Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 145/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 145/R/2010
Ședința publică din 24 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Livia
JUDECĂTORI: - -
: -
GREFIER:
Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentat prin PROCUROR: .
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din data de 16 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 32D/P/2008 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire, asociere, sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și trafic de migranți prev. de art. 71 alin. 1 din nr.OUG 105/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal.
La apelul nominal se prezintă inculpatul aflat în stare de ares, asistat de apărător ales, av., din cadrul Baroului B, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, consideră că raportat la acest moment procesul, lucrurile trebuiesc privite mai nuanțat. Arată că există studii comparative cu privire la ceea ce înseamnă 8 luni de arestare în penitenciarul din Germania și România. În ceea ce privește regimul de executare, în România, este mai greu. Temeiurile pentru care s-a menținut arestarea inculpatului sunt cele prev.de art.148 lit.a si f pr.pen. În privința temeiului prev. de art.148 lit.a pr.pen. consideră că un astfel de temei, la acest moment, nu mai este de actualitate. A pune în discuție acest temei de fiecare dată, practic înseamnă a înlătura posibilitatea ca acest temei să dispară vreodată și din acest motiv, în cazul Faleta contra Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în cazul în care un prototip este luat în calcul, se încalcă dispozițiile art.5 paragaraful 3 din CEDO. În ceea ce privește ce-a dea doua chestiune, se sugerează că ar fi vorba despre un element potențial, în sensul că, dacă inculpatul ar fi pus în libertate, ar exista riscul să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei. La dosar nu există nici o referire la vreo dată cum că, dacă ar fi pus în libertate acum, inculpatul s-ar sustrage de la judecată. În ceea ce privește judecata, arată că deja a fost audiat inculpatul și coinculpații, au fost audiați majoritatea martorilor, deci, probatoriul a fost administrat în proporție de 70-80%. În plus, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, astfel că, nu ar avea vreun motiv să se sustragă de la judecată. se discută despre probe, respectiv la termenul anterior, un martor audiat, un polițist de frontieră declară expres că în cursul anului 2008 într-o singură ocazie, inculpatul i-a furnizat o informație că într-o mașină se aflau țigări de contrabandă, a verificat acest aspect și s-a confirmat. La fel, martorul declară același lucru. patru martori, care confirmă această chestiune, deci nu poate rezulta că inculpatul ar incerca să se sutragă de la judecată. În cauza Vecov contra Germaniei, s-a spus așa: instanța trebuie să găsească o modalitate alternativă de a asigura prezența inculpatului la judecată. Ori, în speță, instanța de fond nu a făcut nicio referire la astfel de date și chiar dacă ar fi făcut referire, ar fi trebuit să găsească și o altă variantă, decât repetivitatea temeiului prev.de art.148 lit.f pr.pen. În ceea ce privește pericolul abstract al faptei, arată că atunci când a susținut într-unul din recursuri că pedeapsa pentru criminalitate organizată este de la 5 la 7 ani, i s-a răspuns că nu este adevarăt și că pedeapsa este de la 5 la 20 ani și i s-a indicat un recurs în interesul legii din 2006. Precizează că mai este un recurs în interesul legii din 2009, care spune clar că, limita maximă a pedepsei pentru infrcațiunea prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 este maximul pedepsei pentru fapta, pentru care s-a constituit grupul infracțional. În Codul Penal, raportat la infracțiuni contra patrimoniului, în afară de tulburarea de posesie și abuzul de încredere, nu a găsit infracțiuni cu pedeapsă mai mică. Dacă legiuitorul, prin limitele de pedeapsă, spune că aceste fapte nu sunt așa de grave, e greu de crezut că raportat la cazul inculpatului, această faptă este mai gravă. În speță, avem infracțiunea de trafic de migranți și nicidecum de trafic de persoane. România însă, când a preluat decizia cadru în domeniu, a inclus în traficul de persoane