Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 144/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 144/R/2010
Ședința publică din data de 24 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Livia
JUDECĂTORI: - -
: -
GREFIER:
Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, împotriva încheierii penale din data de 11 februarie 2010, prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar și s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 41 alin. 2 din Codul penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av.R, din carul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatului, dat fiindcă prin acea incheiere de fond s-au analizat atât cererea de liberare sub control judiciar cât și menținerea, înțelege să susțină două recursuri, fiind două instițutii diferite, în opinia sa.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, în susținerea motivelor de recurs în ceea ce privește cererea de liberare sub control judiciar arată că instanța de fond utilizează o manieră proprie atunci când își fundametatează respingerea cererii de liberare sub control judiciar. Instanța constată atunci când vorbește de liberare că aceste condiții ar fi îndeplinite. Cu toate acestea revine și atunci când analizează una dintre ele, cea cu privire la pericolul pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a inculpatului, instanța o analizează ca pe o chestiune care ține de temeinicie și pe cale de consecință, deși inițial, vorbeste că acele condiții de admisibilitate ar fi întrunite folosește aceasta condiție ca să respingă cererea ca netemeinică. Întreg raționamentul instanței de fond a fost unul de maniera: inculpatul nu poate fi pus în libertate, în libertate fiind, în condițiile în care nu a recunoscut comiterea faptei există pericolul de a influența buna desfasurare a procesului penal, să zădărniceasca aflarea adevărului, să contacteze cei doi martori care rămân de audiat în fața instanței. Există o afirmație ciudată pentru că, dacă se merge pe raționamentul instanței de fond, orice persoană care își susține nevinovăția, automat, ar trebui să i se respingă cererea de liberare sub control judiciar. Cu privire la cei doi martori care ar mai trebui audiați, în mod paradoxal, până la aceste termene, toți martorii care aveau depoziții nefavorabile inculpatului, au fost audiați. martori,în fața instanței, își retracteaza în totalitate spusele. În aceste condiții, cei care rămân de audiat sunt prietena inculpatului, care nu a dat declarații nefavorabile acestuia și care l-a vizitat în permanența pe inculpat în penitenciar iar cea ce-a doua persoană este investigatorul sub acoperire. Nu există nici un fel de date în sensul celor prevăzute la lit.b din art.160/2 pr.pen. cum că liberarea inculpatului ar putea prejudicia procesul. Cererea de liberare se analizează printr-o raportare la natura faptei, la gravitatea ei și la persoana inculpatului. Natura și gravitatea faptei se raporteaza la probatoriul existent în dosar. Până în acest moment, în dosar existau împotriva inculpatului, acele mărturii date în faza de urmărire, au fost acele procese verbale întocmite de organele judiciare cu privire la cumpărarea unor cantități infime de droguri și procesele verbale de percheziție domiciliară. Procesele verbale de cumpărare sunt lovite de nulitate întrucât sunt întocmite de organe necompetente. Nu mai există în dosar depoziții care să susțină existența unei fapte sau vinovăția inculpatului. Referitor la perchezițiile domiciliare arată că nu a fost găsit nimic la inculpat. În ceea ce privește circumsțantele personale, la dosar există foarte multe acte medicale care atestă starea de sănătate a acestuia,faptul că este suferind de o afecțiune cronică deosebit de gravă care necesită un trai de viață adecvat, un tratament medicamentos corespunzător iar un asemenea tratament nu poate fi făcut în penitenciar. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și în rejudecare să se dispună admiterea cererii de liberare sub control judiciar cu consecința punerii în libertate a inculpatului cu stabilirea de obligații. Cu privire la menținerea măsurii arestării preventive, arată că instanța apreciază că temeiurile subzistă datorită faptului că, dincolo de pericolul social abstract al infracțiunii, soluția se bazează pe persistența inculpatului de a comite aceste infracțiuni. Aceste temeiuri nu mai subzistă. Martorii audiați, și, au precizat într-o manieră deosebit de clară modalitatea în care declarațiile lor la organele de urmărire au fost interpretate și modalitatea în care au fost consemnate. Plecând de la conținutul acestor depoziții, în lipsa unor alte probe, întreaga stare de fapt reținută inițial a fost pusă sub semnul întrebării. Temeiurile inițiale care au fost avute în vedere, apreciază că au dispărut ceea ce determină revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în libertate. În măsura în care criticile nu sunt însușite în totalitate, solicită a se observa că a intervenit o modificare a temeiuriler sens în care în lumina art.139 pr.pen. se poate trece la o înlocuire a măsurii cu o altă măsură neprivativă de libertate și anume aceea a obligării de a nu părăsi țara.