Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1251/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr. 8401/2/2009

2111/2009

DECIZIA PENALĂ NR. 1251

Ședința publică din 10 septembrie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Lefterache Lavinia

JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Corneliu Bogdan

JUDECĂTOR - - - Ț

GREFIER - -

__________________________________________________________

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 17.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător din oficiu, cu delegația pentru asistență juridică obligatorie nr. -/05.09.2009, depusă la dosarul cauzei (fila 6).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond solicită continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate, susținând că nu mai există temeiuri noi care să impună această stare de excepție și nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza mandatului de arestare.

În opinia apărării cea de-a doua condiție prev. de art. 148 lit. f C.P.P. nu este îndeplinită, pericolul social al faptei nu conduce la concluzia că inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Mai mult, precizează că nu este cunoscut cu antecedente penale și are un copil minor în întreținere.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.

Apreciază că există suficiente indicii temeinice în sensul prev. de art. 143.C.P.P. cu privire la fapta pentru care este cercetat inculpatul, respectiv probele testimoniale, procesele verbale de recunoaștere din grup, declarațiile părții vătămate, în cauză fiind realizate și cerințele art. 148 lit. f C.P.P. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului fiind mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.C.P.P. arată că este de acord cu avocatul său și solicită a fi judecat în stare de libertate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 17.08.2009 a Tribunalului București, Secția a II a penală constată:

Prin încheierea de ședință din17.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, conform art.3002raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de apelantul inculpat cu privire la care s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 117 din 18.07.2008 al judecătoriei sectorului 2 B și s-a dispus menținerea arestării preventive.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că temeiurile de fapt și de drept care au justificat adoptarea măsurii arestării preventive față de inculpat se mențin și impun în continuare privarea lor de libertate, proba referitoare la pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate rezultând din natura și gravitatea deosebită a infracțiuni reținute a fi fost săvârșite, ce determină o puternică rezonanță socială negativă, dar și din modalitatea concretă de comitere a acesteia.

Prin rechizitoriul nr. 8778/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B - s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. c Cod procedură penală, reținându-se că la data de 15.07.2008, în jurul orei 8:10, în timp ce se afla la intersecția str. - - cu str. - -, inculpatul a smuls lănțișorul de aur de la gâtul părții vătămate.

Potrivit disp. art 3002Cod procedură penală, instanța este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și potrivit art. 160 alin.3 Cod procedură penală, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea stării de arest a inculpatului.

Prin încheierea din data de 18.07.2008 a Judecătoriei Sector 2
B pronunțată în dosarul nr-, s-a admis
propunerea de arestare preventivă a inculpatului
formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 B și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 18.07.2008 și până la data de 15.08.2008, instanța reținând că, în cauză există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a faptei pentru care este cercetat, în sensul disp. art. 143 Cod procedură penală, fapt ce rezultă din declarațiile părții vătămate coroborate cu depoziția martorilor și, procese verbale de recunoaștere din grup, precum și că în privința inculpatului este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cu privire la care s-a reținut existența indiciilor temeinice este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta (infracțiune contra patrimoniului, săvârșită în timpul zilei într-o zonă mai puțin circulată și profitând de faptul că victima agresiunii era o persoană de sex feminin cu posibilități extrem de reduse de a face față unui atac comis de o persoană de sex masculin în mod neașteptat, într-un loc public afișând o totală indiferență față de posibilitatea de a fi văzută de alți cetățenii și dând dovadă de curaj). În egală măsură, instanța a mai reținut că săvârșirea unei astfel de fapte demonstrează existența unei specializări în săvârșirea acestui fel de fapte. Instanța a mai avut în vedere și datele care caracterizează persoana inculpatului, acesta fiind consumator de droguri și neavând o sursă licită și permanentă de venituri, aspect ce denotă o periculozitate socială sporită.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare nr. 117/18.07.2008, acesta fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 1491Cod procedură penală rap. la art. 136 și art.148 lit.f Cod procedură penală. Astfel, în mod corect s-a reținut, pe baza mijloacelor de probă enumerate de către instanța învestită cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, că în cauză există indicii temeinice ale săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. În plus, probele administrate între timp nu sunt de natură să contureze o situație de fapt diferită de cea avută în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive.

În speță, în raport de probatoriile existente la dosarul cauzei, s-a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.143 și 146 Cod penal și ale art.148 lit. f Cod procedură penală.

