Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 161/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 161/R/2009
Ședința publică din data de 18 martie 2009
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Claudia Ilieș
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpații, și, împotriva încheierii penale din data de 10 martie 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița N prin care s-a menținut măsura arestăreii preventive, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.;
- prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.;
- prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a pen; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a pen.; totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen.;
- prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b pen.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul, aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul, aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpații învederează instanței că nu au cunoștință despre conținutul motivării instanței de fond din data de 10 martie 2009 și că au solicitat să le fie comunicată dar nu au primit motivarea.
Instanța, având în vedere că la dosar nu există dovada comunicării încheierii penale recurate, pune la dispoziția inculpaților dosarul cauzei pentru a putea fi studiat urmând a se relua cauza la a doua strigare.
La reluarea cauzei inculpații învederează instanței că-și mențin recursurile declarate și că sunt de acord cu apărătorii desemnați din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Apărătorul inculpaților și, pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza să se dispună punerea în libertate a inculpatului. Astfel, apreciază că lăsat în libertate, inculpatul nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, asupra faptelor reținute planând prezumția de nevinovăție. De asemenea, solicită a se avea în vedere că ecoul în rândul comunității s-a stins, nu mai are aceeași intensitate, inculpatul este arestat de peste un an și J, nu are antecedente penale, are un copil minor în întreținere și a avut o atitudine corespunzătoare. Pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza să se dispună punerea în libertate a inculpatului. Astfel, apreciază că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate nu este demonstrat cu probe. Mai mult, situația inculpatului s-a schimbat în sensul că starea de fapt reținută este contrazisă de probele dosarului, respectiv adresa din care rezultă că la data săvârșiriii infracțiunii, inculpatul se afla în alt loc. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea apreciind că și această măsură restrictivă este suficientă. Cu onorar din.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza să se dispună punerea în libertate a inculpatului. Astfel, apreciază că menținerea măsurii arestării nu se mai impune a fi menținută întrucât temeiurile care au determinat luarea acesteia nu mai subzistă. Inculpatul este arestat din data de 19 decembrie 2007 și raportat la data arestării și până în prezent, consideră că pericolul pentru ordinea publică nu mai subzistă. Solicită a se avea în vedere concluziile referatului de evaluare psiho socială din care reiese că inculpatul are un comportament adecvat, inculpatul nu recunoaște comiterea faptei, este tânăr și a lucrat de la vârsta de 15 ani, nu are antecedente penale deși în încheierea recurată se menționează că este recidivist, însă consideră că este vorba despre o eroare materială. De asemenea, arată că doi dintre coinculpați sunt cercetați în stare de libertate apreciind că pentru egalitate de tratament se impune cercetarea inculpatului în stare de libertate. Cu onorar din.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului. Din probele dosarului nu rezultă date concrete că inculpatul ar încerca să săvârșească alte infracțiuni dacă ar fi cercetat în stare de libertate apreciind că acesta nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Inculpatul are un copil minor în întreținere, este bolnav și dorește să urmeze un tratament de dezintoxicare. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea apreciind că și această măsură restrictivă este suficientă. Cu onorar din.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a încheierii pronunțate de instanța de fond. Astfel, apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a menținut măsura arestării preventive având în vedere că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, ele impunând în continuare privarea de libertate. De asemenea, sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 pr.pen. în sensul că există probe suficiente că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. În cauză este incident și temeiul arestării, prev.de art.148 lit.f pr.pen. având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise este mai mare de patru ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Raportat la complexitatea cauzei prin numărul mare al inculpaților, dată fiind natura și gravitatea faptelor, apreciază că nu a fost depășit termenul rezonabil al măsurii arestării preventive iar din probele administrate în cauză rezultă vinovăția acestora.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită punerea lui în libertate recunoscând că a consumat droguri însă doar de două ori.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului menționând că nu a săvârșit fapta reținută, așa cum rezultă de altfel și din adresa comunicată de.
Inculpatul, solicită admiterea recursului cu consecința punerii sale în libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică,recunoscând că a consumat droguri. Mai mult, altți coinculpați sunt cercetați în stare de libertate apreciind că se impune același tratament juridic pentru toți inculpații din dosar.
CURTEA
Prin încheierea penală din 10.03.2009 a Tribunalului Bistrița N, conform art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpații, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 16 din 143/2000; art. 4 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 16 din 143/2000; art. 4 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; art. 4 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Bistrița -N nr.43D/P/2007, au fost trimiși în judecată inculpații:, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, împotriva tuturor acestor inculpați fiind luată măsura arestării preventive.