și traficul de migranți. Invocă cauza Belchev contra Bulgariei, în care Curtea a spus așa: dacă legea națională prevede ca un motiv de arestare - o acuzație pentru o infracțiune gravă - fără vreo altă analiză și, de asemenea, pentru același motiv, se menține arestarea - asta înseamnă încălcarea art.5 paragraful 3 din CEDO. Simplul fapt că o persoană este acuzată de o infracțiune gravă, nu este un temei de arestare, ori, în speță, asta s-a întamplat. Referitor la pericolul concret al faptei, invocă cauza Tumon contra Franței, unde se arată cum trebuie interpretată noțiunea de "ordine publică". Depune la dosar, extrase ale unor discuții de pe forum, legate de știrea când inculpatul a fost arestat, de unde rezultă că inculpatul circula liber pe stradă și nu deranja pe nimeni. Dacă la acel moment, a fost pericol pentru ordinea publică, azi, acesta nu mai este de actualitate. În speță, s-au reținut cinci persoane. Inițial, când a fost pornit dosarul, era vorba despre o rețea transnațională. Dacar ar fi fost transnațională, nu mai prezintă nici o transnaționalitate pentru că toți migranții erau coborâți la D și, crede că aceștia nu au venit din să ajungă la D și dosarul acolo se oprește, la Nu sunt elemente din care să rezulte că ar fi fost implicate și alte persoane în acest dosar. Ori, atunci când se discută despre aceste fapte, legiuitorul, constată că nu sunt foarte grave, în speță, e un trafic de migranți și acest trafic nici măcar nu s-a pus in discuție dacă e criminalitate organizată sau este o infracțiune în scopul săvârșirii de infracțiuni. În speță, s-a decupat practic din ideea fundamentală o anumită componentă, ori, această componentă nu mai este atât de organizată. Rechizitoriul spune că în luna mai 2008, s-a inițiat această structură organizatorică, inițiatorul grupului fiind inculpatul, iar în iunie 2008, avem prima situație de trafic de migranți. Întrebarea este, dacă inculpatul a fost eliberat din penitenciar la sfarșitul lunii mai, acesta a fost atât de eficient să-și facă o structură organizată într-un timp atât descurt? Sunt două variante: ori structura era preexistentă, ori a fost o decizie de a face rost de bani, în condițiile în care, inculpatul a continuat să racoleze persoane și după ce au fost arestate alte persoane. Există la dosar un înscris, din care rezultă că un investigator sub acoperire este recrutat în decembrie 2008, după ce fuseseră arestați inculpații. Această structură a fost supravegheată încă din luna august. Consideră că fapta inculpatului, nu este una așa de gravă și de organizată, încât să constituie pericol social pentru ordinea publică. Referitor la pericolul concret al făptuitorului, arată că inculpatul este cu antecedente penale și în mod real, acesta este impedimentul pentru care se tot menține măsura arestării. O altă chestiune este că, se susține că nu a recunocut comiterea faptei ori, inculpatul a spus că nu recunoaște comiterea faptei pe prima pagină a declarației, apoi pe a doua pagină, arată tot ce a făcut. Inculpatul este deranjat doar de faptul că i s-a imputat creearea unei organizații infracționale. În mod cert, inculpatul a colaborat cu organele de cercetare penală. În realitate, sunt indicii serioase cum că ar fi colaborat. În dosar există o înregistrare, în care apare în mod evident ideea inculpatului de a merge la poliție și a da informații. Arată că motivarea instanței de fond este una stereotipă, ceea ce echivalează cu lipsa de motivare. S-a reținut că inculpatul nu s-a predat la DIICOT ci la DNA, însă, la ce organ s-a predat inculpatul nu are nici o relevanță, important este că s-a predat. În dosar este o declarație, o inregistrare în care inculpatul spune că vrea să se opreasca din comiterea acestor fapte, element ce trebuie luat în calcul, când se discută de pericolul concret al făptuitorului. Face o comparație între inculpatul, care este cercetat în stare de libertate și inculpatul, inculpatul fiind angajat al poliției de frontieră și el fiind cel care asigura trecerea frontierei, deci personajul principal. Inculpatul racola persoane, iar inculpatul a căzut în această "plasă". Consideră că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și se poate găsi o variantă alternativă, neprivativă de libertate, respectiv aceea de a fi obligat să nu părăsească localitatea.