Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 256/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 331/2010)
OMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 256
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 februarie 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Dumitrița Piciarcă
JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Bogdan Corneliu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - reprezentat de procuror .
Pe rol, se află soluționarea RECURSULUI declarat de inculpatul - împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta - inculpatul, personal, asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al recurentului - inculpat, prin recursul declarat, critică pentru netemeinicie și nelegalitate încheierea din data de 27 ianuarie 2010 Tribunalului București - Secția I Penală, prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, rejudecând, să se dispună continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate, având în vedere circumstanțele personale ale acestuia în sensul că a avut o atitudine procesuală sinceră de recunoaștere și regret a faptei, este infractor primar în raport cu infracțiunea de trafic de droguri. Este de reținut și perioada mare de timp scursă de la luarea măsurii arestării preventive, perioadă în raport cu care apreciază că pericolul social s-a diminuat
În subsidiar, dacă instanța va aprecia că împotriva inculpatului se impune luarea unei măsuri preventive, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază încheierea recurată ca fiind legală și temeinică, sens în care solicită respingerea recursului declarat de inculpatul ca fiind nefondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 44 alin. 2 Cod penal și 37 lit. a Cod penal.
Este de reținut faptul că, în cauză, toți ceilalți inculpați sunt arestați.
Având în vedere că subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului solicită respingerea recursului declarat de acesta și să se mențină măsura arestării preventive.
Recurentul - inculpat,având ultimul cuvânt, solicită continuarea cercetării judecătorești în stare de libertate; precizează că a suferit o intervenție chirurgicală iar în arest nu are condițiile necesare pentru recuperare.
CURTEA,
Deliberând supra recursului penal de față,constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 27.01.2010 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a Penală a dispus, în baza art.3002Cod procedură penală rap.la art.160 alin.3 Cod procedură penală, menținerea stării de arest a inculpatului -.
Tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia,pentru buna desfășurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod greșit instanța de fond a menținut starea de arest, fără a ține seama că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Solicită judecarea în stare de libertate,având în vedere că este infractor primar,a recunoscut și regretat fapta.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate celelalte aspecte, Curtea apreciază că recursul declarat în cauză nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează:
Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a menținut starea de arest a inculpatului, având în vedere că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev.de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.41 alin.2 Cod penal cu aplic.art.37 lit a Cod penal reținându-se că la datele de o9.03.2009 și 6.02.2009 a vândut colaboratorului patru doze de heroină,iar la data de 17.02.2009 a vândut împreună cu a două doze de heroină colaboratorului Mihai,contra sumei de 60 lei.
În cauză sunt întrunite dispozițiile art.143 Cod procedură penală, în sensul să există probe că inculpatul a comis faptele ce i se rețin în sarcină.
Și dispozițiile art.148 Cod procedură penală subzistă în cauză, având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea și modalitatea concretă de săvârșire faptei.
Față de considerentele arătate, Curtea urmează ca, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală,să respingă recursul inculpatului, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii de ședință din 27.O1.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 300 lei cheltuieli judiciare către stat,din care 100 lei onorariu avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.DP/Dact.IE/2 ex./23.02.2010
Red. Mihai 1
Președinte:Dumitrița PiciarcăJudecători:Dumitrița Piciarcă, Ion Tudoran Bogdan Corneliu