Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 276/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr.1226/2/2010
349/2010
DECIZIA PENALĂ NR.276/
Ședința publică din 15 februarie 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 2: Damian Dolache
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER - -
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 05.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, cu împuternicirea avocațială nr.-/2010 (atașată la fila 7 dosarului cauzei).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul ales al recurentului-inculpat depune motive scrise de recurs, care sunt atașate la filele 4-6 ale dosarului cauzei.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea disp. art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data 05.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală și continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate.
Consideră că nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri de excepție și nu au apărut altele noi care să impună privarea de libertate a inculpatului.
Având în vedere că niciunul dintre ceilalți inculpați cercetați în cauză nu se mai află în stare de arest, apărarea consideră că, pentru egalitate de tratament, se poate dispune o soluție similară, pericolul social concret pentru ordinea publică existent la momentul emiterii mandatului de arestare preventivă (în anul 2005) nesubzistând în prezent.
De asemenea, arată că acest dosar se află pe rolul instanțelor de judecată din anul 2005, iar menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul trebuie justificată și în raport de toate circumstanțele personale ale acestuia, precizând că este căsătorit și are doi copii minori în întreținere.
Concluzionând, apreciind că nu se mai impune menținerea inculpatului în stare de arest întrucât nu prezintă nici un pericol concret pentru ordinea publică, apărătorul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii instanței de fond, apreciind-o a fi temeinică și legală.
Consideră că instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, în raport de natura și gravitate infracțiunii comise de acesta și de circumstanțele sale personale, aducând la cunoștință instanței că s-a sustras cercetărilor penale pe o perioadă de 3 ani și 6 luni și nu prezintă suficiente garanții pentru a fi lăsat în libertate, neavând alte surse din care să-și procure veniturile necesare traiului.
În opinia procurorului termenul rezonabil al măsurii arestării preventive nu a fost depășit, prin urmare se impune menținerea sa în stare de arest, solicitând astfel respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt, potriv. disp. art.38513alin.3 Cod de procedură penală, solicită, pentru egalitate de tratament, să fie pus în libertate, învederând că are doi copii minori în întreținere și domiciliu stabil în comuna, județul
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheiere de ședință din 05.02.2010 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a II-a Penală în baza art.3002rap. la art.160 Cod proc.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.
A menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 1602alin. 1 și art.1608Cod procedură penală a constatat admisibilitatea în principiu a cererii formulate de inculpat.
În baza art. 1608aCod procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 171/P/2003, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a dispus trimiterea in judecată, a inculpatului pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art.26 rap. la art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplic, art.13 și 41 al.2 Cod penal, constând în aceea că în perioada martie 2000-ianuarie 2002, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator de drept al SC petrol SRL B, SC --COM-- SRL B și SC AUTO SRL B a coordonat si încheiat, în mod fictiv documente justificative de achiziții produse petroliere, emise către SC SRL B, care au fost înregistrate în contabilitatea acestei societăți, având drept urmare modificarea taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, prin înregistrarea unor cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, cauzând un prejudiciu de 1.018.271.266.111 lei vechi (prin emiterea de documente cuprinzând date false, care au justificat cheltuieli având la bază operațiuni nereale) și de asemenea, în aceeași calitate nu a evidențiat în documentele contabile primare ale societății veniturile realizate de aceasta, fapt care a permis ca activitatea infracțională realizată la nivelul SC SRL B să se realizeze în mod repetat în decursul a 4 ani.
- spălare de bani, prev. de art.23 lit. a din Legea nr.656/2002 cu aplic, art.41 al.2 Cod penal, constând în aceea că urmare a operațiunilor comerciale fictive pe care le-a inițiat și derulat, împreună cu inculpații, a determinat și derulat operațiuni financiare ce nu aveau la bază operațiuni comerciale reale, având drept urmare ascunderea sursei de proveniență a acestora, care a fost dată de asocierea în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, determinând reintroducerea lor în circuitul financiar, cu aparență de legalitate.
- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art.323 al.i și 2 Cod penal, constând în aceea că împreună cu inculpații, și a inițiat și participat la asocierea acestora în scopul realizării unor circuite comerciale și financiare fictive, ce au avut drept urmare diminuarea impozitelor datorate bugetului de stat, prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. In cauză sunt incidente disp. art. 33 lit. a Cod penal deoarece toate infracțiunile reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite în concurs real.