Astfel, prin Încheierea penală nr.63/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.101/R/2007 a Curții de APEL CLUJ ), au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 19.12.2007, ora 23,50 și până în data de 17.01.2008 ora 23,50, inculpații și, față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin Ordonanțele din 19.12.2007, aceștia fiind cercetați pentru comiterea, în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și consum de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea 143/200 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, faptele săvârșite de inculpați constând în aceea că în data de 24.10.2007, în jurul orelor 20,00, în baza unei înțelegeri prealabile, au preluat de la un autocar aparținând SC Trans Internațional SRL B, care atunci sosise din Spania, un colet conținând o cantitate de până în 100 grame din drogul de mare risc cocaină, trimisă de o persoană neidentificată, după care s-au deplasat la domiciliul inculpatului, din B, cart., nr. 161.
Aici, în perioada următoare, inculpații și au consumat o parte din cantitatea de cocaină, cel dintâi oferind o mică cantitate și concubinei sale,. La sfârșitul aceleiași săptămâni, cei doi inculpați s-au deplasat în jud. B unde au vândut o parte din cantitatea de cocaină rămasă, unei persoane din localitatea, cunoscută de aceștia sub numele de "". În perioada 24.10.2007-18.12.2007, inculpații și, în baza aceleiași rezoluții infracționale au consumat în mai multe rânduri droguri de mare risc cocaină, drog din care inculpatul a oferit spre consum și altor persoane.
S-a apreciat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există probe suficiente că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați în modalitatea descrisă anterior, relevante fiind îndeosebi declarațiile inculpaților ( 10-16, 17-20. 30-38) procesul-verbal de percheziție 6, declarația învinuitei 44-49, declarația învinuitului 56-60, declarația învinuitului Marti 63-65 și 68-69, declarația martorilor 70-71, 73, 75, 76, adresa nr. - din 19.12.2007 emisă de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor și, din cadrul Direcției Generale al Organizate C-N 85, și că inculpații se găsesc în situația reglementată de art. 148 lit. f Cod procedură penală întrucât au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, pedeapsa prev. de lege pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/200 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 este închisoarea între 10 și 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar în cazul infracțiunii prev. de art. 4 alin. 2 din aceeași lege, pedeapsa prev. este închisoare între 2 și 5 ani.
S-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin aceea că ar putea procura și comercializa în continuare droguri de mare risc, împrejurare care rezultă între altele din însăși declarațiile acestora, respectiv că sunt dependenți, consumând cocaină de 3-4 ori pe săptămână.
De asemenea, prin Încheierea penală nr.3/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.3/R/2008 a Curții de APEL CLUJ ) au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de începând cu data de 4 ianuarie 2008, ora 19,45 și până în data de 1 februarie 2008 ora 19, 45, inculpații:, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, reținându-se că prin Ordonanțele din 4 ianuarie 2008 ( 28 și 54) s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații, fost și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și respectiv, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, întrucât, la sfârșitul lunii octombrie 2007, în perioada 26-28.10.2007, inculpatul a cumpărat de la inculpații și, cantitatea de cca. 50 grame din drogul de mare risc cocaină și în aceeași perioadă, în care s-au aflat la domiciliul inculpatului, acesta împreună cu ceilalți doi inculpați au consumat o mică parte din același drog de mare risc, cantitate ce i-a fost pusă la dispoziție de către inculpații din
După plecarea celor doi inculpați, s-a înțeles cu inculpatul să vândă drogul de mare risc cocaină, rămas după consumare, în greutate de cca. 50 grame unor persoane din
S-a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați în modalitatea descrisă anterior, relevante fiind îndeosebi declarațiile inculpaților și și transcrierile convorbirilor telefonice purtate de inculpați între ei.
Astfel, în declarația sa ( vol.I 13) inculpatul a arătat că l-a contactat pe inculpatul spunându-i că urmează să-i sosească "ceva" astfel că la data de 26 octombrie 2007 s-a deplasat în, jud. B, la domiciliul acestuia, unde a scos întreaga cantitate de cocaină pe care o mai avea, din care o parte a consumat-o împreună cu acesta și cu coinculpatul, înțelegerea fiind ca inculpatul să cântărească drogul, ulterior acesta comunicându-i telefonic că a rezultat cantitatea de 53- 54 grame, din care s-a socotit la preț doar 5o de grame.
