Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 128/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
RO MÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-a PENALĂ
Dosar nr.303/2/2010
105/2010
Decizia penală nr. 128
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Cristina Carmen
GREFIER -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 21.XII.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, cu delegația nr.002.187/15.2010, depusă la fila 12 dosarului de recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-inculpat, prin apărător din oficiu, arată că perioada îndelungată de arest preventiv a diminuat pericolul concret pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât are doi minori în întreținere, nu are antecedente penale și a avut o atitudine procesuală sinceră, avându-se, totodată, în vedere împrejurarea că un coinculpat a fost pus în libertate, astfel că solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, rejudecând pe fond, revocarea măsurii de arest preventiv.
Reprezentantul Ministerului Public arată că încheierea de ședință este legală și temeinică, în sensul că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite atât cerința prevăzută de art.143, Cod procedură penală, cât și condițiile cumulative prevăzute de art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina sa, precizând, totodată, că nu se află în libertate coinculpatul -, deoarece a fost admis recursul declarat de Ministerul Public, astfel că pune concluzii de respingere, ca nefundat, a recursului, cu obligarea recurentului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat, personal, învederează faptul că are doi copii în întreținere, că a recunoscut și că este arestat preventiv de aproximativ doi ani.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din data de 21.XII.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a penală, în temeiul art.300/2, Cod procedură penală, raportat la art.160/b, alin.3, Cod procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a apelanților-intimați-inculpați -, - și.
În motivare, instanța de apel a arătat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv față de inculpat continuă să existe, și anume atât disp. art.143, Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice cu privire la comiterea faptelor penale de către inculpați, printre care procesele-verbale de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorilor, procesele-verbale de recunoaștere de pe planșele fotografice, procesele-verbale de transcriere a interceptărilor, declarațiile inculpaților, cât și disp. art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina fiecăruia dintre inculpați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din modalitatea concretă de comitere a faptelor penale reținute, care dovedește tenacitatea inculpaților, precum și din antecedența penală a inculpatului -.
În termen legal, apelantul-intimat-inculpat a declarat recurs, pentru netemeinicie.
În motivarea orală a recursului, a arătat că perioada îndelungată de arest preventiv a diminuat pericolul concret pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât are doi minori în întreținere, nu are antecedente penale și a avut o atitudine procesuală sinceră, avându-se, totodată, în vedere împrejurarea că un coinculpat a fost pus în libertate.
A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, rejudecând pe fond, revocarea măsurii de arest preventiv.
Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și încheierea de ședință recurată, atât din punct de vedere al motivului de netemeinicie invocat, cât și din oficiu, potrivit art.385/6, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul este fondat.
Curtea reține că, prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 24.II.2008, din Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului V, Bad ispus, în temeiul art.143, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.148, litera f, Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului, față de care a fost emis nr.23/UP/24.II.2008, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art.215, alin.1 și alin.2, Cod penal, de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290, alin.1, Cod penal, și de uz de fals, prev. de art.291, Cod penal, toate cu aplicarea art.33, litera a, Cod penal, reținându-se în sarcina sa că pe data de 11.II.2008, împreună cu învinuiții și -, invocând calitatea falsă de reprezentanți ai "" B, au înșelat pe partea vătămată " Internațional" C, de la care au ridicat mărfuri în valoare de 31.689 lei, cu emiterea unui ordin de plată falsificat, iar, prin Rechizitoriul din data de 11.VIII.2008, din Dosarul nr.1032/P/2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului V, Bad ispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpatului, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art.215, alin.1, alin.2 și alin.3, Cod penal, cu aplicarea art.33, litera a, Cod penal, și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art.33, Cod penal, toate cu aplicarea art.33, litera a, Cod penal, apoi, prin Sentința penală nr.650/14.IV.2009, din Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului V, Bac ondamnat pe inculpatul la pedeapsa rezultantă de 4 ani, cu menținerea stării de arest preventiv.
