Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 314/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 314/R/MF
Ședința publică din 06 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Diaconu dr.G -, vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu dr. - -
JUDECĂTOR 3: Marius Gabriel
Grefier: a
- Biroul Teritorial Argeș, reprezentat prin procuror:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de inculpații A, G, AL, și, împotriva încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții inculpați A, și G, asistați de avocat, inculpatul, asistat de avocat, inculpatul -, asistat de avocat, inculpații, Al și, asistați de avocat ales -, pentru inculpatul Al, a răspuns translatorul, inculpații, - și, asistați de avocat oficiu, inculpatul, asistat de avocat ales, inculpatul, asistat de avocat și inculpatul, asistat de avocat ales -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a încuviințat apărătorilor să ia legătura cu inculpații.
Avocat ales, avocat ales, avocat ales, avocat ales -, avocat oficiu, avocat ales, avocat, avocat ales - și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat - pentru recurenții - inculpați, Al și având cuvântul arată că susține recursul pe două considerente de legalitate, respectiv:
În principal, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii penale pronunțată în primă instanță de către Tribunalul Vâlcea, urmând a se pronunța asupra încetării de drept asupra măsurii arestării preventive, a se constata că a fost depășit termenul legal asupra căreia se găseau sub puterea mandatului anterior prelungit la termenul din data de 02 martie 2009, iar în aceste condiții a se dispune scoaterea inculpaților de sub puterea mandatului de arestare preventivă.
În subsidiar, analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în rejudecare asupra propunerii de prelungire a acestei măsuri, solicită a se constata că nu se impune prelungirea acestei măsuri și de asemenea, a se dispune revocarea acesteia.
În motivare, solicită a se avea în vedere că, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin două decizii în interesul legii respectiv decizia nr.7/2006 și nr.25/2008 secțiile unite ale Înaltei Curți s-au pronunțat și au constatat că neverificarea de către instanță atât în primă instanță cât și în recurs, înăuntrul termenului de 60 de zile face ca măsura arestării preventive să înceteze de drept iar mandatul de arestare preventivă să rămână fără efecte. Astfel, în principal, la dosarul cauzei la filele 95 și 105 din ultimul volum, măsura arestării preventive deși a fost prelungită la data de 22.04.2009 a fost comunicată inculpaților la data de 28.04.2009, există dovezile de comunicare la dosar, iar aceștia au declarat recurs la data de 4 mai 2009 și au fost înaintate la Curtea de Apel Pitești. Apreciază, în această situație că măsura arestării preventive încetase la data de 30 aprilie 2009, dată la care era ultima zi de 60 de zile de la data ultimei prelungiri.
De asemenea, solicită a se avea în vedere prevederile disp.art141 alin.2 Cod procedură penală, art.160 /b alin.4 și 160/a alin.2 Cod procedură penală coroborat cu argumentele cuprinse în cele două decizii pronunțate în recursurile în interesul legii, astfel că măsura arestării preventive nu mai poate fi prelungită. De asemenea, solicită a se avea în vedere și prevederile art.5 paragrafele 3 și 4 și art.6 din Convenția Europeană.
În susținere mai arată că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt abia la început, încă nu a fost citit actul de sesizare a instanței, nu au fost administrate nici un fel de probe, iar aceștia fiind puși sub stigmatul de infractori deja este mult prea mult pentru aceștia și denotă nu obiectivitatea judecătorului, ci deja există un stigmat de condamnare din partea judecătorului.
Precizează că în calitate de apărător al inculpaților s-a adresat în scris părților vătămate, întrebând dacă au cunoștință de dosar. Părțile vătămate nu s-au constituit părți civile conform procedurii române. Acest lucru s-a interpretat ca fiind un articol de periculozitate. A făcut acest demers pentru primi informații a se vedea calitățile părților.
Depune la dosarul cauzei o copie tratatului între România și Statele Unite ale Americii privind asistența judiciară în materie penală care arată care era forma minimă de legalitate pe care trebuiau să o îmbrace procedurile de legalitate în prezenta cauză.
Față de toate cele arătate mai sus solicită admiterea recursului, casarea tuturor lucrărilor care au stat la baza emiterii mandatului de arestare preventivă și implicit toate prelungirile făcute cu nesocotirea formelor legale, apreciind că nu au fost respectate prevederile art.143 Cod procedură penală și implicit în acest stadiu măsura arestării nu mai este legală, ce-l puțin până instanța va primi procedurile legale cu respectarea tratatului mai sus depus și apoi dacă se mai impune măsura arestării preventive se poate lua oricând de judecător în cadrul cercetării judecătorești după dreptul acesteia cu respectarea dreptului de a informa părțile pretins vătămate.
Totodată precizează că nu au fost respectate nici cerințele art.5 din Convenția Europeană respectiv dreptul unei persoane de nu i se restrânge libertate în lipsa unei acuzații legale.
Apreciază că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, în prezent cercetarea judecătorească stagnează dar nu din vina inculpaților, termenul acordat în dosar este în 14 septembrie 2009, iar până la acea dată nu se mai poate face nimic în acest dosar, iar dacă se va lua orice altă măsură nu va împiedica cu nimic buna desfășurare a procesului penal în prezent, având în vedere că în afara inculpatului toți ceilalți inculpați au domiciliul în V și pot fi oricând la dispoziția organelor judiciare pentru a asigura participarea lor la procedurile judiciare așa cum se vor desfășura ele.
Pentru fiecare inculpat în parte apreciază că se impunea de către judecătorul cauzei a se examina criteriile care să justifice menținerea măsurii arestării preventive. Judecătorul în mod greșit a înlăturat aceste date personale ale inculpaților spunând că de ele se va putea ține seama doar la circumstanțiere, acest lucru fiind greșit deoarece art.136 alin.8 arată explicit că judecătorul cauzei va tine seama de anumite elemente care îl definesc pe fiecare persoană împotriva căreia se ia măsura preventivă.
Inculpatul fiind cetățean străin de la prima citație care s-a emis în cauză a fost la dispoziția organelor judiciare, deci nu există nici un element care să dovedească periculozitatea raportat la prezența sa în stare de libertate.
Dincolo de drepturile procesuale pe care le are în prezenta cauză are drepturi conferite prin tratatele internaționale la care România este parte acelea de a beneficia de o judecată în stare de libertate în lipsa unor elemente concrete care să arate că cu adevărat nu poate beneficia de o judecată în stare de libertate și se impune în mod imperios se impun e stare de arest.
Solicită a se avea în vedere că aparține unei culturi în care regumil proprietății de bunuri implică prezența personală a tuturor coproprietarilor. Întreaga sa familie este în imposibilitate a administra întregul patrimoniul datorită faptului că nu sunt recunoscute procedurile judiciare de investire de mandat pentru ceilalți coproprietari, așadar este o consecință extremă, păgubitoare pentru întreaga sa familie. La dosar nu există nici o dovadă de participare a sa reală la vre-o tranzacție financiară. Familia sa administrează în mod corect și legal, bunuri, proprietăți, afaceri comerciale pe un regim de circulația banilor mai mult decât riguros supravegheat de către autoritățile iordaniene.
Împotriva inculpatului se arată că nu sunt dovezi cu privire la periculozitatea, acesta și-a pierdut tatăl în perioada de când este arestat, mama sa este bolnavă și i s-a confiscat și toată averea.
În ceea ce privește pe inculpatul solicită a i se acorda un beneficiu al unui proces legal, echitabil tocmai a nu confirma o stare de arest preventiv emisă în stare de gravă nelegalitate.
În ceea ce privește pe inculpatul solicită a se avea în vedere că are la dosarul cauzei zeci de recomandări din partea cunoscuților, a familiei, care arată că este tată, soț, are răspunderi pentru propria sa familie, lucrează, nu există nici o dovadă că a aparținut vreunui grup infracțional.
Inculpatul, este din Râmnicu V, are un copil care are probleme de sănătate și are nevoie de sprijinul ambilor părinți.
Inculpatul provine dintr-o familie onestă, care îl sprijină și nu există nici un element care să dovedească că ar fi un individ periculos.
Avocat pentru inculpatul având cuvântul solicită admiterea recursului potrivit disp. art.385/15 pct.2 lit.d rap. la art.140 alin.1 lit.a /4, cele care se referă la încetarea de drept a măsurii, date fiind termenele la care au fost aduse la cunoștința inculpaților conținutul încheierii precum și momentul la care ne judecăm astăzi în recurs, data ultimei verificări a legalității măsurii arestării preventive care expira la 29 aprilie 2009, precum și casarea încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică. Apreciază că momentul la care ne judecăm astăzi depășește termenul de 60 de zile de la data de 2 martie 2009 - 30 aprilie 2009, art.140 Cod procedură penală.
