Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 326/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 326
Ședința publică de la 04 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene
JUDECĂTOR 2: Ștefan Nimineț
JUDECĂTOR 3: Monica Vadana
*
GREFIER - - -
***
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - legal reprezentat de
PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-inculpat - în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Recurentul, prin av., a arătat că își menține recursul declarat împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Bacău la data de 30.04.2009.
Nefiind alte cereri prealabile, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat -, a solicitat admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate, întrucât acesta a recunoscut și regretat faptele comise. A solicitat a se avea de asemenea în vedere faptul că inculpatul era în stare de ebrietate la momentul comiterii faptelor, este la prima abatere, precum și faptul că s-au administrat probe în dosar, astfel încât acesta poate fi judecat în stare de libertate.
Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, întrucât subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri preventive împotriva inculpatului.
Recurentul-inculpat -, în ultimul cuvânt, a arătat că recunoaște și regretă faptele și a solicitat că fie cercetat în stare de libertate.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în baza art.3001al.1 și 3 Cod pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 197 alin.1 și 3 și 211 alin 1, 2 lit. "c" cod penal cu aplicarea art. 33 lit. "a" cod penal constând în aceea că la data de 25-03-2009 l-a deposedat prin violență pe minorul A de telefonul mobil după care prin violență a întreținut raport sexual cu victima minoră în vârstă de 13 ani.
Potrivit art. 300/1 cod procedură penala în cauzele in care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, după înregistrarea dosarului instanța legal sesizată este datoare să verifice din oficiu în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Daca instanța constată ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au încetat sau ca nu exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată in libertate a inculpatului.
Când instanța constată ca temeiurile care au determinat
arestarea impun în continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifice privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
De asemenea potrivit art. 148. cod procedură penala măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luata și deci și menținută dacă sunt întrunite condițiile prevăzute in art. 143 si exista vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 cod procedură penală. Arestarea preventiva este o măsura cu caracter preventiv ce se poate dispune in cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare in scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal. Dispozițiile legale din dreptul intern sunt în concordanță cu normele și jurisprudența CEDO în domeniu.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate "in concrete" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
In același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de, a se crede că există unui sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă, l Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Mai mult, jurisprudența Curții Europene a statuat că simpla invocare de către instanțe a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate (cum sunt: necesitatea conservării probelor; împiedicarea exercitării de presiuni asupra martorilor sau victimei sau o posibilă înțelegere între inculpat și complicii săi ori pentru a proteja ordinea publică în cazul infracțiunilor cu puternic ecou în rândul comunității; necesitatea de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni sau de a împiedica fuga inculpatului), nu are caracterul unor motive pertinente și suficiente (cazul Jablonski c/Polonia, hotărârea din 21 decembrie 2000). Detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - indiferent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă (cazul Wemhoff / Germania, hotărârea din 27 iunie 1968). rezonabilă a detenției preventive se apreciază in concreto, de la caz la caz, în funcție de circumstanțele proprii. Intervalul de timp prevăzut de art. 5 pct. 3 din Convenție cere o diligență sporită și se deosebește de intervalul prevăzut de art. 6 din Convenție ( cauza Stogmuller / Austriei, hotărârea din 10 noiembrie 1969). Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, pentru a vedea în ce măsura există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate (cazul Labila c/Italiei, hotărârea din 6 aprilie 2000). În analiza motivului privind prezervarea ordinii publice, Curtea Europeană admite că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni (de asasinat, în speță - n) pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp. Totuși, un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că liberarea deținutului ar tulbura în mod real ordinea publică. În afară de acestea, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată; continuarea detenției nu ar putea să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate (cazul Letellier /Franței).
În ceea ce privește ordinea publică instanța reține că aceasta se definește ca fiind caracteristica societății în care trebuie să domine siguranța, securitatea, respectul față de drepturile cetățenilor. Ordinea publica este echivalentul și liniștii interne, care permite cetățenilor să trăiască normal în societate. Infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor au pus în pericol evident ordinea publică în toate elementele caracteristice arătate mai sus,întrucât prin rezultatele produse în condițiile arătate în actul de sesizare în mod efectiv siguranța,securitatea și traiul normal al oamenilor în comunitate.
