Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 226/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (291/2010)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.226/
Ședința publică de la 08 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Rog
JUDECĂTOR 2: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de CASAȚIE și JUSTIȚIE - A reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu împuternicire avocațială nr.-/03.02.2010.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, ia act de susținerile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sa cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și pe fond rejudecând a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Apreciază că în acest moment procesual temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nu se mai impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv.
Solicită a se avea în vedere că termenul rezonabil al duratei arestării preventive a fost depășit de mult, inculpatul aflându-se în arest de 1 an și J, iar lăsarea sa în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
De asemenea consideră că trebuie a se ține cont de circumstanțele personale inculpatului, respectiv de faptul că are familie și 2 copii.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apreciază că luarea măsurii arestării preventive a avut loc cu respectarea prevederilor legale și consideră că se mențin temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul luării măsurii preventive.
Menționează că instanța început cercetarea judecătorească și se confirmă comiterea de către inculpat, a faptelor reținute în actul de sesizare.
Consideră că se impune menținerea măsurii arestării preventive întrucât sunt probe cu privire la săvârșirea faptelor fiind reținute, în sarcina inculpatului 7 acte materiale.
De asemenea apreciază că pericolul rezidă din modalitatea concretă de înfăptuire a infrcațiunilor ce au fost comise în stare de recidivă post condamnatorie, sumele de bani vehiculate și efectul negativ pe care astfel de fapte îl au asupra opiniei publice.
Recurentului inculpat, având ultimul cuvânt, arată că se află în arest de 1 an și 5 luni și consideră că termenul rezonabil a fost demult depășit.
Consideră că este victima unei înscenări și că dacă ar fi cunoscut ceva din aspectele care i se rețin ca și fapte ar fi declarat de mult, pentru a se putea judeca în stare de libertate. Menționează că nu cunoaște nimic despre sumele care se pretinde că le-ar fi dat, de asemenea contestă convorbirile telefonice, despre care se susține că le-ar fi purtat.
Precizează că dorește să stea lângă familia sa și să-și crească copii în liniște.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 25.01.2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală în dosarul nr-, în baza art.3002raportat la art.160 Cod procedură penală, s-a dispus, printre altele, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Totodată, în baza art.139 Cod procedură penală a fost respinsă cererea aceluiași inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ca neîntemeiată,
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, existând la acel moment probe și indicii de natură a justifica presupunerea rezonabilă conform căreia inculpatul ar fi participat la comiterea faptelor pentru care este în prezent cercetat, iar față de gradul ridicat de complexitate a cauzei, nu se poate reține că durata arestării preventive ar fi încălcat termenul rezonabil.
Gravitatea faptelor pentru care inculpatul este în prezent cercetat și rezonanța socială negativă a acestora conduc la concluzia existenței unui pericol pentru ordinea publică pe care l-ar determina lăsarea inculpatului în libertate, acest pericol rezultând chiar din datele concrete existente la dosar.
Totodată, s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială nu au încetat și nu s-a constatat existența unor împrejurări noi care să schimbe aceste temeiuri în condițiile în care, prin raportare la disp. art.3002până C.P.P. la acest termen, cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, iar probele administrate până în prezent în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată nu au modificat presupunerea că inculpatul a comis fapte de natură penală.
De asemenea, tribunalul a reținut că există motive temeinice de a crede în necesitatea menținerii măsurii arestării preventive față de inculpatul pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, spre justa ei soluționare.
Cu privire la cererea formulată de inculpatul, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, conf. disp. art.139 C.P.P. tribunalul a constatat că această cerere este neîntemieată deoarece nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, acestea impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului având în vedere disp. art. 148.C.P.P. rap. la art. 143.C.P.P.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea acesteia și punerea în libertate.
Curtea, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art.3002Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160 din același cod.
Potrivit dispozițiilor art.160 alin.1 Cod procedură penală, instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform art.160 alin.3 Cod procedură penală atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune menținerea arestării preventive.
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.257 Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 alin.1 lit. a Cod penal.
S-a reținut, în esență, că în cursul anului 2008, inculpatul a primit și a pretins de la martorii, Al a, G, și, sume cuprinse între 10.000 euro și 30.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților competenți pentru a-i determina ca la pronunțarea asupra măsurilor preventive, să dispună punerea în libertate a unor persoane arestate preventiv.
Inculpatul a fost arestat prin încheierea din 03.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a penală, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 186//2008.
Realizând un examen propriu asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent, conferă indicii temeinice că acesta a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.143 raportat la art.681Cod procedură penală.
Astfel, cu privire la comiterea faptei Curtea reține ca fiind relevante, în sensul existenței unor indicii temeinice, declarațiile martorilor, Al a, G, G, Al, Jamal A, proces verbal de efectuare a actelor premergătoare, procese-verbale și note de redare a convorbirilor purtate de inculpați cu martorii, și proces-verbal de percheziție la domiciliul inculpatului .
