Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1358/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR.9140/2/2009
2305/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1358/
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 2: Niculae Stan
JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER:
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții inculpați și, personal, aflați în stare de arest preventiv și asistați juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Apărătorul din oficiu al recurenților inculpați solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și, pe fond, punerea în libertate a acestora, întrucât, în prezent, nu mai subzistă temeiurile care au determinat inițial arestarea lor preventivă, sens în care susține că durata privării de libertate, de aproximativ 4 ani, este prea lungă, depășind limitele unui termen rezonabil. De asemenea, arată că mulți dintre ceilalți inculpați judecați în aceeași cauză au fost deja puși în libertate, astfel că, și din considerente de echitate, apreciază că și inculpații recurenți trebuie să se bucure de același tratament juridic, cu atât mai mult cu cât aceștia nu au antecedente penale. Mai arată că, în opinia apărării, reeducarea inculpaților a fost în cea mai mare parte deja realizată, având în vedere durata lungă a arestării lor preventive. În sfârșit, arată că, în cauză, nu există niciun element care să conducă la concluzia că inculpații, o dată puși în libertate, ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică ori ar putea încerca să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei, în situația în care vor fi condamnați.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor declarate de cei doi inculpați, apreciind că se mențin și în prezent temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a acestora, impunându-se în continuare privarea lor de libertate, astfel cum, în mod corect, a statuat și instanța de fond. Susține că, în raport cu scopul măsurilor preventive, durata detenției inculpaților se încadrează într-un termen rezonabil, subliniind că tergiversarea judecării cauzei este determinată de faptul că unii dintre coinculpați, după ce au fost puși libertate, și-au schimbat adresele de domiciliu, astfel că procedura de citare a acestora nu poate fi legal îndeplinită. Concluzionând, apreciază că, față de activitatea infracțională a inculpaților, încheierea instanței de fond, prin care a fost menținută stare de arest preventiv a acestora, este legală și temeinică, neexistând motive de a fi casată.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.
Recurentul inculpat, personal, având la rândul său ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinîncheierea din data de 15 septembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în temeiul art.3002rap. la art.160 din Codul d e procedură penală, a menținut starea de arest preventiv, între alții, a inculpaților (fiul lui și, născut la data de 25 august 1972, deținut în baza nr.470/UP/09.12.2005 emis de Tribunalul București - Secția I Penală) și (fiul lui și, născut la data de 07 iulie 1974, deținut în baza nr.467/UP/09.12.2005 emis de Tribunalul București - Secția I Penală).
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată, prin Rechizitoriul nr.651/D/P/2005 din data de 26 mai 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal (inculpatul ) și respectiv a infracțiunilor prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și art.5 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, ambele cu aplic. art.33 lit.a din Codul penal (inculpatul ), fiind acuzați că, în baza unei rezoluții infracționale unice, în mod repetat, în perioada ianuarie - decembrie 2005, au deținut, au vândut, au intermediat vânzarea și au oferit cu titlu gratuit diferite cantități de heroină (drog de mare risc) mai multor consumatori de pe raza municipiului B, obținând astfel pentru ei diferite sume de bani și, în plus, cel de-al doilea inculpat a pus la dispoziție locuința sa din B, sectorul 5, cu știință și cu titlu gratuit, mai multor persoane, în vederea consumului de droguri, fapte care au fost dovedite prin următoarele mijloace de probă: procesele verbale întocmite de către investigatorii sub acoperire, declarațiile colaboratorilor și martorilor audiați sub altă identitate, declarațiile învinuiților față de care a fost începută urmărirea penala pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, procesele verbale de recunoaștere de pe fotografie, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele verbale de redare în scris a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de judecător.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art.3002rap. la art.160 din Codul d e procedură penală, precum și cu prevederile art.5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și respectiv cu jurisprudența dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea acestor prevederi, Tribunalul a apreciat că temeiurile de fapt și de drept (prevăzute de art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală), care au determinat arestarea inițială a inculpaților, se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora și, de asemenea, că durata detenției lor nu depășește un termen rezonabil.
În acest sens, Tribunalul a reținut, pe de o parte, că, din probatoriul anterior menționat, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, iar, pe de altă parte, că lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică (având în vedere natura, gravitatea și modalitatea concretă de săvârșire a acelor fapte, care violează în mod grav regulile de conviețuire socială, reacția publicului față de ele, precum și existența unei temeri justificate că, o dată eliberați, inculpații și-ar putea relua activitatea infracțională) și, totodată, este de natură să aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal, în ceea ce privește aflarea adevărului, situație în care menținerea lor în stare de arest preventiv corespunde și scopului reglementat de art.136 din Codul d e procedură penală.
Împotriva acestei încheieri,au declarat recursîn termenul legal (la data de 22 septembrie 2009)inculpații și, fără a-și motiva în scris calea de atac promovată.
Recursurile inculpaților au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 29 septembrie 2009.