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond având în vedere că în mod corect și legal s-a procedat la constatarea legalității și temeiniciei și s-a dispus menținerea acesteia, subzistând temeiul prev.de art.148 lit.f pr.pen. Limitele de pedeapsă pentru trafic de droguri prev.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 este pedeapsa de la 3 la 15 ani iar în ceea ce privește teza a doua a acestui articol, arată că lăsarea în libertate a inculpatului, în mod corect s-a apreciat că prezintă un pericol concret pentru ordinea publică având în vedere că din actele dosarului rezultă că inculpatul a desfășurat această activitate ca și o profesie. Mai arată că inculpatul are antecedente penale, inclusiv o condamnare pentru trafic de droguri iar la scurt timp după rămânerea definitivă a acestei condamnări, inculpatul a trecut la o noua activitate infracțională similară, cea din prezentul dosar. Pentru aceste motive, apreciază că în mod corect s-a întemeiat soluția instanței de fond și cu privire la cererea de liberare sub control judiciar, apreciind că aceasta este netemeinică având în vedere datele inculpatului, de modul de săvârșire a infracțiunii, de riscul de recidivă pe care-l prezintă precum și necesitatea de luarea de măsuri ferme pentru combaterea traficului de droguri.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu se face vinovat de comiterea faptei și solicită punerea lui în libertate achiesând concluziilor puse de apărătorul său.
CURTEA
Prin încheierea penală fără număr pronunțată la data de 11.02.2010 de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în baza art. 1608aalin. 6 din Codul d e procedură penală a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 30.03.1979, deținut în Penitenciarul Gherla, ca neîntemeiată.
În baza art. 3002raportat la art. 160 din Codul d e procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de același inculpat prin încheierea penală nr. 73/C/30.09.2009 a Tribunalului Cluj și a fost menținută măsura arestului preventiv
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin încheierea penală nr. 73/C/30.09.2009 a Tribunalului Clujs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului în temeiul art. 1491raportat la art. 148 lit. d, f din Codul d e procedură penală pe o perioadă de 29 de zile, cu argumentarea că inculpatul a comis din nou o infracțiune cu intenție, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reținut că în cursul anului 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale a deținut, consumat și oferit spre vânzare droguri de risc mai multor persoane pe raza municipiului C-
Prin rechizitoriul întocmit la data de 21.10.2009 de procuror din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj în dosarul nr. 185/D/P/2009, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 41 alin. 2 din Codul penal. S-a reținut că în cursul anului 2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a vândut și oferit cannabis colaboratorului autorizat cu nume de cod " " și numiților, și și că, în cursul aceluiași an, a deținut în vederea consumului cannabis, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
În data de 23.10.2009 instanța a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, fără a se reține dispozițiile art. 148 lit. d din Codul d e procedură penală deoarece sentința penală prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, a rămas definitivă.
Potrivit art. 3002din Codul d e procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
La termenele de judecată din datele de 19.11.2009 și 07.01.2010 s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, aceasta fiind menținută.
Procedând la această nouă verificare, instanța a constatat că măsura arestului preventiv este legală și temeinic luată prin prisma dispozițiilor art. 1491din Codul d e procedură penală care prevede că această măsură poate fi luată în situația în care sunt îndeplinite cerințele art. 143 și una din situațiile prevăzute de literele a-f ale art. 148 din Codul d e procedură penală.
Instanța a constatat că din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv din procesele verbale încheiate de investigatorul sub acoperire, din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, din rapoartele de constatare tehnico-științifică, din procesul verbal de depistare și din declarațiile martorilor rezultă date ce pot fi considerate indicii temeinice că inculpatul a comis fapta de care este acuzat. Ulterior, martorii și învinuiții au fost audiați și de către procuror, indiciile comiterii infracțiunii de trafic de droguri de către inculpat subzistând. A fost invocată excepția nulității probelor de la dosarul cauzei, instanța prorogând pronunțarea asupra acesteia odată cu fondul cauzei, prin urmare, orice fel de nelegalitate a obținerii a unor probe în faza de urmărire penală urmează a fi analizată cu ocazia pronunțării soluției pe fond mai ales în condițiile în care instanța a respins excepția nelegalei sesizări, considerându-se legal investită cu soluționarea cauzei.
