Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 226/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 265/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 226
Ședința publică de la 11 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe
recurent
, având ca obiect
menținere măsură de arestare preventivă
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- recurent Inculpat -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 2.02.2009 pronunțată în dosarul nr- printre altele s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive pentru inculpatul conform dispozițiilor art. 3002raportat la art. 160 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că prin Rechizitoriul nr. 375/D/P/2007 Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT a fost trimis în judecată, alături de alți inculpați și inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
S-a reținut prin actul de trimitere în judecată că inculpatul, ceilalți inculpați trimiși în judecată precum și alte persoane făceau parte dintr-o rețea de traficanți de droguri coordonată de numitul.
HGPrima instanță a reținut conform dispozițiilor art. 106 Cod procedură penală că măsura arestării preventive a fost luată și menținută cu respectarea dispozițiilor legale.
Astfel, din conținutul probelor administrate până în prezent în cursul cercetărilor penale reține ca fiind îndeplinite disp. art. 68 ind. 1.C.P.P. fiind îndeplinită și la acest moment procesual condiția prev. de art. 143 alin. 1 și 148
lit. f Cod proc pen. cumulativ.
Referitor la noțiunea de pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpaților, instanța reține natura și gravitatea ridicată a faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, modalitatea concretă de săvârșire a acestora și apartenența inculpaților la o rețea organizată care se ocupă cu traficul de droguri. Mai mult, în ceea ce îi privește pe inculpații, aceștia sunt cunoscut cu antecedente penale, dovedind perseverență infracțională.
Nu s-a putut reține susținerea apărătorilor inculpaților, în sensul că prin menținerea acestei măsuri se încalcă prezumția de nevinovăție a inculpaților întrucât cu ocazia verificării legalității și temeiniciei acestei măsuri s-a verificat existența probelor și indicilor temeinice în sensul art. 143 alin. 1.C.P.P. care nu se confundă cu probele necesare fundamentării unei soluții pe fondul cauzei.
Pentru considerentele anterior expuse, apreciind că, față de stadiul procesual al dosarului, nefiind începută cercetarea judecătorească în cauză, și pentru buna desfășurare a procesului penal, potrivit art. 136 Cod proc.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, și și s-a menținut starea de arest a acestora.
Pentru aceleași considerente a respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților, și cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de nu părăsi țara, ca atare.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, criticând soluția ca netemeinică și solicitând punerea în libertate.
Curtea, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856Cod procedură penală constată că încheierea recurată este temeinică și legală.
În cauză, există indicii temeinice ce conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este trimis în judecată - trafic de droguri de mare risc.
Având în vedere gravitatea faptei presupus comise de inculpat, precum și aspectul că acesta a mai fost arestat preventiv într-o cauză în care este judecat pentru fapte de aceeași natură și că după punerea în libertate a continuat activitatea infracțională, constată că în cauză este îndeplinită condiția privind pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul, fiind îndeplinită corect și condiția privind limita de pedeapsă pentru infracțiunea presupus săvârșită, luarea măsurii arestării preventive, Curtea constată îndeplinite exigențele art. 148 lit. f raportat la art. 143 Cod procedură penală
În cauză se mențin temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri, motiv pentru care în mod întemeiat a decis Tribunalul că se impune menținerea măsurii preventive.
De aceea, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat recursul, urmând ca în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală să îl oblige pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 2.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Obligă recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-20.03.2009; 25.03.2009
-Secția a II-a Penală
Jud. fond:
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu