Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 319/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 319
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "cerere de liberare provizorie sub control judiciar", declarat de inculpatul, fiul lui si, nascut la 08.11.1978 - aflat in Penitenciarul I, impotriva incheierii de sedinta din data de 18.05.2009 pronuntata de Tribunalul I, in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent - asistat de avocat - - aparator ales din cadrul Baroului de Avocati
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului formulat de inculpatul -.
Avocat - avand cuvantul, sustine ca a formulat recurs impotriva incheierii de sedinta din data de 18 mai 2009 pronuntata de Tribunalul I, considerand incheierea nelegala si netemeinica.
Considera incheierea nelegala, fiind incident cazul de casare prevazut de art.385 ind.9 pct.9 Cod procedura penala, impunandu-se, in temeiul disp. art.385 ind.15 pct.2 lit.c Cod procedura penala, admiterea recursului, casarea incheierii pronuntate de Tribunalul I si rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii cererii de liberare sub control judiciar a inculpatului -.
O prima critica vizeaza faptul ca, asa cum se poate observa din continutul incheierii recurate, judecatorul care a solutionat cererea de liberare provizorie sub control judiciar, nu a efectuat un control real, independent si impartial asupra motivelor invocate in sustinerea cererii formulate, fapt dovedit de imprejurarea ca intreaga motivare din aceasta incheiere a fost copiata dupa o alta incheiere, respectiv dupa incheierea din 02.03.2009, pronuntata in dosarul nr-, dosar ce a avut ca obiect cerere de liberare pe cautiune formulata de acelasi inculpat, in timpul urmaririi penale, si care se afla in volumul I dosar urmarire penala, filele 409-412.
Acest lucru este evident si de neinlaturat si rezulta din continutul filelor 5 si 6 din incheierea recurata, continut identic cu cel cuprins in expunerea incheierii pronuntate anterior.
Mai mult decat atat, judecatorul fondului nu a filtrat in nici un fel continutul incheierii colegului care s-a pronuntat in cererea de liberare pe cautiune, ceea ce face ca preluand identic motivarea respectiva, sa nu aiba nici o legatura cu cele puse in discutie in cererea ce o avea de solutionat.
Faptul ca intreaga motivare a fost copiata dupa alta incheiere pronuntata intr-o cerere anterioara a aceluiasi inculpat face ca, practic solutia instantei de fond sa fie lipsita total de substanta si echivaleaza in mod evident, cu o lipsa de motivare si o nesolutionare a fondului.
In România anilor 2009, este de neiertat o astfel de maniera de abordare a unei cereri care vizeaza libertatea omului si trebuie sanctionată.
De altfel practica recentă a instantelor românești in acord perfect cu Curtea Europeana, a inceput sa produca solutii, in acest sens face trimitere la decizia penala nr.739/R/MF din 30.12.2008, pronuntata de Curtea de Apel Pitești - Sectia penala și publicata in Buletinul Curtilor de Apel - nr.1/2009.
Prin aceasta decizie s-a stabilit ca atunci cand judecatorul alege solutia de a motiva incheierea prin copierea continutului unei alte incheieri pronuntate in acelasi dosar, este de natura sa incalce atat dispozitiile art.21 alin.3 din Constitutie, cat si disp. art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care garanteaza dreptul la un proces echitabil, si este sanctionata cu nulitate absoluta.
Prin maniera in care a procedat Tribunalul Iai ncalcat nu numai art.6 din Conventia Europeana, ci si garantiile impuse de disp. art.5 pct.3 din CEDO, garantii indispensabile respectarii dreptului la libertate si siguranță, prev. de art.5 pct.1 CEDO si in art.23 din Constitutie din perspectiva independenței si importanței; de care trebuie sa dea dovada judecatorul ce trebuie sa se pronunte pe orice fel de cerere care vizeaza arestarea preventiva.