Inculpatul a mai arătat că i-a spus că marfa o va da prietenului său "", care o va vinde în A, ulterior acesta trimițându-i prin mai multe sume de bani în contul tranzacției.
Instanța a considerat că această declarație se coroborează și cu declarația inculpatului (vol.I 30-35) care l-a însoțit pe celălalt inculpat la domiciliul din a inculpatului, cu declarația învinuitei, care confirmă că inculpatul a lipsi 2 zile de acasă, iar la întoarcere i-a spus că a dat marfa, urmând a primi banii peste vreo 2-3 zile, ca și cu transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpați, iar interceptarea convorbirilor telefonice s-a făcut în temeiul ordonanțelor procurorului din 23 și 26 octombrie 2007 (59-60 și 74-75) confirmate prin încheierile penale 229/P/2007 și 230/P/2007 a Tribunalului Bistrița -N (69-71 și 83-86), și că din procesele verbale din 4 ianuarie 2008 (24-25 și 51-51) rezultă că telefonul cu nr.- aparține inculpatului iar cel cu nr.- inculpatului, aflându-se asupra acestora în momentul reținerii lor, iar faptul că drogul a ajuns în posesia inculpatului este confirmat prin convorbirea pe care o are acesta la 29 octombrie 2007 cu o altă persoană( 95) în care menționează că primit "material" vreo 53 și a "lăsat la 50", cantități ce corespund celor menționate de inculpatul.
Pe de altă parte, s-a considerat că implicarea inculpatului rezultă cu prisosință din convorbirile telefonice dintre acesta și inculpatul (136, 137 138) în care se menționează că "acela vrea vreo 60 pe ", inculpatul precizând în declarația sa că urma să încaseze 60 euro pe gram de cocaină ( vol I 13), iar din transcrierea convorbirii dintre cei 2 inculpați din prezentul dosar (98,99) rezultă că inculpatul i-a comunicat celuilalt inculpat numărul de cont aparținând lui, fiind cel care a procedat la expedierea banilor și care s-a arătat nemulțumit de faptul că nu a venit o anumită persoană căreia "îi trebuie 20 de litri", la prietenii lui de sărbători. S-a apreciat în consecință că, pe lângă îndeplinirea condiției prev. de art. 143 Cod procedură, inculpații se află în situația prev. de art. 148 lit f Cod procedură penală.
Prin Încheierea penală nr.5/CC/2008 a Tribunalului Bistrița -N, s-a dispus prelungirea arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 ianuarie 2008, orele 23,5o și până la data de 16 februarie 2008, orele 23,50, a inculpaților și, recursul exercitat de inculpați fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.45/R/2008 a Curții de APEL CLUJ.
Prin Încheierea penală nr.10/CC/2008 a Tribunalului Bistrița -N-recursurile exercitate de inculpați fiind respinse prin Decizia penală nr.11/R/2008 a Curții de APEL CLUJ - a fost prelungită măsura arestului preventiv în ceea ce îi privește pe toți cei 4 inculpați, dată fiind necesitatea efectuării și altor acte de urmărire penală în cauză,gravitatea faptelor,pericolul social ridicat al infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații și împrejurarea că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a acestora subzistă, prin Încheierea penală din data de 28.02.2008 a Tribunalului Bistrița -N-recursul exercitat de inculpați fiind respins prin Decizia penală nr.185/R/2008 a Curții de APEL CLUJ, s-a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpați, ulterior, în cursul instrumentării dosarului de către Tribunalul Bistrița -N, fiind menținută măsura arestării preventive ca fiind legală și temeinică.
Față de toți cei 4 inculpați s-a apreciat că există probe și indicii temeinice că aceștia au săvârșit infracțiunile ce li s-au reținut în sarcină, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind gravitatea și natura infracțiunilor săvârșite, condițiile și modalitatea în care acestea s-au săvârșit. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpații:, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, subzistă, măsura preventivă luată este legală și temeinică, astfel că în baza disp. art.300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală va fi menținută.
