Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1637/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr.10950/2/2009
2679/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1637/
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Damian Dolache
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-inculpat de recurentul-inculpat G împotriva Încheierii din data de 30.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat G, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător din oficiu, cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr.-/19.11.2009 (atașată la fila 7 dosarului cauzei).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea disp. art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu recurentului-inculpat G, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 30.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, revocarea măsurii arestării preventive și continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara ori localitatea.
Susține că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu au apărut altele noi care să impună această stare excepțională, fiind sunt îndeplinite dispozițiile art.136 din Cod de procedură penală, iar scopul măsurii preventive atins, apreciind că în libertate inculpatul nu va influența buna desfășurare a procesului penal.
Apărarea solicită a se avea în vedere că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, astfel cum prevede art.52din Cod de procedură penală, invocând în același timp și dispozițiile, respectiv art.5 paragraf 3, privitoare la termenul rezonabil al măsurii arestării preventive.
De asemenea, apărătorul solicită a se reține și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este recidivist și are trei copii minori în întreținere, iar înainte de săvârșirea faptei a avut un loc de muncă stabil.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpatul G, ca nefondat și menținerea încheierii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Susține că există suficiente probe și indicii temeinice în sensul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, respectiv procesul - verbal de constatare al infracțiunii, declarațiile părții vătămate, procesul verbal de recunoaștere de pe planșele foto.
Apreciază a fio îndeplinite cele două condiții cumulative prev. de art.148 lit.f Cod de procedură penală, pericolul pentru ordinea publică rezultând din natura și gravitatea infracțiunii, modalitatea de comitere, solicitând în același timp a se avea în vedere și frecvența acestui fenomen infracțional.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că inculpatul a fost arestat la data de 11.01.2009, astfel că nu a fost depăși termenul rezonabil al acestei măsuri.
Recurentul - inculpat G, personal, în ultimul cuvânt, potriv. disp. art.38513alin.3.C.P.P. solicită a fi judecat în stare de libertate, învederând că are trei copii minori în întreținere și nu este cunoscut cu antecedente penale.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 30.10.2009, Tribunalul București - Secția a II-a Penală în baza art.3002Cod procedură penală rap la art. 160 al. 3 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului arestat în baza nr. 3/UP/12.01.2009 emis de Judecătoria Sector 2 B și arestat în baza nr. 2/UP/12.01.2009 emis de Judecătoria Sector 2
Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul București - Secția a II-a Penală a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.466/P/2009 din data de 29.01.2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și uzurpare de calități oficiale, prev de art. 211 al. 1, 2 lit. c și al. 21lit. a Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și de art. 240 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și uzurpare de calități oficiale, prev de art. 211 al. 1, 2 lit c și al. 21lit a Cod penal și de art. 240 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B în data de 30.01.2009, sub nr-.
În fapt, s-a reținut că inculpații, în data de 11.01.2009, în jurul orelor 12,00, în timp ce se aflau pe str. - - din B, și-a declinat falsa calitate de polițiști, inculpatul prezentând o legitimație cu sigla Gărzii Financiare și, sub pretextul unui control asupra banilor și documentelor de identitate, l-au deposedat prin violență pe cetățeanul iordanian de suma de 200 lei.
În cursul urmăririi penale, față de cei doi inculpați s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea de cameră de consiliu din data de 12.01.2009, pronunțată în dosar nr-.
Prin sentința penală nr. 299/24.04.2009, Judecătoria Sectorului 2 B le-a aplicat inculpaților și G pedepse rezultante de 8 și, respectiv, 7 ani și 6 luni închisoare, în baza art. 350.C.P.P. menținând măsura arestării preventive luate față de inculpați.
Tribunalul a apreciat că în mod corect, instanța învestită cu soluționarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, a apreciat că în cauză există indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 143 alin. 1 și art. 681.C.P.P. că inculpații sunt autorii infracțiunilor a căror săvârșire li se impută.) Tribunalul nu a avut în vedere și infracțiunea prev. de art. 240 Cod penal, maximul pedepsei prevăzut de lege pentru această infracțiune nefiind mai mare de 4 ani închisoare, așa cum impune art. 148.C.P.P.).
