Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 257/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 339/2010)
OMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 257
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 februarie 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Dumitrița Piciarcă
JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Bogdan Corneliu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea RECURSULUI declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - secția II penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - inculpat, personal, aflat în stare de arest la Penitenciarul Rahova, asistat juridic de apărător ales, avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului - inculpat solicită admiterea recursului în temeiul disp. art. 385 ind. 15 alin. 2 lit. d rap. la art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală, casarea încheierii recurate și pe fond, rejudecând, în temeiul disp. art. 300 ind. 2 rap. la art. 160 ind. b alin. 2 Cod procedură penală, să se dispună revocarea mandatului de arestare preventivă și punerea de îndată în libertate a inculpatului;în subsidiar,solicită înlocuirea acestui măsuri preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, având în vedere că inculpatul are un domiciliu stabil si, totodată, având în vedere și temeiurile care au stat la baza arestării preventive, în opinia apărării, nu mai subzistă la acest moment procesual.
Instanța de fond a considerat ca temeiuri inițiale ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. și f Cod procedură penală, în sensul că inculpatul ar fi fugit din țară și astfel s-a sustras urmăririi penale. Solicită să se aibă în vedere că la acest moment procesual inculpatul se află în fața instanței iar anterior, după ce se luaseră primele declarații, acesta nu avea de unde cunoaște că în ceea ce-l privește se va emite un mandat de arestare. Acesta a plecat în Spania la muncă, unde a stat o perioadă de 2 ani ( perioadă de timp în care nu a săvârșit nici o fapta de natură penală), deci nu a prezentat pericol social pentru ordinea publică așa cum își motivează soluția instanța de fond. Mai mult, solicită să se aibă în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, până la momentul săvârșirii faptei incriminate acesta nu a avut nici un conflict cu legea penală.
În sarcina inculpatului s-au reținut două infracțiuni, respectiv infracțiunea de tentativă la omor calificat, infracțiune pe care o recunoaște și o regretă, dar în măsura și forma în care a săvârșit-o, și infracțiunea de tâlhărie, infracțiune pe care nu o recunoaște, fapt pentru care apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 alin. 1 rap. la art. 68 ind. 1 Cod procedură penală.
Partea civilă, așa cum, rezultă din declarația dată de aceasta, se află în Spania, la muncă.
Fapta are trei autori, respectiv inculpatul și doi frați ai acestuia; pentru unul dintre frații inculpatului s-a și dispus o măsură definitivă, constatându-se că este autorul infracțiunii.
Concluzionând,în principal,în raport de probatoriul administrat în cauză, solicită revocarea măsurii arestării preventive iarîn subsidiar,înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii in acord cu cele reținute de instanța de fond, în sensul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului; sub acest aspect instanța de fond a cenzurat cele două temeiuri avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, faptul că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, și faptul că, în cauză, sunt incidente disp. art. 148 lit. Cod procedură penală.
Aspectul reținut în privința sustragerii a fost justificat ulterior, inclusiv prin emiterea unui mandat de arestare în lipsă, tocmai determinat de faptul că inculpatul a fost plecat în Spania în cursul efectuării urmăririi penale.
În continuare,apreciază incident și cel de-al doilea temei reținut de către instanța de fond, în raport de natura celor două infracțiuni pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, tentativă la omor calificat, în concurs cu infracțiunea de tâlhărie, prin exercitarea de violențe; în această privință solicită să se aibă în vedere natura și modalitatea concretă în care au fost săvârșite faptele, prin agresarea severă a părții vătămate care a suferit mai multe zile de îngrijiri medicale, să se aibă în vedere numărul participanților la comiterea faptei și scopul urmărit, acela al sustragerii unui bun mobil. Acest aspect rezultă din probele administrate până la acest moment, fiind îndeplinite condițiile art. 143 Cod procedură penală, și face trimitere la declarația părții vătămate, a unui alt participant despre care a arătat apărarea că este condamnat, respectiv, la declarația martorului și a martorei
Apreciază că toate aceste elemente, prin coroborare, reprezintă suficiente temeiuri care dovedesc în accepțiunea textului de lege invocat săvârșirea și a infracțiunii de tâlhărie.
