Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 30/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 11864/2/2009
2947/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 30
Ședința publică din data de 06 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Găgescu Risantea
JUDECĂTOR 2: Bădescu Liliana
JUDECĂTOR 3: Ilie Ioana
GREFIER: G
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind judecarea recursul formulat de recurentul-inculpat împotriva Încheieri de ședință din data de 11.12.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de apărător ales cu delegația depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului, iar în temeiul dispozițiilor art. 160 ind. b alin. 2 Cod de Procedură penală revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de liberate, având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestări preventive nu mai subzistă, iar inculpatul se află în stare de arest de 6-7 luni.
De asemenea solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat fapta arătând că a fost instigat de un prieten să comită această infracțiune. La momentul săvârșirii faptei inculpatul era încadrat î muncă, lucrând ca ospătar la un restaurant.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestări preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat fiind îndeplinite cumulativ prevederile art. 143 și art. 148 lit. f Cod de Procedură penală rezultând pericolul social concret pentru ordinea publică.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare.
Recurentul-inculpat solicită judecarea în stare de liberate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 11.12.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în baza art. 3002Cod procedură penală rap. la art. 160 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpaților, și.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Tribunalul a apreciat că se mențin cerințele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Referitor la pericolul pentru ordinea publică, Tribunalul a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modalitatea concretă de comitere a acestora, cantitățile de droguri de risc traficate, amploarea deosebită pe care a luat-o acest fenomen infracțional și consecințele negative ale acestui gen de fapte asupra sănătății publice.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă, și că se află în stare de arest de 6-7 luni.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Din coroborarea probelor administrate în cauză: denunțul martorului, denunțul inculpatului, denunțul inculpatului, procesele - verbale de supraveghere și de verificare, procesele-verbale de înscriere, capcanare și marcare criminalistică a banilor, procesul - verbal de percheziție domiciliară, procesele-verbale de prindere în flagrant, rapoartele de constatare tehnico - științifică, declarațiile martorilor (denunțător), și (martori asistenți), declarațiile inculpaților, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală.
Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la data de 30.06.2009, i-a vândut inculpatului trei punguțe ce conțineau heroină, cu suma de 150 lei, provenită din fondurile MIRA.
Conform probelor mai sus arătate rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă penală contra sănătății, ceea ce reclamă menținerea sa în arest preventiv în raport de dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, avute în vedere în vedere, în mod corect, de către instanța de fond, odată cu analizarea legalității și temeiniciei arestării preventive potrivit art. 160 Cod procedură penală.
Față de cele mai sus arătate, Curtea constată ca și instanța de fond că este necesară menținerea în arest preventiv a inculpatului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 160 alin. 3 Cod procedură penală.
Așa fiind, Curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 11.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
G
Red.
Dact./19.01.2010
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Găgescu RisanteaJudecători:Găgescu Risantea, Bădescu Liliana, Ilie Ioana