Articolul 5 par. 1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. în consecință, nici o privațiune de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare ( Malta).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut că presupunerea rezonabilă potrivit căreia inculpații ar fi săvârșit aceste infracțiuni, se întemeia pe declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de constatare a săvârșirii infracțiunii flagrante, procesul verbal de constatare a efectuării reconstituirii, procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere și planșele fotografice aferente. Tribunalul a apreciat că în urma analizei coroborate a ansamblului probator administrat în cauză, se desprinde concluzia că în cauză există indicii temeinice ale săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Într-adevăr, declarația dată de partea vătămată la termenul din 19.03.2009, se deosebește cu privire la anumite aspecte, de cele date în faza de urmărire penală, așa cum au fost acestea traduse de traducătorul autorizat desemnat în cauză. în ciuda acestor deosebiri, Tribunalul a apreciat că și această declarație permite reținerea de indicii temeinice ale remiterii nebenevole a sumei de 200 lei de către partea vătămată inculpaților. Astfel, deși partea vătămată susține că nu s-a simțit amenințată când a dat suma de bani, se observă că această remitere, nejustificată de niciun fel de obligație preexistentă a părții vătămate față de inculpați, a avut loc după ce inculpații, potrivit declarației părții vătămate, o împiedicaseră să se urce în autoturismul propriu ("nu am putut să mă urc în autoturism, întrucât cei doi inculpați au rămas în fața mea"). Din aceeași declarație rezultă că prin atitudinea, cel puțin aparent calmă, partea vătămată a urmărit să preîntâmpine producerea unor consecințe mai grave, constând în descoperirea de către inculpați a faptului că partea vătămată avea asupra sa o sumă mult mai mare de bani. de temere produs părții vătămate, rezultă și din următoarea susținere:" când le-am dat banii, m-am gândit că e mai bine să rămân prieten cu ei decât dușman, mai ales că îmi văzuseră și autoturismul".
De asemenea, Tribunalul a apreciat că, în mod corect, instanța învestită cu soluționarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, a reținut că sunt întrunite condițiile art. 148 alin. 1) lit. f) Astfel C.P.P. pericolul pe care inculpații îl prezintă pentru ordinea publică rezultă, în primul rând din gravitatea concretă a faptei, aceasta fiind dată de modalitatea în care cei doi, potrivit indiciilor temeinice, au acționat (prin abordarea părții vătămate într-un loc public, în timpul zilei, fără să fie intimidați de posibilitatea de a fi surprinși de terți care, eventual, să intervină pentru a-i împiedica să își ducă la bun sfârșit acțiunea de sustragere, sau să se îndepărteze cu bunurile sustrase, prin folosirea, cel puțin a amenințării, pentru a intra în posesia banilor, a superiorității numerice și, implicit, a forței fizice, față de partea vătămată, prin prezentarea ca titulari ai unor calități oficiale inexistente în realitate), dar și de faptul suferirii unor condamnări anterioare, în ceea ce-l privește pe inculpatul, acestea atrăgând și reținerea în încadrarea juridică a prev. art. 37 alin. 1) lit. b) Cod penal. S-a observat că ambii inculpați au fost anterior condamnați pentru infracțiuni contra patrimoniului, inculpatul mai fiind anterior condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 240 Cod penal. Tribunalul a apreciat că acest temei justifică în continuare privarea de libertate, ca măsură preventivă, a inculpaților.