In conceptia instantei europene, intre garantiile dreptului la un proces echitabil, in sensul art.6 din Conventie se inscrie si obligatia tribunalelor, in general, de a-si motiva deciziile, in sensul expunerii cu claritate a motivelor pe care isi intemeiaza solutiile, justificata de faptul ca numai in acest fel un acuzat poate sa-si exercite eficient caile de atac.
In ceea ce priveste, insa ocrotirea dreptului la libertate si siguranta prevazut de art.5 paragraful 1 din Conventie, Curtea Europeana este mult mai exigenta si mai precisa, din acest punct de vedere, impunand instantelor de judecata, pentru justificarea detentiei unei persoane, si pentru orice alte cereri, nu numai motivari generale a deciziilor in acest sens, ci expuneri precise a tuturor conditiilor ce trebuie indeplinite pentru legitimarea starii de detentie, cu referiri stricte la situatia concreta a fiecarei spețe si a fiecarui inculpat, in realizarea scopului principal al Conventiei, acela de a proteja fiecare individ de arbitrariu. Motivarea instantei nu se refera la situatia concreta si la cele invocate.
In acest sens, Curtea de statuat in cauza Mansur contra Turciei, prin hotararea din 8 iunie 1995, ca motivele invocate de judecator, pentru a justifica mentinerea detentiei unei persoane, trebuie sa fie si reale, fiind inacceptabile, motivari care sa poata reprezenta doar o simpla recitare rituala a formulelor stereotipe, fara referiri concrete la situatia inculpatului.
Astfel, a constatat Curtea ca printr-o astfel de atitudine, judecatorul national, care s-a multumit doar cu aprobarea mecanica a deciziilor autoritatilor de politie, nerespectandu-si obligatia de a efectua un control independent si critic, propriu, a incalcat categoric exigentele impuse de Conventie.
Motivarea Tribunalului in sensul ca instanta a copiat integral o incheiere anterioara, fara aoa dapta in vren fel la realitatile si la motivul din momentul solutionarii, reprezinta o incalcare evidenta, in sensul enunțat mai sus, judecatorul nerealizand, practic, un control independent si critic, propriu, asupra cererii supusa solutionarii.
Totodata, aceasta motivare a instantei de fond, conduce in mod clar si la incalcarea unui alt principiu fundamental al procesului penal, inscris in art.5 ind.2 Cod procedura penala, acela al prezumtiei de nevinovatie al inculpatului, ocrotit prin art.23 alin.11 din Constitutie, dar si prin art.6 paragraful 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Considera ca aceasta modalitate de analiza amanunțită a mijloacelor de proba administrate in cursul urmaririi penale este posibila doar in cursul urmaririi penale, nu si in cursul judecatii pentru ca ea poate fi interpretata ca indirect să conducă la incalcarea prezumtiei de nevinovatie. Tocmai de aceea, legiuitorul a stabilit ca motiv distinct de incompatibilitate in ceea ce priveste judecata pe fond cazul in care judecatorul a solutionat propunerea de arestare sau de prelungire a masurii arestarii preventive, in cursul urmaririi penale (art.48 lit.a Cod procedura penala).
Din cuprinsul motivarii incheierii pronuntate de Tribunalul I se poate desprinde, cu usurință, concluzia ca, judecatorul care a solutionat cererea de liberare provizorie sub control judiciar il consideră pe inculpat ca fiind vinovat.
Acest fapt rezulta in mod direct din maniera in care a procedat in "motivarea" solutiei pronuntate, cat si, in mod direct, din anumite exprimari.
Astfel, judecatorul, in cuprinsul incheierii, copiind motivarea cererii anterioare, a facut o analiza amanuntita a mijloacelor de proba administrate in cursul urmaririi penale, concluzionand ca acestea demonstreaza ca inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat.
