Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 171/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.581/2/2010
188/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.171/
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-inculpată - împotriva Încheierii de ședință din data de 07 ianuarie 2010 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-inculpată, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.003.073/26.2010, aflată la fila 6.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentei-inculpate arată că nu se mai justifică privarea de libertate a inculpatei, având în vedere faptul că nu există probe că cercetarea sa în stare de libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică sau că ar impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal, cu atât mai mult cu cât inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, a recunoscut comiterea infracțiunii, are un domiciliu stabil și provine dintr-o familie organizată, locuind împreună cu părinții și concubinul, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive sau, eventual, înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat, arătând că sunt îndeplinite cerințele art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală, având în vedere natura și modalitatea de săvârșire a infracțiunii și împrejurarea că cercetarea sa în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Recurenta-inculpată, personal, solicită să fie judecată în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din ședința publică din 07.01.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală s-a dispus în temeiul art. 3002- art. 160 menținerea stării de arest a inculpaților și.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București din data de 14.01.2009, în dosarul nr.430D/P/2008, a fost trimis in judecata, în stare de arest preventiv inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art.2 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art.2 alin. 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În fapt, s-au constatat următoarele:
Inculpatul, în perioada 24.04.2008 -19.06.2008, în mod repetat în baza aceleași rezoluții infracționale, a vândut colaboratorilor cu nume de cod " " și " " cantitatea totală de 0,42 grame substanță care conține heroină, contra sumei de 250 lei, provenită din fondurile
Inculpata, la data de 11.08.2008 și 12.08.2008, în mod repetat în baza aceleași rezoluții infracționale, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " cantitatea totală de 0,12 grame substanță care conține heroină, contra sumei de 100 lei, provenită din fondurile, 11.08.2008 a vândut colaboratorului cu nume de cod " " o punguță ce cântărea de 0,07 grame substanță care conține heroină, contra sumei de 50 lei și la data de 12.08.2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " o punguță ce cântărea de 0,05 grame substanță care conține heroină, contra sumei de 50 lei.
Potrivit art.3002Cod procedură penală instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate va menține starea de arest potrivit art.160 alin.3 Cod procedură penală.
În situația în care instanța constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, poate să dispună revocarea arestării preventive.
În speță, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a apreciat că măsura arestării preventive luată față de inculpați a fost dispusă în cauza, cu respectarea dispozițiilor art. 136, art. 143, art. 148 lit. f Cod procedură penală și art. 1491Cod procedură penală.
Astfel, sunt întrunite exigențele art. 143 Cod procedură penală existând indicii temeinice, în accepțiunea prev. de art. 681Cod procedură penală, ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele penale reținute în sarcina lor.
Totodată, s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială nu au încetat și nu s-au constatat împrejurări noi, care să schimbe aceste temeiuri în condițiile în care, prin raportare la disp. art.3002Cod procedură penală, până la acest termen inculpații nu au fost audiați și nu au fost administrate probe.
În al doilea rând, evaluând condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 148 lit.f Cod procedură penală, în contextul cauzei, s-a constatat că infracțiunea pentru care sunt cercetați inculpații se pedepsește cu închisoarea mai mare de 4 ani si lăsarea in libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publica, in sensul cerut de lege.
Astfel, natura și gravitatea infracțiunilor care se presupune că au fost săvârșite de inculpați, modalitatea concretă de comitere a acestora, așa cum a fost reținută, au fost apreciate drept elemente ce conturează un grad ridicat de pericol social al faptelor, ce se reflectă și în limitele de pedeapsa prevăzute de lege și imprimă o periculozitate deosebită a inculpaților, așa încât lăsarea în libertate creează un impact negativ în rândul societății civile, de neîncredere și insecuritate.
Analizând măsura preventivă luată față de inculpați din perspectiva art.5, Tribunalul a apreciat că proclamând dreptul la libertate, scopul articolului menționat este acela de a asigura că nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar (cazul Franța).
Totodată, protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanțelor în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții (cazul Tomas vs.Franța).
Așa fiind, s-a considerat că și în raport de dispozițiile jurisprudenței, măsura privativă de libertate dispusă față de inculpați se justifică tocmai pentru a se asigura o bună desfășurare a procesului penal, nefiind administrate toate probele până în prezent.
Cum, din actele și lucrările dosarului a rezultat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate subzistă în continuare și există temeiuri, așa cum au fost reținute, care justifică privarea de libertate a inculpaților, pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, potrivit art. 136 Cod procedură penală, instanța a menținut arestarea preventivă în continuare, potrivit disp. art.160 alin.2 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurenta inculpată, solicitând Curții revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate.
