Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1554/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

Dosar nr-

(Număr în format vechi 2491/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.1554

Ședința publică de la 2 noiembrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Găina Carmen Veronica

JUDECĂTOR 2: Stan Niculae

JUDECĂTOR 3: Băjan

GREFIER

**************************

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror .

Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul declarat de către inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 22 OCTOMBRIE 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.

Pentru recurentul inculpat, apărătorul ales învederează că a promovat prezenta cale de atac în temeiul art.160 ind.b alin. ultim Cod pr. penală înțelegând să critice încheierea recurată sub aspectul menținerii măsurii arestării preventive dispusă față de cel pe care îl apără, apreciind că aceasta nu se mai justifica, având în vedere că cercetarea judecătorească este finalizată, inculpatul a recunoscut faptele ce-i sunt imputabile astfel că, prin lăsarea în stare de libertate inculpatul nu ar periclita buna desfășurare a procesului penal, nu există elemente care să indice că s-ar sustrage de la judecată ori de la executarea pedepsei, dacă va fi găsit vinovat. Solicită a se avea în vedere împrejurările ce l-au determinat pe inculpat să vândă cele două doze coinculpatei, care intrase în sevraj și acuza dureri foarte puternice, restul drogurilor găsite asupra acestuia fiind destinate consumului propriu, a se avea în vedere poziția procesual sinceră, dar și faptul că a formulat denunțuri ce s-au materializat în tragerea la răspundere și a altor persoane urmând a fi beneficiarul disp art.16 din Legea nr.143/2000, conduita înainte de săvârșirea faptelor, concluziile referatului de evaluare ce dovedesc perspectivele de reintegrare socială, inculpatul fiind într-o relație de 20 ani, cu un copil minor în întreținere.

Concluzionând, solicită a se dispune admiterea recursului, casarea, în parte, a încheierii și, în temeiul art.160 ind.b alin.2 Cod pe penală, a se dispune revocarea măsurii arestării preventive.

Reprezentanta Ministerului Public apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică întrucât lăsarea în stare de libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat, dar și împrejurarea că inculpatul a vândut și în trecut droguri - sens în care solicită a se avea în vedere declarația coinculpatei, faptul că este consumator de droguri, activitatea infracțională a fost stopată numai datorită organelor de urmărire penală, iar parte din drogurile găsite asupra acestuia erau destinate vânzări. Solicită a se dispune respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat.

Având cuvântul, recurentul inculpat solicită clemența instanței în sensul de fi judecat în stare de libertate până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față reține următoarele:

Prin încheierea din 22.10.2009 Tribunalul București - Secția a II-a Penală a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpata; a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și, reținând că aceștia au fost trimiși în judecată pentru comiterea de infracțiuni de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, iar inculpatul și pentru infracțiunea de consum ilicit de droguri prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

S-a constatat că în cauză există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că, în data de 22.04.2009, inculpatul a vândut prin intermediul inculpatei cantitatea de două doze de heroină, pentru suma de 100 lei și a fost depistat deținând cantitatea de 59 doze de heroină destinată consumului propriu și comercializării, respectiv inculpata a comercializat cantitatea de două doze heroină cu suma de 125 lei către G, doze de heroină pe care le-a procurat de la inculpatul, aceste dovezi rezultând din procese-verbale, declarații ale martorilor, rapoarte de constatare tehnico - științifică, procese - verbale de constatare a infracțiunii flagrante, procesele - verbale de percheziție domiciliară, precum și declarațiile inculpaților.

Instanța a constatat, de asemenea, că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală fiind îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de lege atât sub aspectul minimului de gravitate impus cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică, aspecte relevate prin natura și gravitatea infracțiunii pentru care inculpații sunt cercetați, având în vedere că infracțiunile de trafic de droguri, prin amploarea lor deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori protejate de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând totodată una din cele mai grave forme ale criminalității organizate. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui flagel social, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.

Cum temeiurile de fapt și drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au schimbat și nu au dispărut,a fost respinsă ca nefondată cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpata.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul menținerii stării de arest preventiv, motivat de nemenținerea temeiurilor care să mai justifice măsura, poziția procesuală sinceră a inculpatului și lipsa pericolului concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a acestuia. Inculpatul mai invocă circumstanțe personale favorabile (un copil minor în întreținere).

Curtea, examinând potrivit art. 3856alin. 3 Cod procedură penală recursul inculpatului constată că acesta nu este întemeiat.

Din examinarea probelor administrate se constată că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 160 Cod procedură penală reținând că sunt îndeplinite cerințele art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. Cod procedură penală, existând probe care configurează participarea inculpatului la comiterea infracțiunilor, activitate pe care acesta o recunoaște, dar o prezintă într-o modalitate care să poată conduce la atenuarea răspunderii penale, motivând că este consumator de droguri,iar coinculpata se afla în sevraj natura infracțiunii de trafic de droguri de risc, pericolul ridicat pe care îl prezintă o astfel de infracțiune prin urmările imediate și în timp nu doar asupra inculpatului, ci și asupra mediului social și relațional, elemente care evidențiază îndoieli că lăsat în libertate inculpatul nu ar reface conexiunile unei activități infracționale de același gen, inculpatul fiind consumator de droguri. Așa încât este justificată menținerea în continuare a arestării preventive.

Așa fiind, urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului potrivit dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Urmează a se face aplicarea art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 22.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

Red.

Dact./10.11.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Găina Carmen Veronica
Judecători:Găina Carmen Veronica, Stan Niculae, Băjan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1554/2009. Curtea de Apel Bucuresti