Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 34/R/2009
Ședința publică din 20 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Maria Boer Valentin Chitidean
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin
PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, aflat în arestul IPJ B, împotriva încheierii penale fără număr din data de 15 ianuarie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița N, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că își menține recursului declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii penale atacate și rejudecând să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Apreciază că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, raportat și la aspectul că au trecut nouă luni de la arestare. În cauză s-a realizat cercetarea judecătorească. Instanța trebuie să constate că după trecerea unui anume interval de timp pericolul concret pentru ordinea publică s-a estompat. Solicită să se aplice egalitatea de tratament raportat la ceilalți inculpați din acest dosar, doi dintre ei fiind puși în libertate. Nu consideră că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Solicită admiterea recursului declarat de inculpat. Cu onorar.
Reprezentanta DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii din data de 15 ianuarie 2009. Instanța de fond a constatat legal și temeinic că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv față de inculpatul și impun privarea de libertate a inculpatului. Se impune menținerea măsurii arestului preventiv în scopul desfășurării în bune condiții a procesului penal.
În concluzie, solicită respingerea recursului declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că are 13 luni de arest preventiv. Nu mai sunt probe de administrat în acest dosar. A recunoscut comiterea faptei reținută în sarcina sa, dar apreciază că rechizitoriul întocmit în cauză este nul. Nu înțelege cum se poate ca după 13 luni de arest preventiv să subziste în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
Solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, învederând că nu se va sustrage de la judecată. În alte dosare cu același obiect inculpații au fost puși în libertate după 2 luni de zile. Apreciază că a fost depășit termenul rezonabil și solicită admiterea recursului cu consecința punerii sale în libertate, întrucât 13 luni de zile în stare de arest preventiv sunt suficiente.
CURTEA
Prin încheierea penală din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, conform art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpații, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă.
Pentru a pronunța această încheiere s-a reținut că prin Rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Bistrița -N nr.43D/P/2007, au fost trimiși în judecată inculpații:, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, împotriva tuturor acestor inculpați fiind luată măsura arestării preventive.
Astfel, prin Încheierea penală nr.63/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.101/R/2007 a Curții de Apel Cluj ), au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 19.12.2007, ora 23,50 și până în data de 17.01.2008 ora 23,50, inculpații și, față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin Ordonanțele din 19.12.2007, aceștia fiind cercetați pentru comiterea, în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și consum de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea 143/200 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, faptele săvârșite de inculpați constând în aceea că în data de 24.10.2007, în jurul orelor 20,00, în baza unei înțelegeri prealabile, au preluat de la un autocar aparținând SC Trans Internațional SRL B, care atunci sosise din Spania, un colet conținând o cantitate de până în 100 grame din droguri de mare risc cocaină, trimisă de o persoană neidentificată, după care s-au deplasat la domiciliul inculpatului, din B, cart., nr. 161.
Aici, în perioada următoare, inculpații și au consumat o parte din cantitatea de cocaină, cel dintâi oferind o mică cantitate și concubinei sale,. La sfârșitul aceleiași săptămâni, cei doi inculpați s-au deplasat în jud. B unde au vândut o parte din cantitatea de cocaină rămasă, unei persoane din localitatea, cunoscută de aceștia sub numele de "". În perioada 24.10.2007-18.12.2007, inculpații și, în baza aceleiași rezoluții infracționale au consumat în mai multe rânduri droguri de mare risc cocaină, drog din care inculpatul a oferit spre consum și altor persoane.
S-a apreciat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există probe suficiente că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați în modalitatea descrisă anterior, relevante fiind îndeosebi declarațiile inculpaților ( 10-16, 17-20. 30-38) procesul-verbal de percheziție 6, declarația învinuitei 44-49, declarația învinuitului 56-60, declarația învinuitului Marti 63-65 și 68-69, declarația martorilor 70-71, 73, 75, 76, adresa nr. - din 19.12.2007 emisă de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor și, din cadrul Direcției Generale al Organizate C-N 85, și că inculpații se găsesc în situația reglementată de art. 148 lit. f Cod procedură penală întrucât au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, pedeapsa prev. de lege pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/200 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 este închisoarea între 10 și 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar în cazul infracțiunii prev. de art. 4 alin. 2 din aceeași lege, pedeapsa prev. este închisoare între 2 și 5 ani.
S-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin aceea că ar putea procura și comercializa în continuare droguri de mare risc, împrejurare care rezultă între altele din însăși declarațiile acestora, respectiv că sunt dependenți, consumând cocaină de 3-4 ori pe săptămână.
