Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 155/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 155/
Ședința publică de la 24 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Tacea
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius
Grefier
-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul
T - Serviciul Teritorial Galați
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații, și deținuți în Penitenciarul Galați, împotriva încheierii de ședință din 05.02.2010 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal, a răspuns inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu -av în baza delegației depusă la dosar, și inculpații și, asistați de apărător ales - av. cu împuternicire depusă la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Av., pentru inculpații și, apreciază că încheierea de ședință din 5.02.2010 pronunțată de Tribunalul Galați este netemeinică și nelegală în sensul că, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 alin. 3.pr.pen. s-a dispus totuși menținerea măsurii arestării preventive. Din punctul său de vedere, temeiurile care au fost avute în vedere inițial de către instanță la luarea măsurii arestării preventive nu mai impun în opinia sa în continuare privarea de libertate în primul rând, din perspectiva temeiurilor prev. de art. 143.pr.pen. care se referă la subzistența unor indicii temeinice sau probe de vinovăție a inculpaților privind săvârșirea faptelor ce le-au fost reținute în sarcină. Consideră că aceeași situație a fost avută în vedere constant de instanță la momentul luării măsurii arestării preventive în sensul existenței unor indicii, a unor bănuieli legitime, privind săvârșirea de către inculpați a celor două infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată dar la acest moment nu mai justifică arestarea preventivă pentru simplul motiv că au rămas la același nivel de bănuială legitimă.
S-a reținut în încadrarea juridică prezentată în rechizitoriu săvârșirea de către cei doi inculpați a infracțiunii de înșelăciune în forma calificată, infracțiune prev. de art. 213 alin. 1,2,3,4 și 5.Cod Penal în formă continuată. Totodată s-a reținut săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Lg 39/2003 - inițial stabilindu-se de către organul de urmărire penală împrejurarea că inculpații au avut legături cu cel care administra societatea cu pricina, stabilindu-se că aceștia s-au aflat la locul unde își avea sediul societatea care a fost implicată în diverse tranzacții comerciale cu mai multe părți vătămate fiind suficient pe a se avea bănuiala legitimă și care a justificat luarea măsurii arestării preventive.
A mai arătat că, pe parcursul urmăririi penale odată cu finalizarea urmăririi penale, după întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată, nu s-a stabilit că inculpații ar fi discutat cu vreun reprezentant al părții vătămate despre încheierea și executarea contractelor comerciale. Că inculpații ar fi săvârșit acte ce reprezintă elemente privind executarea efectivă a acelor contracte, că ar fi emis ori nu file CEC sau bilete la ordin, că și-ar fi însușit dintre bunurile respective care făceau obiectul acelor tranzacții sau le-ar fi valorificat în interes propriu. Niciunul dintre aceste aspecte care ar fi reprezentat o acțiune sau o faptă în sens material ce reprezintă elementul material al infracțiunii de înșelăciune pe parcursul urmăririi penale nu s-a dovedit că a fost săvârșită de unui dintre cei doi inculpat astfel încât, apreciază că din 10.06.2008 de când au trecut 8 luni de arest preventiv în ceea ce-i privește pe inculpați - nu s-au adus probe, nu s-au adus dovezi certe că inculpații ar fi putut săvârși fapta încadrată în infracțiunea de înșelăciune. Dacă infracțiunea de înșelăciune nu există, constituirea grupului infracțional organizat nu mai poate fi luat în calcul în opinia sa.
Ca atare, apreciază că instanța de fond ar fi trebuit să constate că acea bănuială inițială după atâta vreme, după trecerea în faza de etapă de judecată a procesului penal nu mai justifică arestarea preventivă pe considerentul temeiului prev. de art. 143.pr.pen. De aceea consideră că instanța ar fi trebuit să ia alte măsuri privind arestul preventiv al inculpaților, altele decât cele dispuse prin încheierea din 05.02.2010. Firește, subzistența ori nu a acestui temei prev. de art. 143.C.P.P. se răsfrânge direct asupra subzistenței ori nu a temeiului prev. de art. 148 lit. f pr.pen. atâta timp cât pericolul concret pentru ordinea publică în ceea ce-i privește pe inculpații și este argumentat de către instanță pe chestiuni legate exclusiv de pericolul social al faptei lor reținute în sarcină, pericol apreciat în mod obiectiv, generic sau concret.
Aceleași semne de întrebare le pune și le ridică privind subzistența temeiurilor prev. de art. 143 care ridică semne de întrebare privind subzistența prev.art. 148 lit.f pr.pen. Fără a intra pe fondul cauzei, solicită să se constate că afirmațiile sale de astăzi corespund cu realitatea în contextul acelei "pipăiri" obligatorii a fondului pe și care instanța trebuie s-o facă când se pronunță pe măsura arestării preventive.