Cu ocazia dezbaterilor asupra celor două recursuri, inculpații, care au beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, au solicitat punerea în libertate, pe motiv că nu mai subzistă temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă, sens în care au susținut că durata acestei măsuri, de aproximativ 4 ani, a depășit limitele unui termen rezonabil, permițând însă realizarea reeducării lor și, în plus, nu există probe că, în prezent, ei ar mai prezenta un pericol concret pentru ordinea publică sau ar putea încerca să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei, în situația în care vor fi condamnați. De asemenea, au invocat și egalitatea de tratament juridic, învederând că alți inculpați judecați în aceeași cauză au fost deja puși în libertate, solicitând a se dispune în mod similar și în privința lor, din considerente de echitate, cu atât mai mult cu cât ei nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursurilecu care a fost sesizatăsunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpații și au fost arestați preventiv la data de 09 decembrie 2005, în baza nr.470/UP și respectiv nr.467/UP, ambele emise la aceeași dată de Tribunalul București - Secția I Penală, pe temeiul dispozițiilor art.143 și art.148 lit.h (devenit art.148 lit.f, după intrarea în vigoare a Legii nr.356/2006) din Codul d e procedură penală, reținându-se la acel moment că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, inculpații au fost trimiși în judecată, la data de 26 mai 2006, prin Rechizitoriul nr.651/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, fiind acuzați amândoi de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, iar inculpatul, în plus, și de comiterea infracțiunii de punere la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, în formă continuată, prevăzută de art.5 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, actele materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor respective fiind comise, potrivit actului de sesizare, în perioada ianuarie - decembrie 2005.
Examinând temeiurile inițiale ale arestării preventive, Curtea constată că, deși există probe și indicii temeinice - conform art.143 alin.1 din Codul d e procedură penală - care justifică în continuare presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați (aspect pe care, de altfel, aceștia nici nu îl contestă), în prezent acele temeiuri s-au schimbat, motiv pentru care se impune, potrivit art.139 alin.1 din Codul d e procedură penală, înlocuirea măsurii respective cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, și anume obligarea de a nu părăsi țara.
Astfel, referindu-se la cazul de arestare preventivă prevăzut de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală (singurul reținut a fi incident în privința celor doi inculpați), Curtea constată că, la momentul procesual de față, nu se identifică date sau fapte, concrete și pertinente, care să conducă în mod rezonabil la concluzia existenței unui pericol real și actual pentru ordinea publică, lipsind practic orice dovadă că, în prezent, aceasta ar fi în mod efectiv, iar nu doar pur ipotetic, amenințată prin lăsarea inculpaților în libertate.
În încheierea recurată, evaluarea acestui pericol s-a făcut îndeosebi în raport cu natura și gravitatea infracțiunilor ce fac obiectul acuzațiilor aduse inculpaților, cu împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost comise și cu reacția negativă a opiniei publice față de asemenea fapte.
Contrar acestei opinii, Curtea constată că, dacă inițial gravitatea (în concret, ridicată) a acuzațiilor și reacția societății față de faptele săvârșite au putut justifica într-adevăr concluzia existenței unei stări de pericol pentru ordinea publică, ca temei al arestării preventive, în prezent - după aproximativ 3 ani și 10 luni de la luarea măsurii - acestea nu mai pot legitima, ele singure, în lipsa oricăror date și informații de actualitate, privarea de libertate a inculpaților.
În egală măsură, pericolul reluării de către inculpați a activității infracționale, reținut de asemenea în încheierea recurată, nu se întemeiază nici el pe aspecte actuale, care să își găsească suportul probatoriu în piesele dosarului și care să facă cel puțin plauzibilă intenția acestora de a proceda astfel, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre ei nu este cunoscut cu antecedente penale.
Pornind de la premisele enunțate, lipsa de temeinicie a privării de libertate a celor doi inculpați este cu atât mai evidentă în cauza de față, unde se constată prelungirea nejustificată a judecății - dincolo de limitele termenului rezonabil ce trebuie să caracterizeze, cu precădere, un proces penal în care persoana acuzată este arestată preventiv - din motive ce exclud orice culpă a acestora.
În concret, Curtea reține că, într-un prim ciclu procesual, inculpații au fost condamnați în fond, prin Sentința penală nr.366 din data de 27 martie 2008 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, la câte o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenție.
Sentința anterior menționată a fost ulterior desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare în fond, prin Decizia penală nr.208/A din data de 19 septembrie 2008 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală (menținută prin Decizia penală nr.896/R din data de 13 martie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție), pentru unicul motiv că, în minuta și dispozitivul acesteia, nu s-au menționat datele personale ale inculpaților condamnați.
În rejudecare, cauza - înregistrată din nou pe rolul instanței de fond la data de 04 mai 2009 - a parcurs până în prezent nu mai puțin de șapte termene, la care, în mod succesiv, s-a dispus amânarea judecății, fără a se realiza vreun act de cercetare judecătorească, pentru motive străine de inculpații recurenți. Astfel, la termenele din 07 mai 2009, 04 iunie 2009, 02 iulie 2009, 23 iulie 2009 și 09 septembrie 2009, cauza a fost amânată pe fond, fie pentru lipsă de procedură cu alți inculpați, fie pentru lipsa de apărare a altor inculpați, iar la termenele din 07 august 2009 și 15 septembrie 2009 s-a pus în discuție exclusiv starea de arest preventiv a inculpaților aflați în această situație.