In concluzie, toate aceste nesocotiri, de catre instanta de fond, ale unor drepturi fundamentale, nu pot fi trecute cu vederea, impunandu-se astfel sanctionarea incheierii recurate cu nulitatea absoluta, nefiind de neglijat faptul ca, totodata, prin art.35 din Conventie, statul beneficiaza, in primul rand, de sansa de a redresa, prin mijloace proprii, situatiile in care se produc astfel de incalcari, cu atat mai mult cu cat, acestea fac parte din cele care sunt sanctionate, de fiecare data, de Curtea Europeana de la Strassbourg.
Pentru toate aceste motive, solicita admiterea recursului, casarea incheiererii recurate si rejudecarea cauzei, conform art.385 ind.15 pct.2 lit.c Cod procedura penala.
In ceea ce priveste temeinicia cererii, solicita a se observa, ca sunt indeplinite toate conditiile legale pentru a se dispune admiterea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, sustine că, in legatura cu criticile formulate de catre aparare in ceea ce priveste incheierea atacata, consideră că aceste critici nu sunt juste si in nici un caz nu pot duce la o constatare a nulitatii incheierii atacate.
Astfel, in ceea ce priveste critica precum ca aceasta incheiere ar fi o copie a unei alte motivari dată de o altă instanță in judecarea unei alte cereri de liberare pe cautiune, considera ca aceasta critica nu este fondata.
Este firesc să existe anumite similitudini intre aceasta motivare si o eventuală motivare pe care a dat-o instanta in judecarea unei cereri de liberare pe cautiune, intrucat legea procesual penala impune pentru liberarea sub control judiciar, practic, aceleasi conditii ca in cazul judecarii unei cereri de liberare pe cautiune.
Că instanta a avut in vedere faptul că judeca o cerere de liberare sub control judiciar si nu o cerere de liberare pe cautiune, este dovedită tocmai pe anumite trimiteri de catre judecatorul in cadrul incheierii atacate.
Astfel, a se observa la pagina 5 incheierii atacate, judecatorul arată clar, in analiza conditiilor referitoare la liberarea sub control judiciar, că de asemenea nu poate fi trecută cu vederea in stabilirea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar si a oportunității unor astfel de masuri, nefăcând practic nici un fel de referire la liberarea pe cautiune.
De asemenea, in finalul incheierii atacate, judecatorul arată - faptul că la acest moment inculpatul este trimis in judecata si a fost intocmit rechizitoriul - nu justifica liberarea sub control judiciar raportat la intreaga sa activitate presupus infractionala.
Acest aspect inlătură si critica vizând faptul că această analiză s-ar fi făcut cu privire la un alt cadru procesual, in care a fost făcută cererea de liberare pe cautiune.
Aceste aspecte dovedesc faptul că judecatorul a facut o analiză proprie, referitoare la conditiile in care se poate sau nu acorda liberarea sub control judiciar.
In ceea ce priveste cealalta critica invocata de catre aparator, respectiv incalcarea prezumtiei de nevinovatie, precum si faptul că judecatorul l-ar considera vinovat pe inculpat, fără a exista o hotarare de condamnare in acest sens, considera ca nici aceasta critica nu este justa.
Analiza mijloacelor de probă făcută de catre judecator, analiză criticată de catre aparare, s-a facut strict cu trimitere la temeiurile prevazute de art.143 Cod procedura penala și temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive față de inculpat.
Este firesc ca judecatorul să se fi referit la aceste temeiuri, avand in vedere că, practic, in cadrul acestei incheieri a analizat oportunitatea sau nu a lăsării in libertate a inculpatului, sau dimpotrivă, mentinerea starii de arest a acestuia.
Aceasta cu privire la criticile privind nulitatea sau eventualele nulități ale incheierii atacate.
Cat priveste fondul cauzei, considera ca in mod corect instanta de fond a apreciat, analizand probatoriul administrat in cauză, faptul că lăsarea in libertate a inculpatului ar prezenta un deosebit pericol pentru ordinea publica.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent - solicita a i se acorda șansa să fie judecat sub control judiciar, angajandu-se sa respecte toate conditiile impuse de catre instanta.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul - - aflat în Penitenciarul Iași privind liberarea provizorie sub control judiciar, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 11/U din 08.02.2009.
A obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În pronunțarea acestei încheieri tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub numărul -, inculpatul - -, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2, art. 27 alin. 2 din "Legea 365/2002 privind comerțul electronic", toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. "a" Cod penal, a solicitat instanței liberarea provizorie sub control judiciar, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 11/U/2009, emis de Tribunalul Iași la data de 08.02.2009, în baza încheierii nr. 13/08.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Iași.
În motivarea cererii sale scrise, inculpatul invocat, în esență, următoarele: sunt îndeplinite ambele condiții ale liberării prevăzute de dispozițiile art. 160 ind. 2 Cod procedură penală, și anume cea legată de limitele de pedeapsă precum și cea referitoare la lipsa datelor din care să rezulte că inculpatul ar mai săvârși alte infracțiuni. S-a arătat de către inculpat, prin apărător, că probațiunea în dosarul de urmărire penală s-a încheiat, inculpatul fiind trimis în judecată la acest moment, deci nu mai există date care să conducă la concluzia că inculpatul ar putea zădărnici aflarea adevărului
Cererea inculpatului întrunește toate condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de lege, întrucât respectă condițiile de formă, iar infracțiunile pentru care acesta este cercetat sunt sancționate de legea penală cu pedeapsa închisorii de până la maxim 12 ani, nefiind deci depășită limita de 18 ani închisoare prevăzută de art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală.
Instanța reține că potrivit art. 160 ind. 8a alin. 6 Cod procedură penală aceasta poate fi respinsă, printre altele, fie dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, fie dacă este neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, tribunalul constată că inculpatul - - este cercetat sub acuzația săvârșirii, în formă continuată, a infracțiunilor de "falsificare a instrumentelor de plată electronice" prev. și ped. de art. 24 alin. 1 și 2 din "Legea 365/2002 privind comerțul electronic", "efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos" prev. și ped. de art. 27 alin. 2 din "Legea 365/2002 privind comerțul electronic" și "inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni" prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
În acest cadru procesual, instanța nu este chemată să analizeze legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive ori să verifice dacă temeiurile inițiale s-au modificat sau au încetat, ci doar dacă sunt întrunite cerințele legale de admisibilitate pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar și dacă o astfel de cerere este întemeiată.
Însă, întrucât s-a invocat faptul că nu ar fi fost întrunite condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive (sub aspectul pericolului pentru ordinea publică), dar și pentru că stabilirea temeinicii cererii de liberare pe cauțiune este în strânsă legătură cu pericolul concret pe care l-ar reprezenta lăsarea în liberate a inculpatului, cât și cu scopul acestei măsuri prevăzut de art. 136 Cod procedură penală, tribunalul va examina și criticile inculpatului în acest sens.
Astfel se reține că în ceea ce privește acuzațiile aduse inculpatului (mai sus-menționate), dosarul de urmărire penală conține numeroase probe ce se constituie în indicii temeinice care să justifice bănuiala legitimă că acesta ar fi săvârșit - sub o formă sau alta de participație și contribuție - faptele pentru care este cercetat. De altfel, acesta a recunoscut - în fața acestei instanțe și nu numai - o implicare activă, cel puțin parțială, în comiterea unora dintre faptele penale imputate.
Analiza procesului-verbal de depistare din data de 07.02.2009, a procesului-verbal de sesizare din oficiu, a planșelor fotografice cu cardurile descoperite cu ocazia perchezițiilor domiciliare, a declarațiile inculpaților - și care relatează cu amănunte modul de desfășurare a activității infracționale, implicarea și contribuția esențială a inculpatului - -, a declarațiilor acestuia, a relațiilor comunicate de unele unități bancare, a plângerilor și declarațiilor unora dintre părțile vătămate, a altor procese-verbale de verificare, a declarațiilor martorilor audiați, a celorlalte înscrisuri existente al dosar conturează existența indiciilor temeinice, care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul - - ar fi comis faptele pentru care este cercetat.