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea ca nefondant a recursului declarat de către inculpatul, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. Acesta a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 si 3 din Legea 39/2003 precum și pentru trafic de migranți prev. de art.71 alin.1 din Ordonanța nr.105/2001, faptele fiind săvârșite în formă continuă. Practic, acțiunile poliției s-au finalizat în data de 26/27 noiembrie 2008, cu ocazia trecerii frauduloase a unui grup de 20 de migranți de origine indopakistaneză a frontierei româno-ucrainiene, faptă savarșită de către grupul de inculpați, din care inculpatul face parte, inculpații fiind depistați pe raza localității, în timp ce transportau cu atutoturismele personale, pe emigranți. Apreciază că subzistă în continuare temeiurile prev. de art. 148 lit. a și f pr.pen. și că, în mod corect s-a reținut aceasta de către Tribunalul Maramureș și s-a ajuns la concluzia că măsura este legală și temeinică și că se impune menținerea ei. Practic, suntem în prezența faptei unui recidivist, care la scurt timp după ce s-a eliberat condiționat, s-a implicat în activități infracționale deosebit de grave. Consideră că infracțiunile de trafic de migranți nu trebuie apreciate neapărat prin prisma limitelor de pedeapsă prevăzute de lege ( într-adevăr, este vorba de pedeapsa inchisorii de la 2 la 7 ani), ci și prin faptul că în Legea nr.39/2003 in art.2 pct. 13, traficul de migranți este calificată drept o infracțiune gravă. Practic, tipicul procedeului prin care se comit această faptă, este comun și altor infracțiuni care țin de domeniul crimei organizate, cum ar fi traficul de persoane sau contrabandă. Deci, în concret, faptele săvârșite de către inculpat și de către coinculpați denotă gradul de pericol social al persoanelor acestora, în cazul lăsării în libertate, prin modul în care au fost comise. Astfel, suntem în prezența unui grup organizat, deci cu roluri împărține în mod clar între inculpați, iar modul în care au fost săvârșite faptele, denotă chiar punerea în pericol a sănătații și vieții migranților. Practic, în noaptea de 26/27 noiembrie 2008 inculpații, inclusiv, au spart barajele poliției, au avariat autoturismele pe care le-au condus, iar în cazul concret al inculpatului, acesta s-a sustras de la urmărire, abia după 6 luni revenind și predându-se organelor judiciare. Mai arată că inculpatul, dacă dorește să aibă un regim mai blând în ceea ce privește regimul de executare a pedepsei preventive, să comită pe viitor fapte în altă țară, în Germania și nu în România, daca se face o astfel de echivalare între modul de executare a măsurilor preventine în România și în Germania. Consideră că în ceea ce privește viitorul, nu se poate prevedea exact ce va face inculpatul, însă se poate raporta la toată conduita sa anterioară, care denotă faptul că în cazul său, există potențialul de a se sustrage de la judecată și de la o eventuală executare a pedepsei.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său și lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză. Solicită cercetarea lui în stare de libertate, chiar cu interdicția de a nu părăsi țara sau localitatea.
CURTEA
Prin încheierea din data de 16 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș, în temeiul art. 3002.pr.pen. raportat la art. 160 pr.pen. s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, măsură ce s-a menținut pentru următoarele 60 de zile.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că la termenul de judecată din data de 16 februarie 2010, în temeiul art. 3002raportat la art. 160 Cod procedură penală, instanța a pus în discuție din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului.
Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, instanța a constatat că motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri față de inculpat, subzistă și în prezent.
Prin rechizitoriul nr. 32D/P/2008 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluja fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere, sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și trafic de migranți prev. de art. 71 alin. 1 din nr.OUG 105/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, alături de inculpații, și -.
