Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 224/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- (214/2010)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A PENALĂ ȘI

PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALA NR.224/

Ședința publică de la 08 februarie 2010

Curtea constituită din

PREȘEDINTE: Luciarog

JUDECĂTOR 2: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu
GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații, împotriva încheierii de ședință din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați, în stare de arest, asistați de avocat împuternicire avocațială nr.10103/08.02.2010.

Se prezintă și d-na translator de limba ă, autorizație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, ia act de susținerile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătorul recurenților inculpați, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 20 ianuarie 2010, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.

Menționează că în fața instanței de fond s-a pus în discuție cererea parchetului privind menținerea stării de arest, apărarea formulând o cerere prin care solicita înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsii localitatea, făcând, dovada că inculpații au un domiciliu stabil în Instanța fondului a respins cererea apărării, cu motivarea că se impune menținerea inculpaților în continuare, în stare de arest, datorită pericolului concret pe care aceștia aflați în stare de libertate l-ar prezenta.

Referitor la inculpatul, s-a reținut că acesta, aflat în libertate, prezintă un pericol sporit dat fiind că este recidivist, or faptele pentru care acesta a fost condamnat, o faptă de înșelăciune, nu au nici o legătură cu faptele din prezenta cauză. Mai mult la momentul în care s-a lua măsura arestării față de ceilalți inculpați, față de inculpatul, s-a luat măsura obligării de a nu părăsii localitatea, măsură ce a fost revocată în momentul în care inculpatul s-a prezentat pentru audieri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

Consideră că luarea măsurii arestării preventive este cea mai măsură ce poate fi luată, apreciază că acest inculpat nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și mai mult a făcut dovada faptului că nu se va sustrage de la cercetări.

În ceea ce îi privește pe ceilalți inculpați consideră că există un dubiu serios, privind implicarea acestora în traficul internațional de droguri.

Menționează că există un proces verbal încheiat în data de 12 în care se reține că au fost descoperite drogurile și au fost substituite cu sare, or din presă și din alte surse se cunoaște că acestea droguri au fost descoperite în luna octombrie 2008, organele de poliție stând în așteptare pentru a vedea dacă vine cineva după aceste droguri.

Precizează că inculpatele, au acționat ca persoane împuternicite în vederea tranzitării unui container ce conținea sucuri și nici unde nu se face nici o singură referire la droguri.

Apreciază că prin menținerea stării de arest, măsură de excepție astfel cum este definită de O, se aduce o atingere profundă drepturilor procesuale ale inculpaților, inclusiv prezumției de nevinovăție de care aceștia ar trebui să beneficieze.

Potrivit practicii O, se statuează că durata arestării preventive nu trebuie să depășească un termen rezonabil, să nu fie imputabilă autorităților, or neprezentarea în vederea audierii a unui investigator cu identitate protejată, respectiv a șoferului care a transportat marfa, consideră că nu este imputabilă inculpaților ci autorităților. În dovedirea acestor aspecte fiind adresa prin care instanța de fond a solicitat T să prezinte acest investigator în vederea audierii.

De asemenea apreciază că cercetarea judecătorească va fi una de durată datorită numărului mare de martori ce urmează a fi audiați, motive pentru care consideră că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai blândă, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Precizează că inculpații nu se vor sustrage de la cercetarea judecătorească dat fiind că au tot interesul de a-și dovedi nevinovăția.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Consideră că în mod legal a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților, având în vedere cantitatea mare de droguri traficată, respectiv cele 209 kg. cocaină, mai mult chiar dacă în respectivele containere a fost pusă o altă substanță, acest transfer a fost făcut în conformitate cu prevederile legale respectiv, respectiv art.20 din Legea 143/2000, fiind vorba despre o livrare supravegheată organele de urmărire penală căutând prin această modalitate să nu piardă cantitatea de droguri, în eventualitatea în care inculpații ar fi reușit să se sustragă supravegherii la care au fost supuși.

De asemenea solicită a se avea în vedere că inculpații au știut despre ce este vorba și nu se poate susține că aveau cunoștință că era vorba de un container cu sucuri, astfel cum a susținut apărarea.

Precizează că în momentul descărcării containerului inculpații s-au dus la cele 8 pachete și le-au descărcat, încărcându-le în autoturismul lor, marca Skoda, apreciază că aceștia cunoșteau despre conținutul acestor pachete.