Astfel, față de fiecare din cei 4 inculpați s-a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, în sensul că există probe și indicii temeinice că au săvârșit infracțiunile ce li s-au reținut în sarcină (declarațiile inculpaților ( 10-16, 17-20. 30-38) procesul-verbal de percheziție ( 6), declarația învinuitei ( 44-49), declarația învinuitului (56-60), declarația învinuitului Marti (63-65 și 68-69), declarația martorilor (70-71), (73), (75), (76), adresa nr. - din 19.12.2007 emisă de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor și, din cadrul Direcției Generale al Organizate C-N (85), precum și cele prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea infracțiunilor respective (de o amploare deosebită, care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate), crearea unui climat de neîncredere și nesiguranță în rândul opiniei publice în situația în care organele judiciare nu adoptă o atitudine fermă raportat la instrumentarea acestui gen de cauze (mai ales că inculpații și sunt recidiviști-deși temeiul de luare a unei măsuri preventive reprezentat de calitatea de recidivist nu mai există în legislația în vigoare, acest aspect a fost avut în vedere la aprecierea pericolului social, legat de perseverența infracțională).
Aspectele relevate de inculpați, personal și prin apărători, în sensul că nu se mai impune menținerea stării de arest, întrucât la această dată nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că pericolul concret pentru ordinea publică s-a "diluat" cu trecerea timpului, că, raportat la perioada de arest preventiv, termenul rezonabil a fost depășit, sunt neîntemeiate.
Astfel, așa cum s-a arătat, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea infracțiunilor respective (de o amploare deosebită, care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate), determinând crearea unui climat de neîncredere și nesiguranță în rândul opiniei publice în situația în care organele judiciare nu adoptă o atitudine fermă raportat la instrumentarea acestui gen de cauze (mai ales că inculpații și sunt recidiviști).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului și-a precizat opinia în cauzeleîmpotriva Germaniei,împotriva Austriei,împotriva Austriei(opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri împotriva Italiei), că, în această materie, trebuie ținut seama de complexitatea cazului - dacă e adevărat că un acuzat reținut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare și de a se pronunța doar după ce au reflectat îndelung asupra existenței infracțiunii și a pedepsei.
Nu se poate susține că trecerea timpului scurs de la arestarea preventivă a inculpaților și până în prezent a determinat dispariția pericolului social, în contextul în care infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații sunt grave, iar reacția generală a populației față de comiterea unui astfel de gen de fapte este una permanentă, de dezaprobare a acestora. De asemenea, cu toate că orice acuzat are dreptul, potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului, la judecarea cazului său într-un termen rezonabil, nu se poate susține că acest termen rezonabil a fost depășit.
La aprecierea ca fiind rezonabil sau nu un termen, potrivit dispozițiilor menționate, se are în vedere complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și comportamentul acuzatului, cerând ca acesta să coopereze activ cu organele judiciare, neimputându-se prelungirea urmăririi penale dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori a utilizat căile de atac disponibile în legislația națională.
În speță, instanța a apreciat ca prezenta cauză este complexă, și prin prisma naturii faptelor pentru care sunt trimiși în judecată inculpații, precum și a probelor ce au fost dispuse a fi administrate în cursul cercetării judecătorești (declarații de martori, corespondența cu diverse instituții, expertizarea tehnică a înregistrărilor aflate la dosar), iar cercetarea judecătorească este în desfășurare, chiar dacă în prezent amânarea judecării cauzei are loc doar pentru a se efectua expertizarea vocii inculpatului, considerându-se că durata arestării preventive a inculpaților în acest context întrunește exigențele art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii arestării preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în disp.art.140 Cod procedură penală, referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză, iar susținerea că, pentru egalitate de tratament juridic cu inculpații care nu sunt privați de libertate, se impune punerea în libertate a celor aflați în stare de detenție este nerelevantă în cauză, față de considerentele expuse.
Cât privește susținerea apărătorului inculpatului, av., în sensul că "inculpatul nu împărțea droguri în oraș", că prin "schimbarea locației" (raportat la adresa Serviciului Român de Informații, prin care se aduce la cunoștința instanței că la data de 30.10.2008 inculpatul se afla în O și nu în A) se schimbă cu totul starea de fapt, că perioada de detenție preventivă este disproporționată, raportat la cantitatea mică de droguri (50 ) traficată, din acest motiv considerându-se că se impune punerea în libertate a inculpatului, instanța a apreciat că este neîntemeiată, datorită faptului că cercetarea judecătorească este în desfășurare.