Într-adevăr, ceea ce este important și suficient, în acest moment procesual, este faptul că - așa cum s-a arătat - există suficiente indicii temeinice că inculpatul - - ar fi participat la comiterea faptelor de care este acuzat, având un rol semnificativ. Astfel, se conturează că s-a acționat după un plan bine pus la punct, că activitatea infracțională este de amploare și cu caracter atât transjudețean, cât și transnațional, inculpatul având un rol principal.
De asemenea, nu poate fi trecută cu vederea - în stabilirea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar și a oportunității unei astfel de măsuri - nici faptul că: a) la perchezițiile domiciliare la locuința inculpatului și a surorii lui au fost identificate mai multe înscrisuri bancare (extrase de cont și altele) pe numele unor terțe persoane; b) că în autoturismul condus de inculpat s-a identificat un cu bile (pentru care exista autorizație de deținere - 249 - vol. I); c) și nici conținutul deosebit de relevant al declarațiilor inculpaților și. Astfel, din depozițiile acestora rezultă că: au fost chemați în Anglia de inculpatul - care le-a plătit biletele de avion și le-a asigurat cazarea și masa; că acesta le-a spus, în Anglia, că "putem câștiga bani din fraudă cu carduri și că el cunoaște mai multe persoane care sunt specializate în comiterea acestor fapte" ( 101 - vol. I ); că " ne-a spus că ne va arătat cum sunt paratele care se instalează pe bancomate pentru copierea datelor cardurilor.ne-am întâlnit cu un. care ne-a arătat mie și lui un dispozitiv de copiat datele cardurilor de la bacncomat. Ulterior, împreună cu, ne-am deplasat la un bancomat, iar tipul respectiv a pus dispozitivul pe bancomatne-a spus apoi că trebui pus cu mare grijă în așa fel încât chitanța sau cardul să poată ieși. știu că a luat un dispozitiv electronic . pe 03.02.2009, mi-a zis că trebuie să primească un colet cu mai multe carduri". Aceste depoziții relevă o împrejurare deosebit de gravă și anume: inculpatul - avea posibilitatea reală de a procura, și chiar a făcut-o, mecanisme/instrumente necesare citirii datelor de pe cardurile bancare și clonării ulterioare a acestora și tot el s-a ocupat de "formarea profesională" a celorlalți inculpați în comiterea de asemenea fapte penale grave.
Pe de altă parte, datele cauzei relevă că nu este vorba de un singur act material izolat sau doar de câteva asemenea cate materiile, ci de un număr mult mai mare, cele mai multe dintre ele încă nedescoperite, așa cum rezultă din cuprinsul rechizitoriului.
De asemenea, nu poate fi trecută cu vederea nici poziția procesuală a inculpatului care nu a fost - așa cum pretinde el - una de asumarea totală a responsabilității și de cooperare constantă cu autoritățile judiciare, ci una oscilantă. Cu prilejul audierii sale de procurori a negat orice implicație ( 62 și 65 - vol. I - ). Abia în fața judecătorului care a dispus arestarea sa preventivă, inculpatul a recunoscut implicarea sa penală și și-a asumat parțial faptele imputate.
Menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului este necesară și din perspectiva caracterului transnațional al activităților infracționale,așa cum rezultă din materialul probator concretizat în rechizitoriu, aspecte care impun ca judecata să se desfășoare cu celeritate și să nu existe premise care să poată face ca aceasta să fie influențate în nici un mod.
