Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 35/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 35
Ședința ne publică de la 16 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț
JUDECĂTORI: Ștefan Nimineț, Bogdan Adrian Ecaterina Ene
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de inculpații HG, G și, împotriva încheierii din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul -.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate pe calculator, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați - în stare de arest, asistați de apărător ales av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av. - având cuvântul pentru recurenții inculpați - precizează că s-a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a menținut starea de arest a inculpaților întrucât s-a motivat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, că mai sunt de audiat martori și inculpații i-ar putea influența.
Solicită a se observa că din cele patru vătămate, au fost audiate două, iar două sunt plecate în Spania.
Tribunalul Bacău vine și reproduce art.12 din legea nr. 678/2001, ori niciunul dintre inculpați nu a influențat, nu au exercitat presiuni sau violențe pentru a le determina să meargă în Spania sau să practice prostituția, neexistând nicio dovadă în acest sens, părțile vătămate știind că vor merge în Spania să practice prostituția.
Consideră că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv atâta vreme cât inițial s-a luat în baza art.148 lit.a, c, f Cod procedură penală și acum, instanța motivează menținerea stării de arest numai în baza art.148 lit.f Cod procedură penală.
De asemeni, la stabilirea gradului de pericol social trebuie avute în vedere împrejurările în care s-a săvârșit fapta, precum și circumstanțele personale ale inculpaților, care nu au mai săvârșit fapte penale, iar inculpatul este HG căsătorit și are un copil minor.
Solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și punerea în libertate a celor trei inculpați.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor, menținerea arestării preventive a celor trei inculpați și obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat, având în vedere că în rechizitoriu au fost descrise în mod amănunțit împrejurările în care s-a săvârșit fapta, iar părțile vătămate care nu au fost audiate au sosit în țară, urmând a fi audiate.
Recurentul inculpat HG- având cuvântul - solicită a se avea în vedere declarațiile părților vătămate, care nu amintesc de numele său, însă s-a reținut că le-a înșelat că vor merge la muncă în Spania și că le-a racolat și judecarea în stare de liberate.
Recurentul inculpat G - având cuvântul - solicită a se observa că sunt neconcordanțe între comisia rogatorie efectuată în cauză și rechizitoriu, precum și faptul că părțile vătămate au susținut că pașapoartele erau în posesia lor și nu la inculpați, așa cum s-a reținut.
Față de faptul că nu are antecedente penale, că nu va influența părțile vătămate și are un copil minor, solicită punerea în stare de libertate.
Recurentul inculpat - având cuvântul - solicită punerea în libertate întrucât nu prezintă un pericol așa de mare și nu are antecedente penale.
CURTEA
- DELIBERÂND -
Prin încheierea din data de 13.01.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dos- s-a dispus:
1. În baza art.160 indice 1 și următoarele Cod pr. penală;
S-a respins, ca nefondată, cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 192 alin. 2 Cod pr. penală a fost obligat inculpatul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
2. În baza art. 300 ind.2 coroborat cu art.160 ind.b Cod pr. penală;
S-a menținut starea de arest a inculpaților, G și.
S-a dispus comunicarea măsurii la locul de deținere.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut in vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.4950/110/din 16. 12.2008, inculpatul Gas olicitat liberarea provizorie sub control judiciar, potrivit art.160/2 și următoarele Cod pr. penală.
În motivarea cererii, se susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, având în vedere că au fost audiați martorii din lucrări cât și o parte din victimele infracțiunii faptelor pentru care este cercetat și nu există date din care să rezulte că ar putea săvârși ale infracțiuni sau ar încerca zădărnicirea aflării adevărului, prin influențarea unor martori și că se va prezenta în instanță de câte ori este chemat.
Instanța a procedat la verificarea cererii, sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.160/6 Cod pr. penală și, constatând că sunt realizate criteriile cerute de textul de lege menționat, a dispus admiterea în principiu a cererii de liberare sub control judiciar.
