Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1204/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.1204
Ședința publică de la 04 decembrie 2009
PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon
- - JUDECĂTOR 3: Valentina Trifănescu
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Dolj
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații și, împotriva încheierii din 25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpații (în stare de arest), asistați de avocat, apărător oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat, având cuvântul pentru ambii inculpați, solicită admiterea recursurilor declarate împotriva încheierii prin care s-a menținut măsura arestării preventive față de ambii inculpați, casarea încheierii recurate și revocarea arestării preventive cu punerea de îndată în libertate a inculpaților, deoarece aceștia nu prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere datele personale care îi caracterizează și poziția procesuală sinceră avută pe parcursul urmăririi penale.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor ca nefondate, deoarece lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, nu numai în raport de infracțiunile grave reținute în sarcina lor, de faptul că nu au locuri de muncă și venituri, dar și că, pentru a nu fi identificați, și-au schimbat domiciliul și telefoanele.
Recurenții - inculpați, având pe rând ultimul cuvânt, solicită admiterea recursurilor așa cum au fost susținute de apărător și punerea lor în libertate.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin încheierea din 25 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
S-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților - fiul lui și, născut la 28 iulie 1989, în B sector 3 CNP -, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10 din data de 19 martie 2009 emis de Tribunalul Dolj și - fiica lui și, născută la 30 octombrie 1963 în B, CNP - arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 17 din data de 14 aprilie 2009 emis de Tribunalul Dolj.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că, data de 07 mai 2009 fost înregistrat rechizitoriul Ministerului Public - Direcția de Investigare a Organizate și Terorism - Biroul Teritorial Dolj, dosar de urmărire penală nr. 46/D/P/2009, privind pe inculpații și după cum urmează:
-, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, modificată și completată prin legea 522/2004 cu aplic. art. 14 alin. 1 lit. c din Legea 143/2000, modificată și completată prin Legea 522/2004
-, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, modificată și completată prin legea 522/2004 cu aplic. art. 14 alin. 1 lit. c din Legea 143/2000, modificată și completată prin Legea 522/2004; trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, modificată și completată prin legea 522/2004, cu aplic. art. 33 lit.
În fapt, în actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului, că în ziua de 18.03.2009, prin intermediul numitei, a încercat să introducă heroină - drog de mare risc - în cantitate de aproximativ 1,77 grame, disimulat într-un produs alimentar primit conștient de la inculpata și pe care l-a transportat cu bună știință la Penitenciarul Craiova cu intenția de a-l pune la dispoziția deținuților și.
În sarcina inculpatei în actul de sesizare s-a reținut, că aceasta a procurat și a ascuns într-un produs alimentar (kaizer) droguri cu mare risc (heroină) pe care în înțelegere cu inculpatul a încercat să le introducă astfel disimulate în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C pentru deținuții și, prin intermediul numitei care nu a avut cunoștință de existența drogurilor de mare risc.
Totodată, în sarcina aceleiași inculpate s-a reținut că aceasta a cumpărat și deținut droguri de mare risc respectiv două pastile metadonă, pentru consumul fiicei sale.
Prin încheierea de ședință din data de 19 martie 2009 Tribunalului Doljs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 19 martie 2009 până la 16 aprilie 2009, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.10/2009, măsură prelungită prin încheierea din data de 14 aprilie 2009, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 17.04.2009 până la 16.05.2009, inclusiv.
Prin încheierea de ședință din data de 14 aprilie 2009 Tribunalului Doljs -a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 14 aprilie 2009 până la 12 mai 2009, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.17/2009.
Prin încheierea din data de 08 mai 2009 s-a menținut măsura arestării preventive a celor doi inculpați în conf. cu disp.art. 3001C.P.P., măsură menținută ulterior, în baza art.3002C.P.P. prin încheierile de ședință din data de 22.06.2009, 12.08.2009, 05.10.2009.