Curtea apreciază că, într-adevăr, în mod corect, instanța de apel a stabilit că este îndeplinită cerința prevăzută de art.143, alin.1, Cod procedură penală, însă există nu doar indicii temeinice, ci probe cu privire la comiterea de către inculpat a faptelor penale reținute în sarcina sa, pe care Curtea nu le va mai analiza, atâta timp cât nu au fost contestate.
În ceea ce privește cea de-a doua cerință cumulativă prevăzută de art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, Curtea nu mai poate examina datele personale ale inculpatului, astfel cum au fost deja avute în vedere la luarea și la prelungirea, în cursul urmăririi penale, precum și la menținerea, pe parcursul cercetării judecătorești, măsurii de arest preventiv, ci din perspectiva trecerii unei perioade de aproximativ doi ani în stare de arest preventiv a unui inculpat necunoscut cu antecedente penale. În plus, această durată de doi ani de arest preventiv, în raport cel puțin cu pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare stabilită de instanța de fond, constituie o depășire a termenul rezonabil. Aceste modificări ale temeiurilor inițiale impun înlocuirea măsurii drastice a arestului preventiv, care a avut eficiența sa până la acest moment procesual, cu o măsură de prevenție mai puțin restrictivă, dar care să fie în măsură să asigure continuarea procesului penal în bune condiții. De aceea, Curtea apreciază că, în raport cu toate aceste noi elemente și cu împrejurarea că inculpatul își are domiciliul în orașul C, județul D, măsura obligării de a nu părăsi țara este de natură să împiedice sustragerea acestuia de la procesul penal.
În consecință, Curtea, în temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, va admite recursul formulat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 21.XII.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-, pe care o va casa, în parte, numai cu privire la inculpatul și, în fond, rejudecând, va dispune, din oficiu, în temeiul art.139, alin.1, Cod de procedură penală, raportat la art.145/1, Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea instanței de judecată, pe durata căreia, în temeiul art.145/1, alin.2, Cod procedură penală, raportat la art.145 alin.1/1 și alin.1/2, Cod de procedură penală, inculpatul va respecta obligațiile de a se prezenta atât la instanța de judecată, ori de câte ori va fi chemat, cât și la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnată cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori va fi chemat, de a nu-și schimba locuința fără încuviințarea instanței de judecată, de a nu deține, folosi sau purta vreo categorie de arme, precum și de a nu se apropia și comunica cu coinculpații, urmând ca, în temeiul art.145 alin.2/2 Cod de procedură penală, să-i atragă atenția că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a măsurii de prevenție sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive, după care va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea nr.23//24.II.2008, emis de Judecătoria Sectorului V, B, dacă nu este arestat în altă cauză, va menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință, urmând ca, în temeiul art.192, alin.3, Cod de procedură penală, să constate că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, iar suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod de procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 21.XII.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
Casează, în parte, încheierea de ședință numai cu privire la inculpatul și, în fond, rejudecând:
În temeiul art.139, alin.1, Cod de procedură penală, raportat la art.145/1, Cod procedură penală, dispune, din oficiu, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea instanței de judecată.
În temeiul art.145/1, alin.2, Cod procedură penală, raportat la art.145 alin.1/1 și alin.1/2, Cod de procedură penală, inculpatul va respecta, pe perioada măsurii de prevenție, următoarele obligații:
1) să se prezinte la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;
2) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnată cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori va fi chemat;
3) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
4) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
5) să nu se apropie și să nu comunice cu coinculpații.
În temeiul art.145 alin.2/2 Cod de procedură penală, atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a măsurii de prevenție sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea nr.23//24.II.2008, emis de Judecătoria Sectorului V, B, dacă nu este arestat în altă cauză.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință.
În temeiul art.192, alin.3, Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 22.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a -
GREFIER,
Red.și dact.: jud.
- Secția a I-a penală: jud. /-.
2 ex.
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Magdalena Iordache, Cristina Carmen