Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 227/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr. -
Decizia penală nr. 227/R/ 2009
Ședința publică din 12 mai 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Rus Claudia JUDECĂTOR 2: Popovici Corina
JUDECĂTOR 3: Munteanu Traian
GREFIER: - -
Ședința de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale formulate de inculpații, din Penitenciarul Oradea și, din Penitenciarul Arad împotriva încheierii penale din 24.04.2009, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații recurenți și, ambii asistați de apărătorul ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 35 din 12.05.2009, emisă de Baroul Bihor, cabinet individual.
MINISTERUL PUBLIC este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței faptul că la dosarul cauzei prin serviciul registratură s-a depus la data de 11.05.2009 de către inculpata recurentă motivele de recurs.
Procurorul, avocatul inculpaților recurenți, inculpații recurenți, nu mai au alte probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța, consideră cauza lămurită, iar în baza art. 385 ind. 13 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra recursului.
Avocat inculpaților recurenți solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și revocarea stării de arest a inculpaților. Consideră că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică, întrucât a trecut peste 1 an de când inculpații sunt arestați, iar raportat la probe, bănuiala legitimă nu mai subzistă. În baza art. 300 ind. 2 rap. la art. 160 ind. 6 Cod procedură penală solicită revocarea măsurii, iar în subsidiar întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii s-au schimbat consideră că se impune înlocuirea măsurii cu măsura de a nu părăsi țara. Arată că în prezenta cauză a trecut 1 an de zile de când inculpații sunt arestați, timp în care nu s-a făcut aproape nimic, respectiv sau audiat doar 2-3 martori, de asemenea în cauză, au fost trimiși în judecată trei inculpați din care unul a fost lăsat în libertate, consideră că se impune egalitate de tratament respectiv lăsarea și a celorlalți doi în libertate. De asemenea arată că, dacă instanța consideră că este necesară menținerea arestării preventive are la îndemână practică în sensul că, pericolul public se diluează odată cu trecerea timpului, iar raportat la fondul cauzei se pune întrebarea dacă temeiurile sunt pendinte cauzei întrucât toată urmărirea penală se bazează pe declarația unei martore, care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, astfel că, apreciază că cei doi inculpați trebuie lăsați în libertate.
Reprezentantul parchetului, solicită respingerea recursului, consideră că încheierea este legală și temeinică atâta vreme cât în faza de cercetare judecătorească se administrează probe, ținând seama de circumstanțele concrete ale cauzei, apreciază că este dovedită subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii și prin prisma infracțiunilor deosebit de grave, acelea de constituire de grup infracțional organizat. Apărările inculpaților recurenți nu sunt pertinente și nu justifică punerea în libertate.
Avocatul inculpatului în replică referitor la pericolul social arată că acesta nu trebuie confundat cu probele certe că aceștia au săvârșit fapta.
Instanța în baza art. 385 ind. 13 al. 3 cod procedură penală acordă ultimul cuvânt inculpatului recurent care are aceleași concluzii ca avocatul său, iar inculpata arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față pe baza actelor de la dosar instanța constată că:
Prin încheierea de ședință din data de 24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihors -a respins cererea de revocare a măsurii arestului preventiv, precum și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulate de inculpați. În baza art.300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților: - măsură luată prin încheierea nr. 20/14.05 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, in baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr.24/2008 și în prezent deținut in Penitenciarul Oradea, măsură luata prin încheierea nr. 20/14.05 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, in baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr.23/2008.
Referitor la măsura arestării preventive, Tribunalul examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților, a reținut că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și în prezent, în cauză există în continuare indicii temeinice și probe care să facă verosimilă bănuiala că inculpații ar fi comis faptele reținute în sarcina lor și lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată, este închisoarea mai mare de 4 ani.
Pericolul pentru ordinea publică rezultă din gravitatea faptelor reținute în sarcina lor, persoana inculpaților. În ceea ce o privește pe inculpata este relevant faptul că se află în postura de a fi acuzată de comiterea unor infracțiuni presupus a fi săvârșite la scurt timp după eliberarea sa de sub efectul unei alte măsuri preventive (fiind liberată pe cauțiune la 21.07.2006). Mai mult, ambii inculpați au condamnări anterioare tot pentru același gen de infracțiuni.
Faptul că a trecut un interval de aproape un an de la luarea măsurii arestării preventive, nu poate fi considerat că având ca efect diminuarea pericolului public, având în vedere tocmai aspectul că inculpații sunt băniți că ar fi comis infracțiunile din prezenta cauză în perioada în care erau trimiși în judecată pentru același gen de infracțiuni, chiar și după pronunțarea unei hotărâri de condamnare în acea cauză.
În consecință, văzând dispozițiile art.300/2 combinat cu art.160/b alin.3 și C.P.P. prevederile art.23 alin.4/2 din Constituția României și dispozițiile art.5 paragraful l lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, instanța va menține măsura arestării preventive a inculpaților.
În ceea ce privește cererile subsidiare formulate, instanța reține că potrivit art.139 al.1 pr.penală, măsura arestării se înlocuiește cu o altă măsură când a intervenit o schimbare a temeiurilor avute în vedere la luarea ei, iar potrivit art.139 al.2 pr.penală măsura arestării se revocă dacă temeiurile au dispărut. În cauză nu există nici una din aceste două situații arătate, cererile formulate fiind neîntemeiate.
Împotriva acestei încheieri în termenul prevăzut de lege au declarat recurs inculpații care prin intermediul apărătorului lor au solicitat instanței admiterea recursului, casarea încheierii recurate și revocarea stării de arest a inculpaților. Considerând că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică, întrucât a trecut peste 1 an de când inculpații sunt arestați, iar raportat la probe, bănuiala legitimă nu mai subzistă. În baza art. 300 ind. 2 rap. la art. 160 ind. 6 Cod procedură penală solicită revocarea măsurii, iar în subsidiar întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii s-au schimbat consideră că se impune înlocuirea măsurii cu măsura de a nu părăsi țara.
Examinând încheierea atacată, prin prisma recursului declarat de inculpat, cât și din oficiu, conform art. 385 ind. 6 alin. 2 și art. 385 ind. 14 din codul d e procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 din același cod, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul apare ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, potrivit art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală.
Curtea apreciază că soluția dispusă prin încheierea de ședință din 24.04.2009 este justă.
Temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu au încetat și ele impun în continuare privarea de libertate, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina acestora este mai mare de 4 ani și în cauză există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol pentru ordinea publică prevăzută la art. 148 lit. "f" din codul d e procedură penală este, desigur adevărat că pericolul pentru odinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă însă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.
Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că cei care concurează la înfăptuirea justiției nu acționează suficient împotriva infracționalității.
Pe de altă parte, măsura dispusă de instanța de fond corespunde exigențelor art.5 par.1 lit.c din CEDO ratificată de România prin 30/1994, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În speță, au fost respectate și prevederile art.5 par.3 și 4 din CEDO. Atâta timp cât nu s-a stabilit că deținerea inculpaților este nelegală, nu sunt motive pentru a nu mai prelungi starea de arest a acestora.
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpații recurenți și, împotriva încheierii penale din, 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în întregime.
În baza art. 192 al. 2 cod procedură penală obligă pe inculpații recurenți la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpata și inculpatul, împotriva încheierii penale din, 24 aprilie 2009pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 12.05.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
Red.dec. pen. jud..
15.05.2009
Red. încheiere
Tehnored. Gref. M/ 15.05.2009/ 2 ex.
Președinte:Rus ClaudiaJudecători:Rus Claudia, Popovici Corina, Munteanu Traian