Ceea ce a afirmat astăzi, rezultă chiar din parcurgerea rechizitoriului. Este suficient a se realiza că în sarcina inculpaților nu se rețin acțiuni ce reprezintă elementul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în toate variantele ca și consecințe.
În concluzie, apreciază că buna desfășurare a procesului penal ar putea fi asigurată și printr-o altă măsură preventivă neprivativă de libertate în schimb restrictivă de libertate și în același timp măsură care impune o anumită conduită a inculpatului. Asa cum a solicitat și instanței de fond să ia în calcul înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea temeiul juridic reprezentându-l disp.art. 160 alin. 2 cu ref.la art. 139 alin. 1 și 145.pr.pen., această măsură o solicită și instanței de control judiciar ca urmare a admiterii recursului declarat de inculpați și a casării hotărârii instanței de fond.
Pentru inculpatul, av., arată că acesta a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 05.02.2010 prin care s-a dispus prelungirea verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin art. 160 pr.pen. Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri considerând-o netemeinică și nelegală.
În justificare, din punctul său de vedere, de la momentul în care s-a luat măsura arestării preventive au trecut aproape 8 luni, considerând că nu mai subzistă la acest moment temeiurile deoarece s-a finalizat urmărirea penală. Motivele de fapt care au stat la baza acestei măsuri de arestare preventivă nu mai subzistă la acest moment, la momentul arestării inculpatul nu avea antecedente penale, avea calitatea de agent comercial și desfășura activități conform fișei postului pentru care era angajat, avea o agendă în care își trecea programul de lucru pe care îl avea de făcut vis-a-vis de mărfurile care trebuia să le ducă, să le aducă, să le achite ca și valori - care era ca o evidență pentru munca desfășurată și care organele de urmărire penală au considerat că aceasta ar fi dovada complicității acestuia la săvârșirea infracțiunilor pentru care este acuzat. Consideră că la acest moment deja termenul rezonabil care este prevăzut în normele legislative ale - termen rezonabil care se apreciază că are o durată doar de 6 luni, la acest moment s-a intrat în a 8-a lună de prelungire a măsurii arestării preventive considerând că în apărarea recurentului nu sunt probe și indicii temeinice care să determine să fie necesară prelungirea arestării preventive așa cum prevăd disp.art. 143.pr.pen. Apreciază că lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
În subsidiar, dacă se va aprecia că e necesară totuși o măsură preventivă aceasta ar putea fi obligarea de a nu părăsi localitatea cu obligarea inculpatului de a fi prezent la toate chemările instanței pentru termenele care vor urma pe rolul instanței - cu plata pentru apărător din oficiu din fondul
Reprezentantul Ministerului Public, apreciază că instanța trebuie să verifice în cadrul recursului cu care a fost sesizată dacă instanța Tribunalului Galați la data de 5 februarie 2010 fost obiectivă și a analizat temeiurile și probele care au fost avute în vedere inițial de către instanța fondului când a dispus măsura arestării preventive și dacă la acel moment cu aceeași obiectivitate a analizat conform cu realitatea dacă aceste aspecte subzistă și în continuare, dacă măsura arestării preventive se justifica pentru încă o perioadă de timp.
Consideră că se poate observa cu multă ușurință că nimic de la momentul la care s-a dispus arestarea și până în prezent nu s-a modificat în favoarea inculpaților, că faptele pentru care aceștia au fost trimiși în judecată sunt din cele mai grave pentru că au produs consecințe "palpabile", economice dintr-un punct de vedere, iar din alt punct de vedere acest gen de fapte în momentul în care sunt săvârșite din păcate au și un ecou negativ asupra colectivității lezând într-o egală măsură și relațiile sociale care se referă la buna desfășurare a relațiilor comerciale, la încrederea pe care comercianții trebuie s-o aibă.
Plecând de la rechizitoriu, care este oglinda probelor adminJ. în cauză și mergând mai departe până la acest moment, analizând probele adminJ. în instanță - care nu sunt de amploarea celor de la urmărire penală, se poate observa că acele probe vin să dovedească bănuiala plauzibilă că inculpații sunt cei care au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
Analizând mai departe comentariile și motivele de recurs pe care apărarea le-a precizat astăzi, opinează în primul rând faptul că acest termen rezonabil trebuie apreciat, adaptat și să fie stabilit pentru această cauză. Nu există un șablon sau o formulă matematică după care se poate calcula acest termen rezonabil și așa cum și arată că termenul rezonabil este o perioadă de timp pe care instanța o stabilește în funcție de condițiile concrete ale fiecărei cauze, se poate constata că o perioadă de 8 luni scursă nu reprezintă un termen rezonabil care să determine instanța să pună în libertate inculpații pe acest motiv, pentru că eoc auză complexă care a incumbat o perioadă lungă de cercetări și nu în ultimul rând având în vedere maniera și modul în care au fost săvârșite faptele - multe persoane implicate, număr mare de societăți comerciale afectate aspecte care se "mulează" bine pe elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Lg. 39 - care se referă la pregătirea din vreme și la anumite roluri pe care le au unele persoane într-un cadru infracțional organizat ca cel reținut în cauza de față.
