perioadă care nu apare ca depășind un cadru rezonabil în raport cu aspectele anterior expuse.
În ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv conduita de recunoaștere a faptelor și colaborare, se are în vedere că acestea se analizează prin raportare la pericolul concret pentru ordinea publică, fiind necesar a se vedea în ce măsură pot conduce la înlăturarea sau diminuarea acestuia, pentru a nu se depăși justul echilibru dintre măsura dispusă și scopul acesteia. În condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, lăsarea în libertate a inculpatului determină starea de pericol concret pentru ordinea publică, generând un sentiment de insecuritate și neîncredere în rândul societății civile se apreciază că aceste circumstanțele nu sunt în măsură a înlătura necesitatea menținerii stării de arest.
Potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicate inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport cu aceste criterii, precum și cu aspectele anterior analizate, instanța de recurs constată că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică. Având în vedere considerentele expuse anterior, rezultă că nici înlocuirea măsurii arestării preventive nu se impune, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 C.P.P. întrucât garanțiile oferite de măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara nu sunt suficiente pentru a asigura liniștea și sentimentul de securitate al cetățenilor, cu atât mai mult cu cât este vorba de persoane în privința cărora există presupunerea rezonabilă că au fost apte să falsifice înscrisuri oficiale.
Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 11.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. 2.proc.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.38515pct.1 lit. p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 11.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
Grefier,
- -
red.LB /23.11.09
tehnored AJ/2 ex/26.11.09
prima instanță: Trib. T -
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Gheorghe Bugarsky