Potrivit art. 160 pr.pen în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Examinând actele și lucrările dosarului, la acest moment procesual, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, existând la dosarul cauzei indicii din care rezultă că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit infracțiunile pentru care este judecat, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143..pr.pen, Tribunalul a reținut că în cauză există probe directe și indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art.681pr. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost cercetat și pentru care, prin încheierea Curții de Apel București Secția Ia P enală din 31.03.2005, s-a dispus arestarea preventive a inculpatului si s-a emis în lipsă nr.10/UP/31.03.2005, fiind îndeplinită procedura prev. de art. 150 alin. 2 Cod procedură penală la data de 03.08.2009.
Probele și indiciile temeinice pot conduce la reținerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Fox, și Hartley Marii Britanii), nefiind necesare la momentul luării sau prelungirii măsurii arestării preventive probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completa (cauza Murray Regatului Unit).
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea, fiind astfel satisfăcută condiția prevăzută de art. 136 alin.6 pr.pen.
De asemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f pr.pen. respectiv pedeapsa prevăzuta de lege este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea in libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Aprecierea acestei ultime condiții presupune atât o analiză procedural penală cât și o analiză criminologică.
Tribunalul a avut în vedere în analiza ambelor aspecte natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor în privința cărora există bănuiala legitimă că au fost comise de inculpat, care violează regulile și normele referitoare la interesul general existente în societate.
Pericolul concret pentru ordinea publică determinat de judecarea inculpatului în stare de libertate rezultă mai ales din modalitatea concretă de comitere a faptelor și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, existând temerea că lăsarea acestuia în stare de libertate ar putea duce la reluarea activității infracționale sau la impietarea bunei desfășurări a procesului penal, astfel menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului corespunde si scopului reglementat de dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, cu atât mai mult cu cât inculpatul s-a sustras de la urmărire, mandatul de arestare preventivă dispus în lipsă în 2005 fiind pus în executare în 2009. Faptul că inculpatul a fost deja audiat de instanța de judecată nu este de natură la a duce la înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului.
Tribunalul a apreciat că infracțiunile pentru care a fost cercetat inculpatul, pentru care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia si pentru care a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, prin gravitatea deosebită și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive fiind satisfăcute astfel și prevederile art. 5 parag. 1 lit. c și parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ().
. consecință, în temeiul dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală rap. al art. 160 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, având în vedere că se mențin temeiurile existente la momentul luării măsurii arestării preventive.
Asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul:
Prin cererea depusă în ședința publică din data de 05.02.2010, inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că are cunoștință de cauzele de revocare a liberării provizorii și că se obligă să respecte obligațiile dispuse de instanța de judecată.
La termenul din 05.02.2010, instanța, în baza art. 1608Cod proc.pen. a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar constatând că sunt îndeplinite cerințele de formă ale acesteia.
Inculpatul și-a exercitat dreptul de a refuza să dea declarații. Analizând dispozițiile legale, instanța a apreciat că inculpatul are dreptul de a formula cererea de liberare provizorie și vocația, un drept eventual, de a fi pus în libertate, în situația în care instanța constată că punerea sa în libertate nu prejudiciază desfășurarea procesului penal și că se poate atinge același scop, prev. de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală și printr-o măsură mai puțin coercitivă, de limitare și nu de privare a libertății inculpatului. Această apreciere a instanței s-a realizat în raport de motivele avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate (liberarea provizorie este o măsură subsidiară, ce poate fi dispusă doar în situația în care inculpatul este deja privat de libertate, deci depinde de aceasta), în măsura în care acestea se mențin, și de criteriile prev. de art. 136 alin. 8 Cod procedură penală. Admiterea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar este lăsată la aprecierea judecătorului, după verificarea condițiilor ce privesc persoana inculpatului și dacă se apreciază că deținerea preventivă nu este absolut necesară, scopul procesului penal putând fi asigurat prin garanția pe care o oferă persoana inculpatului și prin obligațiile ce se impun la liberare.