Instanța de fond a apreciat că temeiurile prev. de art. 143 și 148 lit. a, f C.P.P. avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpata, prin încheierea din data de 14 aprilie 2009 Tribunalului Dolj, respectiv temeiurile prev. de art.143 și 148 lit. f C.P.P. avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, prin încheierea din data de 19 martie 2009 Tribunalului Dolj nu s-au modificat, subzistă și justifică în continuare menținerea măsurii arestării preventive.
În speță, din analiza întregului material administrat până în prezent instanța a reținut că nu s-au modificat temeiurile ce au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive. Astfel, există în continuare indicii temeinice ce duc la presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați au comis faptele materiale pentru sunt cercetați, acestea au aparența infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată și cercetați, iar natura acestor infracțiuni - trafic de droguri de mare risc - ca și amploarea deosebită a fenomenului, ar conduce la o reacție negativă în societate în cazul punerii în libertate.
Luarea oricărei alte măsuri preventive în acest moment nu este oportună și nu oferă suficiente garanții pentru îndeplinirea scopului procesului penal și pentru apărarea interesului public superior. Astfel, menținerea măsurii arestării preventive pentru fiecare dintre cei doi inculpați este necesară pentru a se asigura efectuarea în bune condiții a probelor, fără pericolul influențării acesteia, pentru a exista garanția că inculpații nu se sustrag de la mersul normal al procesului, dar și pentru protejarea interesului public superior, dată fiind rezonanța acestor infracțiuni în rândul comunității, starea de nesiguranță și indignare pe care o trezesc în rândul opiniei publice.
Împotriva încheierii, în termen au declarat recursuri inculpații și, oral, prin apărătorul din oficiu, criticând în ședință hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece lăsarea lor în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare, cu următoarea motivare:
Așa cum temeinic și legal a reținut și prima instanță, inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv de către Ministerul Public, împotriva lor fiind formulate acuzații grave, pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, împotriva celor doi inculpați existând dovezi certe care duc la presupunerea rezonabilă că ar fi participat în mod efectiv la comiterea faptelor descrise în rechizitoriu.
Potrivit art. 181alin. 2 Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social, instanța trebuie să țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptem, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Curtea reține că, potrivit dovezilor existente, inculpații ar fi urmărit introducerea drogurilor de mare risc în interiorul unui penitenciar de maximă siguranță, în vederea comercializării acestor droguri de către unii dintre deținuți către alții, dar și că, în perioada în care s-au aflat în libertate au procurat droguri și pentru fiica minoră a inculpatei, iar ulterior descoperirii faptelor, inculpata a încercat să se sustragă de la urmărire penală prin schimbarea numărului de telefon și imobilelor în care a locuit efectiv.
De altfel, se mai reține și că inculpata s-a ascuns în imobile situate și locuite în cartiere populate de persoane de etnie rromă, greu accesibile organelor de urmărire penală.
Toate aceste împrejurări de fapt, alăturate faptului că inculpații nu au locuințe stabile, că nu au locuri de muncă și nu realizează venituri, constituie probe certe și împrejurări care conduc la concluzia că lăsarea lor în libertate prezintă pericolul cerut de dispozițiile legale, care impun privarea de libertate a recurenților.
Cu motivarea reținută, neexistând motivele de casare invocate în temeiul art. 3856alin. 3 Cod Procedură penală, în baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, recursurile inculpaților vor fi respinse, ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpații și, împotriva încheierii din 25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, ca nefondate.
Obligă inculpații la câte 110 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 100 lei onorariu apărători oficiu către Baroul Dolj, care va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, prin Curtea de APEL CRAIOVA.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 4 decembrie 2009.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.DF
dact. 2 ex./PS () - 30.12.2009
4 decembrie 2009.
- Administrația Finanțelor Publice sector 3 B va încasa de la rec.inc. suma de 110 lei cheltuieli judiciare statului, iar Administrația Finanțelor Publice sector 1 B va încasa de la rec.inc. suma de 110 lei.
Președinte:George CiobanuJudecători:George Ciobanu, Doru Filimon, Valentina Trifănescu