Prin încheierea penală nr.737 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă, a inculpatului pe timp de 30 de zile cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 36/U din 15 decembrie 2008.
În considerentele încheierii s-a reținut că, din cuprinsul actelor de urmărire penală rezultă existența unor indicii care să justifice presupunerea că inculpatul împreună cu alți inculpați, a participat la constituirea, la începutul anului 2008, unui grup infracțional organizat în vederea racolării, îndrumării și călăuzirii mai multor persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.
În concret, în seara de 26/27 noiembrie 2008, inculpatul împreună cu alți inculpați, au organizat sub coordonarea inculpatului trecerea frauduloasă a frontierei dintre Ucraina și România, a unui număr de 20 migranți de origine indo-pakistaneză. Inculpatul împreună cu ceilalți a fost depistat pe raza localității i, în timp ce transportau cu autoturismele personale, un număr de 20 cetățeni de origine pakistaneză.
Prin încheierea penală din 14 mai 2009 s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă nr. 36/U din 15 decembrie 2008 al Tribunalului Maramureș emis în baza încheierii penale nr. 737 din 15.12.2008 a Tribunalului Maramureș în dosarul nr- privind pe inculpatul.
Astfel, instanța a reținut că sunt în continuare incidente dispozițiile art. 148 lit. a și f Cod procedură penală, respectiv există date că inculpatul intenționează să se sustragă de la judecată și este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a avut în vedere că inculpatul este acuzat de comiterea unei infracțiuni grave, iar împrejurările în care se susține că și-a desfășurat activitatea, respectiv în cadrul unui grup organizat, cu stabilirea unui plan comun de acțiune și cu atribuții clar determinate, circumstanțiază atât gradul de pericol social al acestor faptei, cât și perseverența infracțională a inculpatului.
Or, în raport de aceste aspecte, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar fi de natură să genereze un puternic sentiment de insecuritate în rândul membrilor societății și convingerea că autoritățile judiciare nu reacționează suficient de ferm împotriva infracțiunilor de acest tip.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, instanța a reținut că multitudinea actelor ce compun activitatea infracțională de care inculpatul este acuzat, precum și conduita sa ulterior încercării de prindere în flagrant, justifică presupunerea că acesta, lăsat în libertate ar putea încerca să se sustragă de la judecată ori să influențeze aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât, în mod constant pe parcursul cercetării judecătorești a încercat să inducă ideea că ar fi fost colaborator sau informator al organelor de cercetare penală.
În ceea ce privește susținerile inculpatului în sensul că durata arestării preventive a depășit un termen rezonabil, instanța a avut în vedere că acesta s-a sustras urmăririi penale pentru o perioadă de aproximativ 6 luni, iar până în prezent a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 8 luni, interval de timp care este justificat de gradul de complexitate al cauzei și de caracterul vast al probatoriului ce necesită a fi administrat. În aceste condiții, nu se poate susține că durata arestării preventive a depășit un termen rezonabil, nefiind încălcate dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar implica lăsarea în libertate a inculpatului, subzistă și în prezent.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a reținut că măsura privării de libertate a inculpatului este conformă cu principiul instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană și, în considerarea dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală, în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, instanța a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului și a dispus menținerea acesteia pentru următoarele 60 de zile, în condițiile art. 160 Cod procedură penală.
Împotriva încheierii Tribunalului Maramureș din 16 februarie 2010, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care prin apărător, a solicitat casarea încheierii atacate și, rejudecând, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate sau, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a arătat în motivarea recursului că, la acest moment nu mai subzistă temeiurile arestării inculpatului și, pe cale de consecință, acesta trebuie pus în libertate. Inculpatul este arestat de 8 luni de zile, perioadă care diferă mult, sub aspectul condițiilor de detenție, față de detenția din alte țări europene.
