Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 266/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 266
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 10 aprilie 2009
Completul format din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu JUDECĂTOR 2: Valerica Niculina Grosu
- - - - JUDECĂTOR 3: Elena judecător
- grefier
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - - Biroul Teritorial Bacău
reprezentat prin procuror
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de inculpații și, împotriva încheierii din 06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenții - inculpați în stare de arest, inculpatul asistat de avocat și avocat - apărători aleși, inculpatul asistat de avocat - apărător ales.
Procedura este completă.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Apărătorii recurenților inculpați, pe rând, arată că au luat legătura cu inculpații și nu mai au alte cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile formulate în cauză, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat având cuvântul pentru inculpatul, susține că temeiurile care au stat la baza arestării inițiale nu mai există, pericolul social nu este motivat în hotărârea primei instanțe, aceasta se referă doar la neliniștea pe care ar provoca- astfel de infracțiuni. Inculpatul nu a creat nici un prejudiciu și nu poate subzista existența unui grup infracțional organizat în scopul falsificării instrumentelor de plată. Din dosar s-a disjuns o cauză legată de alți inculpați, care nu se referă strict la eventualitatea săvârșirii de infracțiuni.
Legat de a doua infracțiune reținută pentru inculpat, privind încercarea de a-și falsifica propriul card aceasta nu poate fi reținută nici măcar ca tentativă de săvârșire a acestei infracțiuni, iar cu privire la a treia faptă, inculpatul avea într-adevăr un aparat foto, care ar fi putut fi folosit pentru falsificarea de carduri, însă acest aparat care aparținea altei persoane, trebuia să fie predat în Belgia și în aceste condiții pentru transport ar fi primit suma de 200 euro.
Instanța trebuie să analizeze pericolul concret, persoana inculpatului care este infractor primar. Din transcrierea convorbirilor telefonice nu se poate trage concluzia dacă inculpatul a avut vreo legătură cu grupul, transcrierile privesc alte persoane, dar nu sunt legate de persoana sa. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a avut o poziție sinceră, a colaborat cu organele de urmărire penală, are o situație familiară deosebită în sensul că are un copil minor în întreținere și un credit pentru o sumă mare de bani, existând posibilitatea de a-și pierde chiar și casa. Înainte de a fi arestat inculpatul era transportator ( șofer) își câștiga existența în mod cinstit și nu are antecedente penale.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și judecarea acestuia în stare de libertate.
Avocat pentru același inculpat, achiesează la concluziile formulate de av.. Susține că, Tribunalul Neamț motivează în ceea ce privește starea de arest că pedeapsa pentru infracțiunile pentru care inculpatul este arestat depășește 4 ani și că punerea în libertate ar prezenta pericol social pentru ordinea publică.
Lăsarea inculpatului în libertate nu ar cauza neliniște asupra populației întrucât este o persoană necunoscută, nu are antecedente penale și nu prezintă pericol social concret. Cerința Codului penal și a Codului d e procedură penală pentru ca să fie judecat în stare de arest este ca cele două condiții să fie întrunite cumulativ, ceea ce în cauză nu există.
În momentul de față urmează să fie judecat pentru trei infracțiuni reținute în sarcina sa. Prima infracțiune o recunoaște, cu privire la a doua faptă inculpatul a recunoscut că a încercat să-și falsifice cardul său și al soției dar nu a reușit, iar în ceea ce privește a treia infracțiuni din materialul probator nu se poate forma convingerea că el ar fi făcut parte dintr-un grup organizat în scopul falsificării instrumentelor de plată. Practic nu există pericol social concret, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii în totalitate și pe fond revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate.
Avocat pentru inculpatul, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate întrucât apreciază că măsura luată nu este legală și temeinică. Instanța de fond a constatat că există probe sau indicii temeinice pe baza cărora s-a luat această măsură, argumentând că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor pentru care sunt învinuiți.