În ceea ce privește adresa menționată, dat fiind faptul că a fost dispusă verificarea înregistrărilor aflate la dosar și expertizarea tehnică a vocii acestui inculpat, doar după primirea raportului de expertiză ce va fi întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice se vor putea verifica eventualele inadvertențe existente între documentele cu valoare probatorie aflate la dosar, raportat la concluziile ce vor fi formulate în cauză, în același sens, dată fiind nefinalizarea cercetării judecătorești, au fost considerate nerelevante și susținerile apărătorului inculpatului, av., invocate la termenele trecute și susținute la acest termen de av., în sensul că nu s-a probat intenția acestui inculpat de a vinde împreună cu inculpatul acea cantitate de cocaină, că încadrarea juridică a faptei ar fi alta, respectiv aceea de cumpărare de droguri în vederea consumării, iar probatoriul nu este suficient-doar o interceptare telefonică, nimeni neconfirmând acea vânzare și traficare de droguri, faptul că au fost audiați inculpații neconstituind un motiv prevăzut de lege pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă, și punerea în libertate a inculpaților.
Doar cu ocazia judecării fondului se va putea da, în urma analizării tuturor probelor ce au fost administrate și vor fi administrate în dosar, un verdict privind vinovăția sau nevinovăția inculpaților, în aceste condiții instanța apreciind că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea este inoportună, pentru a nu se impieta asupra actului de justiție.
În același context, în ceea ce privește exigențele art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în materie, în hotărârile pronunțate împotriva Marii Britanii în cauzele și, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că rolul măsurii arestării preventive trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor, faptele care suscită bănuieli neprezentând același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
Cât privește aspectele învederate de apărătorii inculpaților, (av. ) și (av. ), în sensul că sunt tineri, au familii cu probleme materiale sau de altă natură, că nu sunt dependenți de droguri, acestea sunt nerelevante în cauză în ceea ce privește măsura arestării preventive, putând constitui temeiuri pentru introducerea unor eventuale alte cereri în justiție, iar cele referitoare la faptul că inculpatul nu a creat probleme anterior și că a recunoscut săvârșirea faptelor putând fi invocate cu ocazia judecării fondului.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații, și prin care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să fie revocată măsura arestării preventive cu punerea de îndată în libertate a inculpaților, iar în subsidiar aceștia au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În motivele de recurs inculpații au arătat că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, că de la luarea acestei măsuri și până în prezent termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive a fost depășit, iar dacă instanța va aprecia că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive totuși subzistă, inculpații au solicitat ca această măsură să fie înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pe lângă motivele invocate de ceilalți inculpați, inculpatul în motivele de recurs a mai arătat că nu s-ar face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, invocând în apărare adresa din 9 decembrie 2008 a UM 0894 B, din care rezultă că postul telefonic cu nr.de apel - aparținând inculpatului a fost localizat în loc.O jud.B în data de 30.10.2007.
Recursurile formulate de inculpații, și urmează să fie respinse pentru motivele care se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect că prin încheierea penală nr.63/2007 a Tribunalului Bistrița N, au fost arestați preventiv inculpații și, pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 19.12.2007 pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și consum de droguri de mare risc prev.de art.2 al.2 și art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004.
S-a reținut în sarcina celor doi inculpați că la data de 24.10.2007, în jurul orelor 20,00 în baza unei înțelegeri prealabile au preluat de la un autocar aparținând SC" TRANS Internațional"SRL B, care a sosit din Spania, un colet în care se afla o cantitate de 100 grame cocaină (droguri de mare risc), trimisă din Spania de o persoană neidentificată, după care s-au deplasat la domiciliul inculpatului situat în B cartier nr.161 unde inculpații și au consumat o parte din droguri.
Măsura arestării preventive a fost luată față de cei doi inculpați în baza art.143 și 148 lit.f pr.pen. în sensul că există probe și indicii temeinice din care rezultă că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, relevante în acest sens fiind declarația inculpaților, procesul verbal de percheziție, declarațiile învinuiților, și, declarațiile martorilor, adresa nr.- din 19.12.2007 a Laboratorului de Analiză al Drogurilor și lor din cadrul Direcției Generale al Organizate C N, iar pedepsele prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpaților sunt închisoarea mai mare de patru ani și că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În sarcina inculpaților s-a reținut că la sfârșitul lunii octombrie 2007 cei doi inculpați s-au deplasat în jud.B unde au vândut o parte din cantitatea de cocaină rămasă unei persoane din localitatea cunoscută de aceștia sub numele de "", iar în perioada 24.10.2007 - 18.12.2007 inculpații și au consumat în mai multe rânduri droguri de mare risc, respectiv cocaină, droguri din care inculpatul a oferit spre consum și altor persoane.
Prin încheierea penală nr.3/2008 a Tribunalului Bistrița N, au fost arestați preventiv inculpații și pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 4.01.2008, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și consum de droguri de mare risc prev.de art.2 al.2 și art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, modificată prin Legea nr.522/2004, cu aplic.art.37 lit.a pen. față de inculpatul și cu aplic.art.37 lit.b pen. față de inculpatul.
