Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 258/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
DECIZIA PENALĂ NR. 258/R/MF.
Ședințapublicădin 25 aprilie 2008
Curtea constituită din:
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu Judecător
JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu G -
Judecător: dr. - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate
de inculpații, fiul lui și, născut la data de 26 septembrie 1975, fiul lui și, născut la data de 12 noiembrie 1979, fiul lui și, născut la data de 07 februarie 1977 și, fiul lui G și, născut la data de 07 aprilie 1969, în prezent toți aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, Complet specializat de minori penal, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenții inculpați, și -, în stare de arest și asistatți de avocat, conform delegației avocațiale, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e procedură penală, permite apărătorului ales al recurenților inculpați să ia legătura cu aceștia, aflați în stare de arest.
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului, acordând părților prezente cuvântul asupra acestora.
Avocat, pentru recurenții inculpați, arată că a declarat recurs împotriva încheierii deoarece consideră că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii. Susține că nu se mai justifică arestul preventiv după 9 luni și totodată consideră că nu mai sunt îndeplinite nici condițiile prev. de art. 136 Cod procedură penală.
Precizează că, dacă inculpații ar fi puși în libertate, instanța are
măsuri coercitive împotriva acestora, respectiv se poate lua măsura de a nu părăsi localitatea.
Arată că, nu există posibilitatea ca inculpații să ia legătura cu părțile vătămate, deoarece unele dintre acesta sunt sub protecție fiind însoțite permanent de ofițeri specializați, iar alte părți vătămate sunt plecate în străinătate, la muncă. De asemenea, doar 2 sau 3 martori au fost audiați sub numele adevărat, ceilalți martori fiind audiați sub identitate ascunsă. Deci, nu se poate lua legătura nici cu părți vătămate și nici cu martorii, inculpații neputând să influențeze dosarul sau probele.
Cu privire la inculpatul arată că, acesta este cumnatul celorlalți inculpați, și el a fost doar șoferul celorlalți inculpați. Susține că acesta este infractor primar și nu a mai avut contact cu legea până acum. Mai arată că, soția inculpatului este sora celorlalți inculpați și în prezent aceasta muncește ca vânzătoare pentru un salariu de 4,5 milioane lei vechi și are 3 copii în întreținerea sa. Față de implicația personală a acestui inculpat, la aflarea adevărului, consideră că poate fi judecat și în stare de libertate.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea în libertate a inculpaților, revocarea măsurii și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, și de menținerea încheierii atacate.
Susține în continuare că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat și nici nu au dispărut. Instanța de fond a motivat de ce subzistă temeiurile, care au fost împrejurările în care s-au săvârșit faptele respectiv faptul că au traficat fete atât minore cât și majore. S-a avut în vedere și faptul că inculpații au antecedente penale, mai puțin inculpatul.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că procesul a durat mult. În ceea ce îl privește are doar 2 victime care îl acuză, dar în perioada respectivă el poate face dovada că era arestat. Solicită judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în libertate, are 3 copii minori și o situație familiară grea.
Recurentul inculpat -, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită, de asemenea, judecarea în stare de libertate.
CURTEA
Constată că prin încheierea din 22 aprilie 2008, Tribunalul Argeș în temeiul dispozițiilor art.3002Cod pr. pen raportat la art. 160 Cod pr. pen. a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpații, fiul lui și, născut la 11.12.1979 în com, jud A, CNP -, domiciliat în com, sat, jud A, fiul lui și, născut la 07.02.1977 în Com, jud A, CNP -, domiciliat în com, sat, jud A, fiul lui și, născut la 29.06.1975 în G, CNP -, domiciliat în, sat, jud A și, fiul lui G și, născut la 07.04.1969 în P, jud D, CNP -, domiciliat în orașul P,-, jud. D, în prezent deținuți în Penitenciarul Colibași.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Argeșa reținut că inculpații mai sus menționați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.12 alin.1 și 2 lit.a, art.13 alin.1 și 3 din Legea nr.678/2001, art.329 alin.1 cod penal, rap.la art.41 alin.2 Cod penal, art.7 din Legea nr.39/2003 și art.23 lit.b din Legea nr.656/2002, în condițiile art.33 lit.a Cod penal.
Prin actul de trimitere în judecată s-a reținut că inculpații, în perioada 2004-2007, s-au constituit într-un grup infracțional organizat și prin înșelăciune au determinat tinere minore și majore ( 12 victime), să se prostitueze în România, Spania și Italia, obținând în acest fel foloase materiale importante.
Prima instanță a apreciat că măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpaților este legală și totodată, temeiurile care au justificat aplicarea acestei măsuri de prevenție, continuă să existe pentru fiecare dintre inculpați. În acest sens, s-au avut în vedere dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen legal inculpații, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs invocate inculpații critică încheierea primei instanțe pentru faptul că în mod greșit s-a apreciat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.148 Cod procedură penală. În acest sens se susține că lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Totodată, inculpații, dacă vor fi lăsați în libertate nu pot influența negativ desfășurarea procesului penal.
Examinând încheierea supusă recursului din punct de vedere al motivelor invocate, în conformitate cu disp.art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Situația de fapt a fost corect stabilită de către prima instanță care a aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale în materie.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 alin.1 Cod procedură penală, în sensul că există probe și indicii potrivit cărora inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
De asemenea, sunt îndeplinite și condițiile art.148 lit.f Cod procedură penală, deoarece din probele administrate până în prezent în această cauză și având în vedere natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, rezultă că lăsarea lor în libertate, ar afecta în mod grav valorile și relațiile sociale care formează ordinea publică.
Menținerea măsurii arestării preventive pentru fiecare dintre inculpații-recurenți este justificată și în raport cu dispozițiile art.136 alin.1 cod procedură penală, respectiv, pentru buna desfășurare a procesului penal. Există temerea că dacă vor fi lăsați în libertate, inculpații ar putea influența negativ aflarea adevărului în această cauză.
Durata arestării preventive nu a depășit un termen rezonabil, în raport cu complexitatea acestei cauze.
Față de aceste considerente, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și urmează ca în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, să se respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, fiecare inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații
, fiul lui și, născut la data de 26 septembrie 1975, fiul lui și, născut la data de 12 noiembrie 1979, fiul lui și, născut la data de 07 februarie 1977 și, fiul lui G și, născut la data de 07 aprilie 1969, în prezent toți aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, Complet specializat de minori penal, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare dintre inculpați la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie.
Gh. dr.
Grefier,
Red.dr.
Tehn.
2 ex.
Jud.fond: -
19.05.2008.
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Teodora Gheorghe Sorescu