Inculpatul a fost monitorizat timp de 2-3 zile, la dosar există două convorbiri telefonice și acel laptop găsit asupra lui, în rest nimic. Inculpatul a fost găsit la aeroport având asupra sa acel laptop și imediat s-a considerat că acesta face parte dintr-un grup organizat, fără să se dovedească că întradevăr această situație. Potrivit legii pentru existența unui grup infracțional trebuie să existe cel puțin 6 persoane, comiterea infracțiunii trebuie să fie evidentă, sens în care constată că există foarte puține probe în sensul dovedirii învinuirii care se aduce. Față de declarațiile inculpatului se pune problema dacă inculpatul avea reprezentarea datelor ce se găseau pe acel laptop, care de fapt nu-i aparținea.
În opinia sa, pericolul pentru ordinea publică constă în eventualitatea în care acest inculpat ar putea să săvârșească aceste fapte. Dacă s-ar fi stabilit că în cadrul grupului avea un loc bine stabilit, alta era situație însă nici pe chestiuni electronice, nici mecanice, nici informatice, inculpatul nu putea lucra întrucât avea o infirmitate la braț, ca urmare a unui accident. Un alt inculpat - care avea rolul să înlăture niturile de la bancomat, cu rol foarte clar în grup, a fost lăsat să plece acasă.
Se susține că, are antecedente penale pentru același gen de infracțiuni, în fapt, este vorba de o infracțiune în, însă nici o instanță nu s-a pronunțat în sensul dovedirii lui, a fost pus în libertate după 5 luni. Apreciază că dacă ar fi fost găsit vinovat altul ar fi fost statutul acestuia.
Instanța a considerat față de faptul că ar fi săvârșit în același gen de infracțiuni, există pericolul social. Există doar două convorbiri din 7 martie și una din 9 martie care îl privesc, însă din niciuna nu se poate reține că avea vreo legătură cu obiectele găsite asupra lui.
În ceea ce-l privește pe inculpat nu există probe din care să rezulte că acesta știa ce date conțin acel laptop, pe care l-a luat întrucât avea mai mult spațiu în geanta sa.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii întrucât măsura este netemeinică și nelegală, lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol social pentru ordinea publică și trebuie să suporte niște intervenții medicale la brațul drept.
Reprezentantul Parchetului, a solicitat respingerea recursurilor declarate de inculpați, ca nefondate, menținerea ca temeinică și legală încheierii pronunțate de Tribunalul Neamț, considerând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă în continuare. și practica judiciară au stabilit numeroase criterii pentru aprecierea pericolului social prin lăsarea inculpaților în libertate, probele administrate constituie temeiuri și demonstrează că există pericol social concret pentru lăsarea inculpaților în libertate, circumstanțele personale ale inculpaților care sunt cunoscuti de o perioadă îndelungată de timp ca având preocupări pe această linie infracțională. Inculpatul a fost cercetat pentru infracțiuni de același gen și chiar dacă nu există o hotărâre de condamnare, în același sens nu există nici o ordonanță de scoatere de sub urmărire penale a acestuia iar în cauză nu au fost terminate cercetările prin disjungerea dispusă.
Recurentul-inculpat, recunoaște că a greșit, că a fost de acord să transporte laptop-ul și aparatul foto neștiind ce constituie și că a încercat să falsifice cardul său, dar nu a reușit. Are un copil minor în întreținere, un credit pe care îl are de achitat, solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate pentru a asigura traiul familiei.
Recurentul-inculpat, susține că nu ale legătură cu acuzațiile aduse, situația din arest este grea în ceea ce privește brațul drept, solicită admiterea recursului și punerea sa în libertate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 01.aprilie.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în baza art. 300/1 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților, fiul lui și al născut la data de 30.01.1970 în municipiul i, județul I CNP - și, fiul lui și al, născut la data de 26.08.1985, în municipiul B, județul B, CNP -.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul -Biroul Teritorial Neamț nr. 13/D/P/2009 din 2.04.2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art. 20 Cod penal, raportat la art.24 alin.1 din Legea nr.365/2002 și art.25 din Legea nr. 365/2002.
Procedând din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, Tribunalul, se motivează de prima instanță, constată că împotriva acestora s-a dispus luarea măsurii preventive a arestării prin încheierea nr.23 din 13.03.2009 a Curții de APEL BACĂU, în baza căreia s-au emis mandatele de arestare preventivă nr.1 și 2 din 13.03.2009. La luarea măsurii s-a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală.
