Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 233/
Ședința publică din 02 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
JUDECĂTOR 3: Raluca
Grefier
-Serviciul Teritorial Pitești - reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurenta(fiica lui și a lui, născută la 16 Iulie 1954)aflată în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii penale din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta inculpată, în stare de arest, asistată de avocat din oficiu, potrivit delegației nr. 1343/31.03.2009 emisă de Baroul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
În baza disp.art. 304 alin.1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza disp.art. 172 alin.7 cod procedură penală se permite apărătorului din oficiu să ia contact cu recurenta inculpată deoarece aceasta se află în stare de arest.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea lămurește obiectul recursului de față, care vizează i încheiere anterioară prin care s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatei și acordă cuvântul în dezbateri asupra acestuia.
Apărătorul recurentei-inculpate, av, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea încheierii recurate, urmând ca instanța de recurs să analizeze motivele care au dus la menținerea stării de arest a inculpatei și să conbstate că acestea nu mai subzistă.
De asemenea solicită a fi avută în vedere și starea precară de sănătate a inculpatei și motivele familiale invocate, persoana inculpatei, constatându-se că nu se mai impune menținerea stării de arest a acesteia, solicitând judecarea ei în stare de libertate, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul parchetului formulează concluzii de respingere a recursului declarat de inculpată, ca nefondat, întrucât instanța de fond a constatat legalitatea și temeinicia menținerii stării de arest în cauză.
Recurenta inculpată, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, deliberând constată:
La data de 25.03.2009, Tribunalul Vâlceaa dispus, printre altele, menținerea arestării preventive a numitei, ce are calitatea de inculpată în cauza cu nr-, reținând că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive impun în continuare privarea de libertate, pentru o bună desfășurare a procesului penal.
S-a precizat că pericolul concret pentru ordinea publică există în continuare, nefiind diminuat prin trecerea scurtei perioade de timp ce a trecut de la arestare.
Împotriva hotărârii pronunțare de tribunal, inculpata a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea, cu consecința revocării măsurii preventive luate împotriva ei.
În motivarea recursului, s-a susținut că atitudinea sinceră și cooperantă manifestată în fața organelor de cercetare penală, starea precară a sănătății și situația familială grea a recurentei impun în mod imperios punerea sa în libertate, fapt ce nu ar împiedica în vreun mod buna desfășurare a procesului penal.
Examinând încheierea atacată cu recurs prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 300/2 rap. la art. 160/b) din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat.
Inculpata a fost arestată la data de 26.09.2009, fiind apoi trimisă în judecată, prin rechizitoriul nr. 15/P/2008 din 16.10.2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea, în cursul anului 2006, cât și în continuare, până în anul 2008, a mai multor infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 Cod penal rap. la art. 5 alin. 1 și art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Este adevărat că, fiind surprinsă în flagrant inculpata, aceasta a avut o poziție sinceră, descriind în detaliu, în declarațiile date, modul în care, împreună cu coinculpații din dosar, a comis faptele, însă tot atât de adevărat este și faptul că anterior comiterii infracțiunilor ce fac obiectul cauzei aceasta a mai fost condamnată pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, la pedeapsa închisorii.
Mai mult chiar, referatul de evaluare efectuat de către Serviciul de probațiune V relevă că inculpata se consideră vinovată doar în parte de acuzațiile ce i se aduc și recunoaște că a intermediat accesul victimelor la persoanele cercetate în dosar, însă nu realizează gravitatea faptelor sale, regretul resimțit datorându-se în special faptului că este în arest preventiv, fapt ce îi poate deteriora relațiile cu concubinul și cu comunitatea din care face parte.
Așadar, persistența inculpatei în comiterea infracțiunilor, faptul că sistemul de valori al acesteia este orientat spre oportunism și câștig ușor ( 61, 62 vol. IV instanță) și că, astfel cum judicios s-a reținut de către prima instanță, pentru inculpată astfel de activități deveniseră un mod obișnuit de a-și mări veniturile, dau în continuare contur pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea acesteia în libertate l-ar prezenta.
Aceasta înseamnă că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, fiind aplicabile dispozițiile textelor de lege mai sus enunțate.
Timpul scurs de la arestare, de 6 luni, nu diminuează cu nimic pericolul la care am făcut referire, iar starea de sănătate a celei în cauză nu a suferit modificări ca urmare a regimului de detenție.
În cazul în care recurenta va face dovada că bolile de care suferă nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a, aceasta va putea uza de dispozițiile art. 139/1 din Codul d e procedură penală, referitoare la tratamentul medical sub pază permanentă.
Așa fiind, cu majoritatea membrilor completului de judecată, se va pronunța, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală, o soluție de respingere a recursului, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 din cod,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E I D CU MAJORITATE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta(fiica lui și a lui, născută la 16 Iulie 1954)aflată în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii penale din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenta-inculpată la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești -Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Gh.