În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, este cert că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc este mai mare de 4 ani închisoare (de la 3 la 15 ani), precum și faptul că din dosarul cauzei rezultă date că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Așa cum am mai arătat, acesta nu este denotat doar de pericolul social abstract al infracțiunii de droguri și de cel concret al acestei infracțiuni de trafic de droguri (număr mare de persoane care au primit droguri de la inculpat, mod de câștigare a existenței prin comiterea de infracțiuni de acest gen, infracțiune continuată pe parcursul a mai multor luni) sau de intoleranța opiniei publice vis-a-vis de fenomenul consumului și traficului de droguri, ci mai ales de persistența inculpatului în comiterea acestei infracțiuni. Astfel, acesta știa clar că fusese condamnat inițial la 5 ani închisoare cu executare în detenție de către Tribunalul București pentru activitatea de trafic desfășurată acolo, pedeapsă modificată în final, el ajungând să fie condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Dacă în condițiile în care i se acordă clemență de către o instanță și nu se dispune executarea pedepsei în detenție, inculpatul ajunge să fie învinuit de același comportament infracțional, înseamnă că acesta și-a asumat toate consecințele faptelor sale, că este conștient că acestea sunt grave, dar că pentru el primează activitatea legată de droguri - stării de libertate, și atunci există date certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Orice persoană care a trecut prin traumele unui proces penal legat de traficul de droguri, dornică să aibă o viață normală, evită orice contact cu substanțele halucinogene, fie ele "legale" sau nu, prin urmare, faptul că inculpatul nu a făcut acest lucru, este de natură a crea oricărui observator obiectiv convingerea că împotriva inculpatului sunt indicii temeinice că este autorul infracțiunii, că nu a înțeles nimic din situația prin care a trecut și unde doar miraculos nu i s-a dat până la final o pedeapsă cu executare în regim de detenție în cuantum mare și că în mod neîntemeiat și total superficial a luat în derâdere sentința care s-a pronunțat deja împotriva sa. Toate acestea îl fac periculos pentru societate și drept urmare instanța constată că se menține temeiurile avute în vedere la arestare.
În ceea ce privește cererea de punere în libertate sub control judiciar, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată la acest moment al procesului penal.
Potrivit art. 136 din Codul d e procedură penală scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal sau de a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată. Deși în prezentul dosar nu există date că inculpatul s-ar sustrage de la judecată considerăm că pentru o mai bună desfășurare a procesului penal este necesară menținerea inculpatului în stare de arest, cu atât mai mult cu cât acesta în continuare comiterea vreunei infracțiuni de trafic de droguri.
Punerea în libertate a unui inculpat sub control judiciar se poate realiza doar dacă acesta prezintă suficiente garanții că nu va comite noi infracțiuni, ori în privința inculpatului nu există în prezent această garanție cât timp este învinuit că la scurt timp, respectiv la cca. 3 luni după rămânerea definitivă a sentinței penale prin care a fost condamnat pentru trafic de droguri, a reînceput activitatea infracțională, după ce a trecut printr-un proces penal ce a durat 4 ani. În plus, inculpatul a mai fost condamnat de către Judecătoria Cluj -N, în cursul anului 2008 și la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002. Ca atare, inculpatul nu poate afirma că a arătat întotdeauna respect față de valorile sociale și morale sau că a avut un comportament adecvat în societate și familie.
Situația numiților și, față de care s-a făcut aplicarea art. 181din Codul penal, nu este, în opinia instanței, similară cu a inculpatului deoarece, așa cum reiese și din declarațiile acestor martori, date în fața instanței, martorul a oferit cu titlu gratuit invitaților la ziua sa substanțe despre care a presupus că sunt droguri, în schimb inculpatul reiese că le-a vândut contra unor sume de bani ce până în prezent s-a dovedit a fi singura sursă de venituri a sa. La dosarul cauzei nu au fost depuse probe din care să reiasă că inculpatul a încheiat vreun contract în favoarea firmei surorii sale, iar din activitatea de DJ a declarat singur că a obținut venituri extrem de mici care nu i-ar fi ajuns să se întrețină nici măcar 3 zile darămite ani.
În opinia instanței, condiția de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar se referă la limitele de pedeapsă pentru infracțiuni intenționate, în sensul că limita maximă trebuie să fie de 18 ani închisoare, astfel cum reiese din dispozițiile art. 1602alin. 1 din Codul d e procedură penală. Ceea ce prevede alin. 2 al art. 1602se referă la analizarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Cu alte cuvinte, atunci când instanța a admis în principiu cererea de liberare provizorie a constatat doar că limita maximă prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc este mai mică de 18 ani închisoare, deci cererea este admisibilă în principiu.