Pe fondul cererii ce formează obiectul cauzei de față, în urma examinării actelor și lucrărilor din dosar, instanța reține că:
Prin mandatul nr. 31/ 04.05.2008 emis în baza încheierii de ședință din aceeași data, a Tribunalului Bacău, s-a admis propunerea DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului
Prin rechizitoriu nr. 42/ D/ 2007 din 11 iunie 2008 DIICOT - Serviciul Teritorial Bacăus -a dispus Trimiterea în judecată a inculpaților:
- fiul lui el și, născut la data de 27.09.1976, în O, jud. B, cetățean român, studii 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, are un copil minor, stagiul militar nesatisfăcut, nu are antecedente penale, domiciliat în com., jud. B;
G - fiul lui el și, născut la data de 20.02.1971 în O, jud. B, cetățean român, studii liceul, fără ocupație, căsătorit, fără copii minori, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în com., jud. B;
- fiul lui și, născut la data de 12.02.1983 în O, jud. B, cetățean român, studii 8 clase și școală profesională, fără ocupație, necăsătorit, nu are copii minori, stagiul militar satisfăcut, domiciliul în com., jud. B, toți pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 al. 1,2 lit. a din Legea 678/2001, modificată prin Legea 287/11 octombrie 2005 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal și a "infracțiunii de inițiere sau constituire în grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 al. 1,3 Legea 39/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada anilor 2004 - 2007, împreună cu alte persoane, constituiți în grup infracțional organizat( peste 10 la număr) au racolat, prin înșelăciune, transportat și exploatat sexual în orașul Palma de - Spania, un număr de peste 20 de persoane de sex feminin ( din care au fost audiate de procuror 4 asemenea persoane:, și ), realizând importante sume de bani - circa 235.000 euro.
Faptele de mai sus, s-au reținut în condițiile prev. de art. 33 lit.a Cod penal.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului a constatat că, de la data când s-a dispus arestarea preventivă și până în prezent, în cauză atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecării cauzei au fost administrate probe privindu-l atât pe inculpatul G cât și fată de ceilalți coinculpați.
S-a reținut că faptele pentru care este cercetat inculpatul G este sancționată de legea penală cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani, fiind îndeplinită,cumulativ, cea de-a doua condiție prev. de art.148 la lit.f, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică în cazul în care acesta ar fi cercetat în stare de libertate.
În art. 160/2 alin.1 Cod pr. penală se arată că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Analizând cererea, cu privire la admisibilitatea în principiu, s-a constatat că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
În art. 12 din Legea nr. 678/ 2001 așa cum a fost modificată se arată că, constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) de persoane săvârșit în una dintre următoarele împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
În art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/ 2003 se arată că inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, în alin 2 se arată că, pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.
Analizând maximul pedepselor pentru celelalte infracțiuni pentru care este cercetat inculpatul, se constată că acestea nu depășesc pedeapsa de 18 ani închisoare.
În raport de maximul pedepselor ce se pot aplica inculpatului, instanța a constatat că cererea formulată de inculpat este admisibilă, în principiu.
Pe fondul cererii, instanța a reținut că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
În cererea ce formează obiectul cauzei, cât și cu ocazia dezbaterii pe fond a cererii s-a invocat faptul că petentul este inculpat primar, are o familie organizată, că din probe nu rezultă vinovăția acestuia, că au fost audiați martori care nu au depus mărturie împotriva sa și că, prin punerea în libertate ar putea influența negativ procesul de justiție.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului - petent, de limitele de pedeapsă stabilite de textele de lege incriminatoare și de pericolul public pe care acesta l-ar prezenta în cazul punerii în libertate, a constatat că în cauză mai sunt de audiat martori și părți vătămate, astfel că instanța a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă - art. 148 lit f Cod pr. penală - fiind și în interesul judecării cauzei ca cercetarea să se facă în stare de arest preventiv.
Este adevărat că până în prezent au fost audiați mai mulți martori din cursul urmăririi penale, însă depozițiile unora dintre aceștia rezultă că nu își mai mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Tocmai pentru a nu exista o influențare a declarațiilor celorlalți martori ce vor fi audiați, cât și audierea a două părți vătămate, instanța a considerat că nu este oportună lăsarea în libertate a inculpatului petent.
Împrejurările invocate de inculpat și de apărătorul acestuia referitor la buna comportare acestuia anterior comiterii faptelor pot constitui elemente de care instanța urmează să țină cont la eventuala individualizare a pedepsei, neputând fi apreciate drept motiv pentru admiterea prezentei cereri.
Față de aceste aspecte, în baza art.160 indice 1 și următoarele Cod pr. penală s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 192 alin 2 cod pr. penală a fost obligat inculpatul la lei cheltuieli judiciare către stat.
II. Cu privire la starea de arest a inculpaților HG, G și instanța a reținut următoarele.
Verificând, în baza art.300/2 raportat la art.160/b alin.3 Cod pr.penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpaților HG, G și a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive.
Cei trei inculpați sunt trimiși în judecată și sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni de trafic de persoane,care este o infracțiune cu pericol social deosebit de ridicat, deoarece reprezintă cea mai periculoasă formă de parazitism social și una din cele mai josnice, cinice și abjecte manifestări ale conștiinței înapoiate.
De asemenea, inculpații sunt trimiși în judecată și pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/ 2003 și în aceste condiții reacția opiniei publice, în eventualitatea punerii în libertate, ar fi mai puternică în cazul existenței unui grup care desfășoară activități de racolare și de exploatare sexuală.
