Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1328/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2160/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1328
Ședința publică din 16 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Luciana Mera
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 07 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Apreciază că faptele au fost comise ca urmare a birocrației care persistă și care nu poate fi înlăturată din activitățile care se desfășoară în această țară. Această birocrație este pe fondul existenței unui singur serviciu de transcriere a actelor de naștere obținute în străinătate, aflat în Solicită a se reține poziția sinceră a inculpatului cu ocazia cercetărilor de la urmărirea penală, în condițiile în care a recunoscut tot ceea ce s-a întâmplat, precum și faptul că în urmă cu 1 an acesta a abandonat activitatea infracțională. În plus, în cauză sunt 5 inculpați, iar în stare de arest se află doar și coinculpatul. Apreciază că 3 luni de zile este o perioadă rezonabilă de stare de arest preventiv. De asemenea, având în vedere că la acest moment rechizitoriul este întocmit, apreciază că inculpatul nu mai are cum să influențeze buna desfășurare a cercetării judecătorești în continuare.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, în raport de materialul probator administrat în cauză, de caracterul infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, apreciază că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică și solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său. Solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, avocat, depune la dosar împuternicirea avocațială și solicită a se dispune cu privire la onorariul său, potrivit Protocolului.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 7.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților și, au fost respinse cererile de înlocuire a acestei măsuri și s-a menținut starea de arest, instanța apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.3001al.1 și 3. pr. pen.
Împotriva încheierii de mai sus a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, pe motiv că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, că a avut o poziție sinceră pe parcursul urmăririi penale, că instanța a fost sesizată și că perioada de 3 luni de stare de arest preventiv este rezonabilă.
Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate și din oficiu, conform art.141 cu referire la art.3856alin.3 pr. pen. Curtea constată că recursul este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a 22 de infracțiuni de trafic de influență prev. de art.257 pen. cu aplicarea art.33 lit.a pen. pe motiv că a pretins și a primit de la 22 de persoane sume cuprinse între 350 lei și 200 de euro pentru a interveni în vederea urgentării procedurii de transcriere a actelor de stare civilă emise în străinătate, lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor însărcinați cu această operațiune.
S-a reținut că în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2009, inculpații, și au primit mai multe sume de bani de la persoane din provincie pentru a interveni pe lângă funcționarii Inspectoratul Național de Evidență a Persoanei în vederea urgentării transcrierii unor certificate de naștere pentru copii minori născuți în străinătate. În acest sens, inculpații și l-au contactat pe inculpatul, fost angajat - Serviciul Regim Permise Auto și Certificate de Înmatriculare, care avea influență pe lângă învinuita, referent în cadrul În scurt timp (2-3 zile) de la primirea sumelor de bani de către învinuiții și, funcționarii au transmis avizele pentru transcrierea certificatelor de naștere primăriilor de la domiciliul solicitanților, deși în mod obișnuit această procedură durează 60-90 zile.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din 12.06.2009 dată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în temeiul art. 148 lit.f pr. pen.
Curtea constată că încheierea primei instanțe este legală și temeinică.
Luarea și menținerea arestării preventive au fost dispuse în concordanță cu dispozițiile art.1491pr. pen. cu referire la art.151 pr. pen. raportat la art.136 și art.148 lit. f pr. pen. iar aprecierea primei instanțe cu privire la menținerea stării de arest este justificată de actele și lucrările dosarului.
În cauza de față există probe în sensul că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este trimis în judecată, fiind vorba despre procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, declarațiile persoanelor care au apelat la "serviciile inculpatului", procesele verbale de verificare a registrelor de stare civilă, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului și declarațiile celorlalți inculpați.
Pe de altă parte, se constată că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestui pericol sunt avute în vedere dispozițiile art. 136 alin. 8. pr. pen. și din această perspectivă, circumstanțele favorabile invocate de inculpat, constând în atitudinea sinceră manifestată în cursul urmăririi penale și lipsa antecedentelor penale nu sunt de natură a determina punerea sa în libertate, față de gradul de pericol social al infracțiunilor, evidențiat nu doar de natura acestora, ci și prin modalitatea concretă de comitere, fiind vorba despre fapte penale în legătură cu activitatea funcționarilor publici, comise de mai multe persoane împreună, reținând și amploarea activității infracționale, conturată de durata acesteia, numărul mare al persoanelor implicate și de sumele de bani obținute de inculpat.
Cât privește durata măsurii preventive, Curtea constată că inculpatul este arestat de circa 3 luni, perioadă care, raportată la complexitatea cauzei, stadiul procedurii - cercetarea judecătorească fiind abia la debut -, gravitatea faptelor și datele ce-l caracterizează pe inculpat, nu a depășit un termen rezonabil.
Față de cele reținute, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 139 alin.1 pr. pen. pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură restrictivă de libertate.
În consecință, conform art.38515pct.1 lit.b pr. pen. va respinge recursul ca nefondat, iar conform art.192 alin.2 pr. pen. va obliga recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Având în vedere prestația avocatului din oficiu, care se limitează la studiul dosarului, Curtea apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art.6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, așa încât constată că în cauza de față onorariul ce poate fi acordat nu poate depăși 25% din cuantumul de 100 lei, corespunzător tipului cauzei penale deduse judecății.
Drept urmare, onorariul avocatului din oficiu va fi în cuantum de 25 lei și se va suporta din fondul Ministerului Justiției, fără a fi inclus în cheltuielile judiciare la care a fost obligat recurentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 7.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
Obligă pe inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 25 lei, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. AL 2 ex./15.10.2009
Președinte:Leontina CișmașiuJudecători:Leontina Cișmașiu, Cristina Rotaru, Luciana Mera