De asemenea, prin Încheierea penală nr.3/CC/2007 a Tribunalului Bistrița -N (recurată de inculpați, recursul exercitat fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.3/R/2008 a Curții de Apel Cluj ) au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de începând cu data de 4 ianuarie 2008, ora 19,45 și până în data de 1 februarie 2008 ora 19, 45, inculpații:, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, reținându-se că prin Ordonanțele din 4 ianuarie 2008 ( 28 și 54) s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații, fost și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal și respectiv, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, întrucât, la sfârșitul lunii octombrie 2007, în perioada 26-28.10.2007, inculpatul a cumpărat de la inculpații și, cantitatea de cca. 50 grame din drogul de mare risc cocaină și în aceeași perioadă, în care s-au aflat la domiciliul inculpatului, acesta împreună cu ceilalți doi inculpați au consumat o mică parte din același drog de mare risc, cantitate ce i-a fost pusă la dispoziție de către inculpații din
După plecarea celor doi inculpați, s-a înțeles cu inculpatul să vândă drogul de mare risc cocaină, rămas după consumare, în greutate de cca. 50 grame unor persoane din
S-a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați în modalitatea descrisă anterior, relevante fiind îndeosebi declarațiile inculpaților și și transcrierile convorbirilor telefonice purtate de inculpați între ei.
Astfel, în declarația sa ( vol.I 13) inculpatul a arătat că l-a contactat pe inculpatul spunându-i că urmează să-i sosească "ceva" astfel că la data de 26 octombrie 2007 s-a deplasat în, jud. B, la domiciliul acestuia, unde a scos întreaga cantitate de cocaină pe care o mai avea, din care o parte a consumat-o împreună cu acesta și cu coinculpatul, înțelegerea fiind ca inculpatul să cântărească drogul, ulterior acesta comunicându-i telefonic că a rezultat cantitatea de 53- 54 grame, din care s-a socotit la preț doar 5o de grame.
Inculpatul a mai arătat că i-a spus că marfa o va da prietenului său "", care o va vinde în A, ulterior acesta trimițându-i prin mai multe sume de bani în contul tranzacției.
Instanța a considerat că această declarație se coroborează și cu declarația inculpatului (vol.I 30-35) care l-a însoțit pe celălalt inculpat la domiciliul din a inculpatului, cu declarația învinuitei, care confirmă că inculpatul a lipsi 2 zile de acasă, iar la întoarcere i-a spus că a dat marfa, urmând a primi banii peste vreo 2-3 zile, ca și cu transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpați, iar interceptarea convorbirilor telefonice s-a făcut în temeiul ordonanțelor procurorului din 23 și 26 octombrie 2007 (59-60 și 74-75) confirmate prin încheierile penale 229/P/2007 și 230/P/2007 a Tribunalului Bistrița -N (69-71 și 83-86), și că din procesele verbale din 4 ianuarie 2008 (24-25 și 51-51) rezultă că telefonul cu nr.- aparține inculpatului iar cel cu nr.- inculpatului, aflându-se asupra acestora în momentul reținerii lor, iar faptul că drogul a ajuns în posesia inculpatului este confirmat prin convorbirea pe care o are acesta la 29 octombrie 2007 cu o altă persoană( 95) în care menționează că primit "material" vreo 53 și a "lăsat la 50", cantități ce corespund celor menționate de inculpatul.
Pe de altă parte, s-a considerat că implicarea inculpatului rezultă cu prisosință din convorbirile telefonice dintre acesta și inculpatul (136, 137 138) în care se menționează că "acela vrea vreo 60 pe ", inculpatul precizând în declarația sa că urma să încaseze 60 euro pe gram de cocaină ( vol I 13), iar din transcrierea convorbirii dintre cei 2 inculpați din prezentul dosar (98,99) rezultă că inculpatul i-a comunicat celuilalt inculpat numărul de cont aparținând lui, fiind cel care a procedat la expedierea banilor și care s-a arătat nemulțumit de faptul că nu a venit o anumită persoană căreia "îi trebuie 20 de litri", la prietenii lui de sărbători. S-a apreciat în consecință că, pe lângă îndeplinirea condiției prev. de art. 143 Cod procedură, inculpații se află în situația prev. de art. 148 lit f Cod procedură penală.
Prin Încheierea penală nr.5/CC/2008 a Tribunalului Bistrița -N, s-a dispus prelungirea arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 ianuarie 2008, orele 23,50 și până la data de 16 februarie 2008, orele 23,50, a inculpaților și, recursul exercitat de inculpați fiind respins ca nefondat, prin Decizia penală nr.45/R/2008 a Curții de Apel Cluj.