Instanța a considerat că, pericolul social deosebit al acestor fapte, constă în împrejurarea că face din exploatarea sexuală a unei alte persoane o sursă ilicită de câștig și de procurare a mijloacelor de trai, dar în același timp, provoacă o gravă tulburare în desfășurarea relațiilor de conviețuire socială și constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte grave.
La menținerea stării de arest s-a avut în vedere faptul că, prin lăsarea în libertate a inculpaților, în aceeași comunitate cu victimele, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
S-a constatat că au fost audiați o parte din martorii di lucrări, aceștia au dat declarații contradictorii în cauză,; se constată că mai sunt de audiat martori și părți vătămate, și, pentru a nu exista suspiciuni cu privire la influențarea acestora nu este oportună lăsarea în libertate a inculpaților.
În consecință, instanța consideră că lăsarea inculpaților în libertate în această fază a procesului penal ar genera o stare de insecuritate socială,cu atât mai mult cu cât nu au fost administrate toate probele în cauză, lăsarea în libertate prezentând un pericol real pentru ordinea publică;
Temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a acestora, respectiv cele prevăzute de art.148 lit.a, c, e și Cod pr.penală, nu au dispărut, având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, ținând cont că în cauză nu au fost audiate toate părțile civile și nici martorii din lucrări, existând posibilitatea influențării acestora de către inculpați, instanța constată că măsura arestării preventive a fost legal dispusă și se impune menținerea în continuare a acesteia,nici unul din cazurile în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților nu a dispărut.
Astfel, la data de 4.05.2008, s-a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați în temeiul art.149 lit.a, c, e, f Cod procedură penală, temeiuri care nu sau modificat și subzistă în continuare.
Așa cum rezultă din probatoriul efectuat în cauză, există date și indicii temeinice că inculpații, au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, astfel, împreună cu alte persoane constituite în grupul infracțional menționat continuă aceste activități și în prezent, deși la sfârșitul anului 2007, autoritățile judiciare din Spania au reușit să descopere o parte din infracțiunile și activitățile de acest gen comise în localitatea Palma de, dispunând reținerea și arestarea unor făptuitori care au făcut parte din rețeaua respectivă.
După luarea acestor măsuri de către autoritățile spaniole, inculpații au reușit să fugă și s-au întors în România la domiciliilor lor, dar au lăsat în orașul Palma de alte persoane de legătură, continuând activitățile infracționale, așa cum rezultă din probele administrate în special din interceptările convorbirilor telefonice, precum și din declarațiile persoanelor vătămate audiate:,
Din activitățile infracționale desfășurate de inculpați rezultă că aceștia au realizat importante venituri materiale, peste 1 milion de euro, precum și dobândirea unor bunuri de valoare și de lux, autoturisme, apartamente și altele, acestea fiind trecute pe rolul părinților sau rudelor apropiate. Este relevant în acest sens, declarațiile date de martorii și, care precizează la data la 20.06.2008 că inculpatul se HG ocupa în țară de identificarea și apoi recrutarea victimelor cu ajutorul lui și apoi transportarea lor în Spania, personal, sau prin intermediul lui și. De asemenea, aceiași martori, mai arată că toate cheltuielile de transport, procurare acte și altele erau suportate de către HG, care primea sume mari de bani din Spania, prin bănci sau sau se deplasa periodic la circa 2 luni, personal, în Palma de și se întorcea în țară cu genți diplomat pline de bani unde îi investea în vile, mașini de lux, plătea persoanele ce făceau parte din rețea, organiza aniversări și petreceri la care se cheltuiau sume imense de bani.
La cele de mai sus se adaugă faptul că inculpații duc un mod de viață ce depășește cu mult posibilitățile de câștig ale acestora, respectiv achiziționarea de produce de uz curent de valori mari și deosebit de scumpe, organizarea unor petreceri aniversare sau de altă natură și-au construit vile în localitățile de domiciliu, și-au cumpărat mașini de lux și în Palma de, unde au închiriate locații în care își desfășoară activitățile infracționale.
Din datele de anchetă rezultă că inculpații au încercat să se sustragă de la urmărirea penală, pentru părăsirea României și deplasarea într-o altă țară, pentru a îngreuna aflarea adevărului și verificarea faptelor care li se pun în sarcină (din convorbirile telefonice interceptate autorizat rezultă că primii doi inculpați intenționau să părăsească România la data de 03.05.2008, cumpărându-și chiar în acest sens bilete de avion către Spania, fiind prinși de organele de poliție și conduși la organul de anchetă).
și temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, respectiv art.149 lit.c Cod procedură penală. Astfel, față de cei trei inculpați se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea altor infracțiuni de natură informatică, respectiv art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 și art.7 alin. 1 și 3 din Legea nr.39/2003 și de asemenea, se continuă cercetările față de cei trei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 în legătură cu alte părți vătămate rămase neidentificate. Inculpații sunt cercetați și pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută și pedepsită de art.23 pct.l lit.a, b și c din Legea nr.656/2002.
