Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 211/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
R O MÂ NIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 211/R/2008
Ședința publică din 10 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Soane Laura
JUDECĂTOR 3: Pantea Nistor
Procuror: - -
Grefier:
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul R, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. 16 din 5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent R, în stare de arest, asistat de apărătorul din oficiu, av., în baza delegației nr. 2137/2008, emisă de Baroul Bihor și traducătorul de limbă cehă,.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța a acordat părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii în sensul revocării măsurii arestării preventive a inculpatului, arătând că temeiurile ce au determinat arestarea nu se mai mențin și că nu există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. A mai invocat și depășirea duratei rezonabile a detenției.
Procurorul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că inculpatul a săvârșit trei infracțiuni cu un pericol social concret deosebit de mare și că temeiurile ce au determinat arestarea nu s-au modificat.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, a solicitat să fie pus în libertate, arătând că pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită nu este prea mare, că este în stare de arest preventiv deși ceilalți doi inculpați au fost pus în libertate și că nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, neavând cum influența cercetarea judecătorească. A mai arătat că, dacă ar fi pus în libertate ar locui în O și s-ar prezenta de fiecare dată când ar fi chemat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 16 din 5 martie 2008, Tribunalul Bihor, în baza art. 300/1 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinica măsurii arestării preventive a inculpatului R, fiul lui și, născut la 16.07.1980 în, cetățenie slovacă,. în Republica Slovacia, localitatea Ziar,-/23, cod de identificare -/8400, arestat preventiv în baza încheierii penale din 2 august 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 353/UP/2.08.2006 și a dispus menținerea acestei măsuri.
Tribunalul a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți, prev. și ped. de art. 71 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 și constituire și aderare la un grup de criminalitate organizată, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 Cod penal.
Verificând, din oficiu, legalitatea și temeinica măsurii arestării preventive a inculpatului, tribunalul a constatat că aceasta s-a dispus în conformitate cu dispozițiile legale în materie, iar temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri subzistă în continuare.
Astfel, s-a reținut că, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți prev. de art. 71 al.1 din OUG 105/2001 și constituire și aderare la un grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin.1 din /2003 cu aplic. art. 33 Cod penal, reținându-se că,împreună cu alte persoane, s-a ocupat de îndrumarea și călăuzirea unui grup de 68 migranți, cetățeni moldoveni, precum și de organizarea activității de îmbarcare a acestora în autotrenul care urma să iasă ilegal din țară, prin crearea unui culoare între marfa pe care o transporta tirul, migranții fiind ascunși în acel locaș, precum și faptul că s-a asociat pe o anumită perioadă de timp, cu mai mulți cetățeni slovaci, moldoveni,unguri și români, constituind o grupare de criminalitate organizată, ai cărei membri desfășurau activități bine stabilite în vederea săvârșirii unei infracțiuni grave, pentru care era recompensat financiar.
În faza de urmărire penală au fost administrate probe, iar la dosarul cauzei există date din care rezultă fără echivoc pericolul pentru ordinea publică ce s-ar putea agrava prin lăsarea inculpatului în stare de libertate, pericol dedus din gravitatea faptei comise cât și din reacția colectivității prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, reacție posibil a produce perturbări în disciplina publică și respectiv față de lege și ca urmare, instanța a apreciat că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar putea crea temerea în societate că, organele judiciare nu au o reacție promptă, creând astfel o senzație de insecuritate socială.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea ei în sensul revocării arestării preventive și a punerii sale în libertate.
În motivarea încheierii s-a susținut că temeiurile ce au determinat arestarea nu mai subzistă și că lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a mai invocat depășirea durate rezonabile a arestării și inculpatul a arătat că, în situația în care ar fi pus în libertate ar locui în O și s-a prezenta la fiecare termen de judecată.
Examinând încheierea prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a apreciat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului recurent și a dispus menținerea ei, ținând seama de modul de concepere a activității infracționale, precum și de împrejurările comiterii faptelor care, și prin însăși natura lor, prezintă un pericol social ridicat.
Pe de altă parte, în cauză nu s-au administrat probe care să ducă la concluzia că elementele constitutive ale ordinii de drept, cu referire în special la înlăturarea riscului repetabilității faptelor penale, ar fi asigurat în acest caz prin judecarea cauzei cu inculpatul în stare de libertate.
Prin urmare, încheierea atacată este temeinică și legală, nesupusă niciuneia din cazurile de casare prevăzute în art. 385/9 Cod procedură penală, considerent pentru care, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpat care, în baza art. 192 alin. 2 și art. 189 Cod procedură penală, va fi obligat la plata sumei de 90 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul R, născut la 16.07.1980, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. 16 din 5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
red. decizie -
jud. fond
dact. 2 ex. 16.04.2008, pc
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Soane Laura, Pantea Nistor