Instanța a apreciat că scopul prev. de art. 136 Cod procedură penală nu se poate realiza prin punerea în libertate a inculpatului și că este necesară privarea în continuare de libertate a acestuia față de natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat, precum și de modul organizat și întins pe o durată mare de timp a activității infracționale, de faptul că cercetarea judecătorească este abia la început în ceea ce îl privește, că inculpatul s-a sustras de la punerea în executare a mandatului de arestare emis în 2005 până în 2009 când a fost depistat de organele de poliție într-un cazinou aflat în același sector cu pretinșii cămătari, care ar fi incendiat casa inculpatului (motivul pe care inculpatul l-a invocat pentru a justifica părăsirea locuinței și stabilirea domiciliului în altă localitate), că nu are surse stabile de venituri (inculpatul arătând că înainte de arestare lucra la de gunoi) care să îi asigure întreținerea sa și a familiei.
În raport de cele deja menționate, instanța a apreciat că persoana inculpatului nu prezintă suficiente garanții că lăsat în libertate nu va mai comite alte fapte de natură penală, iar în raport de stadiul cercetării judecătorești se apreciază că buna desfășurare a procesului penal impune măsura preventivă a arestării și nu o liberare provizorie sub control judiciar.
Această din urmă măsură trebuie subordonată garantării prezentării inculpatului la audieri, aflării adevărului în cauză, evitării unei stări de pericol sau a obstrucționării justiției - la acest moment persistând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, dar și existența unei necesități de ordin public care justifică măsura preventivă deja dispusă față de inculpat.
Prin urmare, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub două aspecte și solicitând admiterea recursului, casarea încheierii din data de 05.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, revocarea măsurii arestării preventive și continuarea procesului penal cu persoana sa în stare de libertate și respectiv admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În motivarea scrisă a recursului inculpatul, prin apărător ales, arată că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri de excepție și nu au apărut altele noi care să impună privarea sa de libertate. Invocă, în susținerea acestui motiv de recurs, dispozițiile CEDO și jurisprudența Curții Europene și de asemenea, apărarea consideră că, pentru egalitate de tratament, se poate dispune o soluție similară, având în vedere că niciunul dintre ceilalți inculpați cercetați în cauză nu se mai află în stare de arest, pericolul social concret pentru ordinea publică existent la momentul emiterii mandatului de arestare preventivă (în anul 2005) nesubzistând în prezent.
Mai mult, invocă și circumstanțele sale personale, respectiv împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit și are doi copii minori în întreținere. Mai arată că este arestat de 7 luni, în timp ce niciunul dintre ceilalți inculpați din acest dosar nu a fost arestat pe o perioadă mai mare de 5 luni, astfel că în opinia sa a fost depășit termenul rezonabil stabilit în raport cu prevederile CEDO.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.3856alin.3 proc. pen. Curtea, în majoritate, constată că recursul este nefondat.
Prima instanță a apreciat în mod corect că se impune menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul, având în vedere că în speță există probe și indicii temeinice, în sensul art.143 proc. pen. care să justifice presupunerea rezonabilă că aceasta a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat-spălare de bani (pentru celelalte capete de acuzare pentru care a fost emis mandatul de arestare, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și evaziune fiscală, fiind împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale), respectiv concluziile rapoartelor de expertiză financiar-contabilă întocmite în cursul urmăririi penale și al judecății, rezultatele controalelor efectuate de Garda Financiară, documentele contabile, documentele bancare ce atestă ridicarea sumelor de bani de către inculpatul, din care rezultă că în perioada 2000-2002 inculpatul împreună cu alți coinculpați s-au asociat într-un grup infracțional, cu scopul de a derula tranzacții comerciale fictive prin intermediul mai multor societăți fantomă, cu consecința obținerii de profituri prin înregistrarea în contabilitate de cheltuieli nereale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 11.356.503.009.850 RON.
De asemenea sunt întrunite cazurile prevăzute de art.148 lit.c și f proc. pen. ultimul astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006, întrucât inculpatul s-a sustras de la urmărire penală și de la judecată, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol este evidențiat de natura și modalitatea săvârșirii faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de urmarea care s-a produs, de împrejurările în care a fost comisă- de către un grup numeros de persoane, aspecte care în mod evident trezesc un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice prin eventuala lăsare în libertate a acestuia.