Există, de asemenea, date că inculpații exercită presiuni asupra persoanelor vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu acestea. Inculpatul prin HG rudele sale (mama sa, concubina lui și, soția lui) fac presiuni asupra persoanelor vătămate, în special asupra lui și a unor martori, pentru a-și schimba declarațiile date în cauză (286-290, vol.I dosar ). De asemenea, din declarația luată martorului la data de 20.06.2008, rezultă că inculpatul și HG G l-au sunat pe telefonul mobil atât pe el cât și pe concubina lui, aceștia rugându-1 inițial, în schimbul unor sume de bani, și ulterior amenințându-1 să-și retragă declarațiile date la organele de anchetă sau să nu declare adevărul.
Având în vedere gravitatea faptelor, și pentru care pedeapsa prevăzută de norma de incriminare este mai mare de 4 ani, modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, natura relațiilor sociale afectate, considerăm, se motivează de Parchet, că lăsarea în libertate a acestor ar genera o stare de insecuritate, reprezentând un pericol concret pentru ordinea publică și prin faptul că activitatea infracțională a avut o amploare mare, fiind desfășurată pe o perioadă îndelungată, dobândind în acest fel o rezonanță de fenomen infracțional.
Față de toate considerentele arătate, tribunalul, în baza art.300 ind.2 corob. cu art.160 ind.b Cod pr.penală, a menținut starea de arest a celor trei inculpați.
S-a dispus comunicarea măsurii la locul de detenție.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații, G și invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
Apărătorul ales al recurenților inculpați consideră că în mod greșit Tribunalul Bacăua constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestora nu au dispărut, impunându-se menținerea detenției provizorii. În susținerea acestei susțineri, inculpații arată că nu au exercitat vreodată presiuni asupra părților vătămate, neexistând astfel riscul ca inculpații să împiedice aflarea adevărului prin alterarea probelor. Pe altă parte, recurenții inculpați consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, daca ar fi judecați în stare de libertate, nemaifiind incident în speță nici cazul de arestare prev. de art.148 lit Cpp art.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și din oficiu conform art. 3856alin. (3) proc.pen. Curtea de Apel constatată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a apreciat că temeiurile care au impus arestarea preventivă a inculpaților se mențin în continuare.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de toți recurenții inculpați, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de probele existente la dosarul cauzei. Instanța de recurs reține că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de aceștia ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată,instanța de fond a constatat corect că împotriva tuturor inculpaților, alături de alte cazuri care justifică detenția preventivă a acestora, continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, și circumstanțele personale ale inculpaților. În acest sens, Curtea reține că infracțiunea de trafic de persoane, cu atât mai mult cu cât se comite într-un cadru organizat, aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv libertatea și siguranța persoanei, cu impact social deosebit.
De asemenea judicios Tribunalul Bacăua reținut că necesitatea desfășurării în bune condiții a cercetării judecătorești, în condițiile în care administrarea probelor în cauza pendinte este în curs de desfășurare, presupune asigurarea unor măsuri sporite de protecție a părților vătămate și a martorilor care pot fi obținute exclusiv prin intermediul detenției provizorii.
În ceea ce privește cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul G, în mod just prima instanță a apreciat că nu se impune admiterea acesteia, atâta vreme cât inculpatul care faptele imputate, are o atitudine de zădărnicire aflării adevărului judiciar, pe de o parte, iar pe de altă parte, ținând cont de gravitatea pretinselor fapte, modalitatea concretă de săvârșire a acestora și pericolul social creat.
Într-o atare situație, Curtea consideră că interesul judiciar al protecției comunității de activitățile infracționale ale inculpaților prevalează intereselor lor personale de a fi judecați în stare de libertate. Necesitatea bunei desfășurări a procesului penal, în condițiile în care administrarea probelor în cauza pendinte este în curs de derulare, presupune asigurarea unor măsuri sporite de protecție a probelor, care nu pot fi realizate decât prin detenția preventivă a inculpatului.
În considerarea celor expuse, constatând că la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în libertate, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) proc.pen. instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.
Va constata ca recurenții inculpați au avut apărător ales.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2,4 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit b Cpp, respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați, G și împotriva încheierii din data de 13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos.-.
Constată că recurenții inculpați, au avut apărător ales.
În baza art.192 al.2,4 Cpp obligă fiecare recurent-inculpat să plătească statului câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.01.2009, în prezența inculpaților arestați.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ștefan Nimineț, Bogdan Adrian Ecaterina Ene
GREFIER,
Red.înch. -.
Red. -
Tehnored. - - 2 ex.
19.01.2009
Președinte:Ștefan NiminețJudecători:Ștefan Nimineț, Bogdan Adrian Ecaterina Ene