Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr.11989/2/2009

2997/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.12/

Ședința publică din data de 5 ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mihai Oprescu

JUDECĂTOR 2: Viorel Adrian Podar

JUDECĂTOR 3: Antoaneta

GREFIER:

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii din data de 10.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat -, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu - avocat, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului, recurentul-inculpat fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul -, având cuvântul, arată că recursul este declarat împotriva încheierii din data de 10.12.2009 pronunțată de Tribunalul București, prin care, în baza art.300/2 raportat la art.160/b s C.P.P.-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

Apreciază încheierea atacată ca fiind netemeinică, raportat la faptul că, pe de o parte, pe fondul cauzei s-a pronunțat deja o hotărâre, iar pe de altă parte, consideră că lăsarea inculpatului în stare de libertate nu ar influența bunul mers al procesului penal, având în vedere și poziția procesuală a inculpatului. Solicită a se ține cont de faptul că era unicul întreținător al familiei, are 3 copii, în prezent aflați în grija soției sale.

Față de considerentele învederate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, și pe fond, rejudecând, să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de către inculpat, apreciind că încheierea atacată este legală și temeinică, în condițiile în care inculpatul a fost trimis în judecată și ulterior condamnat de către prima instanță pentru săvârșirea unei infracțiuni de violență - tâlhărie săvârșită prin violență, urmată de amenințări la adresa părții vătămate și a unui martor. De asemenea, apreciază că temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat prin administrarea probatoriului în fața primei instanțe, impunându-se astfel menținerea măsura arestării preventive a inculpatului.

Recurentul-inculpat -, având ultimul cuvânt, arată că este singurul întreținător al familiei, are 3 copii minori și solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală (dosar nr-), în baza art.3002raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului -, cu motivarea că măsura arestării preventive este pe deplin justificată, din datele existente la dosarul cauzei existând cel puțin indicii temeinice în sensul prevederilor art.143 Cod procedură penală, în cauză fiind îndeplinite și cerințele art.148 lit.f Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri a măsurii arestării preventive, arătând că, față de circumstanțele personale favorabile, lăsarea sa în libertate nu reprezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate, cât și din oficiu, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat.

S-a reținut în sarcina inculpatului - că, acesta a fost arestat preventiv la data de 28 ianuarie 2009 ( nr.10/UP/28.01.2009), pe temeiul dispozițiilor art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală - iar prin rechizitoriul nr.1294/P/2009, emis la data de 18 februarie 2009 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art.211 alin.1, alin. 2 lit. b, c Cod penal cu aplic. art. 37 alin.1 lit. b Cod penal, constând în aceea că, în data de 26.01.2008, în jurul orei 2030, în timp ce se afla în fața blocului 62,. A, pe-, sector 2, B, a deposedat-o prin întrebuințare de acte de violență pe partea vătămată, în vârstă de 19 ani, de un telefon marca Samsung E 250, precum și de cheile de la ușa de acces a locuinței sale, iar ulterior a amenințat-o pe aceasta, cât și pe mama sa pentru păstrarea bunului sustras.

Analiza temeiurilor de fapt ale arestului preventiv exclude analiza probelor și a mijloacelor de probă, dar nu împiedică instanța să procedeze la o antamare a faptelor principale, cu scopul de a constata existența unei suspiciuni rezonabile, în sensul art.5 paragraf 1 lit.c și paragraf 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale; pornind de la aceste repere - Curtea apreciază că temeiurile avute în vedere la instituirea - față de inculpat, a celei mai grave măsuri preventive, subzistă și impun în continuare lipsirea acestuia de libertate.

Astfel, probele din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată sunt: proces-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe fotografice; procese-verbale de recunoaștere din grup, însoțite de planșe fotografice; plângerea și declarațiile părții vătămate; declarațiile martorei; declarația martorei; declarațiile martorului; declarații de învinuit și de inculpat.

Totodată, contrar susținerilor recurentului inculpat, Curtea găsește justificată aprecierea instanței de fond cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă, și la acest moment procesual, lăsarea acestora în libertate, în condițiile în care inculpatul este cercetat pentru infracțiuni extrem de grave, pedepsibile cu închisoare de până la 20 de ani.

În jurisprudența instanței supreme s-a statuat că, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă însă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, astfel că existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme din partea autorităților statului față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Ca atare, în aprecierea acestei stări de pericol pentru ordinea publică, Curtea nu se poate face abstracție de gravitatea și împrejurările concrete de comitere a faptelor, exprimate în cazul concret din cauza de față prin amploarea deosebită și repetabilitatea presupuselor activități infracționale desfășurate de inculpat, datele și informațiile puse la dispoziția instanței oferind indicii temeinice că acesta a comis fapta, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, prin modul de operare folosit, precum și prin urmările negative produse asupra părții vătămate, aspecte care sunt de natură a genera o puternică rezonanță socială negativă.

Pe de altă parte, în lipsa unei reacții ferme din partea autorităților statului față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte, ar putea exista riscului comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, sau chiar al reluării de către inculpatul din cauză aflat în libertate a acțiunilor infracționale care i-ar asigura obținerea în mod facil a unor venituri, ordinea socială fiind pusă astfel în pericol.

În privința circumstanțelor personale ale recurentului, invocate în apărare, Curtea apreciază că acestea nu pot fi evaluate, cu privire la necesitatea menținerii arestării preventive, decât în contextul gravității concrete a faptelor și al scopului urmărit prin privarea în continuare a inculpatului de libertate, după cum prevăd dispozițiile art.136 alin. 1 Cod de procedură penală.

Or, în speță, faptele inculpatului recurent prezintă, în concret, o gravitate sporită și au o puternică rezonanță negativă în rândul opiniei publice, conduita antisocială reclamând o reacție fermă din partea organelor judiciare, cu atât mai mult cu cât, în speță s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare, iar încheierea recurată în prezenta cauză este dată de instanța care judecă apelul acestui inculpat.

Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a încheierii atacate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.

Constatând că recurentul este cel aflat în culpă procesuală, în temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul -, împotriva încheierii de ședință din 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală (dosar nr-).

Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.

Dact.

Ex.2

Red.--

Președinte:Mihai Oprescu
Judecători:Mihai Oprescu, Viorel Adrian Podar, Antoaneta

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Bucuresti