S-a arătat de către apărătorul recurentei inculpate, precum și personal de către aceasta, că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea recurată, prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu dis part.385 alin. 2 teza a II-a Cod procedură penală, prin raportare la art. 3002- art. 160 Cod procedură penală, Curtea apreciază ca nefondat recursul, în virtutea considerentelor ce urmează:
Măsura arestării preventive a fost dispusă față de inculpată în temeiul art. 136, art. 143, art. 148 lit. f Cod procedură penală, la data de 10.11.2008, apreciindu-se că în cauză există indicii temeinice, probe în sensul art.681Cod procedură penală, că aceasta ar fi vândut la data de 11.08.2008 colaboratorului cu nume de cod " " o punguță de 0,07 grame substanță ce conținea heroină, contra sumei de 50 lei, iar la data de 12.08.2008 ar fi vândut aceluiași colaborator o punguță ce conținea 0,05 grame substanță ce conținea heroină, contra sumei de 50 lei, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pedeapsă prevăzută de lege pentru faptele reținute în sarcina sa fiind mai mare de 4 ani.
Aceeași măsură preventivă a fost dispusă și în ceea ce-l privește pe inculpatul trimis în judecată prin același rechizitoriu - nr.430D/P/2008 - pentru fapte de același gen.
Măsura privativă de libertate a fost menținută ulterior de către prima instanță, constatându-se că temeiurile ce au determinat arestarea nu au încetat, nu s-au schimbat, ci subzistă, iar un alt element ce a fost avut în vedere a fost acela că până la acest moment procesual în cauză nici nu au fost administrate probe, iar buna desfășurare a procesului penal, între alte motive, necesită menținerea măsurii preventive.
În urma propriului examen, Curtea consideră că menținerea arestării preventive în ceea ce o privește pe inculpata se fundamentează pe motive suficiente și pertinente.
Astfel, Curtea identifică în primul rând persistența motivelor plauzibile de a bănui în mod legitim că persoana privată de libertate ar fi comis infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată, concluzionând asupra satisfacerii condițieisine qua nona regularității menținerii în detenție.
Este știut însă că, dacă o bănuială puternică privind comiterea unor infracțiuni cu caracter grav - precum este aceea de trafic de droguri - poate justifica inițial detenția, totuși după o anumită, că nu mai este suficientă, fiind necesare alte motive care să justifice continuarea privării de libertate.
În speța de față, circumstanțele reale evidențiază o gravitate particulară a faptelor, o reacție specifică la săvârșirea lor, infracțiunea pentru care este judecată inculpata înscriindu-se în categoria celor care determină o reală tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin un anume timp, atâta vreme cât asemenea fapte generează efecte negative în planul sănătății fizice, psihice, iar în prezent se poate vorbi de un adevărat fenomen infracțional.
În plus, prin punerea în libertate a inculpatei, ordinea publică ar fi efectiv amenințată, astfel încât detenția își păstrează, în opinia Curții - caracterul legitim (cauza Dinler Turciei, 31.05.2005).
În acest sens, riscul de tulburare a ordinii publice este apreciat în mod corect, cu referire la natura infracțiunii, la circumstanțele în care a fost comisă, la dependența periculoasă creată în rândul populației prin săvârșirea unor asemenea fapte, iar un alt element pe care Curtea îl are în vedere la menținerea stării de arest a inculpatului este acela privitor la posibilitatea repetării acestor infracțiuni, pornind tocmai de la caracterul recurent al activității infracționale reținute în sarcina inculpatei, dar și acela vizând eventuala sustragere de la procesul penal în contextul în care ne aflăm la debutul cercetării judecătorești, iar autoritatea judiciară a depus diligența particulară necesară în scopul asigurării desfășurării procesului penal cu celeritate (cauza Naus Poloniei, 16.09.2008, cauza Hesse contra Austriei, 25.01.2007 - CEDO).
Din această perspectivă, se conturează cu claritate pericolul de influențare a derulării procedurilor judiciare specifice fazei de judecată, în ipoteza punerii în libertate a recurentei inculpate.
Prin urmare, măsura menținerii arestării preventive a inculpatei corespunde exigențelor art. 5 paragraful 3 din Convenție, în cauză fiind dovedit interesul general al protejării ordinii publice.
Se apreciază că echilibrul între dezideratul respectării ordinii publice și respectarea dreptului la libertate individuală este păstrat.
Caracterul rezonabil al perioadei de detenție este evaluat de către C in concreto, prin raportare la circumstanțele cauzei, astfel cum au fost enumerate.
Pe de altă parte, protejarea libertăților individuale împotriva imixtiunilor arbitrare nu trebuie să stânjenească eforturile instanței în administrarea probelor, buna desfășurare a procesului, astfel cum prima instanță a subliniat, având în vedere jurisprudența CEDO (cauza Tomas vs. Franța).
În virtutea argumentelor înfățișate Curtea în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul promovat de recurentul inculpat .
De va dispune cu privire la cheltuielile judiciare în conformitate cu disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul disp. art.38515alin.1 lit.b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 7.- pronunțată de Tribunalul București Secția a Il-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul disp. art.192 ain.2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - / 01.02.2010
Dact./ 03.02.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Magdalena Iordache, Ioana