În cauză, există în continuare probe sau indicii temeinice, în sensul art.143 alin. 1 Cod procedură penală și a art. 5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată și care pot convinge un observator obiectiv că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor de care sunt învinuiți și sunt suficiente pentru a justifica măsura arestării preventive.
Există, în continuare, cazul de luare a măsurii arestării preventive prevăzut în art. 148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.
Pentru infracțiunile de care sunt învinuiți inculpații, legea prevede pedeapsa închisorii cu mult mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică constă în starea de neliniște în rândul societății generată de faptul că persoane învinuite de săvârșirea unor astfel de infracțiuni sunt cercetate în stare de libertate.
Acest pericol este apreciat în raport de rezonanța produsă de fapte, de frecvența infracțiunilor de același gen, de comportamentul inculpaților, dar și de gravitatea faptelor comise, rezultată din modalitatea de săvârșire.
Inculpatul are antecedente penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, iar infracțiunile săvârșite prin folosirea mijloacelor de plată electronice au crescut extrem de rapid pe plan intern și internațional și au devenit tot mai complexe.
În aceste condiții, situațiile familiale și starea sănătății inculpaților nu pot justifica revocarea măsurii arestării preventive.
Pentru realizarea scopului general prevăzut în art.136 alin.1 Cod procedură penală, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, este necesară menținerea măsurii preventive a arestării.
Pentru realizarea acestui scop, luarea unei măsuri preventive mai puțin severe este insuficientă, datorită gravității și periculozității faptelor de care sunt învinuiți inculpații, periculozității acestora și pericolului social pentru ordinea publică pe care l-ar cauza lăsarea în libertate.
Pentru aceste considerente, prima instanță a apreciat că temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, astfel că măsura a fost menținută.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, au declarat recurs inculpații.
Recursurile nu au fost motivate în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărătorii aleși a fost criticată încheierea recurată pentru motive prezentate în preambulul prezentei decizii, motive care nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.371 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul inculpatului urmează a fi respins, iar al inculpatului urmează a fi admis, pentru considerentele care vor fi prezentate.
În conformitate cu prevederile art.300/1 alin.1, 2 și 3 Cod procedură penală:"După înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă."
Din examinarea acestui text rezultă că în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, iar atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că arestarea recurenților-inculpați s-a dispus prin încheierea nr.23 din data de 13.martie.2009, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, avându-se în vedere ca temei în drept, prevederile art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, respectiv: "inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."
Așa cum este cunoscut pentru luarea și menținerea unei măsuri preventive trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
Potrivit dispozițiilor art.143 alin.1 Cod procedură penală, pentru luarea și, desigur, pentru menținerea măsurii arestului preventiv se cere, printre alte condiții, să existe probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce nu echivalează cu existența unor probe care să justifice trimiterea în judecată a inculpatului și cu atât mai puțin a celor care ar motiva o condamnare.
Cât privește expresia indicii temeinice, potrivit art.68/1 Cod procedură penală,unt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Există indicii temeinice când din analiza datelor cuprinse în dosarul cauzei se desprinde presupunerea că cel față de care se efectuează urmărirea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată, a săvârșit fapta pentru care este cercetat, sau pentru care este judecat.
În cauza dedusă judecății nu numai că sunt indicii temeinice, dar sunt probe temeinice din care rezultă, în mod necesar, presupunerea rezonabilă că recurenții-inculpați au săvârșit infracțiunile pentru care sunt judecați.
Elocvente sub aceste aspect, procesele verbale de constatare a infracțiunilor, procesele de perchiziționare a bagajelor, procesul verbale de percheziție domiciliară, rapoartele de expertiză tehnică și nu în ultimul rând, înregistrările convorbirilor telefonice efectuate cu respectarea prevederilor art.91/1 Cod procedură penală, etc.
Referitor la condiția conformității dreptului intern cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie observat că dispozițiile art.143 alin.3 Cod procedură penală, "să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală" se constată că aceste dispoziții sunt echivalente cu cele din art.5 & 1 c) din Convenție, respectiv"motive verosimile".