Grefier,
Red.
2 ex./13 apr. 2009
OPINIE SEPARATĂ
Consider că recursul declarat de inculpata este fondat.
În raport cu datele rezultate din dosar sunt întrunite condițiile prevăzute de art.139 alin.1 Cod procedură penală și care justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Este adevărat, așa cum s-a precizat și în opinia majoritară că inculpata a persistat în comiterea unor infracțiuni de același gen, fără a fi însă recidivistă. De asemenea, din unele declarații ale inculpatei se poate trage concluzia că nu are semnificația deplină a gravității faptelor sale, deși le recunoaște.
Cu toate acestea, gravitatea acuzațiilor care i se aduc inculpatei, un anumit comportament infracțional al acesteia, precum și atitudinea procesuală manifestată în raport cu acuzațiile care i se aduc, nu trebuie să constituie singurele criterii ce trebuie avute în vedere la aprecierea asupra existenței temeiurilor care justifică sau nu măsura arestării preventive.
Dispozițiile art.136 alin.8 din Codul penal obligă instanța ca să aibă în vedere la alegerea măsurii de prevenție și alte aspecte precum sănătatea, vârsta, antecedentele penale și orice alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
În cauză se constată că recurenta are o vârstă medie, nu are antecedente penale, a înțeles să colaboreze cu autoritățile judiciare pentru stabilirea adevărului în cauza în care este implicată și regretă sincer săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.
Este de asemenea, demonstrat că recurenta suferă de mai multe afecțiuni.
Înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură de prevenție, nu implică obligația de a se demonstra că bolile de care suferă inculpatul nu pot fi tratate în Rețeaua Sanitară a ANP. Posibilitatea efectuării unui tratament medical sub pază permanentă, în condițiile prevăzute de art.139/1 din Codul d e procedură penală, în opinia noastră, nu este un argument pentru a considera că starea de sănătate precară a inculpatei nu poate constitui un motiv în vederea înlocuirii măsurii arestării preventive, cu o altă măsură de prevenție.
Dimpotrivă, dispozițiile art.136/8 Cod procedură penală impun instanței să aibă în vedere cu prioritate starea de sănătate a persoanei împotriva căreia se dispune o măsură de prevenție, indiferent de posibilitățile de tratament care există în sistemul penitenciar sau în afara acestuia.
Subliniem în acest sens că dreptul la viață, dreptul la integritate fizică și psihică sunt protejate constituțional, au un caracter absolut și prin urmare sunt prioritare în aprecierea instanței față de orice alt considerent care vizează instrucția penală a cauzei.
Un alt aspect se referă la timpul scurs de la arestare pentru inculpata recurentă, aproximativ 6 luni.
Suntem de acord că durata arestării preventive nu implică discuții în ceea ce privește rezonabilitatea acesteia.
Cu toate acestea, luând în considerație și celelalte aspecte legate de persoana inculpatei, starea sănătății acesteia, durata arestării preventive, este suficientă în acest moment procesual pentru a răspunde exigențelor legii penale, respectiv protejarea unor valori și relații sociale importante care formează ordinea publică.
Relevante sunt și dispozițiile art.136 alin.1 Cod procedură penală, potrivit cărora măsurile de prevenție pot fi dispuse numai pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute expres de textul de lege amintit.
În consecință, este necesar să se demonstreze caracterul adecvat al măsurii de prevenție dispusă împotriva unui inculpat, în raport cu scopul pentru care această măsură a fost luată. Caracterul adecvat al aplicării unei astfel de măsuri poate fi analizat în funcție de criteriile prevăzute de art.136 alin.8 Cod procedură penală și ținând cont de pericolul social concret pe care îl reprezintă persoana inculpatului.
În ipoteza în care o anumită măsură de prevenție devine disproporțională pentru scopul în vederea căreia a fost dispusă, această măsură nu mai este necesară pentru că reprezintă o limitare a libertății individuale mai amplă decât o impun condițiile concrete ale cauzei.
În opinia noastră, luând în considerare gradul de pericol social concret al inculpatei pentru ordinea publică, dar și celelalte elemente mai sus arătate, respectiv, durata arestării preventive, lipsa antecedentelor penale, starea precară de sănătate și atitudinea cooperantă a inculpatei cu autoritățile judiciare, este evident că în acest moment procesual măsura arestării preventive este excesivă în raport cu scopul pentru care ea a fost luată.
Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 alin.1 Cod procedură penală, în baza cărora măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu măsura obligării inculpatei de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
JUDECĂTOR,
dr.
Grefier,
Red.: dr.
Tehn.:
2 ex.
09.04.2009
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Andreescu, Raluca