Prin Încheierea penală nr.10/CC/2008 a Tribunalului Bistrița -N-recursurile exercitate de inculpați au fost respinse prin Decizia penală nr.11/R/2008 a Curții de Apel Cluj - a fost prelungită măsura arestului preventiv în ceea ce îi privește pe toți cei 4 inculpați, dată fiind necesitatea efectuării și a altor acte de urmărire penală în cauză,gravitatea faptelor,pericolul social ridicat al infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații și împrejurarea că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a acestora subzistă, prin Încheierea penală din data de 28.02.2008 a Tribunalului Bistrița -N-recursul exercitat de inculpați fiind respins prin Decizia penală nr.185/R/2008 a Curții de Apel Cluj, s-a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpați, iar prin Încheierile penale din data de 14.04.2008 și 19.05.2008 ale Tribunalului Bistrița -N a fost menținută măsura arestării preventive ca fiind legală și temeinică.
Față de toți cei 4 inculpați s-a apreciat că există probe și indicii temeinice că aceștia au săvârșit infracțiunile ce li s-au reținut în sarcină, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind gravitatea și natura infracțiunilor săvârșite, condițiile și modalitatea în care acestea s-au săvârșit.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpații:, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, cu aplic.art.16 din Legea nr.143/2000; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal; art.4 al.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, subzistă, măsura preventivă luată este legală și temeinică, astfel că în baza disp. art.300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală a fost menținută.
Astfel, față de fiecare din cei 4 inculpați s-a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, în sensul că există probe și indicii temeinice că au săvârșit infracțiunile ce li s-au reținut în sarcină (declarațiile inculpaților ( 10-16, 17-20. 30-38) procesul-verbal de percheziție ( 6), declarația învinuitei ( 44-49), declarația învinuitului (56-60), declarația învinuitului Marti (63-65 și 68-69), declarația martorilor (70-71), (73), (75), (76), adresa nr. - din 19.12.2007 emisă de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor și, din cadrul Direcției Generale al Organizate C-N (85), precum și cele prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea infracțiunilor respective (de o amploare deosebită, care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate), crearea unui climat de neîncredere și nesiguranță în rândul opiniei publice în situația în care organele judiciare nu adoptă o atitudine fermă raportat la instrumentarea acestui gen de cauze (mai ales că inculpații și sunt recidiviști-deși temeiul de luare a unei măsuri preventive reprezentat de calitatea de recidivist nu mai există în legislația în vigoare, acest aspect a fost avut în vedere la aprecierea pericolului social, legat de perseverența infracțională).
S-a reținut că aspectele relevate de inculpați, personal și prin apărători, în sensul că nu se mai impune menținerea stării de arest, întrucât la această dată nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că pericolul concret pentru ordinea publică s-a diluat cu trecerea timpului, că, raportat la perioada de arest preventiv, termenul rezonabil a fost depășit, sunt neîntemeiate.
Astfel, așa cum s-a arătat, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea infracțiunilor respective (de o amploare deosebită, care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate), determinând crearea unui climat de neîncredere și nesiguranță în rândul opiniei publice în situația în care organele judiciare nu adoptă o atitudine fermă raportat la instrumentarea acestui gen de cauze (mai ales că inculpații și sunt recidiviști).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului și-a precizat opinia în cauzeleîmpotriva Germaniei,împotriva Austriei,împotriva Austriei(opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri împotriva Italiei), că, în această materie, trebuie ținut seama de complexitatea cazului - dacă e adevărat că un acuzat reținut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare și de a se pronunța doar după ce au reflectat îndelung asupra existenței infracțiunii și a pedepsei.
Nu se poate susține că, trecerea timpului scurs de la arestarea preventivă a inculpaților și până în prezent a determinat dispariția pericolului social, în contextul în care infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații sunt grave, iar reacția generală a populației față de comiterea unui astfel de gen de fapte este una permanentă, de dezaprobare a acestora. De asemenea, cu toate că orice acuzat are dreptul, potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului, la judecarea cazului său într-un termen rezonabil, nu se poate susține că acest termen rezonabil a fost depășit.
La aprecierea ca fiind rezonabil sau nu un termen, potrivit dispozițiilor menționate, se are în vedere complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și comportamentul acuzatului, cerând ca acesta să coopereze activ cu organele judiciare, neimputându-se prelungirea urmăririi penale dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori a utilizat căile de atac disponibile în legislația națională.
În speță, instanța a apreciat ca prezenta cauză este complexă, și prin prisma naturii faptelor pentru care sunt trimiși în judecată inculpații, precum și a probelor ce au fost dispuse a fi administrate în cursul cercetării judecătorești (declarații de martori, corespondența cu diverse instituții, expertizarea tehnică a înregistrărilor aflate la dosar), iar cercetarea judecătorească este în desfășurare, considerându-se că durata arestării preventive a inculpaților în acest context întrunește exigențele art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii arestării preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în disp.art.140 Cod procedură penală, referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză, iar susținerea că, pentru egalitate de tratament juridic cu inculpații care nu sunt privați de libertate, se impune punerea în libertate a celor aflați în stare de detenție este nerelevantă în cauză, față de considerentele expuse.