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la prevederile Convenției și a practicii CEDO, rezultă că luarea și menținerea măsurii arestului preventiv este conformă cu și aceste dispoziții.
În ceea ce privește vinovăției sau nu a recurenților-inculpați cu privire la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și corecta lor încadrare juridică, aceste aspecte vor fi verificate și asupra lor se va pronunța, după administrarea tuturor probelor, instanța investită cu soluționarea cauzei în fond, respectiv Tribunalul Neamț.
să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală;
În raport de gravitatea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată recurentul-inculpat(Hotărârea din 24.10.2006, Kusyk contra Poloniei),de participarea acestuia la presupusa săvârșire a acestor infracțiuni, așa cum rezultă cu deosebire din transcrierea convorbirilor telefonice înregistrate cu respectarea dispozițiilor art.91/1 Cod procedură penală, de caracterul transfrontalier al infracțiunilor și al grupului infracțional din care, se presupune că face parte și inculpatul, faptul că o parte dintre membrii grupării cercetați în aceeași cauză, dar pentru care s-a dispus de Parchet disjungerea cercetărilor, deoarece aceștia acționează în străinătate și se sustrag urmăririi penale, de frecvența infracțiunilor de același gen săvârșite și de necesitatea unei prevenții generale, Curtea constată că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv pentru acest inculpat subzistă și în mod corect prima instanță a menținut arestarea preventivă a acestuia(Hotărârea din 25.ianuarie.2007, Hesse contra Austriei).
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurentului-inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența CEDO care, în câteva cauze împotriva Franței(Cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001), prin carea statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.
motivelor plauzibile de a crede ca o persoană a săvârșit o infracțiune este o condițiesine qua nona conformității lipsirii de libertate cu dispozițiile articolului 5 din CEDO, condiție îndeplinită și în cauza dedusă judecății.
Desigur că, în conformitate cu prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța investită cu soluționarea cauzei are obligația de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar atunci când va constata că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, fie înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă.
Pentru aceste motive, în temeiul art.385/1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat de apărători aleși.
În conformitate cu prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Referitor la recursul declarat de recurentul-inculpat, Curtea reține următoarele:
Privarea de libertate este o măsură gravă, încât menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficient pentru protejarea interesului public care ar impune detenția preventivă(Hotărârea din data de 23.08.2008, Vrencev contra, Hotărârea din 29.01.2008, Saadi contra Regatul Unit, Hotărârea din 04.04.2000 Witold contra Poloniei, Hotărârea din 08.06.2004, Hafsteinsdottir contra Islandei).
În plus, principiul proporționalității(Hotărârea Ambruszkiewicz contra Poloniei)impune ca atunci când detenția vizează să realizeze un echilibru între necesitatea într-o societate democratică de apărarea interesului public și importanța dreptului la libertate.
Durata detenției este un element care intervine în cercetarea acestui echilibru.
În conformitate cu art.136 alin.1 Cod procedură penală scopul măsurilor preventive este acela de asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Din prevederile art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, rezultă că eliberarea poate fi condiționată de existența unor garanții că inculpatul se va prezenta la proces.
De aceea, atunci când se decide cu privire la menținerea unei stări de detenție, instanțele sunt obligate să ia în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces. Din examinarea dosarului nu reiese că, în actualul stadiu de soluționare a cauzei, ar exista vreo probă din care să rezulte că lăsarea în libertate a intimatului-inculpat ar prezenta unpericol concretpentru ordinea publică.
Menținerea măsurii arestului preventiv trebuie să se raporteze la alte criterii decât existența unor indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, precum apărarea ordinii publice, riscul exercitării unor presiuni asupra martorilor, pericolul de a se sustrage procedurilor, etc.
Apărarea ordinii publice, este pertinent și suficient numai dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că punerea în libertate a acestui inculpat ar tulbura în mod real ordinea publică.
Menținerea stării de arest a recurentului-inculpat poate fi justificată numai dacă ar exista indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public, care în pofida prezumției de nevinovăție, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea individuală.
Detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, întrucât continuarea detenției nu trebuie să servească pentru a anticipa o eventuală pedeapsă privativă de libertate.
Potrivit art.136 Cod procedură penală, luarea și menținerea măsurii arestului preventiv se dispunepentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Apoi, potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, impune ca starea de detenție a inculpatului să fie"necesară",în sensul că nu există altă măsură mai puțin intruzivă în vița persoanei.
Ori, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nimic nu justifică un interes al judecării prezentei cauze cu recurentul-inculpat în stare de arest preventiv.
Cu privire la riscul exercitării unor presiuni asupra martorilor, Curtea constată că la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a avut în vedere acest temei și nici nu se poate afirma că ar fi apărut acest temei după arestarea recurentului-inculpat.
Relativ la riscul presiunii asupra martorilor, la care se adaugă,ratione legis, victime, părți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un asemenea risc trebuie evaluat în concret(Hotărârea din 28.03.2006, Kubicz contra Poloniei).
aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalitățile descrise de legiuitor.
Pe de altă parte, influențarea unor subiecți ai procesului penal, în acest context, trebuie să se sprijine pe date reale și nu pe bănuieli extrase din interferențele pe care prezenta cauza.
Pentru a se reține acest temei ar trebui ca să fie justificat și să existe dovezi în acest sens, dovezi care în cauza dedusă judecății lipsesc.
În conformitate cu dispozițiile art.136 alin.8 Cod procedură penală, alegerea și, desigur menținerea măsurii preventive se face ținându-se seama, pe lângă alte criterii și de situația privind persoana față de care se cere a se lua, sau se menține o astfel de măsură preventivă.
Ori, din fișa de cazier judiciar rezultă că recurentul-inculpat nu are antecedente penale.
În mod greșit s-a reținut de prima instanță că acesta are antecedente penale.
Faptul că recurentul-inculpat ar fi fost cercetat de autoritățile judiciare din pentru săvârșirea unor infracțiuni, nu echivalează cu existența antecedentelor penale.
În conformitate cu prevederile art.23 alin.11 din Constituția României și art.5/2 Cod procedură penală:"Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată."
Deci, existența antecedentelor penale presupune existența unei hotărâri definitive de condamnare.
În conformitate cu dispozițiile art.139 alin.1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Însă, așa cum se arăta, pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu una dintre măsurile preventive trebuie îndeplinită o condiție esențială și anume, ca pe parcursul procesului penală, deci după luarea măsurii preventive, să intervină elemente noi care să impună înlocuirea măsurii preventive luate inițial.
În conformitate cu prevederile art.136 alin.8 Cod procedură penală, alegerea măsurii preventive se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Ori, trebuie observat că în propunerea de arestare preventivă rezultă că la acea dată recurentul-inculpat era cercetat și pentru săvârșirea altor infracțiuni, respectiv, art.27 din Legea nr.365/2002 și art.42 din Legea nr.161/2003, însă prin actul de sesizare a instanței de fond, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia.
În raport aspectele mai sus arătate, de participarea recurentului - inculpat la presupusa săvârșire a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, așa cum rezultă și de declarația coinculpatului, de împrejurările în care se presupune că a comis infracțiunile, de persoana acestuia și de starea de sănătate a inculpatului, Curtea constată că se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art.145/1 Cod penal.
Cât privește eficiența măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, Curtea constată că prin obligațiile pe care le va stabili instanța în sarcina recurentului-inculpat, se atinge scopul înfăptuirii actului de justiție.
Apoi, în condițiile în care recurentul-inculpat nu va respecta obligațiile care îi vor fi stabilite de instanță, se va face aplicarea dispozițiilor privind revocarea acestei măsuri și arestarea preventivă a acestuia.
Odată cu ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului de țara noastră, pe lângă condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile procedurale pentru luarea măsurii arestului preventiv s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dată în aplicarea acesteia.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la prevederile Convenției și a practicii CEDO, rezultă că menținerea măsurii arestului preventiv a acestui inculpat nu ar fi conformă nici cu aceste dispoziții.
