Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 179/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 179/
Ședința publică de la 11 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
JUDECĂTOR 3: Lucia Dragomir
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror -
S-a luat in examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut in Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 7 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, in baza împuternicirii avocațiale nr. 1793/2008, emisă de Baroul
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.
În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 38513cod pr. penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea inculpatului în stare de libertate. Solicită să se constate că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării. Consideră că, termenul rezonabil este depășit, inculpatul este arestat din 13 octombrie 2006, impactul social s-a estompat, deși inculpatul este recidivist postcondamnatoriu.
Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, și menținerea încheierii instanței de fond, care este temeinică și legală, întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în prezent. Există probe certe că, lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă pericol pentru ordinea publică, inculpatul fiind și recidivist.
Recurentul inculpat in ultimul cuvânt arată că achiesează la concluzia apărătorului său. Este arestat de 2 ani și 7 luni și consideră că i se poate aplica măsura preventivă de a nu părăsi localitatea. Are copii și regretă cele întâmplate.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că Tribunalul Constanța - secția penală, prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din 7 aprilie 2008, în dosarul nr-, a respins ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și în baza art. 3002. Pr. Pen. raportat la art. 160 alin. 3. Pr. Pen. a menținut măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanțaa reținut că, măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, respectiv art. 143 cod pr. penală și art. 148 lit. f cod pr. penală.
Temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri preventive nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul, este mai mare de 4 ani și sunt și probe că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru aceleași considerente s-a concluzionat că cererea inculpatului de înlocuirea acestei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă, este nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecându-se cauza pe fond, să se înlocuiască arestul preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, deoarece de la arestarea sa, a trecut peste un an de zile, iar impactul social al faptei sale, s-a estompat.
Verificând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, Curtea constată că, recursul este nefondat.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 13.10.2006, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de tâlhărie și furt calificat comise, împreună cu inculpatul.
Temeiurile arestării preventive au fost cele prev. de art. 143 cod pr. penală și art. 148 lit. a,d,h cod pr. penală.
Cum corect a apreciat prima instanță, măsura preventivă a fost luată în condiții de legalitate și temeinicie, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și justifică menținerea acestei măsuri preventive.
Se are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul cât și faptul că acesta a suferit mai multe condamnări anterioare, pentru fapte similare.
Curtea apreciază că, menținerea măsurii arestării preventive se impune și că, pericolul social pentru ordinea publică nu s-a estompat prin trecerea unui interval de timp de la comiterea faptelor și de la arestare, deoarece inculpatul după comiterea faptelor s-a sustras de la urmărirea penală.
În considerarea celor mai sus prezentate, se concluzionează că, hotărârea recurată este temeinică și legală și drept urmare recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" proc.pen.
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul - deținut in Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 7 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
În baza art.192 alin.2 proc.pen. obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat din care 40 RON- onorariul pentru av. se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Face aplicarea art.309 alin. ultim proc.pen.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.04.08.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
- -
Jud. apel /
Red.. Jud. -
Tehnodact. Gref. -
2 ex./16.04.2008
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas, Maria Uzună, Lucia Dragomir