Pe de altă parte, cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată pentru că lăsarea sa în libertate prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
Faptul că la acest moment inculpatul este trimis în judecată și a fost întocmit rechizitoriul nu justifică liberarea sub control judiciar raportat la întreaga sa activitatea presupus infracțională. În speță acest pericol este actual și real și el rezultă din analiza coroborată a elemente deja menționate și analizate, extrase din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv din: modul și condițiile în care au fost concepute și comise faptele imputate inculpatului; din maniera în care ar fi acționat inculpatul pentru comiterea faptelor și din contribuția sa; din natura valorilor sociale pretins lezate; din consecințele produse și care ar fi putut fi produse prin comiterea unor asemenea fapte, cu afectarea securității tranzacțiilor bancare cu carduri; din amploarea și caracterul transjudețean și transnațional al activităților infracționale pretins comise.
Pentru toate cele mai arătate, instanța, în baza dispozițiilor art. 160 ind. 8a alin. 6 Cod procedură penală, urmează să respingă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de liberare sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri a promovat recurs inculpatul- -, care prin apărător, a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 9 Cod procedură penală, ceea ce impune admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Opinia critică vizează faptul că judecătorul nu a făcut un control real, independent și imparțial asupra motivelor invocate în susținerea cererii, fapt dovedit de împrejurarea că întreaga motivare a fost copiată după o altă încheiere din 02.03.2009 care a avut ca obiect liberarea provizorie pe cauțiune.
A fost preluată identic motivarea încheierii anterioare încălcând disp. art. 21 alin. 3 din Constituție și art. 6 din ce garantează dreptul la un proces echitabil și este sancționată cu nulitatea absolută.
În concepția instanței europene se înscrie și obligația instanțelor de a-și motiva deciziile în sensul expunerii cu claritate a motivelor pe care-și întemeiază soluția, justificată de faptul că numai în acest fel un acuzat poate să-și exercite eficient căile de atac.
Curtea a statuat în cauza Mansur contra Turciei că motivele invocate de judecător pentru a justifica menținerea detenției unei persoane trebuie să fie reale, fiind inacceptabile, motivări care să poată reprezenta doar o simplă recitare rituală a formulelor stereotipe, fără referiri concrete la situația inculpatului.
Această motivare conduce și la încălcarea principiului fundamental înscris în art. 5 ind. 2 Cod procedură penală acela al prezumției de nevinovăție.
Consideră că această modalitate de analiză amănunțită a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale conduc la încălcarea prezumției de nevinovăție, apreciind că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor.
Se mai arată că aceste nesocotiri ale unor drepturi fundamentale impun sancționarea încheierii recurate cu nulitatea absolută.
În ceea ce privește temeinicia cererii a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile legale spre a se dispune admiterea acesteia.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu conform art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată ca fiind nefondat recursul declarat de inculpat.
Referitor la critica privind preluarea considerentelor încheierii anterioare fără a se efectua un control independent și imparțial, se va reține:
Potrivit normelor procesual penale, liberarea provizorie este o măsură constituțională care dă posibilitate instanțelor de a valorifica în mod concret măsurile care pot asigura buna desfășurare a procesului penal cu antrenarea legitimă a restrângerilor de drepturi pe care le presupun măsurile preventive.
Liberarea provizorie constituie totodată un drept al oricărei persoane aflată într-o procedură penală sub stare de detenție preventivă (art. 5 alin. 5 și art. 160 ind. 1 Cod procedură penală).
Liberarea provizorie se poate dispune sub control judiciar sau pe cauțiune.
Cele două modalități sunt prevăzute distinct în paragraful 1 și 2 al secțiunii 5 din Codul d e procedură penală pentru ca prin paragraful 3 (art. 160 ind. 6 - 160 ind. 10) să fie înscrise normele comune ambelor instituții.
De asemenea în ceea ce privește condițiile liberării provizorii pe cauțiune cât și a instituirii obligațiilor ce se impun a fi respectate pe timpul liberării provizorii, disp. art. 160 ind. L1 alin. 1 și 2 fac trimitere expresă la art. 160 ind. 2 alin. 1 și 2, art. 160 ind. 2 alin. 3, 3 ind. 1 și 3 ind. 2 Cod procedură penală.
