Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 135/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 135/R/MF
Ședința publică din 22 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: dr. - - -, judecător
JUDECĂTOR 1: Mirela Sorina Popescu
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
procuror -
S-a luat în examinare, recursul declarat de inculpatul G (fiul lui și, născut la data de 11 decembrie 1983), aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 16 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul numărul -.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul - inculpat G, în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale numărul 836/22.02.2010 emisă de Baroul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că domnul avocat HG, apărătorul ales al recurentului - inculpat nu a răspuns la telefon, drept pentru care s-a luat legătura la Baroul Argeș în vederea desemnării unui apărător din oficiu.
Recurentul - inculpat G arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Potrivit art.172 alin.7 Cod procedură penală, s-a dat posibilitatea apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul - inculpat să ia legătura cu acesta.
Avocat, din oficiu pentru recurentul -inculpat G și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat acordării cuvântului asupra recursului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat pentru recurentul - inculpat, solicită admiterea recursului declarat de acesta, casarea încheierii de ședință din data de 16 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, apreciind că nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu ar influența aflarea adevărului. Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu recunoaște fapta pentru care este reținut și nu s-a făcut dovada vinovăției acestuia.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpatul G, ca nefondat și de menținere a
încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Argeș, ca fiind legală și temeinică. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol, reținându-se că la data de 25.03.2009, prin constrângere și profitând de imposibilitatea minorei -, în vârstă de 12 ani, de a se apăra, a întreținut raport sexual oral cu aceasta.
Recurentul - inculpat G, având ultimul cuvânt, potrivit dispozițiilor art.385/13 alin.ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului și punerea în libertate. Arată că nu este vinovat de infracțiunea pentru care este arestat, are un copil de 3 ani în întreținere, solicitând judecarea în stare de libertate, deoarece are rate la bănci.
CURTEA:
Deliberând, constată:
Prin încheierea din data de 16 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul penal nr.-, s-a dispus între altele, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b cod procedură penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului G, fiul lui și, născut la data de 11.12.1983 în orașul C, jud. A, -, domiciliat în comuna, sat, nr.67, jud.
În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că inculpatul Gaf ost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de viol, faptă prev. și ped. de art. 197 alin 1 și 3 din codul penal și care constă în aceea că, în data de 25.03.2009, prin constrângere și profitând de imposibilitatea minorei, în vârstă de 12 ani, de a se apăra, a întreținut cu aceasta un raport sexual oral.
Procedând conform prevederilor art. 3002și art. 160 din Codul d procedură penală, instanța de fond a apreciat că modalitatea în care se presupune că a acționat inculpatul, (ademenind-o pe minoră în autoturism, profitând de naivitatea acesteia, conducând- mai apoi într-un loc izolat pentru a întreține raporturi sexuale cu ea) și care rezultă din probele administrate până în prezent, reclamă menținerea celei mai severe măsuri preventive față de inculpat.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului rezidă în primul rând din natura și gravitatea faptei presupus a fi comisă, dacă se au în vedere pedepsele prevăzute de legiuitor pentru aceasta, fiind o formă brutală de încălcare a libertății sexuale, ce poate avea consecințe grave asupra psihicului părții vătămate, o minoră care avea doar 12 ani la data acestui eveniment.
Totodată, lipsa totală de respect față de demnitatea și valoarea persoanei umane de care dă dovadă inculpatul, rezultă din aceea că a urmărit partea vătămată ( care a încercat să-și asigure scăparea ascunzându-se în curtea unor consăteni) și a forțat-o să îl urmeze, târând-o pe jos, cu toate că persoanele prezente la incident i-au cerut să o lase în pe minoră.
În consecință, în temeiul art. art. 300/2rap. la art. 160/b din Codul d e procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat.
Împotriva dispoziției din încheiere care vizează menținerea măsurii arestării preventive a declarat recurs inculpatul care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat judecarea în stare de libertate deoarece nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. În ultimul cuvânt, inculpatul a susținut că este nevinovat, iar la soluționarea recursului instanța să țină cont de împrejurarea că are un copil minor în întreținere și are de achitat împrumuturile luate de la bănci.
Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.385/6 alin.3 din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispozițiile art.160/b alin.1 din Codul d e procedură penală, la care face trimitere art.300/2 din același cod, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Alineatul 3 al textului de lege susmenționat prevede că instanța dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
Din actele și lucrările de la dosar rezultă că la data de 26 martie 2009, prin încheierea nr.19/CC/2009, Tribunalul Argeșa admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă a inculpatului G pentru o perioadă de 29 de zile, reținând în esență că în cauză sunt probe și indicii temeinice, care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea de viol faptă prevăzută și pedepsită de art.197 alin.1 și 3 din Codul penal și care constă în aceea că, în ziua de 25 martie 2009 întreținut un raport sexual oral cu minora în vârstă de 12 ani, prin constrângerea acesteia și profitând de vârsta fragedă și de imposibilitatea fizică de a se apăra și de a-și exprima voința. Totodată, tribunalul a reținut că sunt îndeplinite cerințele art.148 lit.f) din Codul d e procedură penală, în sensul că fapta de comiterea căreia este bănuit inculpatul este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive luată împotriva recurentului-inculpat a fost prelungită de instanță în conformitate cu prevederile art.155 și urm. din Codul d e procedură penală și, ulterior, după sesizarea instanței prin rechizitoriul nr. 127/P/2009 din data de 11.06.2009, menținută de instanță, inițial, în temeiul dispozițiilor art.300/1 și apoi, în temeiul prevederilor art.300/2 și ale art.160/b din Codul d e procedură penală.
Raportând prevederile art.300/2 rap.la art.160/b din Codul d e procedură penală mai sus menționate la speța dedusă judecății, curtea constată - contrar celor susținute de recurent și de apărătorul său - că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. În acest sens, curtea reține că în cauză există probe și indicii temeinice în sensul art.68/1 din Codul d e procedură penală și anume, declarațiile părții vătămate, ale martorelor, -, care duc la presupunerea rezonabilă că recurentul-inculpat a comis infracțiunea de viol pentru care a fost trimis în judecată și care, potrivit celor reținute de procuror constă în aceea că, în ziua de 25.03.2009, prin constrângere și profitând de imposibilitatea părții vătămate, în vârstă de 12 ani, de a se apăra, a întreținut un raport sexual oral cu acesta.
Referitor la cerințele art.148 lit.f) din Codul d e procedură penală și care a constituit temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive a recurentului-inculpat, curtea constată, în acord cu cele reținute de tribunal, că acestea sunt întrutotul îndeplinite, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care recurentul-inculpat a fost trimis în judecată este închisoarea mai mare de 4 ani (infracțiunea de viol prev. și ped. de art.197 alin.1 și 3 din Codul penal fiind sancționată cu închisoarea de la 10 la 25 de ani) și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest din urmă aspect, este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public, nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului - lipsa antecedentelor penale, faptul că are în întreținere un copil minor - și de problemele personale pe care acesta le are de rezolvat, respectiv, achitarea ratelor restante la diferite bănci, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
În speță, modalitatea concretă în care se reține de către procuror săvârșirea infracțiunii dedusă judecății de către recurent și detaliată în considerentele sentinței (ademenind-o pe partea vătămată în autoturism, profitând de naivitatea acesteia datorată vârstei de numai 12 ani, conducând-o mai apoi într-un loc izolat unde întreținut un raport sexual oral cu aceasta), consecințele grave produse asupra psihicului părții vătămate, perseverența inculpatului de a-și duce până la capăt activitatea infracțională în ciuda faptului că mai mulți consăteni, în curtea cărora minora a încercat să se ascundă, i-au cerut inculpatului să o lase în pe minoră, sunt suficiente elemente care în opinia curții justifică menținerea în continuare în stare de arest preventiv a recurentului.
Susținerea inculpatului în sensul că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, curtea reține că este o problemă ce vizează fondul cauzei și nu justifică la acest moment procesual punerea sa în libertate, din moment ce, așa cum rezultă din cele ce preced, temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv, art.148 lit.f) din Codul d e procedură penală nu au încetat, în cauză existând probe și indicii temeinice la care s-a făcut referire și care duc la presupunerea rezonabilă că recurentul a săvârșit o faptă penală.
În consecință, constatând că, cerințele art.300/2 rap.la art.160/b alin.1 și 3 din Codul d e procedură penală sunt îndeplinite și că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, recursul declarat de inculpatul se privește ca nefondat și se va respinge ca atare potrivit disp.art.385/15 pct.1 lit.b) din Codul d e procedură penală.
Potrivit art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 250 lei din care, onorariul de avocat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G- fiul lui și, născut 11 decembrie 1983, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din 16 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Penală, în dosarul nr.-.
Obligă pe recurentul-inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Raluca
- - - -.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
2 ex./24.02.2010.
Jud.fond:.
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Corina Voicu, Raluca