Totodată, Tribunalul a constatat că arestarea inculpaților corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1.C.P.P. impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Astfel, potrivit articolului 5 par.(3) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil. Curtea a menționat în repetate rânduri că:
" Continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indici concreți manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției nevinovăției, asupra regulii de respectare a libertății individuale" (Neumeister Austria).
motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii în detenție, dar nu este suficientă; Curtea trebuie să mai stabilească dacă și alte motive invocate de autoritățile judecătorești continuă să legitimeze privarea de libertate. Când ele se dovedesc a fi "pertinente" și "suficiente", ea verifică în plus dacă autoritățile naționale competente au manifestat o "promptitudine particulară" la administrarea procesului (Assenov Bulgaria).
. perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării. Conform judecătorilor de la Strasbourg, noțiunea de "termen rezonabil" trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto.
Tribunalul a constatat că, în cauză, inculpații au fost privați de libertate în data de 11.01.2009, neexistând perioade de inactivitate a organelor judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze. Dimpotrivă, Tribunalul a constatat că instanța de fond a dat dovadă de diligentă sporită în judecarea prezentei cauze în vederea soluționării cu celeritate a dosarului.
Timpul scurs de la luarea măsurii preventive nu depășește o durată rezonabilă, neputându-se imputa autorităților o anumită prelungire nejustificată a procedurii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în principal revocarea măsurii arestării preventive și continuarea procesului penal cu persoana sa în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara ori localitatea.
În motivarea orală a recursului inculpatul arată că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu au apărut altele noi care să impună această stare excepțională, iar scopul măsurii preventive a fost atins, apreciind că în libertate nu va influența buna desfășurare a procesului penal.
Invocă în favoarea sa beneficiul de prezumției de nevinovăție, astfel cum prevede art.52din Cod de procedură penală, invocând în același timp și dispozițiile, respectiv art.5 paragraf 3, privitoare la termenul rezonabil al măsurii arestării preventive.
De asemenea, solicită a se reține și circumstanțele sale personale, în sensul că nu este recidivist și are trei copii minori în întreținere, iar înainte de săvârșirea faptei a avut un loc de muncă stabil.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.3856alin.3 proc. pen. Curtea constată că recursul este nefondat.
În faza apelului, instanța a apreciat în mod corect că se impune menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul G, având în vedere că în speță există probe și indicii temeinice, în sensul art.143 proc. pen. care să justifice presupunerea rezonabilă că aceasta a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat-uzurpare de calități oficiale și tâlhărie în formă calificată, respectiv procesul verbal de constatare a efectuării reconstituirii, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere și după planșele foto, declarațiile părții vătămate și depoziția inculpatului, din acre rezultă că la data de 11.01.2009, aflându-se într-un autoturism pe Calea a acostat-o pe partea vătămată, declinându-și calitatea falsă de polițist și prezentându-i o legitimație cu sigla Gărzii Financiare și, sub pretextul unui control al documentelor de identitate a împiedicat-o, prin violență și printr-o atitudine fermă, amenințătoare, să plece din acel loc, deposedând-o de suma de 200 lei. Deși inculpatul a recunoscut numai comiterea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, precizând că suma de bani i-a fost remisă de bună-voie, este de menționat că toată activitatea infracțională, la care a participat și coinculpatul, a fost supravegheată de un dispozitiv format din șase lucrători de poliție, existând astfel chiar probe referitoare la existența acestei infracțiuni.
De asemenea este întrunit cazul prevăzut de art.148 lit.f proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetată inculpata este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acesteia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol este evidențiat de natura și modalitatea săvârșirii faptei-comisă împreună cu un alt inculpat, în loc public și printr-o pregătire atentă, de gravitatea deosebită a acesteia, de urmarea care s-a produs, de antecedența infracțională a inculpatului, aspecte care trezesc un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice prin eventuala lăsare în libertate a acestuia.
Drept urmare, apreciind că pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță constituie un temei nou, pe lângă menținerea temeiurilor inițiale, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b proc. pen. va espinge, ca nefondat, recursul declarat de G și îl va obliga pe acesta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de G împotriva Încheierii din data de 30.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
-
Red. ȘI Dact./ - / 03.12.2009
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Damian DolacheJudecători:Damian Dolache, Carmen Veronica Găină, Niculae