În subsidiar solicită revocarea măsurii, punerea în libertate a inculpatului și continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate apreciază că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul lăsat în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică și s-ar sustrage cercetării judecătorești.
Solicită a se avea în vedere că termenul acordat de instanța de fond este la 14 septembrie 2009, termen pentru când va trebui a se face procedura cu părțile vătămate.
Până la acest moment nu s-a verificat sesizarea instanței, nu a existat nici un termen cu procedura legală pentru a se putea face vre- probă.
Solicită ca instanța să aibă în vedere că inculpatul este student în anul II, dată fiind starea sa de arest a trebuit să suspende prezența sa la cursuri.
Apreciază că nici pericolul concret nu este dovedit, iar rezonabilitatea pericolului față de termenul la care ne aflăm astăzi este cu mult depășit și solicită admiterea recursului, pe fond revocarea măsurii și punerea în libertate a inculpatului și continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate.
Avocat pentru inculpatul având cuvântul solicită admiterea recursului potrivit disp. art.385 /9 punctul 6 Cod procedură penală și anume lipsa de apărare la momentul menținerii arestării preventive, casarea încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în situația în care se fa trece peste aceste susțineri solicită punerea în libertate a inculpatului și continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate.
Apreciază că inculpatul nu a avut apărare având în vedere că la data de 22 aprilie 2009 când s-a menținut starea de arest a inculpaților a venit la o oră după ce au început dezbaterile, acest lucru putând fi observat din încheierea de ședință din care rezultă din referatul grefierului că avocat nu poate să ajungă fiind blocat în trafic.
Inculpatul nu a avut apărare calificată la momentul începerii dezbaterilor, având în vedere că dumnealui a venit la o oră după începerea dezbaterilor.
Cuvântul său la o oră este egal cu zero. În opinia sa lipsa de apărare înseamnă nulitatea absolută hotărârii.
De asemenea arată că termenul rezonabil a trecut, termenul acordat este în data de 14 septembrie 2009, termen pentru când inculpații stau degeaba în arest, numai pentru a fi îndeplinită procedura.
Avocat - pentru inculpatul având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond punerea în libertate a inculpatului și continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate.
Apreciază că termenul rezonabil trecut, faptele nu sunt așa de grave, apreciază că inculpatul nu prezintă pericol social, lăsarea sa în libertate nu ar împiedica cu nimic buna desfășurare a procesului penal.
Solicită înlocuirea măsurii cu o altă măsură, există posibilitatea ca să nu existe părți vătămate în acest dosar.
Având în vedere termenul acordat de către instanța de fond apreciază că inculpații vor sta în arest până la acest termen efectiv degeaba și apreciază că lăsarea în libertate acestora ar fi o măsură corectă.
Avocat pentru recurenții inculpați A, și G având cuvântul solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, apreciază că măsura arestării preventive a încetat de drept. În situația în care se va trece peste această susținere pe fond solicită punerea în libertate a inculpaților și continuarea judecării cauzei cu inculpații în stare de libertate.
Din încheierea atacată nu există nici un argument din care să rezulte legalitatea măsurii arestării preventive, există numai argumente legate de vinovăția inculpaților, mai degrabă această încheiere seamănă cu hotărâre de condamnare a inculpaților, având în vedere că la acest moment nu s-a putut pune în discuție nici actul de sesizare a instanței.
De asemenea apreciază că termenul rezonabil a trecut având în vedere termenul de fond acordat, termen până la care nu se va face nimic în dosar.
Solicită înlocuirea măsurii cu o altă măsură, respectiv cu măsura de a nu părăsi legalitatea sau țara, apreciind această măsură ca o măsură legală.
Avocat pentru inculpatul -, având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond punerea în libertate a inculpatului și continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate, apreciază că încheierea din data de 22 aprilie 2009 este și nemotivată, instanța nu a ținut cont că se judeca numai pentru măsura arestării preventive, aceasta fiind o măsură personală, fără a se raporta la fiecare inculpat în parte.
