Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 35/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 35/R/2009
Ședința publică din 20 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Maria Boer Valentin Chitidean
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin
PROCUROR -.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații ȘI, deținuți în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 23 decembrie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar și inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbarea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii penale prin care s- respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv. Arată că își întemeiază recursul pe prevederile art. 5 paragraf 3 din CEDO și pe principiile care stau la baza hotărârii unei instanțe naționale prin care se menține măsura arestului preventiv. Data de 15 mai 2008 ar trebui să fie dată de reper în acest dosar pentru că este momentul când Tribunalul Cluja dispus luarea măsurii arestului preventiv, arătându-se că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. S-a arătat că există indicii că inculpații ar fi săvârșit fapte penale, respectiv infracțiunile de abuz în serviciu, fals și luare de mită. La acest moment când a fost epuizat probatoriul propus de organul de cercetare penală prin rechizitoriu, apreciază că instanța de fond nu mai poate merge pe ideea că această măsură ar trebui să fie menținută pentru bunul mers al procesului penal. Au fost audiați toți martorii propuși prin rechizitoriu, părțile vătămate care s-au constituit părți civile. S-a luat în considerare poziția statului român prin înscrisul depus la dosar.
În fața instanței de fond a formulat o cerere în probațiune întemeiată pe art. 6 din CEDO și art. 6 proc.pen. pentru a se respecta dreptul la apărare al inculpatului. Apreciază că nu se poate susține că până ce va fi admistrat probatoriul admis inculpatul ar trebui să stea în stare de arest. Potrivit art. 5 paragraf 3 din CEDO instanțele naționale ar trebui să se asigure că detenția unei persoane nu depășește un termen rezonabil. Instanța ar trebui să analizeze dacă subzistă acele motive avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și dacă nu cumva au apărut motive noi care ar justifica judecarea inculpatului în stare de libertate. Apreciază că singurul motiv pentru care inculpatul este cercetat în continuare în stare de arest preventiv este calitatea acestuia de polițist, lucrător în cadrul serviciului de înmatriculări. Dacă nu ar fi avut anterior această calitatea instanța ar fi fost mai obiectivă.
Instanța de fond a examinat pe cei doi inculpați într-un tot unitar, invocând în defavoarea ambilor inculpați aceleași motive, deși trebuia să analizeze situația fiecărui inculpat în parte, să constate dacă mai subzistă motivele care impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii penale atacate pe motiv că există o prelungire colectivă a arestării preventive și părerile instanței de fond se rezumă a fi invocate colectiv.
Prima instanță are obligația de a verifica periodic menținerea arestului preventiv, iar punerea în libertate a inculpatului să se realizeze când nu se mai justifică măsura arestului preventiv. Apreciază că 8 luni de zile în arest preventiv este un termen rezonabil pentru a se putea cerceta inculpatul în stare de libertate. În același context s-a pronunțat și CEDO care a statuat în cauza Ilmaz contra Turciei că termenul de 8 luni de zile în stare de arest preventiv este un termen rezonabil. Izolarea inculpatului de societate trebuie să se realizeze doar o anumită periadă de timp.
Procesul penal se poate desfășura în condiții optime și cu inculpat în stare de libertate. Sunt sechestrate toate bunurile familiei pe considerentul că infracțiunea de abuz în serviciu ar fi săvârșită cu producerea unui prejudiciu statului român.
În concluzie, consideră că dispozițiile art. 148 lit. f proc.pen. nu mai subzistă și solicită admiterea recursului declarat de inculpatul cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii din data de 23 decembrie 2008, casarea acesteia și rejudecând să se dispună în principal revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii inculpatului în libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. La luarea măsurii arestului preventiv s-a avut în vedere cazul prev. de art. 148 lit. f proc.pen. respectiv există date și probe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Apreciază că la acest moment procesual acest temeiuri nu mai subzistă.
