Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 127/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 127

Ședința publică de la 22 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cenușă

JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu

JUDECĂTOR 3: Aurel Dublea

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 11 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul, în stare de arest preventiv asistat de av., substituind pe av., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Inculpatul interpelat arată că îi menține recursul formulat și nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.

Av. pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului formulat de inculpat și judecarea inculpatului în stare de libertate. Fapta reținută în sarcina inculpatului este o faptă gravă însă solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, nu este cunoscut ca fiind o persoană violentă și a avut o atitudine cooperantă. De asemenea, solicită a se avea în vedere și declarația părții vătămate care a declarat că înțelege să-l ierte pe inculpat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că încheierea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii de arest preventiv, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 148 lit. "f" din Codul d e procedură penală. Formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

Inculpatul recurent având cuvântul solicită judecarea sa în stare de libertate. Arată că este o persoană liniștită.

CURTEA DE APEL

Prin încheierea de ședință din 11 februarie 2010 Tribunalului Iașis -au dispus următoarele:

În baza dispozițiilor art. 300 ind. 2 Cod procedură penală cu referire la art. 160 ind. b alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.

În baza dispozițiilor art. 160 ind. b alin. 3 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest a inculpatului, zis, fiul lui și -, născut la data de 03.09.1972, în com., jud. I, în prezent deținut în Arestul I, în baza mandatului de arestare nr. 140/U/03.12.2009.

S-a acordat termen de judecată la data de 11.03.2010 pentru când:

- inculpatul se va cita cu date de stare civilă în Penitenciarul Iași;

- partea vătămată primește termen în cunoștință;

- se vor cita martorii din lucrări și, cu mențiunea amendării cu suma de 500 lei în caz de neprezentare și cu mandate de aducere;

- martorul G primește termen în cunoștință, urmând a se prezenta la termenul viitor pentru a fi audiat.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, care grevează în continuare, este legală și temeinică și se impune a fi menținută.

În termen legal încheierea a fost recurată de inculpatul și criticată ca netemeinică și nelegală.

Inculpatul solicită reaprecierea probelor și în raport de circumstanțele personale (lipsa antecedentelor penale, atitudinea cooperantă, caracterizările sale) să se dispună revocarea măsurii arestării preventive întrucât lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticii formulate, dar și din oficiu, în limite procedurale Curtea constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:

Inculpatul este judecat pentru o infracțiune de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 175 Cod penal.

Probatoriul administrat până la acest moment, cu referire la procesul verbal de cercetare la fața locului, actele medico-legale, declarația părții vătămate, ale martorilor și ale inculpatului relevă participația penală a inculpatului și susține presupunerea rezonabilă că a comis fapta pentru care este trimis în judecată.

acestei măsuri preventive rezultă dintr-o ordine publică realmente amenințată, condiție ce rezidă din tulburarea socială produsă ordinii de drept, care reclamă intervenția promptă a statului. Or, în speță, gravitatea faptei, urmările produse, modalitatea concretă în care se reține că a fost comisă fapta, justifică luarea măsurii arestării preventive.

Cauza impune administrarea unui probatoriu complex și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal se justifică măsura preventivă dispusă față de inculpat.

Circumstanțele invocate de inculpat nu sunt în măsură să conducă - prin ele însele - la incidența dispozițiilor art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, astfel cum solicită inculpatul;

În speță, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive au fost judicios apreciate de instanța de fond, constatându-se că subzistă, nu au încetat și nu s-au modificat așa încât să se justifice înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive.

Ca urmare, nefiind motive de casare a încheierii recurate, potrivit art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală ce reglementează cheltuielile judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 11 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.

Obligă recurentul la 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu către Baroul d e Avocați I, va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Definitivă.

Dată în ședință publică, azi 22 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

17.03.2010

Tribunalul Iași

Jud.

Președinte:Maria Cenușă
Judecători:Maria Cenușă, Gabriela Scripcariu, Aurel Dublea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 127/2010. Curtea de Apel Iasi