Solicită ca instanța să țină cont că inculpatul nu prezintă pericol, iar lăsarea sa în libertate nu ar împiedica cu nimic buna desfășurare a procesului penal și a se sustrage de la desfășurarea procesului penal, are familia în V, are tot interesul de a se prezenta în fața instanței pentru a-și apăra dreptul.
Până la acest moment nu s-a putut pune în discuție nici actul de sesizare, nici încadrarea juridică.
Față de toate acestea solicită admiterea recursului, casarea încheierii, pe fond punerea în libertate a inculpaților și continuarea judecării cauzei cu inculpații în stare de libertate, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură respectiv aceea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Avocat oficiu pentru inculpații, - și având cuvântul solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond punerea în libertate a inculpaților și continuarea judecării cauzei cu inculpații în stare de libertate, apreciază că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Solicită ca instanța să aibă în vedere și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat în parte.
De asemenea solicită înlocuirea măsurii cu o altă măsură respectiv aceea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Avocat pentru inculpatul, având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului și continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate, lăsarea inculpatului în stare de libertate nu ar avea cum să influențeze buna desfășurare a procesului penal.
Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă clar vinovăția inculpatului, din punctul său de vedere inculpatul legal nu ar trebui să fie arestat în această cauză.
În subsidiar solicită înlocuirea măsurii cu o altă măsură respectiv aceea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Acel termen rezonabil a trecut în condițiile în care termenul acordat este în septembrie, iar în dosar nu se mai poate face nimic până la acea dată.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea recursurilor ca inadmisibile formulate de inculpații și, având în vedere că prin decizia penală nr.221/R din data de 30.04.2009, s-a pronunțat cu privire la aceste recursuri.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea recursurilor inculpaților A, G, AL, și ca nefondate, menținerea încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind legală și temeinică, apreciază că nu au încetat motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și având în vedere complexitatea cauzei, inculpații săvârșind infracțiuni informatice, înșelând mai mulți cetățeni străini, cauzându-le acestora prejudicii mari și și-au însușit pe nedrept aceste sume mari de bani, chiar există temeiuri noi în ceea ce privește contactarea părților civile.
Apreciază că în mod greșit s-a invocat de către apărătorii inculpaților acea încetare de drept măsurii arestării preventive, având în vedere că prin încheierea Tribunalului Vâlcea din data de 22 aprilie 2009 s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, înainte de expirarea celor 60 de zile.
În ceea ce privește tratatul de asistență judiciară dintre România și SUA, apreciază că nu are nici o relevanță în cauză, statul român fiind un stat independent suveran având legi proprii, cetățenii fiind cetățeni români, au drepturi românești.
Avocat - cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de procuror cu privire la recursurile inculpaților și apreciază că recursurile sunt admisibile și a se avea în vedere data la care le-au fost comunicate încheierea.
Recurentul inculpat A având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală solicită admiterea recursului, a fi judecat în stare de libertate, nu are antecedente penale
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală admiterea recursului, înlocuirea măsurii cu o altă măsură respectiv aceea de a nu părăsi țara.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală solicită admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate, nu prezintă pericol public, înlocuirea măsurii cu o altă măsură.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertrate.
Recurentul inculpat G având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate, nu prezintă pericol public, să își continue studiile.
Recurentul inculpat - având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală, admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală, admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate. Arată că are 29 de ani, nu are antecedente penale, înainte de a fi arestat avea o societate comercială cu 6 angajați, care în urmă cu p săptămână chemat in notar pentru aod eclara falimentară, acestea fiind consecințele că este arestat. Solicită înlocuirea măsurii cu o altă măsură, pentru a putea să își salveze viitorul.
Recurentul inculpat - având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate pentru a-și continua studiile și a se reintegra în societate, se va prezenta la toate termenele.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală, admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală, admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate, achiesează la concluziile apărătorului ales. Precizează că are 29 de ani, nu are antecedente penale, din anul 2007 tatăl său fiind bolnav a preluat afacerile familiei, per care le-a dezvoltat și a asigurat un trai bun familiei, în momentul când a fost arestat și-a pierdut și tatăl, nu are cum să influențeze bunul mers al anchetei.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală, admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate. Nu are cunoștințe informatice.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală, admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate, înlocuirea măsurii cu o altă măsură pentru a-și continua studiile.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală, admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală, admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate, pentru a-și continua studiile.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală, admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate, să i se ofere o șansă pentru a-și continua viața și studiile.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală, admiterea recursului, să fie judecat în stare de libertate, să aibă în vedere situația familială, arată că are un copil pe care nu îl poate declara datorită stării sale de detenție, apreciază că nu prezintă pericol public, și solicită înlocuirea măsurii cu o altă măsură.