În privința inculpatului s-a reținut săvârșirea a trei acte materialela infracțiunea de trafic de influență, iar după efectuarea cercetării judecătorești starea de fapt s-a modificat substanțial. Apreciază că nu suntem în prezența unei infracțiuni de corupție, ci a unei infracțiuni de înșelăciune. Întreaga probațiune a fost epuizată în acest dosar în ceea ce-l privește pe inculpatul. Inculpatul a formulat o cerere în probațiune pe care o consideră întemeiată, însă nu îl privește pe inculpatul.
Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu mai subzistă. Lăsarea în libertate a inculpatului și cercetarea sa în stare de libertate nu influențează în vreun fel desfășurarea normală a procesului penal.
Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului, arată că acesta se află la prima confruntare cu legea penală, beneficiază de respect și acordul comunității.
În concluzie, solicită admiterea recursului și, în principal, revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentanta DNA - Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea recursurilor declarate de către inculpații și împotriva încheierii penale din data de 23 decembrie 2008, apreciind că hotărârea este temeinică și legală. Prima instanță a statuat corect că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și impun privarea de libertate a inculpaților. Criticile aduse de inculpați nu se regăsesc pentru că măsurile preventive nu se iau fragmentat pentru o anumită fază a procesului penal. Nu are nicio importanță că probațiunea acuzării a fost administrată. Nu poate constitui temei pentru punerea în libertate faptul că inculpatul are numai 3 acte materiale, iar celălalt are mai multe acte materiale.
Raportat la natura și gravitatea faptelor, la complexitatea cauzei, nu se poate aprecia că a fost depășit termenul rezonabil prev. de CEDO.
Prima instanță a analizat judicios toate elementele de fapt și de drept existente în cauză, astfel încât încheierea penală prin care s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpați este temeinică și legală.
În concluzie, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul în replică susține că probele propuse prin rechizitoriu au fost administrate, însă instanța de fond a considerat că trebuie să mai fie audiate niște persoane, care confirmă apărarea inculpatului. . care se pune este cum ar putea inculpatul să mai influențeze procesul penal, când toate probele propuse prin rechizitoriu au fost administrate. Instanța de fond nu poate să meargă doar pe ideea că măsura arestului preventiv trebuie să fie menținută din 60 în 60 de zile.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu înțelege cum ar putea prezenta pericol pentru societate. În ce constă pericolul concret pentru ordinea publică dacă ar cercetat în stare de libertate, în condițiile în care a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal. Nu mai există temeiuri la acest moment pentru menținerea măsurii arestului preventiv. Când a fost arestat au existat 6-7 dosare, însă toate dosarele care conțineau probe în favoarea sa au fost disjunse. Solicită să fie administrate toate probele și pro și contra.
Arată că nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Nu consideră corect că doar pentru că a fost polițist să beneficieze de alt tratament. La acest moment procesual nu mai poate influența în niciun fel mersul procesului penal. Nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, consideră că poate fi judecat în stare de libertate, nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nici nu are cum să influențeze societatea. Există dosare în care inculpații sunt cercetați pentru fapte mai grave și care sunt în stare de libertate. Toate înmatriculările au fost făcute legal. Are familie și datorii la bancă, iar perioada de detenție de 9 luni de zile este suficientă.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, Tribunalul Cluj prin încheierea nr.din 23 decembrie 2008, în temeiul art.3002rap.la art.160 proc.pen. a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților și trimisi în judecată după cum urmează:
, cercetat și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.132din Legea 78/2000 modificată cu referire la art.248 și art.2481pen cu aplicarea art. 41 alin.2 pen.(16 acte materiale), luare de mită în formă continuată, prev. de art.254 alin 1 Cod pen. rap. la art.6 din Legea 78/2000 modific. Cu aplic art. 41 alin2 Cod pen (12 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290Cod penal rap.la art.17 lit.c din Legea 78/2000 modif., cu aplic art.41 alin.2 cod penal (9 acte materiale), faptele fiind comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art.33 Cod pen. și cercetat și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.257 Cod penal rap. la art.6 din Legea 78/2000 modif. Cu aplic. art.41 alin2 Cod penal și dare de mită în formă continuată prev. de art.255 alin.1 Cod pen. rap. la art 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art.41 alin2 Cod penal, faptele comise în condițiile aconcursului real de infracțiuni prev. de art.33 lit.a Cod penal.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpaților subzistă și în prezent și impun menținerea în continuare a acestei măsuri.
Tribunalull a reținut că prin încheierea penală nr.29/C/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, cercetat și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.132din Legea 78/2000 modificată cu referire la art.248 și art.2481pen cu aplicarea art. 41 alin.2 pen.(16 acte materiale), luare de mită în formă continuată, prev. de art.254 alin 1 Cod pen. rap. la art.6 din Legea 78/2000 modific. Cu aplic art. 41 alin.2 Cod pen (12 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290Cod penal rap.la art.17 lit.c din Legea 78/2000 modif., cu aplic art.41 alin.2 cod penal (9 acte materiale), faptele fiind comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art.33 Cod pen. și cercetat și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.257 Cod penal rap. la art.6 din Legea 78/2000 modif. Cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și dare de mită în formă continuată prev. de art.255 alin.1 Cod pen. rap. la art 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art.41 alin2 Cod penal, faptele comise în condițiile aconcursului real de infracțiuni prev. de art.33 lit.a Cod penal.
Măsura a fost prelungită prin încheierea penală nr.33/C/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe o durată de 30 de zile.
Prin Rechizitoriu Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DNA C, nr. nr.43/P/2008, din data de 7 iulie 2008 cei doi inculpați au fost trimiși în judecată împreună cu inculpatul, față de care prin Ordonanța din 13.06.2008 a fost luată măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură care a expirat la data de 12.07.2008, fără să se fi solicitat prelungirea respectivei măsuri.
Prin încheierea penală nr. din 10.07.2008, instanța în temeiul art. 3001.pr.pen. raportat la art.160 pr.pen. a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpatul și este legală și temeinică și a menținut starea de arest a celor doi inculpați, iar la termenul din 02.09.2008 verificându-se, în temeiul art.3002, rap. la art.160 lit.b pr.pen. măsura arestului preventiv a inculpaților și se apreciază din actele dosarului, declarațiile martorilor, mijloacele materiale de probă, și nu în ultimul rând declarațiile inculpaților,că există indicii că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, aceste probe conducând la presupunerea rezonabilă că inculpații și au comis respectivele fapte.
În cauză sunt prezente și temeiurile arestării prev.de art.148 lit.f, pr.pen. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise de inculpați, este închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, prin rezonanța negativă resimțită de comunitatea din care făceau parte atât inculpații cât și părțile vătămate. Nu în ultimul rând, faptele pentru care inculpații sunt cercetați au stârnit o indignare în rândul concetățenilor, indignare determinată de faptul că fapte ca acestea pentru care au fost trimiși în judecată inculpații se presupune că au fost comise de oameni care aveau obligația de serviciu să vegheze la preîntâmpinarea comiterii lor.
Prin urmare, măsura arestării preventive a fost luată față de inculpații și cu respectarea dispozițiilor art.143 pr.pen. iar temeiurile prevăzute de art.148 lit. pr.pen. subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților neapărând temeiuri noi care să impună revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea respectivelor măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara, această menținere a stării de arest fiind impusă și de nevoia de a se asigura o bună desfășurare a procesului penal.
Din probele administrate până la această data, pe bună dreptate se poate spune că in speță există probe și indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 681și art. 143 alin.1 pr.pen. in sensul că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați.
În privința condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f pr.pen. cerința cuprinsă în teza Iaa cestui articol (referitor la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatilor) este îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege fiind sancționată cu inchisoare mai mare de 4 ani.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor doi inculpați ( și ), subliniem faptul că, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase, organele de stat nu acționează cu fermitate, că legea nu este aplicată cu hotărâre atunci când sunt vizate persoane ce și-au desfășurat activitatea în instituții importante ale statului care prin atribuțiile ce le revin trebuie să depisteze și să cerceteze persoanele care încalcă legea.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanță a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, iar fapte ca acelea pentru care sunt trimisi în judecată inculpații și intrunesc toate elementele menționate mai sus, mai ales că pe lângă prejudiciul foarte mare cauzat de inculpați prin activitatea lor infracțională, au lăsat să se înțăleagă că cei care se asociază cu persoane din instituțiile statului reușesc să eludeze legea, aspecte de care instanța nu poate face abstracție atunci când are în vedere pericolul social concret pe care-l poate prezenta pentru societate, lăsarea în libertate a inculpaților și.