Împrejurarea că mandatul de arestare a fost emis în cursul anului 2005 (31 martie) și pus în executare în luna august a anului 2009, nu poate fi imputat organelor judiciare, în condițiile în care inculpatul s-a sustras cercetărilor, îngreunând prin această atitudine finalizarea dosarului.
Nu se poate reține că inculpatul ar fi pus într-o situație de inechitate în raport cu ceilalți inculpați din prezenta cauză, aflați inițial în stare de arest și puși apoi în libertate, întrucât acesta este singurul inculpat căruia i s-a reținut și temeiul de arestare prevăzut la art.148 lit.c proc. pen. iar durata arestării de 7 luni nu poate fi considerată a depăși termenul rezonabil raportat la complexitatea cauzei și comportamentul inculpatului. Chiar dacă pericolul social s-a diminuat prin trecerea unui interval de 5 ani de la emiterea mandatului de arestare și respectiv 7ani și J de la comiterea faptelor, Curtea apreciază că această diminuare nu a atins încă un prag suficient pentru a aprecia că persoana inculpatului nu mai prezintă, la acest moment și în raport de stadiul dosarului, un pericol social concret pentru ordinea publică.
Totodată, prima instanță a apreciat în mod corect că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite condițiile cumulative cerute de art.1602alin.1 și 2. proc. pen.
De asemenea, cât privește temeinicia cererii, Curtea constată că dispozițiile legale în materie nu impun o admiterede planoa cererii, în situația întrunirii condițiilor de admisibilitate, ci o verificare de la caz la caz aoportunitățiiluării unei asemenea măsuri. În acest sens, Curtea va avea în vedere stadiul procesual al cauzei, poziția procesuală a inculpatului, dar și acuzația concretă care se aduce acestuia.
În acest context observă că inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de spălare de bani, fiind acuzat că în perioada 2000-2002 inculpatul împreună cu alți coinculpați s-au asociat într-un grup infracțional, cu scopul de a derula tranzacții comerciale fictive prin intermediul mai multor societăți fantomă, cu consecința obținerii de profituri prin înregistrarea în contabilitate de cheltuieli nereale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 11.356.503.009.850 RON.
Analizând atitudinea procesuală manifestată de inculpat până la acest moment, respectiv de negare a acuzațiilor, Curtea apreciază că poziția acestuia cu privire la faptele comise și acuzațiile grave care i se aduc, nu justifică admiterea cererii formulate. Sub acest aspect, este de remarcat modalitatea de comitere a faptele, împrejurarea că nu a acționat de unul singur și urmările pe care astfel de fapte le generează în dauna bugetului de stat.
De asemenea, Curtea constată că nici stadiul procesual al cauzei nu impune admiterea cererii, dosarul aflându-se în faza de derulare a cercetării judecătorești. Curtea apreciază totodată că starea de arest preventiv nu a depășit o durată rezonabilă și nu apare ca oportună, în interesul bunei desfășurări a procesului penal, admiterea cererii de liberare provizorie pe control judiciar, fără ca prin acesta să se aducă vreo îngrădire dispozițiilor legale (art.5 par.3 din CEDO, art.23 din Constituție) referitoare la dreptul persoanei arestate de a fi pusă în libertate sub rezerva unor garanții. De altminteri este greu de crezut că inculpatul, odată pus în libertate, se va prezenta la toate chemările instanței de judecată, atâta vreme cât s-a sustras mai bine de 4 ani cercetărilor.
Pentru aceste considerente Curtea, în majoritate, în temeiul art.38515pct.1 lit.b proc. pen. va espinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul, obligând pe acesta la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 05.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr- și îl obligă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 februarie 2010
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
-
Red. -
Dact. / 26.03.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
OPINIA SEPARATĂ A
JUDECĂTORULUI - -
Contrar opiniei majoritare, apreciez că, în raport cu actele și lucrările dosarului, cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar este nu doar admisibilă, în condițiile în care, în privința sa, sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art.1602alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, dar aceasta este și întemeiată, impunându-se a fi astfel admisă, în temeiul art.1608aalin.2 din Codul d e procedură penală.