Cât privește susținerea apărătorilor inculpatului, în sensul că se prefigurează o soluție de achitare, raportat la adresa Serviciului Român de Informații, prin care se aduce la cunoștința instanței că la data de 30.10.2008 inculpatul se afla în O și nu în A, din acest motiv considerându-se că se impune punerea în libertate a inculpatului, instanța a apreciat că este neîntemeiată, datorită faptului că cercetarea judecătorească este în desfășurare, iar în ceea ce privește adresa menționată, dat fiind faptul că a fost dispusă verificarea înregistrărilor aflate la dosar și expertizarea tehnică a vocilor înregistrate, doar după primirea raportului de expertiză ce va fi întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice se vor putea verifica eventualele inadvertențe existente între documentele cu valoare probatorie aflate la dosar, raportat la concluziile ce vor fi formulate în cauză, doar cu ocazia judecării fondului putându-se da, în urma analizării tuturor probelor ce au fost administrate și vor fi administrate în dosar, un verdict privind vinovăția sau nevinovăția inculpatului.
În același context, în ceea ce privește exigențele art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în materie, în hotărârile pronunțate împotriva Marii Britanii în cauzele și, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că rolul măsurii arestării preventive trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor, faptele care suscită bănuieli neprezentând același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
Împotriva încheierii menționate a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea acesteia ca nelegală și netemeinică, susținând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nici nu au apărut alte temeiuri noi; a învederat că este arestat din decembrie 2007, iar de atunci până în prezent pericolul social concret pentru ordinea publică s-a diminuat, iar termenul de judecare a cauzei a depășit limita rezonabilă.
S-a mai invocat faptul că se încalcă principiul egalității de tratament, deoarece ceilalți inculpați sunt cercetați în stare de libertate, astfel încât s-ar impune cel puțin aplicarea unei măsuri neprivative de libertate.
Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3856al.3 pr.pen. Curtea constată următoarele:
Conform art.300/2 pr.pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Prin urmare, conform acestei obligații, instanța a procedat la verificarea măsurii și în mod corect a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Instanța de fond în mod corect a constatat că atât prevederile art.143 cât și cele prev. de art.148 lit.f pr.pen. sunt îndeplinite în cauză, respectiv există probe și indicii temeinice că în cauză s-au săvârșit infracțiuni prev. în Legea nr.143/2000 și că inculpații ar fi autorii acestor infracțiuni,de altfel inculpatul recurent recunoscând săvârșirea faptelor,iar pe de altă parte,raportat la gravitatea faptelor pentru care este cercetat,acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În același sens, dată fiind amploarea fenomenului consumului de droguri în rândul tinerilor la noi în țară,efectele pe care le produce acest consum, traficul de droguri având un impact negativ asupra opiniei publice, Curtea apreciază că cercetarea inculpatului în stare de libertate ar fi de natură să creeze un sentiment de insecuritate și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care se fac vinovați de comiterea unor astfel de infracțiuni grave.
În plus, Curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpaților fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de ).
Curtea Europeană a mai decis că faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
Curtea de Apel Cluj apreciază că soluția Tribunalului Cluj este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Lituania; hotărârea Kudla Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elveția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
În lumina acestor decizii,ață de natura și gravitatea concretă a faptelor presupus a fi comise de inculpat precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunilor, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest, nefiind oportună la acest moment procesual înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea și contrar celor susținute de către recurent, pericolul concret pe care îl presupune lăsarea sa în libertate nu s-a diminuat prin trecerea timpului.
Raportat la atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul cercetărilor,de colaborarea cu organele de anchetă,toate acestea reprezintă criterii de individualizare a pedepselor, pe care instanța le va avea în vedere dacă va pronunța o hotărâre de condamnare în cazul în care îi va constata vinovăția, însă în acest cadru nu au relevanță, verificându-se doar existența temeiurilor arestării, care așa cum s-a arătat, nu s-au modificat de la data luării acestei măsuri.
alte motive de casare a încheierii, care să fie luate în considerare din oficiu de către instanță conform art.385/9 al.3 pr.pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
În baza art.192 al.2 pr.pen. va obliga inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul aflat în Arestul IPJ B împotriva încheierii penale din 15 ianuarie 2009 Tribunalului Bistrița N.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.IM
Dact./4ex.
30.01.2009
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Maria Boer Valentin Chitidean