Ceea ce diferențiază cele două măsuri procesuale este că prima situație prevede punerea în libertate a inculpatului cu respectarea anumitor obligații iar în a doua situație se prevede suplimentar depunerea unei cauțiuni care să garanteze respectarea acelor obligații.
Prin urmare, este posibilă și firească similitudinea motivării hotărârilor în analiza condițiilor liberării provizorii privitoare la infracțiunile bănuit a fi săvârșite și limitele de pedeapsă cât și a celor înscrise în alin. 2 al art. 160 ind. 2 Cod procedură penală care impun refuzul instanței de a acorda acest beneficiu.
Că instanța a avut în vedere faptul că dedusă judecății este o cerere de liberare provizorie sub control judiciar și nu o cerere de liberare provizorie pe cauțiune este dovedită prin trimiterile pe care le face în cuprinsul motivării.
Astfel, într-un alineat se arată că datele cauzei relevă un număr mai mare de acte materiale, aspect ce "rezultă din cuprinsul rechizitoriului",cât și aspectul că în acest moment "inculpatul este trimis în judecată", ceea ce impune o distincție clară față de motivarea încheierii anterioare specifice fazei de urmărire penală.
Este adevărat, de asemenea, faptul că judecătorul arată în alineatul 7 al considerentelor căcererea de liberare pe cauțiuneeste în strânsă legătură cu pericolul concret pentru ordinea publică, dar acest aspect, nu poate conduce la constatarea că respectiva hotărâre este lovită de nulitate absolută.
Împrejurarea că instanța nu a reținut în motivare și faptul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal dar în forma complicității (art. 26 Cod penal) și nu forma autoratului de asemenea este lipsit de relevanță câtă vreme această calificare a faptelor infracționale este ipotetică și poate suferi modificări în contextul disp. art. 334 Cod procedură penală.
Nu poate fi primită nici critica vizând faptul că instanța a făcut o motivare amplă specifică unei judecăți pe fond și care excede dispozițiilor legale.
În examinarea eventualului pericol concret ce l-ar prezenta inculpatul în condițiile lăsării în libertate, instanța a exemplificat parte din mijloacele de probă administrate în faza de anchetă penală cât și aspecte relevante ale unor declarații de martori.
Pe de altă parte, în concepția instanței europene, între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție se înscrie și obligația instanțelor de a-și motiva deciziile lor.
Doar absența motivării unei hotărâri judecătorești poate impieta asupra dreptului la un proces echitabil, mai ales, când respectiva decizie este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanță superioară.
Având în vedere deciziile, și, Curtea apreciază că modalitatea în care a fost examinată cererea dedusă judecății nu încalcă prezumția de nevinovăție după cum susține recurentul.
Cât privește lipsa de temeinicie a hotărârii recurate, Curtea constată de asemenea că această critică este neîntemeiată.
Potrivit art. 160 ind. 2 alin. 2 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată în situația în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Din acest punct de vedere se apreciază, că raportat momentului procesual - investirea instanței cu rechizitoriu - cât și a fazei de debut a cercetării judecătorești ce indică existența unui număr considerabil de părți vătămate cărora li s-a retras din conturile bancare sume însemnate prin fraudarea instrumentelor de plată electronice, liberarea provizorie nu este oportună.
Într-un alt context dispozițiile procesual-penale fac vorbire despre facultatea instanței de a acorda liberarea provizorie prin folosirea sintagmei "se poate acorda" și nu de obligativitatea obținerii acestui beneficiu.
Față de considerentele expuse, în baza disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, recursul declarat de inculpatul - - se va respinge ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul - -, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva încheierii de ședință din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași in dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
29.05.2009
2 ex.-
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Gabriela Scripcariu, Mihaela Chirilă