În acest sens, constat, cu privire ladesfășurarea procesului penal, că prima instanță a fost sesizată cu judecarea pe fond a cauzei privindu-l inclusiv pe inculpatul recurent la data de 31 august 2005, iar acesta - față de care s-a dispus măsura arestării preventive în lipsă la data de 31 martie 2005, în baza nr.10/UP emis de Curtea de Apel București - Secția I Penală, pe temeiul art.143 și art.148 lit.c și lit.h (în prezent lit.f) din Codul d e procedură penală - a fost încarcerat în executarea mandatului anterior menționat la data de 03 august 2009, fiind audiat nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, pe situația de fapt, la data de 11 decembrie 2009 (fila 364, vol.VI, ).
De asemenea, constat că ultima probă administrată în cauză (declarația martorului ) datează din 31 martie 2009, iar, ulterior, timp de mai multe luni, prima instanță nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză (depus la dosar în data de 27 martie 2009), deși ele au fost formulate de către partea civilă, Parchet și inculpatul la datele de 13 aprilie 2009, 23 iunie 2009 și respectiv 01 septembrie 2009, fără ca această împrejurare, care conduce și în prezent la amânarea judecății, să-i fie imputabilă în vreun fel inculpatului recurent.
Astfel, chiar după arestarea acestuia în data de 03 august 2009, la patru termene consecutive, judecarea cauzei în primă instanță a fost amânată din motive independente de orice acțiune a sa, și anume: la termenul din data de 10 septembrie 2009, pentru lipsă de procedură cu una dintre părțile responsabile civilmente; la termenul din data de 16 octombrie 2009, pentru lipsă de procedură cu cinci dintre părțile responsabile civilmente și cu alți doi inculpați; la termenul din data de 11 decembrie 2009, pentru lipsă de procedură cu un alt inculpat arestat într-o cauză separată; la ultimul termen din data de 05 februarie 2010, pentru lipsa unuia dintre avocații aleși ai altor trei inculpați (care au beneficiat însă, la termenul respectiv, de asistența juridică a unui avocat ales).
Sub același aspect, al modului de desfășurare a procesului penal, constat și faptul că, în mod inexplicabil, prima instanță a solicitat Biroului Local de Expertize Judiciare, chiar la două termene de judecată, recomandarea altor experți contabili în cauză (ca urmare a decesului unuia dintre cei doi experți inițial desemnați), primind răspuns la fiecare dintre aceste cereri, prin adresele nr.-/09.07.2009 și respectiv nr.-/18.12.2009 ale acelui birou, deși, în mod logic, în lipsa pronunțării asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză deja întocmit și depus la dosar, asemenea solicitări nu se justifică.
Cu privire lasituația juridică a dosaruluiîn ceea ce îl privește pe inculpatul recurent, constat, în raport cu cele trei infracțiuni reținute în sarcina acestuia, astfel cum sunt descrise în rechizitoriu, că, pentru două dintre ele (complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art.26 din Codul penal rap. la art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și asociere în vederea săvârșirii acestei infracțiuni, prevăzută de art.323 alin.1 și 2 din Codul penal, ambele pretins săvârșite în perioada martie 2000 - ianuarie 2002), este necesar a se analiza pe fond însuși aspectul împlinirii termenului prescripției speciale a răspunderii penale, prin reținerea incidenței dispozițiilor art.13 din Codul penal, situație în care, pentru acele infracțiuni, inculpatului recurent nu i se mai poate aplica o pedeapsă.
Cu privire laechitatea procedurii, constat nu doar împrejurarea că toți ceilalți opt inculpați trimiși în judecată în aceeași cauză, unii dintre ei pentru fapte chiar mai grave decât cele reținute în sarcina inculpatului recurent, se află în stare de libertate, dar și faptul că unul dintre aceștia ( ) - arestat inițial pe aceleași temeiuri cu cel din urmă, nr.79/U/22.02.2005 emis pe numele său fiind pus în executare abia la data de 07 noiembrie 2008 - a fost liberat provizoriu pe cauțiune în prezenta cauză, în baza încheierii pronunțate chiar în acest dosar la data de 29 aprilie 2009 (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.657/R din data de 07 mai 2009 Curții de Apel București - Secția I Penală).