Concluzionând, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, se raliază concluziilor apărătorului său; precizează că nu a lovit partea vătămată. De asemenea, solicită să se aibă în vedere că este căsătorit și are u un copil în întreținere.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 22.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr.35007/2009,în baza art.3002Cod procedură rap.la art.160 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului,iar în baza art.139 cu ref.la art.1451Cod procedură penală a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Tribunalul a apreciat că luarea măsurii arestării preventive față de inculpat este legală și temeinică, fiind respectate cumulativ disp. art.136 alin. ultim Cod procedură penală, art.143 Cod procedură penală, raportate la art. 148 lit f, Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea care se reține în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, s-a constatat că există probe și indicii temeinice în sensul art. 143 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată, reținându-se în acest sens următoarele mijloace de probă:procesele verbale de recunoaștere din planșa foto;declarații martori,declarațiile părții vătămate;declarații inculpat etc.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică, acesta rezultă atât din natura si gravitatea infracțiunii, modalitatea concretă de comitere a acesteia, amploarea pe care a cunoscut-o fenomenul infracțional, impactul negativ în rândul
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, arătând că, procesul penal poate fi continuat în bune condiții și cu inculpatul în stare de libertate.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr.5657/P/2006 din data de 28.08.2009 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art. 20 rap.la art.174-175 lit.i Cod penal cu aplic.art.75 alin.1 lit.a Cod penal și art.211 alin.2 lit.c și alin.21Cod penal cu aplic.art.33 lit.a Cod penal,constând în aceea că la data de 23.07.2006,împreună cu alte două persoane,în timp ce se afla într-un loc public i-a aplicat părții vătămate numeroase lovituri cu picioarele în zonele cranio-facială,toracică și abdominală,cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie și - prin exercitarea acestor violențe - i s-a sustras un telefon mobil marca Motorola,model 139.
Curtea reține că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat și nici nu s-au schimbat, ci acestea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia pentru buna desfășurare a procesului penal.
În acest sens, Curtea constată că instanța de fond a făcut o evaluare justă a probatoriului administrat până în prezent,acesta relevând suficiente probe și indicii temeinice, în accepțiunea art.143,art.146,respectiv art.148 lit. din Codul d e procedură penală,care îndreptățesc bănuiala legitimă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați.
Totodată,Curtea apreciază ca fiind corectă și evaluarea făcută de prima instanță cu privire la pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului - cerință impusă de dispozițiile art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, care a constituit temeiul arestării preventive.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol analizat în raport de gravitatea faptelor comise, modalitatea și împrejurările comiterii acestora.
De asemenea, la evaluarea acestei condiții, prevăzute de art. 148 lit. f teza a II-a din Cod procedură penală, necesară a fi îndeplinită pentru menținerea măsurii preventive privative de libertate, Curtea apreciază că nu pot fi ignorate nici amploarea pe care acest gen de infracțiuni a cunoscut-o în ultima perioadă, puternica rezonanță socială negativă pe care infracțiunile de acest gen o imprimă în rândul membrilor societății civile și nici împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de dispreț față de autoritățile statului.
În egală măsură, pentru aprecierea necesității privării de libertate a inculpatului trebuie luate în considerare și datele ce caracterizează persoana acestuia, circumstanțe față de care se poate concluziona, în mod rezonabil, că lăsarea sa în libertate ar crea riscul comiterii unor fapte similare, generând astfel un sentiment de insecuritate în rândul comunității.
În consecință, Curtea, în temeiul art.38515pct. 1, lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge,ca nefondat,recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 22.01.2010,pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală,în dosarul nr-.
Obligă recurentul-inculpat 300, lei cheltuieli judiciare statului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.IE/25.02.2010
Ex.2
Red. --2.
Președinte:Dumitrița PiciarcăJudecători:Dumitrița Piciarcă, Ion Tudoran Bogdan Corneliu