S-a reținut în sarcina celor doi inculpați că în perioada 26.10.2007 - 28.10.2007, inculpatul a cumpărat de la inculpații și cantitatea de circa 50 grame droguri de mare risc respectiv cocaină și că în aceea perioadă în care s-au aflat la domiciliul inculpatului, acesta împreună cu ceilalți inculpați au consumat o parte din drogurile de mare risc, droguri care i-au fost puse la dispoziție de către inculpații din
După plecarea celor doi inculpați, s-a înțeles cu inculpatul să vândă cantitatea de droguri rămasă după consum în cantitate de circa 50 grame, unor persoane din
Măsura arestării preventive a fost dispusă în baza art.143 și 148 lit.f pr.pen. în sensul că există indicii temeinice din care rezultă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care aceștia sunt cercetați, relevante fiind declarațiile inculpaților și, precum și procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpați, iar pedepsele prev.de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora sunt închisoarea mai mare de 4 ani, iar inculpații prezintă pericol public prin natura deosebit de gravă a infracțiunilor reținute în sarcina acestora.
Ulterior prin rechizitoriul întocmit de DIICOT Biroul Teritorial Bistrița N, în dosar nr.43D/P/2007 au fost trimiși în judecată inculpații pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 pen. și art.16 din Legea nr.143/2000, art.4 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 pen.; pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.ar.41 al.2 pen. și art.16 din Legea nr.143/2000, art.4 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 pen.; pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.a pen. art.4 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.a pen. și pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.b pen.
Măsura arestării preventive dispusă față de cei patru inculpați a fost prelungită de mai multe ori, inclusiv prin încheierea penală atacată cu recurs în prezenta cauză.
Având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile prev.de art.143 și 148 lit.f pr.pen. în sensul că sunt indicii temeinice din care rezultă că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani, care prezintă pericol public prin natura deosebit de gravă a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților și prin amploarea pe care a luat-o acest gen de fapte în ultima perioadă de timp, precum și efectul negativ asupra stării de sănătate a populației care consumă astfel de substanțe, motive pentru care în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. recursurile formulate de inculpați împotriva încheierii penale din 10.03.2009 a Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosarul nr-, urmează să fie respins ca nefondat, întrucât nu se impune revocarea măsurii arestării preventive și nici înlocuirea acestei măsuri cu altă măsură mai puțin restrictivă.
Susținerile inculpaților referitoare la faptul că durata măsurii arestării preventive ar fi depășit un termen rezonabil, nu sunt întemeiate, întrucât față de complexitatea cauzei, obiectul acesteia și probațiunea administrată în cauză apreciem că termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive nu a fost depășit.
In al doilea rând, cercetarea judecătorească la instanța de fond este aproape finalizată, urmând să mai fie efectuată o expertiză tehnică solicitată de inculpați cu privire la expertiza vocii, sens în care s-a amânat judecata cauzei pentru data de 9.04.2009.
Nici solicitarea inculpatului referitoare la faptul că nu s-ar face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, invocând în apărare adresa menționată mai sus, nu este întemeiată, întrucât în această fază a procesului de recurs la încheierea de menținere a stării de arest a inculpaților nu poate fi analizată proba invocată de inculpat.
Această probă urmează să fie analizată de către instanța de fond în raport de toate probele administrate în cauză, inclusiv în funcție de proba științifică care urmează să fie întocmită la solicitarea inculpatului.
În baza art.189 pr.pen. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C suma de câte 100 lei onorarii pentru apărătorii din oficiu, sume care se vor suporta din.
Potrivit art.192 al.2 pr.pen. inculpații urmează să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații (fiul lui și, născut la 05.01.1982, aflat în Arestul IPJ B-N), (fiul lui și, născut la 20.11.1980, aflat în Penitenciarul Gherla ), (fiul lui și, născut la 24.08.1989, aflat în Penitenciarul Gherla ) și (fiul lui și, născut la 11.08.1973, aflat în Penitenciarul Gherla ), împotriva Încheierii penale din 10 martie 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -
În baza art.189 pr.pen. stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de câte 100 lei onorarii pentru apărătorii din oficiu, sume ce se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpați să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 lei reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.VG/MR
24.03.09/2 EX.
Președinte:Ana CovrigJudecători:Ana Covrig, Vasile Goja Claudia Ilieș