Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 301/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.301/
Ședința publică din data de 10 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentin Iancu
JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 3: Maria Uzună
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciar Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiectmenținere măsură de arestare preventivă.
În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat HG- în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr. 2636/2008, emisă de Baroul
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
Recurentul inculpat HG, prin apărătorul din oficiu, precizează că își menține recursul declarat în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, constată îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de disp.art.38513Cod procedură penală.
Avocat,apărător din oficiu al recurentului inculpat HG, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate întrucât nu mai subzistă gradul de pericol social concret al infracțiunii.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, solicitând a se observa și declarația părții, care confirmă versiunea inculpatului.
În temeiul art.139 alin.2 Cod procedură penală, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Procurorul,având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică întrucât temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă iar în dosarul instanței de fond nu au fost administrate probe.
Recurentul inculpatHG, în ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, s-a hotărât, în baza art.3001alin.1 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul.
HGÎn baza art.3001alin.3 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul.
HGS-a comunicat locului de deținere.
În baza art.189 Cod procedură penală,
Suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 3002Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160 Cod procedură penală.
În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
La același termen de judecată inculpatul, prin apărător, a formulat cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Potrivit dispozițiilor art.139 alin.1 Cod procedură penală măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În sarcina inculpatului s-a reținut că, în noaptea de 23/24.02.2008, în jurul orelor 3.00, în urma unei stări conflictuale, i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu o sticlă în zona capului și cu un cuțit, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie și care au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.143 Cod procedură penală și art.148 Cod procedură penală, privind condițiile de legalitate și temeinicie.
Se reține că, temeiurile care stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și nu se justifică înlocuirea acesteia cu altă măsură mai puțin restrictivă.
Împotriva aceste încheieri, în legal, a declarat recurs inculpat HG, prin care solicită admiterea recursului, casarea încheierii întrucât nu mai subzistă gradul de pericol social concret al infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Se susține, că probele administrate până în prezent confirmă versiunea inculpatului potrivit cărei acesta nu ar fi autorul faptei dedusă judecății.
Se cere înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
La Curtea de APEL CONSTANȚA, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Verificând hotărârea atacă, actele și lucrările dosarului, în raport de criticile aduse și din oficiu, curtea constată că recursul declarat de inculpat este nefondat.
Potrivit art.160 Cod procedură penală, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, arestarea preventivă se menține.
În cauză, în probele administrate până în acest moment procesual, se regăsesc indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis o faptă penală.
Cum temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive sunt actuale, nu s-au modificat și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, având în vedere că cercetarea judecătorească a început fiind audiat doar inculpatul, curtea constată că se impune menținerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului, neexistând motive care să justifice revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Ca atare, în lipsa unor cauze de nulitate a hotărârii, curtea în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - deținut în Penitenciar Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală,
Obligă pe recurent la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 40 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu care se avansează din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați C, pentru avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Jud.fond
Red.dec.Jud.
Tehnored.Gref.-/ 2 ex.
Data: 13.06.2008
Președinte:Valentin IancuJudecători:Valentin Iancu, Adriana Ispas, Maria Uzună