Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 340/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
(427/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 340
Ședința publică de la 23 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Raluca Moroșanu
JUDECĂTOR 2: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 3: Mariana Constantinescu
GREFIER - - -
*********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 16 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual. De asemenea, s-a prezentat interpret de limba persană, domnul
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat depune la dosar note de concluzii și o adeverință medicală emisă de Spitalul Clinic de Psihiatrie "Profesor Dr. Al." și solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, punerea în libertate a inculpatului, avându-se în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei - este discutabilă în raport de faptul că cel pe care îl apără nu a fost prins în flagrant, nu a fost prins intenționând să vândă drogurile, nu a avut asupra sa instrumente de cântărire pentru a porționa și a trafica drogurile,nu a fost prins de organele de poliție ulterior urmăririi de la aeroport, astfel încât să fie depistat când face trafic. În opinia apărării, cantitatea de droguri era pentru consum propriu și chiar dacă această cantitatea a fost introdusă în țară de către recurent, solicită a fi avută în vedere decizia nr.506 din 28 ianuarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, unde este analizată o speță similară.
În continuare susține că recurentul nu este cunoscut cu antecedente penale, lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar din actul medical eliberat de Spitalul rezultă că inculpatul este consumator de droguri.
Față de cele arătate mai sus solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de instanța de fond și judecarea clientului său în stare de libertate.
Reprezentantul parchetului având cuvântul,arată că este adevărat că în rechizitoriu procurorul a precizat că inculpatul a avut o atitudine sinceră, pe parcursul urmării penale recunoscând comiterea faptei. Poziția procesuală pe care adoptă inculpatul în fața instanței trebuie analizată și prin prisma pe care îl prezintă acesta pentru ordinea publică. În combaterea celor arătate de apărare, susține că în declarația dată de inculpat la vamă, în momentul când a fost oprit de polițiștii vamali, a arătat că nu deține substanțe sau produse interzise. Abia după ce i-a fost verificat bagajul și s-a găsit ascunsă cantitatea de droguri într-un transformator ce a fost desfăcut, recurentul a recunoscut că drogurile îi aparțin. Inițial, în prima declarație dată în fața procurorului, acesta nu a spus că acea cantitate de droguri este pentru consum propriu și abia ulterior, tot în fața procurorului, în prezența unui apărător ales,inculpatul a spus că prima oară a fost o greșeală de consemnare a procurorului, el declarând de fapt că drogurile sunt pentru consum propriu.Având în vedere cele arătate mai sus, precum și adresa din dosarul de urmărire penală din care rezultă că recurentul era consemnat la frontieră și urmărit de organele de poliție, apreciază că poziția pe care a adoptat-o în fața judecătorului este și nesinceră.
Faptul că are reședința în România de mai mult timp nu reprezintă un aspect de circumstanțiere în favoarea inculpatului deoarece este cetățean străin și există riscul ca oricând să părăsească România - așa cum a făcut și atunci când a plecat la să aducă drogurile.
Având în vedere aceste aspecte, consideră că se poate presupune intr-un mod rezonabil - dat fiind faptul că inculpatul nu este cetățean al statului român - că odată lăsat în libertate, să părăsească teritoriul României.
Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere și că cercetarea judecătorească se află la început și la acest moment se impune menținerea recurentului în stare de arest.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Apărătorul recurentului inculpat având cuvântul în replică, susține că faptul că cercetarea judecătorească se află la început nu este un motiv în justificarea menținerii sau nu a unei stări de arest. Dacă ar fi un pericol ca lăsarea în libertate a recurentului să împiedice continuarea cercetării judecătorești, ar fi trebuit ca parchetul să motiveze această susținere. Cu privire la faptul că era dat în consemn și este cetățean străin, arată că dacă ar fi știut acest lucru, clientul său nu ar mai fi venit cu drogurile asupra sa. În încheiere arată că recurentul nu și-a schimbat atitudinea în fața procurorului, recunoscând că are asupra sa cantitatea de droguri, cu precizarea că este consumator.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat, nu este traficant de droguri și a început să consume aceste substanțe de supărare, in urma decesului tatălui său.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din data de 16.02.2010, Tribunalul București - Secția I Penală a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, conform art. 300 indice 1 din Codul d e procedură penală, reținând în esență că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive, existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat și în raport de gradul ridicat de pericol social se impune cercetarea acestuia în stare de arest preventiv.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și pe fond revocarea măsurii preventive, invocând în esență netemeinicia încheierii față de faptul că inculpatul nu reprezintă in pericol concret pentru ordinea publică, apărătorul inculpatului arătând totodată că nici nu există indicii că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, cantitatea de opiu pe care acesta a introdus-o în țară fiind destinată exclusiv consumului propriu.
