Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
Ședința publică de la 18 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Claudia Susanu
JUDECĂTOR 3: Dan Anton
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 16
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații )., ). A și )., împotriva încheierii de ședință din data de 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații recurenți, în stare de arest preventiv, inculpații ). și ). A asistat de av. care substituie pe av., apărător ales și ). asistată de av., apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mi sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
fiind inculpații arată că mențin recursurile formulate și că nu alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. solicită admiterea recursului declarat de inculpata )., împotriva încheierii de ședință din data de 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, prin care, în urma unei analize sumare a probelor administrate, s-a apreciat că se impune menținerea măsurii de arest. Inculpații din prezenta cauză, deși sunt frați, au situații juridice diferite, astfel inculpata este căsătorită, are studii superioare și a fost implicată accidental în acest dosar. Se poate observa că la data arestării, respectiv la 08.09.2008, presupusa activitate infracțională a inculpatei viza patru victime, care în realitate erau trei, deoarece victima ). ) a fost trecută de două ori, iar la întocmirea rechizitoriului doar una dintre aceste victime s-a regăsit însă în calitate de martor. Din materialul probator administrat se poate observa că inculpata nu a avut nici o implicare, dar pentru că aceasta a fost privată de libertate s-au reținut totuși două părți vătămate, respectiv și, pe care le a întâlnit ocazional participândl ala niște discuții legate de un furt. Încă de la începutul urmăririi penale inculpata a arătat care era situația banilor primiți și a celor găsiți la domiciliul său.Banii găsiți proveneau dintr un credit ipotecar perfectat de tatăl inculpatei, pentru aoa juta sa și cumpere un apartament. În ceea ce privește banii primiți de presupusele părți vătămate, aceștia au fost trimiși pentru a plăti taxele de studii la facultatea, iar în cazul părții vătămate pentru îngrijirea mamei care era bolnavă de cancer și de care se ocupa familia inculpatei. Inculpata nu face parte din categoria de risc social, la termenul următor,din 10 martie 2009, instanța de fond va proceda la audieri și atunci se va constata ca nu se impune menținerea măsurii de arest preventiv, dar instanța de recurs poate dispune la acest moment revocarea măsurii. Există cauze în care inculpați cercetați pentru același gen de fapte, sau chiar mai grave sunt judecați în stare de libertate. La menținerea măsurii nu au fost reținute disp. art. 148 lit. b Cod procedură penală, deoarece nu există suspiciunea că inculpata ar încerca să influențeze judecata cauzei. Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului și judecarea inculpatei în stare de libertate.
Av., pentru inculpații și A solicită admiterea recursurilor și judecarea acestora în stare de libertate, având în vedere că presupusele fapte pentru care sunt judecați au fost comise în anul 2002, cercetările au început în anul 2005, iar arestarea inculpaților s-a dispus în anul 2008. Probatoriul administrat nu demonstrează săvârșirea infracțiunilor de către inculpați, iar organul de urmărire penală dispus scoaterea de sub urmărire a învinuiților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea 39/2003.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, încheierea recurată fiind legală și temeinică. În mod corect instanța de fond verificat conform disp. art. 300 ind. 2 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispusă față de inculpați și a apreciat să subzistă temeiurile prev. de art. 143 și 148 lit.f Cod procedură penală, temeiuri care au fost expuse pe larg atât în încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă cât și în încheierea recurată.Aspectele invocate de inculpata în susținerea recursului nu sunt de natură să modifice temeiurile avute în vedere de instanța de fond.
Inculpatul având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Inculpatul având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Inculpata având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Declarând închise dezbaterile,instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării:
INSTANȚA
Asupra recursurilor penale de față.
Prin încheierea din 10.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, în baza disp. art. 300 ind. 2 și art. 160 ind. b alin. 1 Cod procedură penală s-a constatat:
În baza disp. art. 300 ind. 2 și art. 160 ind. b alin. 1 Cod procedură penală s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților )., ). A, ). și.