Nici o persoană nu se poate bucura de liniște, știind că persoana acuzată de tâlhărie și viol asupra unor minori s-ar afla în libertate. În speță starea de pericol pentru ordinea publică este actuală, rezultând în plus de cele arătate și din împrejurarea că indiciile ce privesc fapta, au produs și continuă să producă o afectare a echilibrului social firesc,stare de indignare și dezaprobare publică, insecuritate socială și sfidarea publică a autorităților. Cum în speță a fost afectată și periclitată viața publică normală rezultă că pericolul pentru ordinea publică este concret. De asemenea este certă apariția unor stări de pericol iminent pentru membrii societății cât și a unei stări de neliniște, a unui sentiment de insecuritate, în cazul în care persoana cărora planează acuzația unor fapte de o gravitate mare, ar fii lăsate în libertate. Modul și mijloacele de comitere reținute prin actul de sesizare, frecvența mare a faptelor de acest gen în zonă cât și reacțiile opiniei publice față de astfel de evenimente determină cu necesitate aprecierea că pericolul creat pentru ordinea publică are caracter actual.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat continuă să subziste. Sub acest aspect, instanța reține și că potrivit dispozițiilor art. 139 și 160 proc.pen. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată ori menținută cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului). În acest sens, se reține că infracțiunile de viol și tâlhărie ce constituie obiectul sesizării instanței, aduc atingere unor valori deosebit de importante ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care să există indicii că a avut loc cu participarea suspectului inculpat trimis în judecată și din consecințele acesteia.
Aplicând criteriile impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la cauza ce formează obiectul dosarului în recurs, instanța constatat că privarea de libertate a inculpatului și durata măsurii arestării preventive a acestuia nu au încetat să mai aibă un caracter rezonabil existând și necesitatea desfășurării în bune condiții a cercetării judecătorești care impune asigurarea unor garanții procesuale. În aceste condiții, menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesul inculpatului impune menținerea stării de arest.
Pentru considerentele expuse mai sus, constatând incidența actuală a temeiurilor de arestare preventivă prevăzute de art. 148 lit. " b și f" cod procedură instanța a menținut în baza art. 300 indice 1 alin. 1 și 3 cod procedură penală starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 192 alin 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva încheierii a declarat recurs în termen legal inculpatul fără nicio motivare în cererea scrisă.
Oral, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului și punerea în liberare a inculpatului, având în vedere că acesta nu are antecedente penale, a recunoscut faptele iar la data comiterii acestora se afla în stare de ebrietate.
Recursul nu este fondat.
Prin încheierea din 4.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacăus -a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie și a unei infracțiuni de viol, prev. de art.211 al.1 și 2 lit.c Cod penal și, respectiv, art.197 al.1, 3 teza I Cod penal.
La data arestării preventive, instanța a reținut existența temeiului de arestare prev. de art.148 al.1 lit.f Cod pr.penală, apreciind că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de aceste dispoziții.
Urmărirea penală s-a desfășurat cu celeritate, astfel încât la data de 27 aprilie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, anterior primului termen de judecată, în mod corect prima instanță a constatat că se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii, pentru considerente ce sunt însușite de instanța de control judiciar.
După cum este cunoscut, pentru luarea măsurii arestării preventive este necesară existența cumulativă a următoarelor condiții:
a) să existe probe sau indicii privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală;
b) fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii;
c) să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod penal;
d) conformitatea dreptului intern cu exigențele Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Împrejurarea că s-a dispus trimiterea în judecată, iar acesta a recunoscut că este autorul infracțiunilor deduse judecății constituie cel puțin indicii temeinice în sensul dispozițiilor art.681Cod pr.penală sau motive verosimile în sensul art.5 paragraful 1 lit.c din Convenție de a bănui că inculpatul a comis cele două infracțiuni, ambele sancționate cu pedeapsa închisorii, cea de tâlhărie cu pedeapsa închisorii de la 3 la 18 ani, iar cea de viol cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.
În ce privește existența a cel puțin unui temei de arestare prev.de art.148 Cod pr.penală, așa cum s-a menționat, la luarea măsurii instanța a constatat existența celui prevăzut la lit.f Cod pr.penală, iar cu ocazia menținerii instanța a reținut, dar numai în considerentele încheierii și prezența celui prevăzut la lit.b Cod pr.penală. Starea de pericol concret pentru ordinea publică rezultă numai din gradul de pericol social generic, relevat printre altele și de pedepsele prevăzute de lege, dar și din împrejurările concrete în care au fost comise faptele, autorul acestora profitând de lipsa de maturitate a celor două părți vătămate și în egală măsură de imposibilitatea fizică a acestora de a se apăra.
În același timp, vârsta celor două părți vătămate poate constitui o premisă a intimidării sau chiar influențării acestora într-un sens care ar prejudicia buna desfășurare a procesului penal.
Din considerentele arătate, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVEÂ
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 al.2 Cod pr.penală obligă inculpatul să plătească statului 80 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4.05.2009, în prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.înch. -
Red.dec.recurs -
Tehnored.- - 2 ex.
5.05.2009
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene, Ștefan Nimineț, Monica Vadana