Cu privire la cea de-a doua condiție ce trebuie analizată în contextul verificării legalității și temeiniciei stării de arest și anume a existenței și menținerii temeiului prevăzut în art.148 alin.1 lit.f din Codul d e procedură penală, reținut de instanță cu prilejul luării măsurii arestării preventive a inculpatului, Curtea constată că acesta se menține și în prezent, respectiv sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de textul menționat.
Așa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
În ceea ce privește existența unor probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea apreciază că și această condiție este realizată, fiind dedusă atât din gravitatea concretă a faptei comise cât și din circumstanțele ce țin de persoana acestuia.
Or, gravitatea concretă a infracțiunii rezultă din modalitățile și împrejurările comiterii faptelor, așa cum acestea sunt relevate de probatoriul administrat în cauză.
Din cercetările efectuate a rezultat că inculpații și au reușit să creeze impresia printre persoanele încarcerate în penitenciare că ar avea influență asupra magistraților din cadrul instanțelor bucureștene. Cei încarcerați în penitenciare, mai ales inculpații cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de stupefiante, au considerat ca fiind confirmată influența pe lângă magistrați a inculpaților și, întrucât, în timp, unii dintre inculpați, deținuți în Penitenciarele și Jilava, au fost puși în libertate, după invocate intervenții ale inculpaților pe lângă judecători. În acest sens, relevante sunt declarațiile tuturor martorilor denunțători, aceștia susținând că era oarecum de notorietate în mediul penitenciar că inculpații ar fi avut "relațiile" necesare pentru a interveni pentru punerea în libertate a celor arestați.
Inculpații și purtau zilnic convorbiri telefonice, în care își comunicau demersurile pe care le făceau pentru a obține sumele pretinse cumpărătorilor de influență, discuțiile avute cu aceștia și, în unele cazuri, despre modul în care ar putea restitui sumele remise, în situația în care nu erau puse în libertate persoanele pentru care promiteau să intervină pe lângă persoanele competente.
inculpaților, precum și inculpații și utilizau cartele prepaid (ceea ce face mai dificilă identificarea utilizatorilor), aceștia adresându-se folosind un limbaj codificat. Cu toate acestea, în toate convorbirile telefonice atât inculpații, cât și cumpărătorii de influență își individualizează interlocutorii, adresându-se reciproc cu prenumele sau numele.
Mai mult, în mod declarat, inculpații și evitau să poarte discuții telefonice mai lungi, repetând în mod periodic că au suspiciunea că sunt interceptați, solicitând interlocutorilor să nu intre în detalii suplimentare privind subiectul discuțiilor telefonice (vol.2 filele 60, 61, 68, 73).
Totodată, multitudinea actelor materiale pretins comise de inculpatul ilustrează perseverență infracțională și ignoranță față de prestigiul Justiției, ca serviciu public însărcinat să aplice legea și să asigure încrederea cetățenilor în integritatea și imparțialitatea judecătorilor.
Referitor la împrejurările comiterii faptei, dincolo de urmarea imediată conținută în incriminarea prevăzută de art. 257 din Codul penal, fapta a produs și consecințe subsecvente specifice infracțiunilor de corupție, în condițiile în care, prin modul de operare al inculpatului, acesta i-a determinat pe denunțători să creadă că cetățenii nu sunt egali în fața legii, ci au posibilitatea să beneficieze de rezolvarea unor probleme judiciare, prin remiterea unor foloase destinate să fie utilizate la coruperea unui magistrat.
Astfel că, în raport cu modul de operare utilizat, natura faptei comise și urmările cauzate, mai ales în privința percepției publice a sentimentului că ar exista alternativa obținerii soluției dorite prin coruperea magistraților, se constată că lăsarea în liberate a susnumitului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește circumstanțele personale invocate în susținerea recursului, acestea nu sunt unele tocmai favorabile căci deși inculpatul avea loc de muncă, acesta nu este la primul conflict cu legea penală în sarcina sa reținându-se starea de recidivă postcondamnatorie.
Pentru considerentele expuse, nu se justifică luarea de măsuri alternative, singură arestarea preventivă a inculpatului putând conduce la atingerea scopului prev. de art.136 alin.1 Cod procedură penală, acela al bunei desfășurări a procesului penal.
Totodată, Curtea constată că durata de timp scursă de la data arestării inculpatului nu are un caracter nerezonabil atât prin prisma complexității cauzei(prin rechizitoriu se reține comiterea a 8 fapte, la dosarul inițial s-a conexat în cursul cercetării judecătorești o altă cauză cu obiect similar) cât și a comportamentului autorității judiciare, neexistând perioade semnificative de inactivitate procesuală.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea constată că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive subzistă și justifică, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Prin urmare, apreciind ca neîntemeiate criticile formulate de către inculpat, și constatând totodată că în raport de stadiul procesual se impune menținerea acestuia în stare de arest, Curtea va respinge recursul ca nefondat, soluție în raport de care, în baza art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 25.01.2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.02. 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./8.02.2010/18.03.2010/2ex
Președinte:Lucia RogJudecători:Lucia Rog, Andreea Cioată, Silvia Cerbu