La dos. exista indicii ca inculpatii au săvârșit faptele pentru care au fost cercetată și trimiși in judecată, iar lăsarea in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, punerea lor în libertate ar reprezenta o incurajare a săvârsirii unor fapte similare, de catre persoane care au aceasta tendintă, văzând lipsa de fermitate a justiției fața de cei banuiți ca autori a unor astfel de fapte.
Subzistând temeiurile avute in vedere la luarea și menținerea măsurii arestului preventiv și neexistând temeiuri noi care să justifice punerea în libertate a inculpatei, pentru o mai bună desfășurare a procesului penal apreciind că în cauză este prezent temeiul arestării prev.de art.148 lit.f din pr. pen. și existând probe certe că lăsarea inculpaților și în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, menține această măsură.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, acesta rezultând din gravitatea ridicată a faptelor imputate inculpaților, din modul și mijloacele de săvârșire a acestora, din împrejurările în care faptele au fost comise, dar și din durata și amploarea pe care au luat-o aceste activități ilicite și prejudiciile mari cauzate.
Prin urmare, măsura arestării preventive a fost luată față inculpații și cu respectarea dispozițiilor art.143 al.1-3.C.P.P. iar temeiul prev.de art.148 lit.f pr.pen, impune în continuarea privarea de libertate a acestora.
Impotriva încheierii tribunalului au declarat recurs inculpații și solicitând casarea acesteia și dispunerea judecării lor în stare de libertate.
În susținerea recursurilor, inculpații au arătat în esență că arestarea lor nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că au săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea lor în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Curtea examinând recursurile declarate, ajunge la constatarea că acestea sunt nefondate.
Din actele dosarului rezultă că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA C nr.43/P/2008 din 7 iulie 2008, cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile învederate mai sus.
În faza de urmărire penală, încheierile de arestare au fost atacate cu recurs, fiind menținute de instanța de control judiciar.
Cu această ocazie s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpaților, constatându-se de către instanță că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 Cod proc.pen. și că în privința inculpaților este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f Cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Deși inculpații recurenți au negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor, -,.
Stabilirea vinovăției inculpaților recurenți urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 Cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de aceștia.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată cât și din activitatea desfășurată de aceștia în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, ei având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, abuz în serviciu contra intereselor publice cu creare de avantaj patrimonial dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte reținute în sarcina celor doi inculpați se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Este necontestat că în speță este incident în privința recurenților cazul de arestare prev.de art. 148 lit. f Cod proc.pen.
Pe de altă parte, pedepsele prevăzute de lege pentru faptele comise sunt mai mari de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestora în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunilor și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpaților fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpaților.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de ).
Curtea Europeană a mai decis că faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
De asemenea, Curtea Europeană a mai decis, într-o altă speță, că, în situația urmăririi penale angajate simultan împotriva mai multor coinculpați, dacă procedura a fost accelerată - urmare unei eventuale disjungeri a cauzei, pentru o mai bună administrare a justiției - numai față de unul sau unii dintre ei, într-o asemenea situație, în orice caz, între interesele unui coinculpat și principiul bunei administrări a justiției, trebuie acordată prioritate acestui din urmă principiu (decizia din 27 iunie 1968 paragraf 21 cit.de ).
Curtea de Apel Cluj apreciază că soluția Tribunalului Cluj este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Lituania; hotărârea Kudla Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elvenția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților și de opt luni este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupus a fi comise de inculpați precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunilor, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpaților în stare de arest, nefiind oportună la acest moment procesual inlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, iar pentru motivele ce preced, se vor respinge ca nefondate recursurile acestora în baza art.38515pct.1 lit.b cod proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen. recurenții vor plăti statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul și, aflați în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii din 23.12.2008 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.MB/CA
4 ex.- 28.01.2008
Jud.fond.
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Maria Boer Valentin Chitidean