În ceea ce privește susținerea că a fost depășit termenul rezonabil, solicită a se avea în vedere că este vorba de o cauză complexă, că au fost efectuate cercetări și față de alte persoane, că este vorba de o cantitate importantă de droguri și totodată că față de inculpați s-a luat deja măsura trimiterii în judecată.

Consideră că atât organelor de cercetare penală cât și instanței nu le poate fi imputată vreo tergiversare a procesului penal, motive pentru care apreciază recursurile ca fiind nefondate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că se raliază susținerilor avocatului său și că dorește fi cercetată în stare de libertate, pentru a-și putea dovedii nevinovăția.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că se raliază susținerilor avocatului său și că dorește fi cercetată în stare de libertate,

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că ceea ce a declarat la parchet constituie purul adevăr, apreciază că situația trebuie a fi privită în ansamblu. Consideră că parchetul a făcut un abuz. Precizează că a declarat că aștepta un pachet care conținea, mai mult cele 8 cutii nu le-a desfăcut dat fiind că a apreciat după greutate că ar conține ul pe care îl aștepta. Menționează că nu are cunoștință cum de a ajuns cutia respectivă în container și apreciază că ar trebui a fi anchetați cei care au încărcat și ulterior manevrat containerul. Solicită a i se da posibilitatea de a se judeca în stare de libertate pentru a-și putea face o apărare eficientă.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că își menține declarațiile date anterior și apreciază că este ținut în arest de 8 luni în mod abuziv. Menționează că a purtat diverse convorbiri telefonice cu tatăl, căruia i-a cerut 4 cauciucuri 90 %, ceea ce însemnă cauciucuri aproape noi. Arată că a depus documente că aceeași firmă oferea spre vânzare cauciucuri de 70%, 80%, 90%, precum și declarații de la cetățeanul care a cumpărat, de asemenea cauciucuri.

Mai arată că mers la 2 firme de comisionari vamali în locul inculpatei, care nu cunoaște foarte bine limba română. Consideră că acuzațiile ce i se aduc sunt presupuneri ale parchetului, întrucât apreciază că nu există dovezi ale vinovăției sale, mai mult ca urmare a confruntării dintre și s-a dovedit că aceștia nu cunoșteau care era conținutul containerului. Precizează de asemenea că nu există nici un flagrant, că nu a avut nimic de a face cu drogurile, solicită a i se face dreptate și a fi cercetat în stare de libertate.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr- s/a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, și s-a menținut starea de arest a acestora.

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive se mențin și justifică privarea de libertate a inculpaților, fiind îndeplinite dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. f proc.pen.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații,. Inculpații au criticat faptul că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune menținerea stării de arest, întrucât nu există indicii temeinice că ar fi săvârșit faptele pentru care sunt cercetați. Inculpatele și au arătat faptul că așteptau un container despre care cunoșteau faptul că conține băuturi răcoritoare, inculpatul susținând că transportul trebuia să conțină. Inculpatul a arătat că nu cunoștea care este conținutul containerului și a implicat în efectuarea formalităților pentru ca acesta să intre în țară întrucât era prieten cu inculpata și aceasta nu cunoștea foarte bine limba rămână.

În subsidiar s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură restrictivă de libertate, arătând că arestarea preventivă a depășit o durată rezonabilă.

Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că recursurile nu sunt întemeiate.

Din analiza actelor dosarului Curtea reține că inculpații au fost trimiși în judecată după cum urmează: nculpatul sub aspectul infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă, respectiv de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, în formă agravantă, ambele în stare de concurs, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a pen. și art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 75 lit. a pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a pen.; inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă, respectiv de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, în formă agravantă, ambele în stare de concurs, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a pen. și art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 75 lit. a pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a pen.; inc. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă, respectiv de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, în formă agravantă, ambele în stare de concurs, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a pen. și art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 75 lit. a pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a pen.; inc. infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă, în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, în formă agravantă, în stare de recidivă postcondamnatorie, ambele în stare de concurs, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a pen. și art. 37 lit. a pen. respectiv art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 75 lit. a pen. și art. 37 lit. a pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a pen. În fapt s-a reținut că, în perioada iulie 2008 - mai 2009 inculpații, și au efectuat acte materiale referitoare la organizarea, introducerea pe teritoriul României, îndeplinirea formalităților vamale în vederea introducerii pe teritoriul României și transportul pe teritoriul României a unei cantități nete de 200 kg cocaină, drog de mare risc, prin disimularea acesteia printre pachetele cu sucuri " pasiunii" care făceau parte din conținutul containerului - -7 expediat de firma din Peru și care avea ca destinatar formal Fundația din A, (droguri ce au intrat pe teritoriul României în luna noiembrie 2008 prin portul C Sud, fiind transportate în perioada 11/12.05.2009 pe ruta C - B - D - A),