În privința temeiului prev. de art.148 lit.a pr.pen. s-a arătat că, în nici un caz, acesta nu mai este de actualitate, iar a pune în discuție acest temei, de fiecare dată când se verifică măsura arestării, practic înseamnă a înlătura posibilitatea ca acest temei să dispară vreodată și, totodată, încălcarea dispozițiilor art.5 par. 3 din CEDO.
Cu privire la al doilea temei de arestare, cel prev. de art.148 lit.f pr.pen. s-a arătat că, la dosar nu există nici o referire la vreo dată, dar nici dovezi în sensul că, dacă ar fi pus în libertate acum, inculpatul s-ar sustrage de la judecată. În cauză, inculpatul și coinculpații, majoritatea martorilor au fost audiați, probatoriul a fost administrat în proporție de 70-80%. În plus, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, astfel că, nu ar avea vreun motiv să se sustragă de la judecată. În concordanță și cu jurisprudența CEDO, instanțele trebuie să încerce să găsească și modalități alternative de a asigura prezența inculpatului la judecată, respectiv, o măsură preventivă neprivativă de libertate. Apoi, raportat și la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea prev. de. 7 din Legea nr. 39/2003, nu s-ar putea susține că aceste fapte sunt așa de grave, dar chiar așa fiind, o acuzație pentru o infracțiune gravă - fără vreo altă analiză - ca motiv de arestare și, mai ales, de menținere a arestării - înseamnă încălcarea art.5 paragraful 3 din CEDO. Pericolul pentru ordinea publică, nu se justifică așadar, nici prin prisma gravității faptelor pentru care este judecat inculpatul.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.38514pr.pen. și art.385/6 alin.3 pr.pen. Curtea constată nefondat recursul în cauză, urmând a-l respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.32/D/P/2008 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, pentru comiterea infracțiunilor de: constituire, asociere, sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003 și trafic de migranți prev. de art.71 alin.1 din nr.OUG105/2001 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, reținându-se că în cursul anului 2008, împreună cu inculpatul ar fi inițiat și constituit un grup infracțional organizat, din care mai fac parte inculpații, ( trimiși și ei în judecată în acest dosar) și numiții, racolând personal majoritatea membrilor grupului, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de migranți, iar în perioada iunie 2008-noiembrie 2008 ar fi organizat și coordonat activitatea membrilor grupului, trecând ilegal peste frontiera dintre Ucraina și România circa 300 de migranți.
Inculpatul a fost arestat în lipsă, prin încheierea penală nr.737 din 15.12.2008 a Tribunalului Maramureș, mandatul de arestare fiind pus în executare la data de 14 mai 2009.
Temeiurile arestării preventive au fost cele prev. de art.148 lit.a și f pr.pen. respectiv, s-a reținut cu ocazia arestării, existența indiciilor temeinice că inculpatul este autorul faptelor reținute în sarcina lui și că, din datele de la dosar a rezultat că acesta se sustrage de la urmărirea penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele de comiterea cărora era suspectat, este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea lui în libertate prezenta pericol concret pentru ordinea publică, rezultat din însuși pericolul social al faptelor de care era acuzat și din posibilitatea comiterii de fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. S-a mai arătat că faptele pentru care era cercetat inculpatul, sunt de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate.
Ulterior, prin încheierile din 10.06.2009, 6.08.2009, 22.09.2009, 17.11.20009 și 22.12.2009 ale Tribunalului Maramureșs -a menținut starea de arest a inculpatului, fiind reținută incidența acelorași temeiuri prev.de art.148 lit.a și f pr.pen.
Procedând în conformitate cu dispozițiile art.300/2 pr.pen. și la termenul din 16 februarie 2010, instanța a constatat din nou îndeplinirea condițiilor prev. de art.160/b pr.pen. repectiv că, temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, procedând în consecință.
Curtea constată că, în mod legal și temeinic, judecătorul fondului a apreciat că la acest moment, privarea de libertate a inculpatului se justifică și se legitimează, prin prisma temeiurilor care au determinat inițial arestarea.