Dispozițiile art.300/1 Cod procedură penală, cu art.160 Cod procedură penală, ca de altfel nici prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, care reglementează verificarea legalității și temeiniciei arestării în cursul judecății, nu prevede posibilitatea înlocuirii măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă.
Însă trebuie avute în vedere prevederile art.20 din Constituția României, text potrivit căruia:"Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
În conformitate cu prevederile art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a practicii constate a Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie să fie posibil ca judecătorul să examineze chestiunea eliberării inculpatului, inclusiv posibilitatea înlocuirii măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă în tot cursul procedurii, din momentul investirii instanței cu soluționarea cauzei, deoarece există cazuri în care, dată fiind natura infracțiunii sau situația personală a inculpatului, starea de detenție să înceteze să mai fie rezonabilă sau legitimă.
Nu există nici o condiție expresă de "celeritate", ca în cazul primei faze, cea a luării măsurii arestului preventiv, prevăzută și de art.5 paragraful 1 lit.c din Convenție.
O asemenea examinare, inclusiv din oficiu la inițiativa judecătorului, trebuie să intervină cât mai rapid pentru ca orice privare de libertate care nu mai este necesară să fie redusă la un minim acceptabil.
Pentru ca dreptul garantat să fie concret și efectiv, și nu teoretic și iluzoriu, magistratul care procedează la primul control al regularității privării de libertate trebuie să aibă competența de a examina posibilitatea înlocuirii măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai puțin gravă, aceasta pentru a reduce la minim timpul petrecut de inculpa în detenție. Desigur acest lucru, pentru aceleași argumente, este posibil și pentru magistrații instanței de control judiciar.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, va fi casată încheierea recurată, cu privire la acesta, se va reține cauza spre rejudecare și în consecință;
În temeiul art.139 alin.1 Cod procedură penală, se va înlocui măsura arestului preventiv luată împotriva acestui inculpat cumăsura preventivă obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art.145/1 Cod procedură penală.
Supravegherea inculpatului pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi țara va fi încredințată Poliției municipiului B, județul
În baza art.145 alin.1/1 și alin.1/2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanțele de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanța de judecată;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
e) să nu se apropie de persoanele împreună cu care se presupune că a comis faptele, martorii, ori alte persoane și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
În baza art.145 alin.3 Cod procedură penală, se va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive a obligării de a nu prăsi țara sau a obligațiilor care le revin se va lua față măsura arestării preventive.
Se va dispune, în baza art.145 alin.2/1 Cod procedură penală, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin inculpatului, comunicarea copiei certificate a prezentei decizii inculpatului, Poliției municipiul B, județul B, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției comunitare și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii:
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 06.04.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț.
Casează încheierea recurată, cu privire la acest inculpat, reține cauza spre rejudecare și în consecință;
În temeiul art.139 alin.1 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv luată împotriva inculpatului, cu date de stare civilă cunoscute, prin încheierea nr.23 din data de 13.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, în dosarul nr-, cu măsura preventivă aobligării de a nu părăsi țara.
Supravegherea inculpatului pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi țara va fi exercitată de Poliția municipiului B, județul
În baza art.145 alin.1/1 și alin.1/2 Cod procedură penală, obligă inculpatul să respecte următoarele obligații:
f) să se prezinte la instanțele de judecată ori de câte ori este chemat;
g) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanța de judecată, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;
h) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
i) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
j) să nu se apropie de persoanele împreună cu care a comis fapta, martori, ori alte persoane și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
În baza art.145 alin.2/2 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive a obligării de a nu prăsi țara sau a obligațiilor care îi revin se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art.145 alin.2/1 Cod procedură penală, dispune comunicarea copiei certificate a prezentei decizii inculpatului, Poliției municipiul B, județul B, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției comunitare, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin acestuia.
Dispune punerea de îndată în libertate inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
II. În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva aceleași încheieri.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărători aleși.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 150 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.aprilie.2009, în prezența recurenților-inculpați arestați.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.încheierea
Red.dec.
3 ex
10.04.2009
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Valerica Niculina Grosu, Elena