Probele și indiciile temeinice administrate în faza de urmărire penală au condus la reținerea unei suspiciuni rezonabile, în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Tribunalul a apreciat că, în cauză subzistă temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri și nu au intervenit împrejurări noi care să schimbe starea de arest preventive a inculpatului, fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune este mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, pericol care este dat de natura și gravitatea faptei, de tâlhărie.

Totodată, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului corespunde scopului reglementat de dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, privarea de libertate fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva încheierii de ședință a declarat recurs inculpatul,criticând soluția instanței de apel cu privire la menținerea arestării preventive pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea încheierii și, rejudecând cauza, să se dispună punerea în libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.

Analizând hotărârea recurată, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea, în baza art.38515, pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă că recurentul din prezenta cauză a fost condamnat de instanța de fond pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, constând în aceea că la 15.07.2008 a smuls de la gâtul părții vătămate, în timp ce aceasta se afla pe stradă, un lănțișor de aur.

Arestarea inculpaților poate fi menținuta,în cursul judecării cauzei penale, motivat, fie dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, fie dacă există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Din textul de lege (art.160/b Cod procedură penală), rezultă că, la menținerea arestării preventive, se impun a fi verificate - față de fiecare persoană pentru care se solicită prelungirea măsurii preventive - următoarele condiții:

a)-măsura preventivă a fost dispusă anterior în mod legal, există un mandat de arestare pus în executare, iar durata arestării nu a expirat;

b)-temeiurile inițiale impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi.

În mod corect tribunalul a analizat toate condițiile apreciind că se impune privarea de libertate

a)Măsura preventivă a fost dispusă anterior în mod legal, există un mandat de arestare pus în executare, iar durata arestării nu a expirat:

Constituția României garantează dreptul la libertate și siguranță fiecărei persoane, astfel încât, o prelungire a unei măsuri preventive nu poate fi dispusă dacă, anterior, măsura a fost luată sau prelungită în mod nelegal.

Această condiție decurge din art.139 alin.2 Cod procedură penală.

Luarea măsurii arestării preventive fata de recurent s-a dispus anterior, la 18.07.2008 de către judecătoria sectorului 2 B, fiind prelungita ulterior; încheierile anterioare au fost cenzurate în recurs de către Tribunal, recursurile inculpatului fiind respinse. S-a apreciat în mod just că măsura luării sau prelungirii arestării preventive, dispusă anterior, este legală și temeinică.

Din analiza mandatului nr. 117 /18.07.2008 și a încheierilor existente la dosarul cauzei, rezultă că anterior a fost menținută arestarea preventivă pentru inculpatul din prezenta cauză, astfel încât și cerința ca prelungirea anterioară să nu fi expirat este îndeplinită.

b)Temeiurile inițiale impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi.

În analiza temeiurilor inițiale, tribunalul a analizat în mod corect existența probelor faptului că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și a verificat limitele de pedeapsă pentru tâlhărie - dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani (art.148 lit.f p Cod Penal)

De asemenea, tribunalul a verificat în mod just existența probelor sau indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (art.143 C.P.P.), respectiv scopul măsurii preventive, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana în cauză (art.136 C.P.P.).

În ceea ce privește existența unor motive verosimile că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau că autorul acesteia va fugi după comiterea faptei, Curtea constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin și impun în continuare privarea de libertate.

Materialul probator administrat, până în acest moment, conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile art.143 raportat la art.681Cod procedură penală, inculpatul fiind condamnat de instanța de fond pentru comiterea infracțiunii.

Tribunalul a apreciat în mod just asupra întrunirii, în persoana inculpatului a condițiilor prevăzute de art.143 raportat la art.681din Codul d e procedură penală și respectiv de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, dispunând astfel în mod legal și temeinic menținerea arestării preventive.

În opera de analiză a temeiurilor de fapt ale arestării preventive, Curtea apreciază că există probe și indicii temeinice, constând în date și informații, apte să creeze convingerea că inculpatul să fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Cât privește susținerea inculpatului în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive, cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, Curtea apreciază că, o astfel de cerere formulată - în această fază procesuală - este inadmisibilă, întrucât nu au apărut temeiuri noi (art.139 alin.1 coroborat C.P.P. cu art.136 alin.1 și alin.8 C.P.P.), care să o justifice.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Conform art.38515, pct.1, lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat recursul declarat de către inculpatul împotriva încheierii de ședință din 17.08.2009 a Tribunalului București, Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

-

Red.

Dact./28.09.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Lefterache Lavinia
Judecători:Lefterache Lavinia, Ion Tudoran Corneliu Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1251/2009. Curtea de Apel Bucuresti