Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 207/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 207/ Dosar nr-

Ședința publică de la 03 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C -

JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu

JUDECĂTOR 3: Alexandru

Grefier:

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror

în cadrul DIICOT B - Biroul Teritorial Brașov

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații - și împotriva încheierii din data de 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat - în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de apărătorul ales, avocat și recurentul inculpat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărătorul ales, avocat.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat, apărătorul ales al recurentului inculpat -, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii de ședință din data de 31 martie 2009 și în baza art. 3001Cod procedură penală și să se dispună nemenținerea măsurii arestării preventive, având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă.

În ceea ce privește temeiul reținut în sarcina sa, respectiv art. 148 lit.f Cod procedură penală, prima condiție este îndeplinită, însă a doua nu este îndeplinită, în sensul că lăsarea acestuia în stare de libertate nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală pentru buna desfășurarea procesului penal se poate și o altă măsură decât cea privativă de libertate.

Consideră că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal și nu sunt date că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului

Solicită a se avea în vedere că inculpatul recunoaște și regretă fapta săvârșită, nu are antecedente penale, are o afacere de care se ocupă singur, iar lipsa acestuia a cauzat un prejudiciat foarte mare, având, în momentul arestării sale, în derulare mai multe lucrării.

În raport de cele menționare apreciază că se impune cercetarea inculpatului în stare de libertate, în subsidiar, solicită, în baza art. 139 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv localitatea.

Avocat, apărătorul ales al recurentului inculpat depune, în ședința publică, înscrisuri prind starea de sănătatea a părinților inculpatului.

Solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii de ședință din data de 31 martie 2009 și cadrul rejudecării, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală, scopul măsurii preventive este acela de a asigura pentru buna desfășurarea a procesului penal sau de a împiedica sustragerea inculpatului de la cercetarea penală.

Consideră că nu se poate vorbi de pericol concret în cauză având în vedere că drogurile au fost procurate din Spania și vândute unor polițiști sub acoperire. A se avea în vedere că s-a făcut percheziție la inculpat acasă și unde nu s-a găsit nimic. S-au reținut în sarcina inculpatului dispozițiile art. 148 lit.f Cod procedură penală, apreciază că a doua teză nu este îndeplinită, cea referitoare la faptul că lăsat în libertate inculpatul ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Dacă inculpatul va fi cercetat în stare de libertate nu se va împiedica buna desfășurare a procesului penal și nici nu sunt date că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, atitudinea sinceră și că părinții acestuia sunt bolnavi.

Pentru toate aceste aspecte solicită admiterea recursului, casarea încheieri din data de 31 martie 2009 și cercetarea inculpatului în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor declarat e de inculpații - și împotriva încheieri de ședință pronunțată de Tribunalul Brașov din 31 martie 2009 care în temeiul art. 300 ind.1 Cod procedură penală raportat la art. 160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpaților - și pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de droguri și menținerea acesteia, ca fiind legală și temeinică.

Apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că inculpații se află în situația prevăzută de art. 143 Cod procedură penală raportat la art. 148 lit.f Cod procedură penală și menținut starea de arest a inculpaților, având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare..

Gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați este una ridicată, atât sub aspectul cantității mari de droguri procurate din Spania cât și al modalități concrete de săvârșire, inclusiv prin surprinderea în flagrant într-un loc public, iar natura acestor infracțiuni, valorile sociale ocrotite de lege prin incriminarea faptelor, denotă pericolul concret al lăsării în libertate al inculpaților la acest moment procesual.

În raport de cele menționate, apreciază că măsura arestării preventive este legală și temeinică și solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați.

Recurentul inculpat -, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului declarat și judecarea sa în stare de libertate, De asemenea precizează că regretă fapta săvârșită, că dorește să fie alături de familia sa și că nu are motive să se sustragă de la cercetarea judecătorească.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate pentru a fi alături de familia sa. Precizează că nu v-a încerca să se sustragă de la cercetarea judecătorească și că regretă fapta săvârșită.