În baza disp. art. 160 ind. b alin. 3 Cod procedura penală a fost menținută măsura arestării preventive față de inculpații:
- )., fiul lui și, născut la data de 12.02.1978 în I, cu domiciliul în mun. I,-, -. 1, jud. I, în prezent deținut în Penitenciarul Iași sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 56/U din 08.09.2008 emis de Tribunalul Iași;
- ). A, fiul lui și, născut la data de 12.02.1978 în I, cu domiciliul în orașul B-V, Bulevardul nr. 119B, jud. G, fără forme legale în mun. I,-, -. 3,. 1, jud. I, în prezent deținut în Penitenciarul Iași sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 57/U din 08.09.2008 emis de Tribunalul Iași;
- )., fiica lui și, născută la data de 09.06.1980 în I, cu domiciliul în mun. I,-, -. 3,. 1, jud. I, în prezent deținută în Penitenciarul Iași sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 58/U din 08.09.2008 emis de Tribunalul Iași;
-, fiul lui și, născut la data de 16.06.1974 în com., jud. B, cu domiciliul în com., jud. B, fără forme legale în mun. B,-,. 2,. 36, jud. B, în prezent deținut în Penitenciarul Iași sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 59/U din 08.09.2008 emis de Tribunalul Iași.
Pentru a se dispune în acest sens Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente.
Pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale instanța a reținut că aceleași temeiuri care au stat la baza luării măsurii preventive există și în momentul de față.
Astfel, din coroborarea tuturor mijloacelor de probă ce se regăsesc in dosarul de urmăririi penală nr. 22 D/P/2008 instanța a constatat că există indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei expresii de art. 68 ind. 1 Cod procedură penală, în sensul că fiecare dintre inculpații )., ). A, ). și a comis mai multe fapte incriminate de normele de drept penal român, fapte ce sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
In raport de natura si importanta relațiilor sociale pretins încălcate, de gravitatea sporită a faptelor bănuit că au fost comise, de întinderea mare în timp și în spațiu a activității infracționale bănuit desfășurată de inculpați, de modalitatea concretă în care se presupune că s-au derulat acțiunile ilicite, de faptul că inculpații - persoane adulte, cu capacitate de muncă deplină, nu au desfășurat munci licite ci au dus o viată parazitară asigurându-și obținerea de venituri din exploatarea sexuală a mai multor persoane de sex feminin, între care se regăsesc si minore, precum și persoane cu care inculpații, și aveau încheiate căsătorii, de urmările produse prin faptele imputate inculpaților, de cuantumul ridicat al veniturilor bănești bănuit obținute din activitatea de exploatare sexuală a victimelor, instanța apreciază că fiecare dintre inculpații )., ). A, ). și continuă să prezinte pericol concret pentru ordinea publică.
De asemeni, pe baza proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, a declarațiilor martorilor, și a declarațiilor părților vătămate se apreciază că inculpații si au încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, prin amenințarea unora dintre părțile vătămate pentru a le determina, fie să nu facă declarații "acuzatoare" în fata organelor judiciare, fie să-și retracteze declarațiile făcute anterior.
Față de cele sus redate instanța a constatat că temeiurile arestări inițiale a inculpaților )., ). A, ). și continuă să legitimeze privarea de libertate a acestora, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 160 ind. b alin. 3 Cod procedură penală și a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de fiecare dintre cei patru inculpați.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, A și.
Inculpata susține că ea a fost implicată accidental în acest dosar, că dacă la momentul arestării presupusa ei activitate infracțională viza 4 victime, în realitate acestea au fost doar 3 deoarece victima ). ) a fost trecută de două ori. Probele nu dovedesc implicarea ei în vreun mod la săvârșirea acestor presupuse fapte.
Inculpații și A critică încheierea susținând că probatoriul administrat nu demonstrează săvârșirea infracțiunilor de către ei, organul de urmărire dispunând chiar scoaterea de sub urmărire a învinuiților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea 39/2003.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu conform art. 385 ind. 6 alin. ultim Cod procedură civilă Curtea constată fondate recursurile de față.
Inculpații, A, și (acesta din urmă nedeclarând recurs) au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul întocmit de - Serviciul Teritorial Iași pentru săvârșirea infracțiunilor de "trafic de persoane" și "trafic de minori", prevăzute și pedepsite de articolul 12 alineat 1 și alineat 2 litera "a" și articolul 13 alineat 1 și alineat 2 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea articolului 33 litera "a" din Codul penal. În fapt, se presupune că în perioada anilor 2003-2008 cei patru inculpați au racolat - utilizând frauda și constrângerea -, au transportat și au cazat tinere minore și majore, pe care le-au exploatat, obligându-le să practice prostituție în Spania.