Astfel, sunt în continuare indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art.68/1 pr.pen. că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa, indicii rezultând din probele administrate în cursul urmăririi penale și care au fundamentat trimiterea în judecată, dar și din cele administrate până la acest moment în fața instanței, inculpatul însuși, recunoscând, în parte, materialitatea faptelor.
În ceea ce privește temeiul prev. de art.148 lit.a pr.pen. - inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărire penală sau de la judecată - este de necontestat că acesta a existat la momentul arestării, în urma acțiunii organelor de poliție din 26/27 noiembrie 2008, inculpatul fugind, mandatul de arestare fiind emis în lipsă la data de 15.12.2008 și fiind pus în executare abia la data de 14 mai 2009, inculpatul neoferind nicio explicație convingătoare referitoare la neprezentarea sa în fața organelor judiciare, în acest interval, în ciuda citațiilor și a mandatelor de aducere emise pe numele său și la adresa la care locuia.
Este evident că acest temei nu mai este de actualitate, ipoteza cerută de lege pentru arestare -fuga sau ascunderea în scopul sustragerii de la urmărire penală - existând faptic la momentul când s-a dispus arestarea, dar această împrejurare nu contravine, nu încalcă textul de lege, pe care și-a întemeiat judecătorul menținerea arestării, care cere, ca temeiul arestării ( chiar dacă, cronologic vorbind, și raportat la ipoteza inițială, nu mai este în ființă) să impună în continuare privarea de libertate. Rezultă așadar că, în funcție de importanță, de contextul în care este analizat - prin coroborare cu alți factori care au determinat arestarea - un astfel de temei poate sau nu, să impună în continuare privarea de libertate, așa cum, chiar și un temei încă subzistent, poate sau nu, să impună în continuare privarea de libertate.
Ori, în speță, atitudinea inculpatului constând în fuga de la locul depistării în flagrant, urmată de sustragerea de la ancheta ce se desfășura față de el, prezentându-se organelor judiciare abia la 5 luni de la arestare, coroborat și cu faptul că, inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală, având alte 2 condamnări, chiar dacă nu pentru același gen de fapte - îndreptățesc instanța să aprecieze că, există riscul ca, lăsat în libertate, inculpatul să reia aceeași atitudine de sustragere și de la judecată, împiedicând astfel, desfășurarea în bune condiții a procesului penal, chiar dacă, așa cum se susține, în mare proporție, probațiunea s-a realizat în cauză.
Referitor la temeiul prevăzut de art.148 lit.f pr.pen. Curtea reține că infracțiunile pentru care inculpatul a fost arestat și trimis în judecată: trafic de migranți prev.de art.71 alin.1 din OUG 105/2001 și, respectiv, constituire, asociere, sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003 sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani.
Discuțiile - privind limitele efective de pedeapsă între care se poate încadra sancțiunea ce ar putea fi aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.7 din Legea nr.39/2003, din perspectiva alin.2 a acestui articol - nu au relevanță nici asupra aprecierii îndeplinirii condiției pentru arestare prev. de art.148 lit.f teza I pr.pen. ( pedeapsa prevăzută de lege este oricum, mai mare de 4 ani închisoare), dar nici asupra aprecierii gravității faptei, pe de o parte pentru că, gravitatea unei fapte nu se raportează numai la limitele de pedeapsă cu care legiuitorul a înțeles să o sancționeze, iar pe de altă parte, pentru că în cauză, la acest moment, al verificării legalității și temeiniciei arestării preventive, și pe cale de consecință, al verificării limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea judecată ( dacă sunt cele prev. de lege ca permițând arestarea), se au în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în textul care incriminează fapta săvârșită în formă consumată - închisoarea de la 5 la 20 de ani, fără luarea în considerare diferitelor cauze de reducere a pedepsei ( cum este, de ex. cea prev. de alin.2 a art.7 din Legea nr.39/2003).