Curtea

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din data de 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dos. nr-, s-a dispus, în temeiul art. 300/1 și art. 160/b alin. 1, 3 Cod procedură penală menținerea măsurii arestării preventive față de inculpații - și, reținându-se că în speță nu au intervenit modificări ale temeiurilor ce au stat la baza luării acestei măsuri, acestea subzistă față de gravitatea infracțiunii, cantitatea mare de drog traficată, elementele de extraneitate cu privire la procurarea drogurilor, dar și faptul că nu a debutat cercetarea judecătorească.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații - și, care prin apărător, au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și respingerea cererii de luare a măsurii arestării preventive, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu există riscul ca în libertate să comită și alte infracțiuni, nu au antecedente penale și nu există date care să justifice împrejurarea că ar încerca zădărnicirea aflări adevărului.

În subsidiar, inculpatul -, a solicitat, în baza art. 139 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv localitatea.

Verificând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța constată că recursurile sunt nefondate.

Prin încheierea nr. 5/5 martie 2009 Tribunalului Brașovs -a dispus arestarea preventivă a inculpaților - și, pentru 29 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunilor de infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 al 1 din Legea nr. 143/2000.

Temeiurile arestării preventive au fost reprezentate de art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Ținând seama de stadiul în care se află cauza, cercetarea judecătorească nu a debutat și raportat la probele administrate până în prezent, se constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive sunt justificate, luarea acestei măsuri fiind justificată de buna desfășurare a procesului penal, așa cum prevăd dispozițiile art. 136 Cod procedură penală.

Având în vedere condițiile concrete în care se impută inculpaților că ar fi comis faptele, ca inculpații au procurat cantitatea de cannabis, in scop de revânzare din Spania, de la un anume "", originar din, posibil, căruia i-au trimis suma de 350 Euro in acest scop. Banii au fost expediați la data de 25.02.2009 de către inculpatul prin de la Sucursala BRD, iar drogurile au fost trimise, printr-un sistem de coletărie în curs de identificare si au fost ridicate din, la data de 04.03.2009 de către inculpatul, se constată că aceștia prezintă pericol concret pentru ordinea publică și se impune continuarea procesului penal cu inculpații în stare de arest preventiv.

Curtea constată că în mod judicios Tribunalul Brașova reținut că pentru a proceda la verificarea condițiilor necesare menținerii arestării preventive, este necesar a se analiza dacă în cauza există indicii temeinice în accepțiunea prevăzută de art. 143 Cod procedură penală, caracterizată de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat. Aceste date, arată Curtea în hotărâri precum Gusinskiy Rusiei/19.05.2004, si Durmus Tuciei/2.11.2004, nu trebuie să aibă aceeași forță ca și cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare, scopul arestării fiind acela al continuării cercetărilor în vederea confirmării sau infirmării motivelor care constituie temei al reținerii.

Raportat la poziția procesuală oscilantă a inculpaților în legătură cu proveniența drogurilor, în cauza se relevă o posibila acțiune de procurare a drogurilor cu element de extraneitate, impunându-se și din acest bun de vedere menținerea fata de inculpați a unei masuri preventive in vederea bunei desfășurări a procesului penal.

De asemenea, natura infracțiunii pentru care aceștia sunt cercetați, mijloacele specifice de administrare a probelor, pozițiile procesuale ale inculpaților, precum și necesitatea stabilirii în mod concret a acțiunii ce conturează participația inculpatului la comiterea faptei, impun această măsură.

Gravitatea faptelor este una ridicata, atât sub aspectul cantității mari de droguri cât și al modalității concrete de comitere, inclusiv prin surprinderea în flagrant într-un loc public, iar natura acestor infracțiuni, valorile sociale ocrotite de lege prin incriminarea faptelor, dar și frecventa din ce în ce mai crescută a comercializării drogurilor de către persoane tinere în rândul acestei categorii, denotă pericolul concret al lăsării în libertate a acestora la acest moment procesual.

Așa fiind, se constată că hotărârea primei instanțe este în afara oricărei critici și față de considerentele expuse, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații - și, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

pentru aceste motive

în numele legii

DECIDE

Respinge recursurile declarate de inculpații - și împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 31 martie 2009 în dos. nr- al aceleiași instanțe, pe care o menține.

Obligă inculpații să plătească statului sumele de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2009.

Președinte Judecător Judecător

- C - - - -

Grefier

red. /22.04.2009

dact. /24.04.2009

jud. fond-

Președinte:Alina Constanța Mandu
Judecători:Alina Constanța Mandu, Simona Franguloiu, Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 207/2009. Curtea de Apel Brasov