luni e perioada pe care legiuitorul a stabilit-o ca fiind perioada în cadrul urmăririi penale în care niște persoane pot fi arestate dar, în egală măsură atunci când cauza o justifică - tot făcând comentarii în acest sens - măsura arestării preventive se justifică și poate fi menținută când probele și temeiurile justifică această împrejurare.
În această cauză, având în vedere considerentele arătate, solicită instanței a aprecia că măsura arestării preventive este în deplină concordanță cu probele din dosar și vin să justifice activitatea infracțională reținută sau pentru care sunt inculpații cercetați -măsură care din punctul său de vedere este justificată.
De altfel, după ce măsura arestării preventive a fost menținută de Tribunal la 5 februarie 2010, la data de 19.02.2010 a fost soluționat recursul pentru un număr de 6 inculpați din această cauză și, instanța de control ierarhic constatând că hotărârea Tribunalul este temeinică, legală și conformă cu realitatea, cu probatoriul administrat în cauză a justificat menținerea măsurii arestării preventive.
În ceea ce privește ultima solicitare a apărării, cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive, apreciază că o înlocuire a măsurii arestării cu o altă măsură preventivă mult mai ușoară cum este cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara se face în conjunctura în care s-a constatat, bine determinat, că au intervenit situații sau împrejurări care au ușurat situația de fapt reținută în sarcina inculpatului sau pur și simplu au modificat situația generală de fapt reținută inițial din rechizitoriu care era incriminatoare și au stabilit o altă situație de fapt mult mai ușoară.
Atâta vreme cât acele împrejurări nu există nici în situația de fapt și nici în sarcina sau în favoarea vreunui inculpat, apreciază că instanța nu poate avea nicio modalitate și niciun ajutor - indirect spus, care să justifice schimbarea măsurii arestării preventive cu altă măsură preventivă.
În concluzie apreciază că hotărârea tribunalului din 05.02.2010 este temeinică și legală. Din motivarea acestei hotărâri rezultă fără dubii că bănuiala plauzibilă că inculpații au săvârșit fapta subzistă, iar probele și temeiurile pe care instanța le-a avut în vedere vin să justifice pe deplin măsura arestării preventive.
Ca atare, solicită respingerea recursului declarat de inculpați.
În ultimul cuvânt, inculpatul, arată că este de acord cu cele spuse de apărătorul său. Nu este de acord însă cu acuzațiile procurorului, considerându-se nevinovat.
Inculpatul, având cuvântul, arată că se abține.
Inculpatul - arată că este de acord cu cele spuse de avocatul său.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față,
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:
Prin încheierea din 05.02.2010 pronunțată de Tribunalul Galați - Secția penală, în dosarul nr- s-a dispus, în baza art. 3002Cod pr. penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, scu, și, constatând legalitatea și temeinicia acestei măsuri.
Prin aceeași încheiere s-a dispus respingerea ca nefondate a cererilor formulate de aceeași inculpați privind revocarea măsurii arestării preventive ori înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut următoarele:
Materialul probator administrat conduce la presupunerea că cei nouă inculpați arestați preventiv au participat la comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, respectiv prev. de art. 215 al. 1,2,3,4,5 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (pentru inculpații și s-a reținut forma complicității la înșelăciune).
În cauză subzistă în continuare temeiurile legale de la luarea arestării preventive față de cei nouă inculpați, respectiv cele prevăzute de art 148 litera Cod procedură penală, în sensul că pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea ridicată a infracțiunilor, numărul mare de persoane implicate și valoarea mare a prejudiciului, faptul că inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală, amploarea acestor fapte în această perioadă de timp, starea de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunității dacă persoanele acuzate de asemenea infracțiuni ar fi în libertate.
La acest moment procesual nu au încetat temeiurile legale arătate anterior și nici nu s-au modificat, pentru nici unul dintre cei nouă inculpați, astfel încât nu se impune revocarea sau înlocuirea arestării preventive cu vreuna dintre măsurile neprivative de libertate, respectiv obligarea de nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi țara.