Conform art. 1602alin. 2 din Codul d e procedură penală liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Inculpatul susține că nu are cum să influențeze martorii care au mai rămas de audiat deoarece aceștia au dat declarații în faza de urmărire penală care nu mai au cum să fie schimbate. Însă, se știe că declarațiile din faza de urmărire penală servesc doar ca temei al trimiterii în judecată. Există încă doi martori pe care se bazează învinuirea care nu au fost audiați de instanță și ale căror declarații mai pot fi încă influențate dacă inculpatul este lăsat în libertate, mai ales că unul dintre aceștia este și foarte apropiat inculpatului. Textul de lege nu se referă la existența unor probe certe sau date certe din care să reiasă indubitabil faptul că cel arestat preventiv urmărește influențarea unui martor, ci se referă la existența de date, ori acestea rezultă din presupunerea că inculpatul nu recunoaște săvârșirea infracțiunii și nu înțelege cum de martorii au declarat că au cumpărat droguri de la el, ori în încercarea de a-și lămuri acest aspect, există o presupunere rezonabilă că va încerca să ia legătura cu ei și să le influențeze declarațiile, cu atât mai mult cu cât inculpatul bănuiește și identitatea colaboratorului autorizat.
În plus, instanța nu poate, doar datorită împrejurării că martorii ar consuma ocazional droguri, să presupună automat că aceștia sunt lipsiți de credibilitate, altfel nici inculpatului nu ar trebui să i se acorde vreo credibilitate de vreme ce el a și fost trimis în judecată de două ori pentru deținere de droguri în vederea consumului. De altfel, nu s-a făcut dovada că la momentul audierii martorii au fost sub influența drogurilor sau că sunt dependenți de acestea. Faptul că martorul a venit la proces pentru a fi audiat în prezența tatălui său nu denotă că martorul ar fi extrem de speriat sau timorat de organele de cercetare penală sau judecător, de altfel nici nu a părut să fie sub influența unei astfel de stări de temere, ca atare instanța nu înțelege de ce se insistă în a se demonstra că toți martorii au fost influențați în declarații de către polițiști, de vreme ce martorii nu declară acest lucru, nedeclarând nici că ar fi fost terorizați.
Nu în ultimul rând, există date și că inculpatul poate comite o nouă infracțiune de vreme ce este trimis în judecată pentru o presupusă infracțiune comisă în stare de recidivă comisă la scurt timp după condamnarea sa anterioară pentru trafic de droguri și conducere sub influența alcoolului, prin două sentințe diferite.
În ceea ce privește împrejurarea că inculpatul a fost diagnosticat cu rinichi polichistici, pe lângă cele menționate în încheierea anterioară referitoare la măsura preventivă, menționăm că există reglementată de art. 1391din Codul d e procedură penală posibilitatea tratamentului medical sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice.
Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art. 3002din Codul d e procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, măsură ce a fost menținută.
Apreciind că nu este întemeiată în acest moment punerea în libertate a inculpatului, în temeiul art. 1608aalin. 6 din Codul d e procedură penală a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal inculpatul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și în rejudecare să se dispună admiterea cererii de liberare sub control judiciar cu consecința punerii în libertate a inculpatului cu stabilirea de obligații
În motivarea recursului în ceea ce privește cererea de liberare sub control judiciar se arată că raționamentul instanței de fond a fost acela că inculpatul nu poate fi pus în libertate fiindcă nu a recunoscut comiterea faptei există pericolul de a influența buna desfășurare a procesului penal, să zădărnicească aflarea adevărului, să contacteze cei doi martori care rămân de audiat în fața instanței. Nu există nici un fel de date în sensul celor prevăzute la lit.b din art.160/2 pr.pen. cum că liberarea inculpatului ar putea prejudicia procesul. Cererea de liberare se analizează printr-o raportare la natura faptei, la gravitatea ei și la persoana inculpatului. Natura și gravitatea faptei se raporteaza la probatoriul existent în dosar.Cu privire la menținerea măsurii arestării preventive se arată că instanța a apreciat că temeiurile subzistă datorită faptului că, dincolo de pericolul social abstract al infracțiunii, soluția se bazează pe persistența inculpatului de a comite aceste infracțiuni, însă aceste temeiuri nu mai subzistă, ceea ce determină revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în libertatate, iar în subsidiar că a intervenit o modificare a temeiuriler sens în care potrivit art.139 pr.pen. se poate înlocui a măsurii cu o altă măsură neprivativă de libertate și anume aceea a obligării de a nu părăsi țara.
Examinând probele dosarului curtea va constata că recursul declarat în cauză este nefondat.