Analizând actele dosarului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept si de fapt în conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin. 3 din Codul d e procedură penală,Curtea apreciază că recursul inculpatului este fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost arestat preventiv conform mandatului de arestare preventivă din data de 28.01.2010, prin încheierea Tribunalului București - Secția I Penală, reținându-se îndeplinirea condițiilor prev. de art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală, pentru că la data de 27.01.2010 a introdus în România cantitatea de 97,38 grame substanță conținând opiu, droguri ce erau destinate vânzării, fiind prins în flagrant la punctul de trecere a frontierei, faptă prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
Curtea constată că în cauză este îndeplinită condiția prevăzută de art.143 alin.1 din Codul d e procedură penală, probatoriul administrat până în prezent în faza de urmărire penală, corect evaluat și de către instanța de fond, relevând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea art.681din Codul d e procedură penală, care fundamentează presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiunea de care este acuzat.
De altfel, în prezentul recurs, Curtea constată că inculpatul nu a contestat îndeplinirea acestei condiții, însă a contestat încadrarea juridică a faptei, invocând că situația de fapt pe care nu o contestă nu poate atrage încadrarea juridică în disp. art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, față de cantitatea de opiu găsită asupra sa, ci deținerea de droguri în vederea consumului propriu, faptă în raport de care apreciază că nu se impune cercetarea în stare de arest preventiv, dat fiind lipsa de pericol social.
Referitor la această chestiune, a încadrării juridice a faptei inculpatului, Curtea arată că este o chestiune care excede cadrului procesual prezent, însă, așa cum a arătat și apărătorul inculpatului, nu se poate face abstracție de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, dincolo de încadrarea juridică astfel cum aceasta a fost făcută de procuror la momentul emiterii actului de sesizare, revenind instanței de fond sarcina de a elucida toate aspectele care pot avea consecințe eventual și în ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunii.
Curtea reține așadar, în raport de ceea ce am arătat anterior, că surprinderea inculpatului în flagrant s-a realizat la momentul când acesta a intrat pe teritoriul țării prin punctul de frontieră, la întoarcerea din țara sa natală, fiind surprins cu o cantitate de 97,38 grame de opiu asupra sa. acestuia a fost una aleatorie, nu ca urmare a vreunui denunț al unui eventual cumpărător de opiu de la inculpat, împotriva inculpatului nu existase anterior nici o informație în sensul că acesta este un cunoscut comerciant de opiu sau alte droguri, nu frecventa cercuri cunoscute că au astfel de preocupări, nu a fost identificată nici o persoană care să poată da relații în acest sens.
Curtea reține așadar că acțiunea inculpatului a fost una singulară, că inculpatul nu cunoștea persoane care să fie cunoscute drept traficanți sau consumatori de droguri, nu a fost identificat nici un potențial cumpărător sau o altă persoană care să fi solicitat inculpatului aducerea în țară în vederea traficării vreo cantitate de opiu, din nici un act al dosarului nerezultând astfel de date care să susțină ideea că acea cantitate de opiu descoperită asupra inculpatului era destinată vânzării, Curtea reținând în acest context și împrejurarea că în România nu există, statistic, mulți consumatori de opiu.
În ceea ce privește condițiile prevăzute de art.148 lit. f din Codul d e procedură penală, care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a putea constitui temei legal al menținerii măsurii arestării preventive, Curtea constată că, dacă prima condiție este într-adevăr realizată (în raport cu pedeapsa - mai mare de 4 ani închisoare - prevăzută în norma de incriminare, în încadrarea juridică a faptei), cea de-a doua condiție, privind existența unui pericol concret pentru ordinea publică, nu mai este dovedită în prezent, după administrarea tuturor probelor de către organele de urmărire penală, Curtea apreciind că aceasta nu mai subzistă.