Faptele reținute în sarcina acestora au un grad ridicat de pericol social, au produs urmări deosebit de grave atât pentru patrimoniul persoanelor cât și pentru siguranța circuitului comercial, iar lăsarea în libertate a inculpaților ar da un semnal negativ comunității față de capacitatea organelor judiciare de a acționa în astfel de situații.
Măsura arestării preventive este singura oportună în prezenta cauză, astfel încât cererile inculpaților referitoare fie la revocarea arestării, fie la înlocuirea acesteia cu o altă măsură neprivativă de libertate sunt nefondate.
Apărătorii inculpaților au făcut referire la probele adminJ. la contribuțiile concrete ale acestora și la încadrarea juridică a faptelor, însă la acest moment se analizează doar existența indiciilor temeinice, care se regăsesc în prezenta cauză, fără a se putea intra în probleme care țin de fondul speței.
Pe de altă parte trebuie să se aibă în vedere specificul infracțiunii prev. de art. 7 al. 1 din Lg. 39/2003 al cărui conținut se diferențiază de formele clasice de participație care pun accentul pe contribuțiile efective la comiterea faptelor penale.
Cercetarea judecătorească este la început iar o punere în libertate a inculpaților ar influența negativ această fază procesuală Ținând cont de specificul infracțiunilor și de modalitatea comiterii lor.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații, și susținând că în cauză nu există probe care să îi incrimineze, că lăsarea lor în libertate nu ar mai prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și că buna desfășurare a procesului penal ar putea fi asigurată și prin luarea față de inculpați a unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate.
Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că încheierea de ședință recurată este legală și temeinică în mod justificat dispunându-se în cauză menținerea măsurii arestării preventive față de inculpații recurenți.
Astfel temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea succesivă a măsurii arestării preventive a celor trei inculpați subzistă și nu s-au schimbat, situație în care instanța de fond a dispus respingerea cererilor de revocare respectiv înlocuire a acestor măsuri în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 Cod pr. penală.
În acest sens Curtea are în vedere în principal faptul că infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată inculpații sunt de o gravitate deosebită, ținând seama de amploarea activității infracționale, de numărul mare de persoane implicate, de valoarea ridicată a prejudiciului produs și de numărul mare de părți vătămate situație în care se poate aprecia că a produs un impact deosebit asupra opiniei publice.
De altfel gravitatea faptelor rezultă și din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, pedeapsa pentru infracțiunea cea mai gravă de săvârșirea căreia sunt acuzați inculpații fiind închisoarea între 10 și 20 de ani.
Așa fiind se poate aprecia că lăsarea inculpaților în libertate ar constitui în continuare un pericol pentru ordinea publică fiind de altfel de netăgăduit că în asemenea cazuri, în care cei arestați sunt acuzați de comiterea unor fapte extrem de grave, sentimentul de siguranță colectivă poate fi menținut doar prin ținerea inculpaților în stare de recluziune pe parcursul desfășurării procedurilor judiciare.
În același context Curtea apreciază că ținerea inculpaților în stare de detenție preventivă este necesară și pentru buna desfășurarea a procesului penal având în vedere că cercetarea judecătorească este abia la început iar probatoriul ce trebuie administrat în cauză are un volum impresionant.
Referitor la susținerea inculpaților cum că în cauză nu există probe care să îi incrimineze Curtea constată că aceasta nu corespunde realității.
Cu privire la acest aspect Curtea subliniază că vinovăția inculpaților urmează a se stabili cu ocazia judecării cauzei și că la acest moment procesual este suficient să existe la dosarul cauzei, astfel cum este detaliat pe larg în actul de sesizare al instanței, probe care susțin acuzațiile ce le sunt aduse inculpaților, situație în care condiția prevăzută de art. 143 Cod pr. penală pentru menținerea inculpaților în stare de detenție preventivă este îndeplinită.
Concluzionând, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ținerea inculpaților în stare de arest preventiv și că această măsură apare ca fiind justificată și oportună de rațiuni vizând buna desfășurare a procesului penal astfel încât încheierea supusă controlului judiciar urmează a fi menținută cu consecința respingerii ca nefondate a recursurilor promovate de inculpați.
Văzând și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b Cod pr. penală și cele ale art. 192 al. 2 Cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații ( fiul lui și, născut la data de 06.05.1978), ( fiul lui și, născut la data de 04.01.1972) și (fiul lui și, născut la data de 22.05.1979) deținuți în Penitenciarul Galați, împotriva încheierii de ședință din 05.02.2010 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Obligă pe inculpații și la plata către stat a câte 30 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Obligă pe inculpatul la plata către stat a sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 24.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
CT/ 2 ex./02.03.2010
Fond:
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea, Mița Mârza, Marcian Marius