În drept, constat că, potrivit art.136 alin.2 din Codul d e procedură penală, scopul tuturor măsurilor preventive, astfel cum este definit în art.136 alin.1 din același cod (în speță, asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii de la judecată), poate fi realizat și prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar care, prin conținutul concret al obligațiilor ce îl compun, se înfățișează ca o adevărată alternativă legală la însăși arestarea preventivă.
Raportând aceste dispoziții legale la toate aspectele anterior evidențiate, apreciez că, în prezent, nu există niciun motiv rezonabil pentru a considera că liberarea provizorie a inculpatului recurent ar afecta în vreun fel buna desfășurare a procesului penal, care, cu siguranță, se va prelungi încă o vreme îndelungată, fie și pentru simplul motiv că - deși a trecut aproximativ 4 ani și 6 luni de la sesizare - nu a fost depășit stadiul cercetării judecătorești în primă instanță sau ar crea pentru acesta premisele unei sustrageri viitoare de la judecată, cu atât mai mult cu cât el și-a exprimat deja personal poziția procesuală asupra acuzațiilor ce îi sunt aduse, iar controlul judiciar la care poate fi supus oferă, prin obligațiile legale care îl compun (astfel cum sunt reglementate în art.1602alin.3 lit.a-e din Codul d e procedură penală), suficiente garanții pentru a asigura atât supravegherea eficientă a comportamentului său social, cât și prezența lui în fața instanței de judecată, eventuala încălcare a obligațiilor respective expunându-l riscului de a fi din nou arestat preventiv, în condițiile art.16010alin.1 lit.b și alin.3 din Codul d e procedură penală.
În acest context, cu referire la temeiurile arestării inițiale, menționez că acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu presupune constatarea încetării sau schimbării acestora, deoarece, în asemenea cazuri, sunt incidente alte instituții procesuale, respectiv revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, conform art.139 din Codul d e procedură penală. Dimpotrivă, liberarea provizorie sub control judiciar implică, drept însăși situație premisă, o stare de arest preventiv legal și temeinic dispusă și ulterior menținută.
În același context, menționez și faptul că împrejurarea sustragerii anterioare de la judecată a inculpatului recurent, deși reală, nu împiedică în mod legal acordarea liberării provizorii sub control judiciar, nefiind o condiție dintre cele prevăzute în art.1602alin.2 din Codul d e procedură penală, iar, de una singură, necoroborată cu niciun element faptic de actualitate (care nu se regăsește în speță), nu poate servi ca temei pentru exprimarea aprecierii că acesta ar intenționa și în viitor să procedeze în același mod. În plus, întrucât această împrejurare nu este susceptibilă de a se modifica vreodată, referindu-se la un comportament deja epuizat, reținerea incidenței sale ar trebui să conducă în mod automat la perpetuarea sine die a stării de arest preventiv a inculpatului recurent, situație care este însă vădit incompatibilă cu prevederile art.5 parag.3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Față de aceste considerente, consider că, în speță, în temeiul art.38515pct.2 lit.d rap. la art.1609alin.7 din Codul d e procedură penală, trebuia admis recursul declarat de inculpatul și, în consecință, casată în parte încheierea atacată, iar, pe fond, în urma rejudecării cauzei, trebuia admisă cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar, conform art.1608aalin.2 din Codul d e procedură penală și dispusă punerea lui de îndată în libertate de sub puterea nr.10/UP/31.03.2005 emis de Curtea de Apel București - Secția I Penală, dacă nu este arestat în altă cauză, cu impunerea, potrivit art.1608aalin.3 din Codul d e procedură penală, a obligațiilor prevăzute în art.1602alin.3 lit.a-e din același cod (să nu părăsească țara, fără încuviințarea instanței de judecată; să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție din comuna unde locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme) și atrăgându-i-se atenția, conform art.1602alin.32din Codul d e procedură penală, că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor anterior menționate, se va lua față de el măsura arestării preventive, celelalte dispoziții ale încheierii Tribunalului urmând a fi menținute, întrucât nu există alte motive de casare, iar cheltuielile judiciare în recurs rămânând în sarcina statului, în temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală.
JUDECĂTOR,
Red. jud.
Ex.2 / 30.03.2010
Președinte:Vasile BăjanJudecători:Vasile Băjan, Damian Dolache, Carmen Veronica