Inculpații, și au fost arestați preventiv prin încheierea de ședință din data de 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția II Penală, în dosarul nr-, iar inculpatul a fost arestat prin încheierea din data de 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția Ii-A Penală, în dosarul nr-. Pentru toți inculpații s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 143 rap. la art. 681.proc.pen. și totodată este incident art. 148 lit. f proc.pen.

Din analiza actelor dosarului Curtea constată că temeiurile care au justificat luarea măsurii preventive se mențin, probatoriul administrat ulterior arestării nefiind de natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței indiciilor, cu caracter temeinic, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați. Astfel, Curtea reține procesul verbal de prindere în flagrant, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice efectuate de către inculpați, declarațiile investigatorului sub acoperire " " și a colaboratorului acestuia " ", declarațiile martorei, procesele verbale de redare a discuțiilor dintre aceasta și numitul "" (despre care se reține că era coordonatorul întregii activități și la care trebuiau să ajungă drogurile). De asemenea, se are în vedere modalitatea de operare la momentul la care s-a efectuat descărcarea celor 8 cutii din container, împrejurarea că inculpata urma să obțină o sumă importantă de bani în urma rezolvării formalităților de introducere a containerului în țară (20.000 euro de la "" în condițiile în care valoarea declarată a bunurilor din container se ridica la aproximativ 12.000 dolari), dar și legăturile existente între inculpatul și "", implicarea activă a acestuia în formalitățile vamale referitoare la container și în găsirea unui loc pentru depozitare (un depozit amplasat la ieșirea din județul A).

Ca atare, Curtea constată că, la acest moment procesual, apărările formulate de inculpați sunt infirmate de restul probatoriului, condiții în care, concluzia instanței de fond în sensul îndeplinirii condițiilor art. 143 rap. la art. 681.proc.pen. este în totală concordanță cu actele dosarului.

În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților, Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina lor, trafic internațional de droguri de mare risc, cantitatea extrem de mare de cocaină -200 de kilograme ce se pretinde a fi fost traficată, dar și reacția negativă a societății la săvârșirea unor asemenea fapte care aduc gravă atingere sănătății publice, societatea resimțind nevoia unei reacții imediate și eficiente în sensul restabilirii relațiilor sociale lezate prin faptele penale. În raport de aceste împrejurări este întemeiată concluzia primei instanțe, în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților, judecați pentru astfel de fapte, tulbură în mod concret, efectiv ordinea publică atât internă, cât și cea internațională, dar fiind presupusa destinație a drogurilor. Și Curtea Europeană recunoaște că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin pentru o perioadă de timp.

În tot acest context, doar circumstanțele personale favorabile ale inculpaților, necunoscuți cu antecedente penale (cu excepția inculpatului, condamnat însă pentru infracțiuni de altă natură) nu pot conduce la o altă concluzie și nu justifică, cel puțin la acest moment procesual luarea unei măsuri alternative privării de libertate.

Având în vedere faptul că inculpații sunt arestați preventiv de o perioadă de aproximativ 8 luni, în raport de complexitatea cauzei, de împrejurarea că nu au existat perioade semnificative de inactivitate ale organelor judiciare, Curtea apreciază că nu se poate pune problema că arestarea preventivă ar fi depășit o durată rezonabilă, astfel că nici sub acest aspect criticile inculpaților nu sunt întemeiate.

În raport de toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondate recursurile inculpaților, soluție în raport de care aceștia vor fi obligați și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge ca nefondate recursurile inculpaților, împotriva încheierii de ședință din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

Obligă pe fiecare recurent la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul translatorului pentru 3 ore va fi avansat din fondurile Ministerului d e Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER,

Red. LR. 10.03.2010

2 ex. jud. fond IP

10 Martie 2010

Președinte:Luciarog
Judecători:Luciarog, Andreea Cioată, Silvia Cerbu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 224/2010. Curtea de Apel Bucuresti