Potrivit art. 160 indice 2 alin. 1.C.P.P. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar alin. 2 prevede că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Pentru ca inculpatul să aibă vocație la acordarea liberării sub control judiciar, art 160 indice 2 p Cod Penal prevede în alin 1 o condiție pozitivă, iar în alin. 2 o condiție negativă.
Îndeplinirea condiției pozitive prevăzute în art.160 indice 2 alin. 1.C.P.P. și lipsa cazurilor prevăzute expres în art. 160 indice 2 alin. 2 nu C.P.P. conferă celui arestat dreptul la liberare provizorie, ci numai vocație, instanța având posibilitatea de refuza acordarea liberării, dacă persoana inculpatului nu oferă suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
Adică,îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2 Cp.p și art. 160 indice 4 alin 1 și indice 5 alin. 2 și 3.C.P.P. nu conduce automat la admiterea cererii de liberare sub control judiciar, în speță, fiind lăsată la latitudinea instanței soluționarea cererii, fiind o facultate pentru aceasta și nu o obligație.
La soluționarea cererii de liberare sub control judiciar formulate nu se poate face abstracție de temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, astfel că în mod corect instanța de fond a analizat cererea prin prisma dispozițiilor referitoare la măsura arestării.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul DIICOT -Serviciul Teritorial Cluj, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a)Cod penal, art. 41 alin.2 fiind Cod Penal luată măsura arestării față de acesta încă din faza de urmăririe penală, în baza art 148 lit.d, f
C.P.P.Art. 148 lit. f) implică C.P.P. existența cumulativă a două condiții, și anume, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea pedeapsa detențiunii pe viață, sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică, iar cu ocazia luării măsurii arestării preventive s- procedat la o analiză obiectivă acestor condiții motiv pentru care s-a și dispus arestarea acestuia.
Nu se poate acorda liberarea provizorie pe sub control judiciar atâta timp cât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece în acest caz sunt excluse garanțiile de ordin personal.
Nu se poate face nici abstracție de faptul că la circa 3 luni după rămânerea definitivă a sentinței penale prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei - care implica și respectarea anumitor obligații- pentru trafic de droguri, a reînceput activitatea infracțională,persistând în comiterea aceluiași gen de infracțiuni.
Inculpatul a mai fost condamnat de către Judecătoria Cluj -N, în cursul anului 2008 și la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
De asemenea în mod pertinent instanța de fond a constatat că temerea că inculpatul cercetat în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului chiar și în situația în care i-ar fi impuse obligațiile prev. de art. 160/4 alin. 2 rap. la art. 160/2 pr.pen. este reală și impune continuarea cercetărilor cu acesta în stare privativă de libertate, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei și împrejurarea că inculpatul nu recunoaște săvârșirea infracțiunii și nu înțelege cum de martorii au declarat că au cumpărat droguri de la el, ori clarificarea cestor aspecte implică o presupunere rezonabilă că va încerca să ia legătura cu martorii și să le influențeze declarațiile, cu atât mai mult cu cât inculpatul bănuiește și identitatea colaboratorului autorizat.
Ca atare este superfluă solicitarea inculpatului de se admite recursul și în consecință admiterea cererii de liberare sub control judiciar.
Instanța de fond în mod corect a apreciat în contextul în care probațiunea nu a fost finalizată că în momentul procesual actual procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării inculpatului se impune în baza art. 160 indice b)și art. 300 indice 2.C.P.P. menținerea măsurii arestării preventive a acestuia deoarece din momentul luării măsurii arestării și până în prezent nu au intervenit temeiuri noi care să justifice punerea sa în libertate.
Nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara nu este oportună raportat la cele expuse mai sus precum și la disp. art. 139.
C.P.P.Astfel potrivit art. 139.C.P.P. o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă când temeiurile care au stat la baza măsurii, în speță cea a arestării s-au schimbat.
Înlocuirea trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpatului ceea ce în speță până în prezent nu s-a constatat.
În contextul celor expuse mai sus,Curtea în baza art. 385 ind.15 pct.1 lit.b Cod proc.penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul fiul lui și născut la 30.03.1975, în prezent in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. din 11 februarie 2010 Tribunalului Cluj.
În baza art. 192alin. 2 Cp.va p. obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul fiul lui și născut la 30.03.1975, in prezent in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. din 11 februarie 2010 Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./
4 ex./25.02.2010
Președinte:Ioana Cristina MorarJudecători:Ioana Cristina Morar, Ana Covrig Livia