Astfel fiind, Curtea constată că, dacă până la momentul când s-a dispus în mod definitiv trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, prelungirea judecății a fost determinată de complexitatea cauzei, iar arestarea preventivă a inculpaților a fost și ea justificată de necesitatea de a asigura o bună desfășurare a procesului penal, conform art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, ulterior acelui moment și pe parcursul etapelor procesuale ce au urmat, privarea de libertate a acestora nu mai are legitimitate, transformându-se practic - în mod evident nepermis, dată fiind natura eminamente preventivă a măsurii - într-o executare anticipată a unor eventuale pedepse.
În același sens, s-a pronunțat de altfel și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a constatat încălcarea prevederilor art.5 parag.3 în situația când procedura s-a prelungit extrem de mult, din cauza unor întârzieri de care s-au făcut responsabile autoritățile judiciare naționale, ce au eșuat în a manifesta o diligență specială în raport cu durata procedurii în care persoana inculpată este privată de libertate (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 31 iulie 2003 pronunțată în cauzaAl Akidi contra Bulgaria).
Or, și în speță, trimiterea cauzei spre rejudecare în fond și amânarea succesivă ulterioară a judecății, timp de aproximativ 6 luni, pentru motive care nu au nicio legătură cu inculpații arestați preventiv, neputând fi influențate de aceștia sau imputate lor, constituie tocmai dovada lipsei unei asemenea diligențe speciale, care este impusă instanțelor judecătorești și de legislația internă (art.293 din Codul d e procedură penală).
Totodată, Curtea constată că și un alt inculpat ( ), aflat practic în aceeași situație juridică cu recurenții, a fost eliberat, pentru un motiv similar, prin înlocuirea măsurii arestării preventive, potrivit Deciziei penale nr.816/R din data de 01 iunie 2009 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, astfel că, și din considerente de echitate, inculpații și trebuie să beneficieze de același tratament juridic.
Sub aspect procedural, examinând conținutul reglementării cuprinse în art.139 alin.1 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se poate face oricând, inclusiv din oficiu, atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii inițiale, prin urmare inclusiv cu ocazia verificării arestării preventive în cursul judecății, conform dispozițiilor art.3002din Codul d e procedură penală, dar și a soluționării recursului ce vizează o încheiere pronunțată pe temeiul acestor dispoziții, cum este cazul în speță.
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, va admite recursurile declarate de inculpații și, va casa în parte încheierea atacată și, rejudecând în fond, va înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, conform art.139 alin.1 rap. la art.1451alin.1 din Codul d e procedură penală, dispunând, drept urmare, și punerea lor de îndată în libertate, dacă nu sunt arestați în alte cauze.
În temeiul art.1451alin.2 din Codul d e procedură penală, va impune inculpaților ca, pe durata noii măsuri, să respecte obligațiile prevăzute în art.145 alin.11lit.a, b, c, d din Codul d e procedură penală, respectiv: să se prezinte la instanța de judecată, ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la organele de poliție din localitatea de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În temeiul art.1451alin.2 rap. la art.145 alin.22din Codul d e procedură penală, va atrage atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive sau a obligațiilor care le revin pe durata acesteia, se va lua față de ei măsura arestării preventive.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii recurate, întrucât nu fac obiectul prezentelor recursuri.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a celor doi inculpați, fiind suportat din fondul, potrivit art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, admite recursurile declarate de inculpații (fiul lui și, născut la data de 25 august 1972 în orașul F, județul B, CNP -) și (fiul lui și, născut la data de 07 iulie 1974 în B, CNP -) împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
Casează, în parte, încheierea recurată și, în fond, rejudecând:
În temeiul art.139 alin.1 rap. la art.1451alin.1 din Codul d e procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării acestora de a nu părăsi țara.
În temeiul art.1451alin.2 rap. la art.145 alin.11din Codul d e procedură penală, pe durata acestei măsuri, inculpații sunt obligați să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori sunt chemați;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În temeiul art.1451alin.2 rap. la art.145 alin.22din Codul d e procedură penală, atrage atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive sau a obligațiilor care le revin pe durata acesteia, se va lua față de ei măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților de sub puterea nr.470/UP din data de 09 decembrie 2005, emis de Tribunalul București - Secția I Penală (inculpatul ) și respectiv de sub puterea nr.467/UP din data de 09 decembrie 2005, emis de Tribunalul București - Secția I Penală (inculpatul ), dacă nu sunt arestați în alte cauze.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, se suportă din fondul.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 15.10.2009
- II.
Președinte:Carmen Veronica GăinăJudecători:Carmen Veronica Găină, Niculae Stan, Vasile