În mod corect a reținut instanța de fond că și condiția prev. de teza II a art.148 lit.f pr.pen. continuă să subziste, respectiv că, lăsarea în libertate a inculpatului recurent continuă să prezinte pericol concret pentru ordinea publică, rezultat din însăși gravitatea faptelor de care este acuzat, din riscul comiterii de fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte, dar și din inducerea în rândul opiniei publice a unui sentiment de insecuritate, de nesiguranță, de revoltă față de reacția/lipsa de reacție, de fermitate a organelor abilitate față de fenomenul infracțional în sine.
Nu se poate aprecia nici că, timpul detenției preventive ar fi depășit un termen rezonabil pentru că, așa cum s-a statuat și în jurisprudența europeană (cauza Van der Tang c/ Spaniei - 13 iulie 1995, cauza Pantano c/Italiei - 6 noiembrie 2003) acest termen nu poate fi apreciat în abstract, ci în funcție de specificul cauzei: complexitate, nr. persoane implicate, atitudinea procesuală a părților, etc. în speță, fiind evidentă complexitatea cauzei, determinată de amploarea activității infracționale, nr. inculpaților trimiși în judecată, nr. persoanelor traficate.
Apreciem, de asemenea, că prin menținerea în continuare a inculpatului în stare de detenție, pentru considerentele arătate, nu contravine nici dispoz. art.5 par.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană însăși, a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea acuzatului: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să ordinea publică.
În privința primului aspect - riscul de a nu se prezenta la proces, am arătat anterior că acesta există și derivă din elementele acolo arătate.
Pentru următorul risc, prevăzut de altfel și de legislația națională- riscul de a împiedica desfășurarea procesului- nu există date la dosar, iar în privința riscului de a comite alte infracțiuni - acesta există, dacă se are în vedere chiar și numai faptul că, prezentele fapte, se presupune că au fost comise la scurt timp după liberarea inculpatului din penitenciar (din executarea unei pedepse anterioare) și această din urmă condamnare la rândul ei, fiind comisă în perioada suspendării condiționate a executării unei alte pedepse - rezultând din aceasta, tendințele infracționale ale inculpatului, șansele scăzute de reintegrare socială ale acestuia.
În ceea ce privește riscul detulburare a ordinii publice,tulburare evidentă și certă în primele faze ale anchetei, chiar dacă au trecut aproape 9 luni de la data arestării, apreciem că și în prezent, acest risc subzistă și legitimează încă detenția, dimensiunile tulburării, chiar dacă s-au redus, nu au fost anulate, tulburarea nu a dispărut în totalitate.
Un alt aspect avut ce trebuie avut în vedere, relevat și în practica Curții Europene este caracterul organizat al activității infracționale, în speță, indiciile unei astfel de activități ( pentru că, se contestă în fapt existența sau funcționarea vreunui grup organizat) - care, poate constitui un motiv serios pentru detenție, cel puțin provizorie, în fazele inițiale ale procedurii ( cauza Kankowscki Poloniei).
Pentru aceleași motive relevate atunci când am făcut vorbire de riscul sustragerii inculpatului de la judecată - antecedența penală, atitudinea în momentul depistării de către organele de poliție, atitudinea ulterioară, de neprezentare, decât cu mare întârziere la organele judiciare - considerăm că, nu pot fi luate în discuție, cel puțin, nu la acest moment, măsuri alternative care să asigure prezența inculpatului la instanță, el neputând oferi suficiente garanții în acest sens, chiar în condițiile unor obligații impuse de instanță, așa încât, o măsură neprivativă de libertate nu ar fi oportună și suficientă la acest moment pentru asigurarea scopului prev. de art.136 pr.pen.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 16 februarie 2010 Tribunalului Maramureș.
În baza art.189 pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C, suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 06.04.1977) aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 16 februarie 2010 Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C, suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200, lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./Dact.
3 ex./02.03.2010
Jud. fond:
Președinte:Ioana Cristina MorarJudecători:Ioana Cristina Morar, Ana Covrig Livia