Astfel, instanța de fond s-a limitat la a aprecia acest pericol exclusiv în considerarea gravității infracțiunii reținute în sarcina inculpatului în mod generic, deși, în mod legal, aceasta nu se confundă cu pericolul persoanei inculpatului pentru ordinea publică, care trebuie dovedit în concret și în mod separat, ținând seama, conform art.136 alin.8 din Codul d e procedură penală, și de alte criterii, precum vârsta, antecedentele penale, alte situații privitoare la fiecare persoană față de care se ia măsura preventivă în general, dar și scopul acestei măsuri.
Or, în speță inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, se presupune a fi săvârșit fapte de o gravitate în concret mai redusă decât infracțiunea de trafic de droguri de mare risc astfel cum este săvârșită în mod obișnuit această infracțiune, în condiții concrete din care să rezulte în mod evident comercializarea efectivă, ceea ce este specific adică infracțiunii de trafic de droguri, în cauză nefiind practic dovedit, cel puțin până la acest moment că inculpatul urma să plaseze cantitatea sau o parte din aceasta către distribuitori sau intermediari.
În același timp, având în vedere că nu există date în sensul că inculpatul ar putea comite în viitor alte fapte similare, în lipsa descoperirii potențialului intermediar care să realizeze punerea în circulație a drogurilor sau că ar fi întreprins ori ar putea întreprinde în viitor acțiuni de zădărnicire a aflării adevărului, prin influențarea probatoriului sau acte de sustragere de la ancheta ce se desfășoară în privința sa, curtea reținând că inculpatul este căsătorit în România, are o reședință stabilă în B, acesta a manifestat până în prezent o atitudine în general cooperantă, Curtea constată că scopul legal al oricărei măsuri preventive - astfel cum este definit în art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală - poate fi realizat și prin luarea în privința inculpatului a unei alte măsuri decât arestarea, care, având prin definiție un caracter excepțional, trebuie să se întemeieze pe motive concrete și suficient de puternice, care să facă absolut necesară privarea de libertate. Or, în speță, în cazul inculpatului, astfel de motive nu se identifică în probatoriul prezentat până în prezent.
În consecință, Curtea constată că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și că dispunerea unei măsuri preventive neprivative de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea, cu impunerea unor obligații care să asigure supravegherea comportamentului social al acestora, prezentarea sa în fața organelor judiciare și corecta administrare a probatoriului, este suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit. d din Codul d e procedură penală, va admite recursul declarat de inculpat, va casa în tot încheierea atacată și, rejudecând în fond, va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de reședință, B, conform art.139 alin. 1 cu referire la art. 136 alin. 1 lit. b și art. 145 din Codul d e procedură penală.
În temeiul art. 145 alin.11lit. a - d din Codul d e procedură penală, va impune inculpatului ca, pe durata măsurii respective, să respecte toate obligațiile prevăzute de aceste dispoziții.
Va dispune punerea de îndată în libertate, dacă nu este arestat în alte cauze și îi va atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive sau a obligațiilor care îi revin pe durata acesteia, se va lua măsura arestării preventive.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în recursul inculpatului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, admite recursul declarat deinculpatul.
împotriva încheierii din camera de consiliu de la data de 16 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
Casează, în tot, încheierea recurată și, în fond, rejudecând:
În temeiul art.139 alin.1 din Codul d e procedură penală cu referire la art.136 alin.1 lit.b și art.145 din Codul d e procedură penală înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea B, fără încuviințarea instanței de judecată.
În temeiul art.145 alin.11din Codul d e procedură penală pune în vedere inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea B, să respecte următoarele obligați:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În temeiul art.145 alin.3 din Codul d e procedură penală atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor impuse pe durata acesteia, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea nr.32//28 ianuarie 2010 emis de Tribunalul București - Secția I Penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul interpretului de limbă persană pentru trei ore de activitate prestate, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
escu
GREFIER
Red. - / 03.03.2010
Dact./ 03.03.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Președinte:Raluca MoroșanuJudecători:Raluca Moroșanu, Corina Ciobanu, Mariana Constantinescu