Recurentul inculpat Al având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/14 alin. ultim Cod procedură penală prin interpret solicită admiterea recursului, precizând că achiesează la concluziile apărătorului ales.
Precizează că nu a venit în România pentru a face probleme, solicitând a se avea în vedere că nu are antecedente penale și solicită a fi pus în libertate și a se continuarea judecării cauzei în stare de libertate.
CURTEA
Constată că, prin încheierea din 22 aprilie 2009, Tribunalul Vâlceaam enținut măsura arestării preventive a inculpaților:
1. A, fiul lui și, născut la data de 18.05.1982 în Bălcești, județul V, domiciliat în Râmnicu-V, Calea lui - nr. 173,. 18,. A,. 7, județul V, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
2., fiul lui G și, născut la data de 16.03.1981 în B, sector 1, domiciliat în B,--A,. A,. 40, sector 3, cu CNP -, aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul A.
3., fiul lui și, născut la data de 29.06.1983 în D, jud. V, domiciliat în, sat, județul, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
4., fiul lui G și, născut la data de 21.11.1980 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V,. -escu nr. 5, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
5., fiul lui și, născut la data de 13.11.1979 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V,-,.18,. B,.1, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
6., fiul lui - și, născut la data de 02.10.1982 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V, Calea lui - nr. 80, -. A,. 3, județul V, cu CNP -,aflat în Arestul J
7., fiul lui și, născut la data de 03.10.1979 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V, Calea lui - nr. 162,. 26,. B,. 14, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
8., fiul lui și -, născut la data de 03.06.1984 în D, județul V, domiciliat în D, -, -. A,. 10, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
9., fiul lui și -, născut la data de 10.01.1985 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V,-, -. A,. 13, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
10., fiul lui și, născut la data de 12.05.1988 în P, județul H, domiciliat în Râmnicu-V, Calea lui - nr. 173,. 18,. A,. 6, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
11., fiul lui și -, născut la data de 28.11.1988 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V, str. -. - nr. 5,. 27,. C,. 1, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
12., fiul lui - și -, născut la data de 20.08.1988 în H, județul V, domiciliat în Râmnicu-V,-, -. B,. 8, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
13., fiul lui și, născut la data de 13.09.1980 în S, județul O, domiciliat în Râmnicu-V,-, -. A,. 19, jud. V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
14., fiul lui G și, născut la data de 25.12.1982 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V,. -escu nr. 5, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
15., fiul lui G și -, născut la data de 28.07.1983 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V,-, -. C,. 30, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
16., fiul lui și, născut la data de 29.01.1980 în B, sector 1, domiciliat în B, bld. Luptătorilor nr. 34, sector 1, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
17. AL, cetățean iordanian, fiul lui și,născut la data de 20.02.1969 în, Regatul al, domiciliat în, Regatul al, nr. național -, cu permis de ședere în România seria - - și reședința în România în B, str. av. nr.2,.24,.1,.26, sector 1, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
18. -, fiul lui și, născut la data de 02.05.1976 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V, Calea lui - nr. 152,. 13,. B,. 2, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
19., fiul lui G și -, născut la data de 11.04.1980 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V, bld. T nr.1, -2,. D,. 9, județul V, cu CNP -,aflat în aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 16 iulie 2008, prin încheierea nr. 32 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților mai sus menționați.
Ulterior, a fost arestat preventiv și inculpatul (19). AL, cetățean iordanian, fiul lui și,născut la data de 20.02.1969 în, Regatul al, domiciliat în, Regatul al, nr. național -, cu permis de ședere în România seria - - și reședința în România în B, str. av. nr.2,.24,.1,.26, sector 1, cu CNP -, pentru comiterea infr. prev de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 4 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a, b Cod penal.
Prin încheierea din 4 decembrie 2008, instanța a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților susnumiți.