Se mai reține că inculpații )., A ). și ). sunt frați. De la începutul anului 2003 și până în prezent inculpatul, singur sau împreună cu inculpații A și, zis "", a racolat tinere minore și majore, cu posibilități financiare reduse, pe care le-a convins să practice prostituția în folosul dânșilor. Ca mod de operare, inculpații, A sunt acuzați că, de obicei, după ce racolau tinerele din județele B și I, le duceau la domiciliul inculpatului sau la cel al părinților acestuia, unde inculpata continua recrutarea începută de ceilalți coinculpați, întărindu-le convingerea - prin exemple. că vor câștiga mulți bani din prostituție.
Până la sfârșitul anului 2006, inculpații, A le-au însoțit pe tinerele racolate, pentru a-și obține pașapoartele, după care le asigurau transportul până în Spania, însoțindu-le uneori. Victimele erau cazate într-un imobil pus la dispoziție de inculpați, situat în localitatea del.
S-a precizat faptul că inculpații și A aveau fiecare tinerele sale pe care le exploatau și pe care le cazau în același imobil, însă în apartamente diferite. Victimele au practicat prostituția în clubul Oasis, banii obținuți fiind predați inculpaților, dacă aceștia se aflau în Spania, sau erau trimiși prin transfer bancar inculpaților, A și, mai ales, inculpatei. Inculpații și membrii familiilor lor au primit de la victime prin sistemul " " - așa cum rezultă din datele comunicate de o parte din unitățile bancare - suma totală de 136.061 euro.
Curtea de apel constată că împotriva inculpaților s-a dispus reținerea, iar prin încheierea Tribunalului Iașis -a luat măsura arestării preventive la data de 8 septembrie 2008 (încheierea nr.97), măsura fiind - ulterior - prelungită. Și menținută în condiții de legalitate. La luarea măsurii arestării preventive instanța a constatat că în ce privește pe fiecare dintre cei patru inculpați sunt îndeplinite cerințele articolului 143 Cod procedură penală, toți cei trei aflându-se în cazul de arestare preventivă de la litera "f" a articolului 148 Cod procedură penală, pentru inculpații și A fiind aplicabil și cazul de la litera "b" a aceluiași articol 148.
În cadrul acestei verificări nu se analizează vinovăția celor arestați ci doar existența unor probe sau indicii temeinice în sensul că persoanele arestate ar fi comis fapte prevăzute de legea penală ci fac obiectul cercetării coroborat cu întrunirea unuia din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală.
Curtea de apel constată - la rândul său - că, în pofida susținerilor celor trei inculpați-recurenți, temeiurile avute în vedere la luarea arestării preventive impun continuarea privării de libertate a fiecăruia dintre cei trei recurenți. Instanța de recurs reține, astfel, că există indicii temeinice, în sensul articolului 143 Cod procedură penală, că inculpații, A, au săvârșit fapte prevăzute de legea penală. În pofida criticilor din recurs (de altminteri generale, fără referiri concrete la dosar) nu s-a diminuat în vreun fel caracterul solid al indiciilor temeinice. În același timp, cazul de arestare preventivă de la litera "f" a art.148(1) Cod procedură penală este aplicabil tuturor celor trei inculpați-recurenți, în condițiile în care pedeapsa pentru infracțiunile pentru care dânșii sunt cercetați este mai mare de 4 ani închisoare, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea lor în libertate - în acest moment - rezultând din modalitatea în care se presupune că s-au săvârșit faptele, importanța valorilor sociale încălcate prin actele reproșate, numărul mare al victimelor, caracterul transnațional al operațiunilor și sentimentul colectiv de insecuritate pe care l-ar genera cercetarea în libertate a persoanelor acuzate de comiterea unor infracțiuni de asemenea gravitate.
Curtea de apel mai constată că pentru inculpații-recurenți și A subzistă și cazul de arestare preventivă de la litera "b" a articolului 148(1) Cod procedură penală, în prezența de date certe că ei au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin presiuni asupra victimelor infracțiunilor.
Instanța de recurs mai reține că elementele de circumstanțiere legate de persoana fiecărui inculpat în parte - evidențiate în motivarea acestei căi de atac - au fost examinate de tribunal prin referire la toate condițiile ce stau la baza luării măsurii arestării preventive, articolul 136 alineat (8) Cod procedură penală fiind judicios aplicat.
În baza art.385 indice 15 punctul 1 litera "b" Cod procedură penală Curtea va respinge recursurile - ca nefondate - menținând încheierea legală și temeinică a Tribunalului Iași și obligându-i pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare, conform art.192(2) Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații: )., ). A și )., împotriva încheierii de ședință din 10.02.2009, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă pe recurenți să plătească statului câte 50 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
20.02.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Claudia Susanu, Dan Anton