La data de 8 ianuarie 2009, fost verificată, din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților și prin încheierea din acea dată, a fost menținută starea de arest a acestora ca fiind temeinică și legală. De asemenea, prin încheierea din 2 martie 2009 fost verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și s-a apreciat că această măsură este legală și temeinică.
Prima instanță a apreciat că prin acțiunea concertată a membrilor grupării din plângerile și sesizările persoanelor vătămate - cetățeni străini rezultat că prejudiciul produs se ridică la 1.260.304 USD în cazul fraudei informatice, la 138.896 USD, 91.780 și 6246 în cazul fraudei informatice asociate cu înșelăciunea ( a se vedea volumele I și urm. dosar. ).
În motivarea încheierii, instanța analizează în concret, în raport cu specificul cauzei probele existente la dosar care, justifică menținerea măsurii arestării preventive.
În consecință, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților pe care menținut-o în conformitate cu disp.art.160/b rap.la art.300/2 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen legal inculpații mai sus menționați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de recurs au fost menționate în practicaua deciziei.
Examinând încheierea recurată, din punct de vedere al motivelor invocate, în conformitate cu disp.art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată următoarele:
Recursurile declarate de către inculpații și sunt inadmisibile, deoarece împotriva aceleiași încheieri de ședință inculpații mai sus menționați au formulat recurs care a fost soluționat de către Curtea de Apel Pitești.
Prin urmare, în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, se vor respinge ca inadmisibile recursurile declarate de către inculpați.
Curtea constată că recursurile celorlalți inculpați din această cauză sunt nefondate.
Situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță care în mod corespunzător a aplicat dispozițiile legale în materie.
Astfel, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală în sensul că în cauză există pentru fiecare dintre inculpați indicii temeinice și probe că au săvârșit infracțiuni de natura celora care justifică menținerea măsurii arestării preventive.
Pentru fiecare dintre inculpați se justifică menținerea măsurii arestării preventive și în raport cu disp.art.148 lit.f Cod procedură penală. Probele administrate până în prezent în cauză, demonstrează că lăsarea în libertate a inculpaților este de natură să afecteze în mod grav relațiile și valorile sociale care formează ordinea publică. În acest sens, trebuie să se aibă în vedere natura infracțiunilor reținute în sarcina lor, împrejurările în care acestea au fost comise, precum și impactul foarte puternic pe care grupul infracțional constituit al inculpaților îl prezintă pentru ordinea publică.
În raport cu complexitatea acestei cauze, durata arestării preventive nu a depășit un termen rezonabil, în raport cu reglementările interne și internaționale în materie.
Se constată totodată că instanța a examinat în mod corespunzător toate cererile formulate de către inculpați și s-a pronunțat asupra lor. În acest sens, a apreciat în mod corespunzător că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri de prevenție pentru nici unul dintre inculpați.
Este nefondată susținerea inculpaților, potrivit cărora menținerea măsurii arestării preventive este nelegală, deoarece s-a depășit termenele prevăzute de lege. Încheierea pronunțată de către prima instanță la data de 22 aprilie 2009 este dată în intervalul de timp prevăzut de lege pentru analizarea stării de arest a inculpaților. Nu are relevanță sub acest aspect data la care se soluționează recursul împotriva încheierii pronunțată de către prima instanță.
În legătură cu incidența în cauză a unor dispoziții din tratate și convenții internaționale la care este parte România, curtea constată că în cauză sunt incidente numai dispozițiile Convenției Europene privind apărarea drepturilor omului, ratificată prin Legea nr.30/1994 de România, document la care prima instanță a făcut referire.
În raport cu aceste argumente și în temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de ceilalți inculpați din această cauză.
În temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurenții-inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibile recursurile formulate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 29.01.1980 în B, sector 1, domiciliat în B, bld. Luptătorilor nr. 34, sector 1, cu CNP - și, fiul lui - și, născut la data de 02.10.1982 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V, Calea lui - nr. 80, -. A,. 3, județul V, cu CNP -, deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații A, G, AL, și, în prezent toți deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenții inculpați, -, și la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Obligă pe ceilalți recurenți inculpați la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2009 la Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
-.Gh. dr.
Grefier,
Red.: dr.
Tehnored.:
2 ex./25.05.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Andreescu, Marius Gabriel